oțărî [At: PSALT. 207 / V: (înv) ~ri, oțerî, oțeri, (cscj) ~ra / Pzi: ~răsc / E: bg оцеря] (Îvp) 1 vr A se mânia. 2 vr A se răsti la cineva. 3 vr A se revolta. 4 vr A se îngrozi. 5 vr A se mâhni. 6 vt A scârbi. 7 vr A face grimase din cauza unei băuturi sau a unei mâncări neplăcute Si: a se strâmba.

OȚĂRÎ, oțărăsc, vb. IV. Refl. 1. A se mînia, a se întărită, a se înfuria, a se burzului; a se răsti la cineva. Duca-vodă s-a oțărît și a strigat cu mînie. SADOVEANU, Z. C. 234. Ci lasă-le încolo de terfeloage, măi băiete... se oțăra Ruxanda Duhu, ascunzîndu-le ca pe niște dușmani ai casei. C. PETRESCU, R. DR. 29. ◊ Tranz. A mîhni, a supăra. Acuma stă și doarme, după ce și-a oțărît inima. C. PETRESCU, î. II 176. 2. A face grimase, a se încrunta, a se strîmba (din cauza unei băuturi sau mîncări acre sau neplăcute). Annie gustă și se oțărî, rîzînd. C. PETRESCU, C. V. 194. ◊ Tranz. fact. Spuma de drojdie, din cale-afară de tare, oțărî pe meseni. Contabilul se scutură ca de friguri. STĂNOIU, C. I. 88. – Variante: oțări (NEGRUZZI, S. I 120), oțeri (GALACTION, O. I 48, COȘBUC, P. I 226, ALECSANDRI, T. II 9, NEGRUZZI, S. I 292), oțerî (CREANGĂ, P. 204) vb. IV.

A SE OȚĂRÎ mă ~ăsc intranz. 1) A-și ieși din fire; a se burzului; a se mânia. 2) A se strâmba la față în semn că ceva (o mâncare sau o băutură) are gust rău. /<bulg. ocerja

oțăra v vz oțărî

oțări v vz oțărî

oțeri v vz oțărî

oțerî v vz oțărî

OȚERI vb. IV v. oțări.

oțărì v. Mold. 1. a îngrozi (de indignare): o faptă făr’ de lege ce mintea-mi oțărește AL.; 2. a se înfiora: bătrânul așteaptă moartea făr’a se oțări NEGR. [Origină necunoscută].

oțărăsc, a -î v. tr. (vechĭ oțeresc, d. sîrb. cjeriti, bg. ocervam, rus. [o]ščéritĭ, a-țĭ arăta dințiĭ, a rînji. V. știresc). Îngrozesc, înfiorez, displac adînc. V. refl. Mă înfior de dezgust orĭ de groază (de ex., un copil căruĭa nu-ĭ place un medicament). Mă înfuriĭ, mă îndîrjesc.

oțerésc, V. oțărăsc.

oțărî (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă oțărăsc, 3 sg. se oțărăște, imperf. 1 sg. mă oțăram; conj. prez. 1 sg. să mă oțărăsc, 3 să se oțărască; imper. 2 sg. afirm. oțărăște-te; ger. oțărându-mă

!oțărî (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțărăște, imperf. 3 sg. se oțăra, perf. s. 3 sg. se oțărî, 3 pl. se oțărâră; conj. prez. 3 să se oțărască; ger. oțărându-se; part. oțărât

oțărî vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțărăsc, imperf. 3 sg. oțăra; conj. prez. 3 sg. și pl. oțărască

oțărî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțărăsc, imperf. oțăra, conj. oțărască)

oțărăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -ram 1 imp., -rît prt., -rîtor adj. v.

OȚĂRÎ vb. v. amărî, cutremura, indispune, încrâncena, îndurera, înfiora, înfricoșa, înfuria, îngrozi, înspăimânta, întrista, mâhni, mânia, necăji, răcni, răsti, striga, supăra, tremura, țipa, urla, zbiera, zgudui.

oțărî vb. v. AMĂRÎ. CUTREMURA. INDISPUNE. ÎNCRÎNCENA. ÎNDURERA. ÎNFIORA. ÎNFRICOȘA. ÎNFURIA. ÎNGROZI. ÎNSPĂIMÎNTA. ÎNTRISTA. MÎHNI. MÎNIA. NECĂJI. RĂCNI. RĂSTI. STRIGA. SUPĂRA. TREMURA. ȚIPA. URLA. ZBIERA. ZGUDUI.

oțeri (oțeresc, oțerit), vb. refl. – 1. A strica gustul unei mîncări, a irita, a strepezi dinții. 2. A se dezgusta, a se încrunta. – 3. A se supăra, a se bosumfla. – Var. oțărî, oțări. Origine îndoielnică. Trebuie să aibă legătură cu sb. ceriti se „a rîde sarcastic” (Scriban), bg. očervam „a-și arăta colții” (Candrea), bg. cerjă se „a lua un medicament”, rus. ščeriti (Rosetti, Studii ling., 28); dar baza comună a acestor cuvinte nu este clară. Oricum, nu e posibilă der. din sl. ostriti „a ascuți” (Cihac, II, 235), nici din lat. obterrere (Capidan, Dacor., III, 762). Der. oțerime, s. f. (Mold., dezgust); oțeros, adj. (Mold., înv., groaznic).