CRĂPA, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau (e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare.

crăpa [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: crepa / Pzi: crăp / E: lat crepare] 1-2 vir (D. obiecte) A (se) desface (în mod brusc) în mai multe bucăți. 3-4 vir (D. obiecte) A plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc. 5-6 vir (D. obiecte) A (se) sparge. 7 vi (Îe) Unde dai și unde crapă Se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. 8 vi (Îe) Crapă lemnele (sau pietrele) de ger, E un ger de crapă lemnele (sau pietrele) E foarte frig. 9 vi (Îe) A ~ capul cuiva A omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). 10 vi (Îe) A-i ~ (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) A-l durea pe cineva foarte tare capul. 11 vir (D. lucruri elastice) A (se) rupe (fiind întins prea tare) Si: a plesni. 12 vir (D. piele) A deveni aspru, cu crăpături. 13 vi (Îe) A-i ~ (sau plesni) cuiva obrazul de rușine A-i fi foarte rușine. 14 vi (Îe) A se ~ de ziuă, a se ~ zorii A se face ziuă. 15 vi (Pop; d. animale și oameni) A muri. 16 vi (Îe) A ~ de frig (sau de sete, de necaz etc.) A-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.) 17 vi (Prt) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal).

CRĂPA, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se desface (în mod brusc) în mai multe bucăți; a plesni din cauza gerului, a unei lovituri etc.; a se sparge. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se spune atunci când se obțin cu totul alte rezultate decât cele scontate. Crapă lemnele (sau pietrele) de ger sau (e un) ger de crapă lemnele (sau pietrele) = e un ger strașnic, e foarte frig. 2. Tranz. A sparge, a desface, a despica. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva = a omorî pe cineva printr-o lovitură (în cap). A-i crăpa (sau a-i plesni) cuiva capul (de durere) = a-l durea pe cineva foarte tare capul. 3. Intranz. și refl. (Despre lucruri elastice) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspru, cu crăpături. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a-i fi foarte rușine, a nu mai putea de rușine. A-i crăpa buza (sau măseaua) după ceva = a avea mare nevoie de ceva. 4. Tranz. A întredeschide. ◊ Expr. (Refl.) A se crăpa de ziuă sau a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. 5. Intranz. (Ir.; despre animale și oameni) A muri. ◊ Expr. A crăpa de frig (sau de sete, de necaz etc.) = a-i fi cuiva foarte frig (sau foarte sete, necaz etc.). 6. Intranz. (Peior.) A mânca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). – Lat. crepare.

