ZEAMĂ, (2) zemuri, s. f. 1. Fiertură de carne sau de legume, constituind un fel de mâncare; partea lichidă a bucatelor, apa în care fierb. ◊ Expr. A mânca singur bucatele și a lăsa altora zeama = a trage singur tot folosul, lăsând altora foarte puțin sau nimic. A nu fi de nicio zeamă, se spune despre cineva pe care nu se poate pune nici un temei. Zeamă lungă = a) mâncare neconsistentă, făcută cu prea multă apă, pentru a ajunge la multe persoane; b) vorbărie lungă, lipsită de interes; p. ext. persoană care vorbește mult și fără nicio noimă. Tot de-o zeamă = deopotrivă. Zeamă de clopot (sau de hârleț) = moartea. Zeamă de vorbe = vorbărie deșartă; vorbe goale. ♦ Zeamă de varză = lichid acrișor în care s-a murat varza; moare. 2. Fel de zeamă (1). 3. Lichid pe care îl conțin celulele și țesuturile organismelor vegetale; suc de fructe sau de plante. Zeamă de prune = țuică. 4. Nume generic pentru diverse lichide. ◊ Ou cu zeamă = ou fiert puțin, cu albușul necoagulat. ♦ (Rar) Sânge. 5. (Chim.; în sintagma) Zeamă bordeleză = suspensie de culoare albastră de sulfat bazic de cupru în apă, folosită ca fungicid. [Pl. și: zemi. – Var.: zamă s. f.] – Lat. zema.

zeamă sf [At: NEAGOE, ÎNV. 113/22 / V: (îvp) zamă / Pl: zemuri și zemi / E: ml zema] 1 Parte lichidă a unor preparate culinare. 2 Apă în care s-au fiert zarzavaturile, carnea, pastele făinoase etc. 3 (Îvp; pex; adesea urmat de determinări care indică felul) Mâncare cu zeamă (2) (precum supa, ciorba) sau cu sos mult și subțire Si: (reg) zemărie (1), zemoaică. 4 (Pfm; îs) ~ lungă (sau de vorbe) Flecăreală. 5 (Pex; îas) Flecar (1). 6 (Reg; îas) Poșircă. 7 (Îla) Tot de-o ~ La fel. 8 (Îs) ~ de vorbe Vorbe goale. 9 (Pfm; îs) ~ de prune Țuică¹ (1) (de calitate inferioară). 10 (Reg; îas) Fleac¹ (1). 11 (Reg; îas) Prostănac. 12 (Reg; îs) ~ de amnar (sau de știr, chioară, lungă) Poșircă. 13 (Pop; îs) ~ chioară (sau lungă) Supă, ciorbă etc. cu prea multă apă Si: (reg) zămârceală (1). 14 (Pex) Mâncare de proastă calitate Si: (îrg) zemurcă (1), (reg) zămârceală (2). 15 (Pfm; îs) ~ de struguri Must (1). 16 (Pfm; îas) Vin. 17 (Pop; îe) A nu fi de nici o ~ (sau a nu fi nici de ~ma oului ori a ouălor, a prunelor) A nu fi bun de nimic. 18 (Pop; îe) (A fi) tot de-o zeamă cu ... (A fi) la fel cu ... 19 (Adesea urmat de determinări care arată felul) Lichid conținut de celulele și țesuturile vegetale (în special de fructe), care poate fi extras prin presare sau stoarcere Si: suc² (1), (reg) zemărie (2). 20 Infuzie sau băutură preparată din plante, semințe sau din zeamă (18) de fructe (cu adaos de zahăr). 21 (Șîs ~ de varză, ~ de curechi, ~ acră) Lichid fermentat, cu gust acrișor, în care s-a murat varza Si: (reg) moare (1). 22 (Reg; d. oameni; îe) A fi botezat cu ~ de varză A fi rău din fire. 23 (Înv) Lichid care intră în compoziția celulelor sau a țesuturilor animale. 24 (Înv) Secreție produsă de unele celule, glande sau organe. 25 (Chm; îs) ~ bordeleză Suspensie de culoare albastră de sulfat bazic de cupru în apă, întrebuințat ca fungicid. 26 (Reg; îe) A lăsa (pe cineva) în zama lui A lăsa (pe cineva) în pace. 27 (Reg; îae) A nu-l mai necăji, plictisi etc. 28 (Pop; îe) A fierbe în zama lui A se necăji. 29 (Rar; șîs ~ roșie) Sânge (1). 30 (Rar) Puroi¹ (1). 31 (Pop) Lacrimi. 32 (Rar) Tinctură (1). 33 (Pex) Lichid. 34 (Îs) Ou cu ~ Ou fiert puțin, care are albușul încă necoagulat. 35 (Pop; gmț; îs) ~ de clopot (sau de hârleț) Moarte (1). 36 (Pop; îe) A bea ~ma clopotului A muri¹ (1). 37 (Pop; îe) ~ de franci Bănet (1). 38 (Urmat de determinări care precizează felul) Nume dat unor soluții chimice. 39 (Reg; îf zamă; îc) ~-de-holeră Plantă nedefinită mai îndeaproape, care este folosită, în medicina populară, ca leac împotriva holerei. 40-41 (Reg) (Bucată de) carne.

