opțiuni
  • info

18 definiții pentru șușoti

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘUȘOTI, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșoti vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. chuchoter.

șușoti [At: ALEXI, W. / V: (reg) șoș~ / Pzi: ~tesc / E: fo cf fr chuchotter] 1 (Reg) vi (D. ape, frunze, vânt etc.) A șopoti (3). 2-3 vti A șopti (1-2). 4 vt A șopti (3). 5 vi (Îf șoșoti) A râde pe înfundate sau pe ascuns.

ȘUȘOTI, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape, frunze etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ușor și uniform; a șopti. [Var.: șoșoti vb. IV] – Formație onomatopeică. Cf. fr. chuchoter.

ȘUȘOTI, șușotesc, vb. IV. Intranz. 1. A vorbi încet, în șoaptă, a șopti (cuiva) la ureche; p. ext. a vorbi în taină. 2. (Despre ape) A produce un zgomot lin și uniform; a șopti. Apele șușoteau lovindu-se de malul lin. V. ROM. octombrie 1953, 14. Auzeau... cum se strecoară fața apei, șușotind și gîlgîind. DUMITRIU, N. 135. – Variantă: șoșoti (EMINESCU, O. IV 109) vb. IV.

ȘUȘOTI vb. IV. intr. 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti la ureche. 2. (Despre ape) A produce un zgomot lin și uniform. [Var. șoșoti vb. IV. / < fr. chuchoter].

ȘUȘOTI vb. intr. 1. a vorbi în șoaptă; a șopti la ureche. 2. (despre ape, frunze) a produce un zgomot lin și uniform. (< fr. chuchoter)

A ȘUȘOTI ~esc intranz. 1) A face schimb de informații pe șoptite. 2) rar (despre ape, frunze etc.) A produce un zgomot specific, ușor și monoton. /Onomat.

ȘOȘOTI vb. IV v. șușoti.

ȘOȘOTI vb. IV v. șușoti.

șoșoti v vz șușoti

ȘOȘOTI vb. IV. V. șușoti.

ȘOȘOTI vb. IV. v. șușoti.

șoșotì v. a șopti: șoșotesc, vorbesc, născocesc NEGR. [Onomatopee].

*șoșotésc v. intr. (fr. chuchoter, a șopti). Barb. (deși la Tkt. și la Panf. e dat ca pop.). Șoptesc, șopotesc. Foșnesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

șușoti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotesc, 3 sg. șușotește, imperf. 1 șușoteam; conj. prez. 1 sg. să șușotesc, 3 să șușotească

șușoti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șușotesc, imperf. 3 sg. șușotea; conj. prez. 3 să șușotească

șușoti vb., ind. prez. 1 sg. și3 pl. șușotesc, imperf. 3 sg. șușotea; conj. prez. 3 sg. și pl. șușotească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ȘUȘOTI vb. 1. v. șopti. 2. v. clipoci. 3. v. foșni.

ȘUȘOTI vb. 1. a șopti, (pop.) a șopăcăi, a șopăi, a șușui, (reg.) a șoșoni, (prin Olt. și Munt.) a pupui, (prin Olt.) a șoporoi, (Transilv. și Mold.) a șopoti. (Nu știu ce ~ ei acolo.) 2. a clipoci, a murmura, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, (rar) a șușui, a zgomota, a zuzui, a zvoni, (reg.) a ujui, (înv.) a murmui. (Apele ~.) 3. a fîșîi, a foșni, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, a șușui, (rar) a sîsîi, (Mold. și Bucov.) a fălălăi, (Mold. și Transilv.) a pîrîi, (prin Transilv.) a șușora, (înv.) a prîsni. (Frunzele ~.) erată

Intrare: șușoti
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șușoti
  • șușotire
  • șușotit
  • șușotitu‑
  • șușotind
  • șușotindu‑
 singular plural
  • șușotește
  • șușotiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șușotesc
 (să)
  • șușotesc
  • șușoteam
  • șușotii
  • șușotisem
a II-a (tu)
  • șușotești
 (să)
  • șușotești
  • șușoteai
  • șușotiși
  • șușotiseși
a III-a (el, ea)
  • șușotește
 (să)
  • șușotească
  • șușotea
  • șușoti
  • șușotise
plural I (noi)
  • șușotim
 (să)
  • șușotim
  • șușoteam
  • șușotirăm
  • șușotiserăm
  • șușotisem
a II-a (voi)
  • șușotiți
 (să)
  • șușotiți
  • șușoteați
  • șușotirăți
  • șușotiserăți
  • șușotiseți
a III-a (ei, ele)
  • șușotesc
 (să)
  • șușotească
  • șușoteau
  • șușotiră
  • șușotiseră
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șoșoti
  • șoșotire
  • șoșotit
  • șoșotitu‑
  • șoșotind
  • șoșotindu‑
 singular plural
  • șoșotește
  • șoșotiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șoșotesc
 (să)
  • șoșotesc
  • șoșoteam
  • șoșotii
  • șoșotisem
a II-a (tu)
  • șoșotești
 (să)
  • șoșotești
  • șoșoteai
  • șoșotiși
  • șoșotiseși
a III-a (el, ea)
  • șoșotește
 (să)
  • șoșotească
  • șoșotea
  • șoșoti
  • șoșotise
plural I (noi)
  • șoșotim
 (să)
  • șoșotim
  • șoșoteam
  • șoșotirăm
  • șoșotiserăm
  • șoșotisem
a II-a (voi)
  • șoșotiți
 (să)
  • șoșotiți
  • șoșoteați
  • șoșotirăți
  • șoșotiserăți
  • șoșotiseți
a III-a (ei, ele)
  • șoșotesc
 (să)
  • șoșotească
  • șoșoteau
  • șoșotiră
  • șoșotiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

șușoti, șușotescverb

  • 1. A vorbi încet, în șoaptă; a șopti (cuiva) la ureche. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. unipersonal (Despre ape, frunze etc.) A produce un zgomot ușor și uniform. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: șopti
    • format_quote Apele șușoteau lovindu-se de malul lin. V. ROM. octombrie 1953, 14. DLRLC
    • format_quote Auzeau... cum se strecoară fața apei, șușotind și gîlgîind. DUMITRIU, N. 135. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.