contradictoriu, ~ie a [At: IBRĂILEANU, SP. CR. 53 / V: contradictor / Pl: ~ii / E: fr contradictoire] 1 (D. fenomene, idei, tendințe) Care se contrazic între ele. 2 (D. fenomene, idei, tendințe) Care se exclud reciproc. 3 (D. fenomene, idei, tendințe) Care sunt incompatibile unul cu altul. 4 (Jur; d. o judecată) Care se face în prezența părților. 5 (Îe) A judeca în ~ A judeca după ce amândouă părțile din proces au fost ascultate. 6 (Îe) A discuta în ~ A discuta pe față, fiecare susținând un punct de vedere opus celuilalt. 7-8 (Îljv) În ~ (Care este) în contradicție cu ceva sau cu cineva. corectat(ă)

CONTRADICTORIU, -IE, contradictorii, adj. (Despre două sau mai multe fenomene, idei, tendințe) Care se contrazic între ele, care sînt incompatibile. Zboară vești contradictorii, Se-ntretaie știrile. TOPÎRCEANU, B. 51. Asachi apare ca o colecție de tendințe contradictorii. IBRĂILEANU, SP. CR. 53. ◊ Loc. adj. și adv. În contradictoriu = (care este) în opoziție de idei cu ceva. S-au născut discuții în contradictoriu pentru lămurirea problemelor. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 165,6/2. De-aș fi discutai cu moșneagul în contradictoriu; mă temeam să nu mă rămînă. HOGAȘ, M. N. 199.

CONTRADICTORIU, -IE adj. (Despre idei, tendințe, fenomene) Care se contrazice cu altul, care este incompatibil; contradicțional. ◊ În contradictoriu = în opoziție de idei cu ceva sau cu cineva. [Pron. -riu. / < lat. contradictor, cf. fr. contradictoire].

CONTRADICTORIU, -IE adj. (despre idei, tendințe, fenomene) care se contrazic între ele, care se exclud reciproc; contrar. ♦ în ~ = în opoziție de idei cu ceva sau cu cineva. (< fr. contradictoire, lat. contradictorius)

CONTRADICTORIU ~e (~i) 1) Care conține o contradicție; caracterizat prin contradicție. Afirmație ~e. 2) Care se află în relații de excludere reciprocă. Tendință ~e. /<fr. contradictoire, lat. contradictorius

contradictoriu a. ce implică contradicțiune: judecată contradictorie, cea tăcută în prezența părților, în opozițiune cu cea dată în lipsă.

*contradictóriŭ, -ie adj. (lat. contradictorius). Care arată o contrazicere: propozițiunĭ contradictoriĭ. Jur. Făcut în prezența părților interesate: judecată contradictorie.

+contradictoriu (în ~) [riu pron. rĭu] loc. adj., loc. adv. (discuție ~, a discuta ~)

contradictoriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. contradictorie (desp. -ri-e); pl. m. și f. contradictorii

contradictoriu [riu pron. rĭu] adj. m., f. contradictorie (-ri-e); pl. m. și f. contradictorii

contradictoriu adj. m. [-riu pron. -rĭu], f. contradictorie (sil. -ri-e); pl. m. și f. contradictorii

contradictoriu

contradictoriu, -rie.

CONTRADICTORIU adj. contrar, divergent, opus, potrivnic, (rar) contrazicător. (Păreri ~.)

CONTRADICTORIU adj. contrar, divergent, opus, potrivnic, (rar) contrazicător. (Păreri ~.)