VECINĂTATE, vecinătăți, s. f. I. 1. Starea, situația cuiva sau a ceva care este, se află, locuiește, trăiește alături, în apropiere de altcineva sau de altceva; raportul dintre doi sau mai mulți vecini. 2. Loc situat alături de cineva sau de ceva; împrejurime. 3. Cei care sunt sau locuiesc alături, sau în apropiere (față de alții sau față de un loc dat). II. Stare de vecin (II); vecinie, rumânie, iobăgie. – Lat. vicinitas, -atis.

vecinătate sf [At: N. TEST. (1648), 200^v/29 / G-D: și (îvr) ~ei / Pl: ~tăți / E: ml vicinitas, -atis sau vecin + -ătate] 1 Apropiere spațială (imediată) Si: proximitate, (îvr) vecinie (1). 2 Raportul dintre doi sau mai mulți vecini (13) Si: (îvr) vecinie (2). 3 Loc care se află în imediata apropiere sau la o distanță relativ mică (în raport cu un loc dat) Si: împrejurime, (îvr) vecinime (2). 4-5 (Îljv) Din (sau de prin) ~ (Care este) în (sau prin) apropiere. 6 (Îlav) În (sau prin) ~ În (sau prin) apropiere. 7 (Îlpp; cu sens local) În ~a În apropierea (cuiva sau a ceva). 8 (Îvr; îal; cu sens temporal) Puțin înainte de ... 9 (Îlpp) Din ~a Din apropierea. 10 (Art.; csc) Totalitatea vecinilor (13). 11 (Trs; înv) Fiecare dintre subdiviziunile teritoriale ale unui sat constituite, în mod neoficial, în trecut, pentru a înlesni o administrare mai eficientă. 12 (Trs; înv; îs) Tatăl ~tății Șef² al unei vecinătăți (11). 13 (Trs) Organizație țărănească de ajutor reciproc. 14 (Fon) Poziție alăturată sau apropiată a unor sunete într-un cuvânt. 15 (Mol; înv) Instituție feudală care exprimă starea de aservire a țăranilor față de stăpânii feudali Si: iobăgie, rumânie, șerbie, vecinie (5), servitute, (liv) servaj, (nob) vecinat¹ (1). 16 (Mol; înv) Condiția de vecin (26) Si: iobăgie, rumânie, șerbie, vecinie (6), servitute, (liv) servaj, (nob) vecinat¹ (2). 17 (Îvr; csc) Mulțime de vecini (26).

vecinătate s.f. I 1 Starea, situația de vecin; raportul dintre vecini. 2 Loc, regiune care se află în apropiere de cineva sau de ceva (în raport cu un loc dat); împrejurime. ◊ Loc.adj., adv. Din (sauprin) vecinătate = (care este, se află) în (sau prin) apropiere, în (sau prin) jur, în (sau prin) preajmă. ◊ Loc.adv. În vecinătatea = a) (cu sens local) în apropierea, în jurul, în preajma (cuiva sau a ceva); b) (cu sens temporal) puțin înainte de..., în timpul apropiat de... Din vecinătatea = din apropierea, din jurul, din preajma (cuiva sau a ceva). 3 Colect. (art.) Persoane care se află sau locuiesc alături, la o distanță relativ mică sau în (imediată) apropiere (considerate față de alte persoane sau față de un loc dat). 4 (fon.) Poziție alăturată sau apropiată a unor sunete într-un cuvînt. Un „o” poate fi mai „închis”... după vecinătatea în care se găsește cu alte sunete (PUȘ.). II (în Ev. Med., în Mold.) Instituție feudală care exprima starea de aservire a țăranilor față de stăpînii feudali; starea, condiția de vecin; iobăgie, vecinie. • pl. -ăți. /vecin + -ătate; cf. lat. vicinĭtas, -atis.

VECINĂTATE, vecinătăți, s. f. I. 1. Starea, situația cuiva sau a ceva care este, se află, locuiește, trăiește alături, în apropiere de altcineva sau de altceva; raportul dintre doi sau mai mulți vecini. 2. Loc vecin cu cineva sau cu ceva; împrejurime. 3. Cei care sunt sau locuiesc alături sau în apropiere (față de alții sau față de un loc dat). II. Stare de vecin (II); vecinie, rumânie, iobăgie. – Lat. vicinitas, -atis.

