ÎNREGISTRARE, înregistrări, s. f. Acțiunea de a (se) înregistra și rezultatul ei; (concr.) ceea ce a fost înregistrat. ♦ Fixarea pe un suport a sunetelor, imaginilor, datelor în vederea păstrării lor un timp nedeterminat și a redării lor ulterioare. – V. înregistra.

înregistrare sf [At: COD. PEN. R. P. R. 566 / Pl: ~rări / E: înregistra] 1 Înscriere într-un registru Si: înregistat¹ (1). 2 Reținere prin scris a unui eveniment, fapt etc. Si: înregistat¹ (2). 3 Imprimare prin mijloace tehnice a sunetelor, a fenomenelor luminoase etc. Si: înregistat¹ (3). 4 (Fig) Memorare. 5 Obținere a unui succes Si: înregistat¹ (5). 6 (Fin) Operație prin care se consemnează consecutiv intrarea și ieșirea mijloacelor economice dintr-o administrație, întreprindere etc. Si: înregistat¹ (6). 7 (Fin; îs) ~re dublă Metodă de înregistrare în conturi a aceleiași sume în debitul unui cont și în creditul altuia Si: înregistat¹ (7).

ÎNREGISTRARE, înregistrări, s. f. Acțiunea de a (se) înregistra și rezultatul ei; (concr.) ceea ce a fost înregistrat. – V. înregistra.

ÎNREGISTRARE, înregistrări, s. f. Faptul de a înregistra. 1. Înscriere într-un registru. Înregistrarea noilor născuți. ▭ La biroul nostru de înregistrare își așteaptă rîndul să fie catalogate și aduse aci ultimele noutăți din țara dumitale. STANCU, U.R.S.S. 35. 2. Însemnare, notare (a unui fapt, a unui eveniment) Înregistrarea faptelor istorice. 3. Înscriere, însemnare cu ajutorul aparatelor a unui fenomen care poate fi consemnat grafic. Înregistrarea sunetelor.

ÎNREGISTRARE s.f. Acțiunea de a înregistra și rezultatul ei; însemnare, înscriere. ♦ Unitate de informație care poate fi distinsă într-un anumit context. [< înregistra].

ÎNREGISTRARE s. f. 1. acțiunea de a înregistra; însemnare, înscriere. 2. unitate de informație care poate fi distinsă într-un anumit context. (< înregistra)

înregistrare f. 1. acțiunea de a înregistra; 2. taxă de plătit pentru înregistrarea unui act; 3. administrațiunea înregistrărilor.

*înregistráre f. Acțiunea de a înregistra, maĭ ales vorbind de actele publice.

înregistrare s. f., g.-d. art. înregistrării; pl. înregistrări

înregistrare s. f., g.-d. art. înregistrării; pl. înregistrări

înregistrare s. f., g.-d. art. înregistrării; pl. înregistrări

ÎNREGISTRARE s. 1. înscriere, trecere. (~ în inventar.) 2. consemnare, înscriere, însemnare, notare, notație, (înv.) notificare. (~a cheltuielilor zilnice.) 3. v. înmatriculare. 4. v. menționare. 5. imprimare, (englezism) recording. (~a unei melodii.) 6. v. recepționare. 7. v. repurtare.

ÎNREGISTRARE s. 1. înscriere, trecere. (~ în inventar.) 2. consemnare, înscriere, însemnare, notare, notație, (înv.) notificare. (~ cheltuielilor zilnice.) 3. înmatriculare, înscriere, (rar) inscripție, (înv.) matriculare, matriculație. (~ unui bun.) 4. consemnare, menționare, precizare, specificare, (înv.) scriptură. (~ acelor evenimente în...) 5. captare, prindere, receptare, recepționare, (rar) captație. (~ a undelor sonore.) 6. obținere, repurtare. (~ unei victorii sportive.)

