amărî [At: CORESI, ap. HEM 1023 / V: (reg) ~mări / Pzi: ~răsc / E: lat *amarira] 1 vtr (Îoc îndulci) A face (ceva să aibă gust) amar (1). 2 vr A deveni amar (1). 3 vtr (Fig) A produce amărăciune în sufletul cuiva. 4 vt A necăji pe cineva. 5 vt (Șîe) A ~ viața, traiul sau zilele cuiva A face cuiva viața, traiul, zilele amare, nesuferite. 6 vr A se mâhni, a-și face sânge rău. 7 vtr (Mai ales îe) A-și ~ inima, zilele, traiul, viața A-și face inimă, trai, viață, zile amare din pricina cuiva sau a ceva. 8 vr A duce o viață amară, un trai ca vai de el.

AMĂRÎ (-ărăsc) I. vb. tr. 1 A face amar: băutura aceasta mi-a amărît gura ¶ 2 fig. A întrista, a mîhni adînc, a necăji: mi-a amărît zilele, viața, sufletul; asta o amăra pe copilă pînă ’n fundul sufletului (CAR.). II. vb. refl. 1 A deveni amar ¶ 2 fig. A se mîhni adînc, a se necăji, a se chinui: cum nu m’aș căina și nu m’aș ~, că iată sînt olog (ISP.) ¶ 3 A duce o viață plină de necazuri: iacă mă amărăsc și eu pe aici, pe lîngă casă (S.-V.) [lat. *amarire].

AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. 1. Refl. A căpăta gust amar, a deveni, a se face amar. Smîntina s-a amărît. ◊ Intranz. (Rar) Ce-a fost verde-a veștejit, Ce-a fost dulce-a amărît, Ce-a fost vesel s-a mîhnit! ALECSANDRI, P. P. 336. ◊ Tranz. Frunza de pelin amărăște vinul. 2. Tranz. Fig. A produce amărăciune în sufletul cuiva, a întrista, a îndurera. Dorule, m-ai amărît! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 137. ◊ (Cu privire la viață, la trai, la zile) Un frate al meu și un fiu al său fac tot ce trebuie ca să-mi amărască viața. SADOVEANU, N. F. 33. Pentru ce să-i amărăști [mamei] Și zilele puține? Că n-are-n lume bun și drag Decît pe mine. COȘBUC, P. I 75. Dulce maică, dragi surori... Ștergeți voi lacrimile, Nu v-amărîți zilele! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 193. ◊ Absol. Fig. Gura îndulcește, gura amărăște. ◊ Refl. De ce te căiești, băiețele, și te amărăști? ISPIRESCU, L. 313. Coasa-n cui a ruginit Și eu, maică, n-am venit; Tare ti-i fi amărît! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 197. ♦ Refl. A duce o viață amară, plină de suferințe. Sînteți sănătoasă? – Iacă, mă amărăsc și eu pe aici, pe lîngă casă. SLAVICI, la TDRG.

AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) îndurera. – Lat. *amarire.

A AMĂRÎ ~ăsc tranz. A face să se amărască. /<lat. amarire

A SE AMĂRÎ mă ~ăsc intranz. 1) A deveni (mai) amar. 2) fig. A deveni amărât; a se întrista; a se scârbi. /< lat. amarire

amărî v. 1. a face amar; 2. fig. a supăra pe cineva, a-l întrista. [Lat. AMARESCERE].

AMĂRÎT, -ÎTĂ I. adj. sm. f. 1 p. AMĂRÎ ¶ 2 fig. Adînc mîhnit, necăjit, supărat: viață ~ă; traiu ~; zile ~e; cînd gîndesc, ~ul de mine, că am să mă întorc iar la dînsa acasă, îmi vine să turbez (CRG.) ¶ 3 Om ~ (ȘEZ.), om uscat, de care nu se mai prinde carnea. II. adv. ‡Cu durere, amarnic: văitîndu-se în văpaie pînă ’n gît (PANN).

amărăsc, a -î v. tr. (d. amar). Fac amar. Fig. Supăr, întristez mult.

amărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărăsc, 3 sg. amărăște, imperf. 1 amăram; conj. prez. 1 sg. să amărăsc, 3 să amărască

amărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărăsc, imperf. 3 sg. amăra, perf. s. 3 sg. amărî, 3 pl. amărâră, m.m.c.p. 3 sg. amărâse, pl. amărâseră; conj. prez. 3 să amărască; ger. amărând; part. amărât

amărî vb., ind. prez. 1sg. și 3 pl. amărăsc, imperf. 3 sg. amăra; conj. prez. 3 sg. și pl. amărască

amărî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amărăsc, imperf. amăra, conj. amărască)

amărăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -rît prt., -rîre inf. s., -rîtor adj. v.

AMĂRÎ vb. v. mâhni.

AMĂRÎ vb. a (se) indispune, a (se) îndurera, a (se) întrista, a (se) mîhni, a (se) necăji, a (se) supăra, (înv. și pop.) a (se) obidi, (înv. și reg.) a (se) scîrbi, (înv.) a (se) oțărî, a (se) rîvni, (fig.) a (se) cătrăni. (L-ai ~ pe tata.)