VECINĂTATE², vecinătăți, s. f. 1. Starea, situația cuiva sau a ceva care șade, este, se află alături, în apropiere de altceva sau de altcineva; raportul dintre doi sau mai mulți vecini. Fluviul nu se vedea... dar vecinătatea covîrșitoare i se simțea. SADOVEANU, P. M. 14. 2. (Cu sens colectiv) Locurile vecine (în raport cu un loc dat); împrejurime. Deschisese... o școală, în care curînd se îmbulzise tot tineretul din vecinătate. SADOVEANU, E. 212. ◊ Loc. adv. În vecinătate = (cu sens local) în apropierea unui loc; (cu sens temporal) în apropierea unui anumit timp, unui anumit moment. Are să fie pe aici, în vecinătate, o tabără ostășească. BOLINTINEANU, O. 420. Dau asalt voinicește și în vecinătatea serii izbucnesc în cetate. BĂLCESCU, O. II 115. ♦ (La pl.) Locurile din jurul unei proprietăți, delimitate în raport cu proprietarii respectivi. Ce vecinătăți avea [biserica] nu mai țin minte. GALACTION, O. I 39. 3. (Cu sens colectiv) Cei care sînt sau locuiesc în apropiere (față de un loc dat); vecinii. Vocea ei argintie, răsunînd prin geamurile ferestrelor, trezea adeseori vecinătatea din somn. GANE, N. I 101.

VECINĂTATE¹ ~ăți f. 1) Stare de vecin. 2) raport dintre doi sau mai mulți vecini. 3) Locuri din apropiere; împrejurime. ◊ În ~ în apropierea unui loc. 4) Totalitate de ființe care locuiesc alături sau în apropiere de un anumit loc. /vecin + suf. ~ătate

vecinătate f. 1. proximitatea unei localități, a unei persoane, a unui lucru în raport cu altul; 2. vecinii, locurile vecine; 3. od., în Moldova, serbie. [Lat. VICINITATEM].

vecinătáte f. (lat. vicinitas, -átis, it. vicinità, sp. vecindad). Situațiunea de vecin, raportu de la vecin la vecin: trebuĭe să trăim în bună vecinătate. Locurile din prejur, apropiere, proximitate: o pădure era în vecinătate. Oameniĭ din prejur: vecinătate zgomotoasă. Șerbie, românie (Mold.). Mulțime de șerbĭ.

vecinătate s. f., g.-d. art. vecinătății; pl. vecinătăți

vecinătate s. f., g.-d. art. vecinătății; pl. vecinătăți

vecinătate s. f., g.-d. art. vecinătății; pl. vecinătăți

+bună vecinătate adj. + s. f.

VECINĂTATE s. 1. (pop.) megieșie. (~ celor două comune.) 2. apropiere, împrejurime, jur, preajmă, (livr.) proximitate, (reg.) meleag, (prin Transilv.) preabăt, (înv.) împrejmuire, împrejur, prejmet, prejmuire. (Prin ~.) 3. (IST.) iobăgie, rumânie, șerbie, vecinie, (livr.) servitute, (rar) servaj. (Starea de dependență a țăranului s-a numit în Moldova ~ sau „vecinie”, în Transilvania „iobăgie”, iar în Țara Românească „rumânie”.)

VECINĂTATE s. 1. (pop.) megieșie. (~ celor două comune.) 2. apropiere, împrejurime, jur, preajmă, (livr.) proximitate, (reg.) meleag, (prin Transilv.) preabăt, (înv.) împrejmuire, împrejur, prejmet, prejmuire. (Prin ~.) 3. (IST.) iobăgie, rumânie, șerbie, vecinie, (livr.) servitute, (rar) servaj. (Starea de dependență a țăranului s-a numit în Moldova ~ sau „vecinie”, în Transilvania „iobăgie”, iar în Țara Românească „rumânie”.)