zbenguială sf [At: DELAVRANCEA, S. 265 / V: zbeguială (S și: sbeguială) / S și: sb~ / Pl: ~ieli / E: zbengui] 1 Joacă (de copii sau sex, de pui de animale) care presupune sărituri și alergături într-o notă de voioșie Si: zbenguire (1), zbenguit¹ (1), (rar) zburdare (1), zburdat¹ (1), (pop) zbânțuială (1), zbânțuire (1), zbânțuit¹ (1), zglobior (1), (reg) zbânț¹ (1), zbânțuitură (1), zbeng¹ (1), zbereng (1), zberenguială (1), zburdă (1), zburdălnicie (1), zburdăciune (1), zburătăcire (1), zglobenie (1), zglobie (1), zgloietate (1), zglobiciune (1). 2 (Rar) Hârjonire.

zbenguială s.f. Faptul de a se zbengui; zbenguit. Fetiță cu poftă de zbenguială prin curte (CA. PETR.). • sil. -gu-ia-. pl. -eli. /zbengui + -eală.

ZBENGUIALĂ, zbenguieli, s. f. (Și în forma zbeguială) Faptul de a se zbengui; zburdălnicie; zbănțuială. După ce ostenise de multă zbenguială, stătea liniștită. TUDORAN, P. 336. Copii, aprinși la față de zbeguială, se adunau unul cîte unul. DELAVRANCEA, S. 265. – Variantă: zbeguială s. f.

ZBENGUIALĂ, zbenguieli, s. f. Faptul de a se zbengui; zburdălnicie; zbănțuială^[1].^[1]

ZBENGUIALĂ zbenguieli f. 1) Caracter zbanghiu; zburdălnicie; neastâmpăr; zbânțuială. 2) Joacă voioasă, însoțită de multă mișcare; zburdălnicie; zbânțuială. /a se zbengui + suf. ~eală

zbeguială sf vz zbenguială

ZBEGUIALĂ s. f. v. zbenguială.

zbeguĭálă (vest) și zbeng- (est), pl. ĭelĭ. Acțiunea de a se zbengui.

zbenguială s. f., g.-d. art. zbenguielii; pl. zbenguieli

zbenguială s. f., g.-d. art. zbenguielii; pl. zbenguieli

zbenguială s. f., g.-d. art. zbenguielii; pl. zbenguieli

sbenguială, -ieli.

ZBENGUIALĂ s. 1. v. hârjoneală. 2. v. joacă.

ZBENGUIALĂ s. 1. hîrjoană, hîrjoneală, (reg.) zbînț. (Lăsați ~!) 2. joacă, joc, zbenguire, zbenguit, zbînțuială, zbînțuire, zbînțuit, zbînțuitură, zburdare, zburdălnicie, (reg.) zbeng, zbereguială, zbînț, zburdă. (N-a fost decît o ~ de copii.)

ZBEGUIALĂ, zbeguieli, s. f. (Var.) Zbenguială. (zbegui + suf. -eală)

zbenguială, zbenguieli s. f. (er.) preludiul actului sexual.