CRĂPA, crăp, vb. I. 1. Intranz. și refl. (Despre obiecte) A se despica în mod brusc (și adesea cu zgomot), a se desface în mai multe bucăți; a se căsca (din cauza gerului, a unei lovituri puternice etc.). Cînd voi izbi o dată eu cu barda, Această stîncă are să se crape. BENIUC, V. 7. În anii în care ouăle ciorilor crapă de ger, începe să prindă și apa mării o pojghiță de gheață de-a lungul coastei. BART, E. 309. ◊ Expr. Unde dai și unde crapă, se zice atunci cînd se obțin cu totul alte rezultate decît cele așteptate. (E un ger de) crapă lemnele (sau pietrele sau, rar, pentru efecte stilistice, inima) = e un ger strașnic, e foarte frig. Fără haine nu sînt bun de nimic la iarnă. Pe ger mare, crapă inima în mine. SADOVEANU, P. M. Era un pui de ger în dimineața aceea, de crăpau lemnele. CREANGĂ, A. 23. ♦ Intranz. (Rar) A se transforma (în altceva). Furtuna nu crăpa de loc în ploaie sănătoasă, ci se oțerea în spinarea gorunilor. GALACTION, O. I 48. 2. Tranz. A despica. A crăpa lemne pentru foc. ▭ Mușchiul o roade [piatra], timpul o crapă. MACEDONSKI, O. I 20. Crăpînd-a [o nucă de cocos], au aflat miezul ei dulce și bun, ca de migdale. DRĂGHICI, R. 51. ◊ (Poetic) Lopata cununată cu condeiul... Crapă cremenea și sparge steiul. DEȘLIU, G. 24. ◊ Expr. A crăpa capul cuiva= a omorî pe cineva dintr-o lovitură. 3. Intranz. și refl. (Despre un lucru subțire și elastic) A se rupe (fiind prea tare întins), a plesni; (despre piele) a deveni aspră, cu crăpături. [Omul era] strîns la piept, de sta să-i crape sucmanul cel zdrențuit de pe dînsul. ISPIRESCU, L. 177. Atunci Ivan dezlegă turbinca... și luînd cîte pe un drăcușor de cornițe, mi ți-l ardea cu palcele, de-i crăpa pielea. CREANGĂ, P. 306. Cu fata de bogat Totdeauna ești mustrat: Să-i cumperi cizme de capră, Că altele se tot crapă, Și de oaie Se tot moaie, Și de țap îi sar în cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 437. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine = a nu mai putea de rușine. Să nu mai știe cineva, că-mi crapă obrazul de rușine. DAVIDOGLU, M. 70. 4. Tranz. A întredeschide. Lazăr Lungu sări de la fereastră la ușa grajdului și-o crăpă puțin. MIHALE,O. 507. Se apropie amîndoi de ușă și izbutesc să sucească cheia. Dar cum crapă ușa, o și închid la iuțeală. STĂNOIU, I. 137. ◊ Refl. Fig. La răsărit se crăpa zarea, lăsînd să pătrundă focul zorilor. SADOVEANU, O. VI 20. (Expr.) A se crăpa de ziuă (sau, într-o figură poetică) a se crăpa zorii = a se face ziuă, a se lumina. Cu mii de cai-putere Se crăpă zorii unei alte ere! BENIUC, V. 91. Cînd se crăpă de ziuă, se sculă înaintea lui Gheorghe, se îmbrăcă și ieși. VLAHUȚĂ, O. A. 124. Cînd răsărea luna, de era două ceasuri pîn-a se crăpa de ziuă, curtea era plină de vînători. GHICA, S. 283. Cînd se crăpa de ziuă, izbiră fără de veste turcii pe ai noștri. BĂLCESCU, O. II 76. 5. Intranz. (Despre animale și, rar, cu o nuanță de ironie sau răutate, despre oameni) A muri. Dînd boală rea, După nunta mea Oile-au crăpat. MARIAN, S. 44. De-ar crăpa o dată să crape și tarabagiul care v-au adus. CREANGĂ, P. 110. Dușmanul a găsit tot pustiu în drumul său, incit, ajungînd la Cotnar, nu găsea să mănînce decît poamele copacilor; ba încă [căpitanul Turculeț] a pus prin bălți și niște ierburi veninoase de care, cum bea, crăpa. NEGRUZZI, S. I 171. ◊ (Poetic) Uraganu-acum aleargă pîn’ce caii lui îi crapă. EMINESCU, O. I 45. ◊ (Familiar, urmat de determinări introduse prin prep. «de», arată că o senzație sau un sentiment e foarte intens) Elvira se ridică în capul oaselor și zise prin întuneric:... Crăpi de invidie! Și te răzbuni. DUMITRIU, B. F. 46. Trage la mine numai cu coada ochiului șă vadă cum îs îmbrăcată și crapă de ciudă. SADOVEANU, B. 219. Știi că are haz și asta! Voi... să huzuriți de căldură, iară eu să crăp de frig. CREANGĂ, P. 252. Setilă striga... cît ce putea că crapă de sete și zvîrlea cu doage și cu funduri de poloboc în toate părțile ca un nebun. CREANGĂ, P. 261. Și-o dată și-ncepe dracul a boscorodi din gură și a descînta, că nu știu ce face, de-i pocnește lui Dănilă un ochi din cap!... Dănilă crăpa de durere. CREANGĂ, P. 58. Crapă de ciudă cucoana. ALECSANDRI, T. I 32. 6. Intranz. A mînca foarte mult, cu lăcomie (ca un animal). Vezi că-i mămăliga pe masă, învălită în prosop, și oala cu lapte pe vatră! Du-te și crapă pînă-i plesni. REBREANU, R. II 30. – Variantă: (regional) crepa (CONTEMPORANUL, VI_II 292, RETEGANUL, P. IV 6) vb. I.