înregistrare. Captarea, păstrarea și apoi redarea sunetelor a preocupat omenirea din timpuri îndepărtate; în sec. 16, fizicianul it. Giambattista della Porta își imagina că vorbele pot fi închise în cilindri de plumb, care apoi redeschise dau drumul cuvintelor. De la imaginație s-a trecut la realizarea unor jucării și mecanisme cântătoare în sec. 17 (boîtes à musique, harfonela, chardifon, polifon, eufoniu, simfonion – v. mecanice, instrumente). În sec. 19, apar „turcoaia vorbitoare”, construită de mecanicul germ. Faber (1841), funcționând pe baza unui mecanism cu foale, și apoi un aparat imaginat de muncitorul tipograf Edmond-León Scott, fonoautograful, care consta dintr-un cilindru acoperit de funingine pe care se înscriu curbe corespunzând vibrațiilor* provocate unei membrane de către o sursă sonoră. Cu anul 1877 începe adevărata istorie a î. și reproducerii sunetelor – odată cu apariția fonografului cu cilindru imaginat de Charles Cros (în Franța) și Thomas Alva Edison (în S.U.A.). Această invenție va duce mai departe la apariția gramofonului*, a patefonului, a pick-up-ului, a î. pe disc*. În anul 1898 însă fizicianul danez Valdemar Poulsen se gândește la posibilitatea î. sunetelor pe cale electromagnetică și deschide astfel drumul î. electromagnetice, a magnetofonului* și celorlalte aparaturi adiacente, integrate procesului de î. și redare sonoră. În 1900, V. Poulsen publică, în revista Annalen der Physik, principiul telegrafonului său: de la un microfon*, vibrațiile sonore erau transformate în impulsuri electrice, care cu ajutorul unui electromagnet se imprimau pe o sârmă de fier, deplasată manual prin fața acestui dispozitiv. La expoziția internațională de la Paris (1900), V. Poulsen primește Marele premiu pentru telegrafonul inventat. În 1920, Dr. Stille a obținut succese in acest domeniu folosind o sârmă de oțel, apoi Pfleumet din Dresda (1928) a construit un aparat care, în locul sârmei de oțel, avea o panglică de hârtie impregnată cu granule de fier, servind drept suport al î. În 1935, s-a construit un dispozitiv care folosea în locul benzii de hârtie o peliculă de celuloid pe care erau impregnate granule de fier (precursoare ale benzii magnetice actuale), astfel născându-se așa-zisul magnetofon. Calitatea reproducerii sunetelor la acest magnetofon era egală cu calitatea reprodusă de o placă de patefon. În perioada respectivă, î. magnetice au fost întrebuințate în egală măsură cu plăcile de patefon. Printr-o întâmplare fericită (1941), lucrând cu un amplificator defect, Dr. von Braunmühl și Dr. Weber au reușit să pună la punct un nou procedeu de î. numit Hochfrequenzvormagnetisierung, adică premagnetizare cu înaltă frecvență. Laboratoarele AEG – Telefunken, la Berlin, au perfecționat procedeul și au pus la punct primul magnetofon profesional. Astfel, î. magnetică se perfecționează continuu, aparatura tehnică de î. și redare, amplificarea ajungând la un înalt nivel de tehnică, realizând î. de înaltă fidelitate și putându-se obține efecte sonore deosebite. Î., care era la început doar un mijloc de a reproduce o sursă sonoră (voce vorbită, muzică), este folosit pentru realizarea muzicii însăși (muzica electronică*). Tehnica folosirii muzicii preînregistrate în concerte (1), fie singură, fie susținând un alt comentariu muzical „pe viu”, precum și dialogul dintre muzica produsă de sursele tradiționale și cele electronice [uneori canonul (4) între muzica „pe viu” și înregistrarea ei, imediat redată – v. playback] au pătruns curent în practica muzicală componistică, determinând o nouă direcție a dezvoltării acesteia în sec. 20.

ÎNREGISTRÁRE (< înregistra) s. f. 1. Acțiunea de a înregistra și rezultatul ei. 2. Trasarea automată pe un suport, sub acțiunea unui dispozitiv de măsurare a curbei care reprezintă variația unei mărimi în funcție de timp sau de o altă mărime care este o funcție de timp. 3. Fixarea pe un suport (discuri de gramofon, benzi magnetice, pelicule fotosensibile etc.) a valorilor succesive ale unor semnale purtătoare de informație în vederea păstrării lor un timp nedeterminat și a redării lor ulterioare. 4. (INFORM.) Parte componentă a unui fișier reprezentând o grupare de date ce poate fi tratată ca o unitate din punct de vedere al adresării sau prelucrării datelor; articol (3). ◊ Î. logică = unitate de informație cuprinsă într-un fișier, menținută temporar în memorie în vederea prelucrării. Î. fizică = reprezentare a informației pe un suport (cartelă perforată, linie tipărită, bloc de memorie externă).