URÂT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie; p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care provoacă repulsie din punct de vedere moral. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre vreme) Posomorât, ploios, friguros. II. Adv. într-un mod neplăcut, nepotrivit; imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

urât², ~ă [At: PSALT. 223 / V: (îrg) urit, (îvr) or~ a / Pl: ~âți, ~e / E: urî¹] 1-2 smf, a Urâcios (1-2). 3 smf (Îvr) Persoană care urăște¹ pe cineva. 4 a Care displace. 5 a Urâcios (8). 6 av (Reg; îe) A(-i) fi (sau, popular, a-i cădea) (cuiva) ~ (cineva sau ceva) A provoca dezgustul sau antipatia cuiva. 7 a (Îe) A-i face (cuiva) zile ~e A supăra foarte tare (și în permanență) pe cineva. 8 a (D. comportare, fapte, acțiuni etc.) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe Si: necuviincios, reprobabil. 9 a (Reg; d. oameni și d. îmbrăcăminte) Murdar. 10 av Într-un mod neplăcut. 11 av Cum nu se cuvine Si: necuviincios. 12 av (Îe) A se uita ~ (la cineva sau la ceva) A privi pe cineva sau ceva cu neplăcere. 13 av (Îe) A o păți ~ A avea neplăceri mari. 14 av (Îae) A intra într-o încurcătură. 15 av (Îe) A face ~ A se comporta agresiv, violent. 16 av (Indică intensitatea) Puternic. 17 a (D. ființe; îoc frumos) Care este lipsit de frumusețe, de armonie Si: (îrg) urâcios (9), hidos, hâd (1), pocit², smârceav, smârced, smârd. 18 a (Gmț; îs; îoc sexul frumos) Sexul ~ Sexul tare. 19 av (Îe) A face ~ (și urmat de o determinare în dativ) A nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul Si: a distona (1). 20 sm (Mol) Personaj care apare în procesiunea vicleimului. 21 a (D. vreme, anotimpuri etc.) Caracterizat prin condiții neprielnice, neplăcute (de temperatură, de umiditate etc.) Si: (reg) urâcios (10). 22 sn (Art.; îoc frumosul) Categorie a esteticii care transfigurează artistic aspecte dizgrațioase, dezagreabile, producând astfel emoție estetică.

URÂT, -Ă, (I) urâți, -te, adj., (II) adv., (III) s. n. I. Adj. 1. Care are o înfățișare neplăcută, care este lipsit de frumusețe, de armonie: p. ext. pocit, hâd, hidos. 2. Care displace, care trezește repulsie (morală); urâcios, nesuferit. ♦ (Despre comportare, fapte) Contrar moralei, dreptății, bunei-cuviințe; necuviincios; imoral; reprobabil. ♦ Neplăcut; grav. 3. (Despre timp) Posomorât, ploios, friguros, II. Adv. Într-un mod neplăcut, nepotrivit, imoral. ◊ Expr. A se uita urât la cineva = a privi cu dușmănie pe cineva. III. S. n. 1. Stare sufletească apăsătoare provocată de teamă, de singurătate, de lipsă de ocupație, de viață banală etc.; plictiseală; indispoziție. ◊ Loc. prep. De urâtul cuiva (sau a ceva) = din cauza plictiselii sau aversiunii (provocate de cineva sau de ceva). ◊ Expr. A-i fi (cuiva) urât = a) a se teme (în singurătate); b) a se plictisi. A-și face de urât = a se distra, a-și alunga plictiseala. A ține cuiva de urât = a sta în compania cuiva (pentru a nu se plictisi). 2. Dezgust, aversiune față de cineva sau de ceva. – V. urî.

URÂT³ ~tă (~ți, ~te) 1) și substantival Care este neplăcut la înfățișare; lipsit de frumusețe și armonie. ◊ ~ de mama focului nespus de urât. 2) Care este contrar bunei-cuviințe; necuviincios. Maniere ~te. 3) (despre vreme sau despre fenomene atmosferice) Care nu este prielnic; nefavorabil. /v. a (se) urî

urit², ~ă a vz urât²

URÎT³, -Ă, urîți, -te, adj. 1. Care displace din cauza înfățișării neplăcute, a lipsei de armonie a liniilor, a mișcărilor. Cuviosul Stratonic nu era om urît. HOGAȘ, DR. II 7. Azi poteca e urîtă. COȘBUC, P. I 259. Să-i fi zis toată lumea că-i urît și obraznic, ea ținea una și bună. CREANGĂ, P. 76. Sosește o babă despletită și urîtă. ȘEZ. II 189. ◊ (În comparații care îi întăresc sensul) Că-i urîtă ca noaptea. HODOȘ, P. P. 179. ◊ (Substantivat) Mămucă, să nu mă dai după urît și după bătrîn, ca să mă bucur și eu de viață, cum te-ai bucurat dumneata. SADOVEANU, B. 30. Cine-i urîtul ăsta, mamă? IOSIF, PATR. 14. ♦ Care nu prevestește nimic bun. Un nour urît, cu ploaie, ne tot urmărea. SADOVEANU, O. VII 327. 2. Care displace, care trezește repulsie, aversiune din punct de vedere moral; contrar bunei-cuviințe, necuviincios. Băiatul răspunse ferindu-și privirea în jos, ca și cum... ar fi făcut ceva urît. DUMITRIU, B. F. 101. Cele mai urîte zile de care și azi roșesc au fost acele în care... ședeam la pîndă, spionînd orice mișcare. BART, E. 228. ◊ Expr. (Despre persoane, lucruri, acțiuni) A-i fi urît cuiva = a deștepta sentimente neplăcute, a provoca dezgustul sau antipatia cuiva. Urît mi-a fost în viața mea omul viclean și lingău. CREANGĂ, A. 45. ♦ Neplăcut, grav. Există cîteva chestiuni urîte și grave. C. PETRESCU, C. V. 109. Sosesc... două vești destul de urîte. CARAGIALE, O. III 39. 3. (Despre timp sau unități de timp) Posomorît, fără soare, ploios, friguros. Vreme urîtă.