A CRĂPA crăp 1. tranz. 1) (obiecte) A desface printr-o tăietură adâncă și lungă; a spinteca. 2) (uși, ferestre, ochii etc.) A deschide puțin. 2. intranz. 1) (despre învelișuri, textile, haine) A se rupe parțial prin întindere; a pocni; a plesni. 2) (despre obiecte de piele, buze etc.) A căpăta crăpături (din cauza gerului, vântului, căldurii etc.); a plesni. ◊ Crapă lemnele (sau pietrele) de ger e ger mare. A-i crăpa (sau plesni) cuiva obrazul de rușine a fi cuprins de o rușine mare; a-i fi foarte rușine. 3) (despre muguri, boboci) A începe să se desfacă; a se despica. 4) depr. A înceta de a mai trăi; a se stinge din viață; a muri; a răposa; a deceda. 5) pop. A mânca repede și cu lăcomie; a înfuleca. /<lat. crepare

A SE CRĂPA se crapă intranz.: ~ de ziuă a se ivi zorile; a se zori. /<lat. crepare

crăpà v. 1. a tăia d’alungul, a despica: a crăpa lemnul; fig. unde dai și unde crapă; 2. a se sparge, rămânând însă bucățile împreunate, a plesni (de vase): crapă pietrele de frig; 3. fam. a mânca foarte mult: i-am dus să crape PANN; 4. a muri (vorbind de animale); fig. crapă de necaz; 5. a întredeschide: a crăpa ușa; 6. a se deschide (de o floare); 7. a ieși zorile, a se lumina de ziuă. [Lat. CREPARE, a răsuna, a plesni].

crepa v vz crăpa

CREPA vb. I v. crăpa.

2) crap verb, V. crăp.

crăp, a -á v. intr. (vrom. crep, d. lat. crepo, -áre, part. crépitus, pop. crepátus, a pîrli; it. crepare, pv. crebar, fr. crever, sp. pg. quebrar). Explodez, mă sparg, plesnesc, mă deschid (de căldură, de uscăcĭune, de ger, din cauza uneĭ loviturĭ). Fam. Mor de multă sforțare, de un anevrizm: calu a crăpat de fugă, el a mîncat pîn’a crăpat. A crăpa de necaz, a fi foarte furios că nu te poțĭ răzbuna. V. tr. Fac să explodeze orĭ să se spargă (o ghĭulea, o peatră). Deschid puțin: a crăpa ușa. Despic (Munt.): a crăpa lemne. V. refl. Se crapă de ziŭă, se luminează de ziŭă, apare crepusculu. – Vechĭ și azĭ în Trans. pe alocurea crep, crepĭ, creapă, să crepe, crepat, în Munt. crap, crapĭ, crapă, să crape, crăpat. Cp. cu răbd.

3) crep verb, V. crăp.

crăpa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. crăp, 3 crapă; conj. prez. 1 sg. să crăp, 3 să crape; imper. 2 sg. afirm. crapă

crăpa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. crăp, 2 sg. crăpi, 3 crapă; conj. prez. 3 să crape

crăpa vb., ind. prez. 1 sg. crăp, 2 sg. crăpi, 3 sg. și pl. crapă; conj. prez. 3 sg. și pl. crape

crăpa (ind. prez. 1 sg. crăp)

crăp, crăpi 2, crapă 3, crape 3 conj., crăpat prt.

CRĂPA vb. v. deceda, dispărea, duce, muri, pieri, prăpădi, răposa, sfârși, stinge, sucomba.