urît a. 1. rău conformat, neplăcut la vedere: om urît; 2. neplăcut: vreme urîtă; 3. contrar bunei cuviințe: fapte urîte; 4. fig. odios: tiranul era urît poporului; 5. insuportabil: mi-e urît. [Urît e participiul dela urî: nefrumosul se confundă cu neiubitul, cu nesimpaticul]. ║ n. 1. fapta de a urî: a face cuiva de urît; 2. ceea ce este urît; 3. fig. plictiseală: îl mănâncă urîtul Cr.

urît și (vechĭ) urít, -ă adj. (part. d. urăsc. D. rom. vine rut. urýinyi). Lipsit de frumuseță, care nu place ochilor, urechilor saŭ nasuluĭ: femeĭe, față, casă, țară urîtă; cîntec, miros urît. Posomorît, ploĭos: timp urît. Antipatic, neĭubit: urît de toțĭ. Reprobabil, nedemn: fapte urîte. A-țĭ fi urît, a te plictisi: mĭ-e urît nelucrînd. S. n. fără pl. Plictiseală: mor de urît nelucrînd. Vechĭ. Ură. Adv. În mod urît: a scrie urît.

urât¹ adj. m., pl. urâți; f. urâtă, pl. urâte

urât¹ adj. m., pl. urâți; f. urâtă, pl. urâte

URÂT adj., s. 1. adj. (arg.) nasol. (Ce fată ~!) 2. adj. diform, hidos, hâd, monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, strâmb, (pop. și fam.) bocciu, scălâmb, scălâmbăiat, (reg.) pâcleș, (Mold.) balcâz, (Mold. și Transilv.) pogan, (înv.) grozav, (fam.) șui. (O ființă ~.) 3. adj. deformat, desfigurat, pocit, schimonosit, slut, sluțit, strâmb, strâmbat, urâțit, (reg.) stropșit, zgâmboit, (Mold.) șonțit. (O față ~ din cauza...) 4. adj. v. inestetic. 5. adj. v. înnorat. 6. adj. v. mizerabil. 7. adj. v. nefavorabil. 8. adj. v. neplăcut. 9. adj. defavorabil, nefavorabil, neplăcut, prost, rău. (A făcut o impresie ~.) 10. adj. v. condamnabil. 11. s. v. plictiseală.

URÂT adj. v. grav, greu, malign, periculos, primejdios, serios.

Urât ≠ arătos, chipeș, drag, frumos

urît adj. v. GRAV. GREU. MALIGN. PERICULOS. PRIMEJDIOS. SERIOS.

URÎT adj., s. 1. adj. (arg.) nasol. (Ce fată ~!) 2. adj. diform, hidos, hîd, monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, strîmb, (pop. și fam.) bocciu, scălîmb, scălîmbăiat, (reg.) pîcleș, (Mold.) balcîz, (Mold. și Transilv.) pogan, (înv.) grozav, (fam.) șui. (O ființă ~.) 3. adj. deformat, desfigurat, pocit, schimonosit, slut, sluțit, strîmb, strîmbat, urîțit, (reg.) stropșit, zgîmboit, (Mold.) șonțit. (O față ~ din cauza...) 4. adj. inestetic. (Un aspect ~.) 5. adj. închis, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mohorît, neguros, noros, pîclos, plumbuit, plumburiu, posomorît, (înv.) ponegrit. (Un cer ~ de noiembrie.) 6. adj. mizerabil, păcătos, rău, ticălos. (Era o noapte ~ de toamnă.) 7. adj. defavorabil, nefavorabil, nepotrivit, neprielnic, prost, rău, (înv. și pop.) nepriincios, (înv.) nepriitor. (Întrecerea a avut loc pe o vreme ~.) 8. adj. dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgrațios, grețos, greu, infect, împuțit, neplăcut, nesuferit, puturos, rău, respingător, scîrbos, rău-mirositor, (livr.) fetid, miasmatic, pestilențial, repugnant, repulsiv, (înv. și pop.) scîrnav, (înv.) scîrbavnic, scîrbelnic. (Un miros ~.) 9. adj. defavorabil, nefavorabil, neplăcut, prost, rău. (A făcut o ~ impresie.) 10. adj. blamabil, condamnabil, criticabil, neîngăduit, neonorabil, nepermis, regretabil, reprobabil, rușinos, vinovat, (livr.) reprehensibil, (înv.) ocarnic, ocărîtor, rușinător. (O faptă ~.) 11. s. plictiseală, (rar) anosteală, (pop. și fam.) lehamite, (reg.) zălezeală, (înv. și fam.) plictis, sastisire, (înv.) plicsis, stenahorie. (Simțea un ~ de moarte.)

urât, urâți s. m. (intl.) polițist.

URÂT (d. oameni) bocciu, cealapa, fățos, mutră de-împins vagoane, nasol, nașparliu.

a face urât expr. 1. a se comporta ca un nebun, a da semne de sminteală. 2. a face scandal.

a-și face de urât expr. a avea un comportament supărător.

FEMEIE URÂTĂ acioală, bâhliță, bufniță, cartoafă, cotoarbă, matracucă, ornitorinc, otravă, paceaură.

PROSTITUATĂ URÂTĂ ȘI BEȚIVĂ caracudă, căzătură, coldană.