CRĂPA vb. 1. v. sparge. 2. a plesni, (pop.) a pocni. (A ~ o vită.) 3. v. despica. 4. a se deschide, a se despica. (S-a ~ pământul.) 5. v. întredeschide. 6. v. deschide.

crăpa vb. v. DECEDA. DISPĂREA. DUCE. MURI. PIERI. PRĂPĂDI. RĂPOSA. SFÎRȘI. STINGE. SUCOMBA.

CRĂPA vb. 1. a (se) ciobi, a (se) ciocni, a (se) fisura, a plesni, a pocni, a (se) sparge. (Vasul s-a ~.) 2. a plesni, (pop.) a pocni. (A ~ o vită.) 3. a despica, a sparge, a spinteca, a tăia, (reg.) a sfărîma. (~ lemne pentru foc.) 4. a se deschide, a se despica. (S-a ~ pămîntul.) 5. a (se) căsca, a (se) întredeschide. (Ușa s-a ~.) 6. a se deschide, a se desface, a se despica, a plesni. (~ mugurii, bobocii.)

crăpa (crăp, crăpat), vb. – 1. A desface brusc în mai multe bucăți, a plesni, a se sparge. – 2. A se desface, a se despica. – 3. A plesni, a pocni, a trosni. – 4. A sfărîma, a fărîmița. – 5. A se prăpădi, a nu mai putea (de gras, de invidie, de rîs). – 6. A muri. – 7. A întredeschide. – 8. A se deschide (despre boboci). – 9. A se face ziuă, a se lumina. – 10. (Fam.) A mînca foarte mult, cu lăcomie. Var. (Bihor) crepeți. Mr. crep, cripai, cripată, cripare, megl. crep, cripari, istr. crepu. Lat. crĕpāre (Densusianu, Hlr., 189; Pușcariu 408; Candrea-Dens., 401; REW 2313; DAR); cf. it. crepare, prov. crebar, fr. crever, sp., port. quebrar. Sensul 6 apare și în cuvintele it. și fr., cf. germ. krepieren. – Der. crăpăcios, adj. (sfărîmicios); crăpîcea, s. f. (poreclă a celor mîncăcioși); crăpelniță, s. f. (fam., mîncare); crăpat (var. crepăt, crăpet), s. n. (zori, răsărit; dogoare ), pe care DAR încearcă să-l pună în legătură cu lat. crepitus, dar care poate fi der. internă (DAR consideră neclar sensul 2, care datorează ideii de „căldură ce face omul să moară” = „crăpa”); crăpătură, s. f. (deschizătură; plesnitură, fisură; spațiu îngust la o ușă întredeschisă; crăpare a pielii de pe față; crăpare a buzelor), care poate fi și reprezentant al alt. crepatūra (Pușcariu 409; Candrea-Dens., 402; REW 2314; DAR), ca der. internă a rom. (cf. și mr. crăpitură, calpitură, cripitură). Din rom. provine ngr. ϰριπιτούρα (Murnu, Lehnw., 30).

Ce fut le serpent qui creva (fr. „Șarpele a fost cel care-a crăpat”) – Ultimul vers dintr-o vestită epigramă pe care Voltaire a adresat-o criticului Fréron, unul dintre adversarii săi: „Lautre jour, au fond dun vallon, Un serpent mordit Jean Fréron. Que croyez-vous quil arriva? Ce fut le serpent qui creva.” În traducere: „În altă zi, într-un fund de cotlon, Un șarpe-l mușcase pe Jean Fréron, Ce credeți voi că s-a întîmplat? Sarpele a fost cel ce-a crăpat !” Acest ultim vers, devenit expresie, se adresează în ironie nu numai criticilor pătimași, ci, în genere, oamenilor răi și veninoși. Epigremistul român Giordano a publicat o reușită imitație după catrenul voltairian: I-a mușcat Mîinile Și-a turbat Cîinele! LIT.

a-i crăpa buza (după ceva) expr. a avea mare nevoie (de ceva).

a-i crăpa pipota expr. a fi foarte nerăbdător.

ger de crapă pietrele expr. temperatură foarte scăzută, foarte frig.