zeamă s f. 1 Partea lichidă a bucatelor; sos. ♦ Ext. (culin.; pop.; adesea cu determ. care indică felul) Nume dat supelor, ciorbelor sau mîncărurilor cu sos mult și subțire. Castroanele cu zeamă de găină abureau podelele (VLAS.). ◊ Zic. Găina bătrînă face zeama bună. ◊ Zeamă chioară = a) mîncare neconsistentă, făcută cu prea multă apă, pentru a ajunge la multe persoane; b) vorbărie lungă, lipsită de interes; flecăreală; c) ext. persoană care vorbește mult și fară nici o noimă; flecar. Zeamă de vorbe = vorbărie deșartă; vorbe goale. Zeamă de prune = țuică. ◊ Expr. A nu fi de nici o zeamă, se spune despre cineva pe care nu se poate pune nici un temei. (A fi) tot de-o zeamă cu... = (a fi) deopotrivă cu... Zeamă lungă v. lung. A mînca singur bucățile (sau bucatele) și a lăsa altora zeama v. mînca. 2 (adesea urmat de determ. care arată felul) Lichid pe care îl conțin celulele și țesuturile organismelor vegetale. ♦ Suc de fructe sau de plante (extras prin presare sau prin stoarcere). Îi turnau pe gît zeamă de portocale (COCEA). ◊ Zeamă de varză = lichid acrișor în care s-a murat varza; moare. 3 (înv., pop.) Lichid care intră în compoziția celulelor sau țesuturilor animale; secreție produsă de unele celule, glande sau organe. ◊ Expr. A lăsa pe cineva în zeama lui = a) a nu mai bate la cap pe cineva; b) a lăsa pe cineva în pace. A fierbe în zeama lui = a se necăji, a se frămînta fară a-și împărtăși altuia necazurile. ♦ (și zeamă roșie) Sînge. 4 Ext. Nume generic pentru diverse lichide. I-au fiert și i-au dat să bea zeamă de pietricele roșii (GAL.). ◊ Ou cu zeamă = ou fiert puțin, cu albușul necoagulat. ◊ Expr. (pop.; glum.) Zeamă de clopot (sau de hîrleț) = moartea. Numai zeama de hîrleț îl vindecă (CAM.). Leacu-i zeamă de clopot v. clopot. 5 (chim.) Nume dat unor soluții chimice. ◊ Zeamă bordeleză = suspensie de culoare albastră de sulfat bazic de cupru în apă, obținută prin adăugarea unei soluții de sulfat de cupru în lapte de var, folosită ca fungicid. • pl. zemuri, zemi. și (pop.) zamă s.f. /lat. zĕma(m).

ZEAMĂ, zemuri, s. f. 1. Fiertură de carne sau de legume, constituind un fel de mâncare; partea lichidă a bucatelor, apa în care fierb. ◊ Expr. A mânca singur bucatele și a lăsa altora zeama = a trage singur tot folosul, lăsând altora foarte puțin sau nimic. A nu fi de nici o zeamă se spune despre cineva pe care nu se poate pune nici un temei. Zeamă lungă = a) mâncare neconsistentă, făcută cu prea multă apă, pentru a ajunge la multe persoane; b) vorbărie lungă, lipsită de interes; p. ext. persoană care vorbește mult și fără nici o noimă. Tot de-o zeamă = deopotrivă. Zeamă de clopot (sau de hârleț) = moartea. Zeamă de vorbe = vorbărie deșartă; vorbe goale. ♦ Zeamă de varză = lichid acrișor în care s-a murat varza; moare. 2. Lichid pe care îl conțin celulele și țesuturile organismelor vegetale; suc de fructe sau de plante. ◊ Zeamă de prune = țuică. 3. Nume generic pentru diverse lichide. ◊ Ou cu zeamă = ou fiert puțin, cu albușul necoagulat. ♦ (Rar) Sânge. 4. (Chim.; în sintagma) Zeamă bordeleză = suspensie de culoare albastră de sulfat bazic de cupru în apă, întrebuințată ca fungicid. [Pl. și: zemi. – Var.: zamă s. f.] – Lat. zema.

ZEAMĂ, zemuri și zemi, s. f. (Și în forma zamă) 1. Fiertură de carne sau de legume, constituind un fel de mîncare (v. supă, ciorbă, borș); partea lichidă a bucatelor, apa în care fierb (v. sos). Cum sfîrși șătrarul aceste cuvinte, jupîneasa Avramia intră cu zama de găină aburind în străchini. SADOVEANU, Z. C. 45. O aripă galbenă iese din zeama presărată cu steluțe de grăsime. DELAVRANCEA, T. 38. Găina bătrînă face zama bună. NEGRUZZI, S. I 251. Mi-am luat seamă: Iepurașu-i bun de zeamă, Iepuroaica de friptură. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 367. ◊ E x.p r. A mînca singur bucatele și a lăsa altora zeama = a trage singur tot folosul, lăsînd altora foarte puțin sau nimic. A spune o zeamă lungă = a vorbi îndelung spunînd lucruri neinteresante; a. vorbi verzi și uscate. Nu ești nici de zeama ouălor, se spune (ironic) cuiva pe care nu se poate pune nici un temei. Sărace, sărace! nu ești nici de zama ouălor. CREANGĂ, P. 92. Zeamă lungă să se-ajungă = mîncare neconsistentă, făcută cu prea multă apă, pentru a ajunge la multe persoane. Tot de-o zeamă = deopotrivă. A nu fi de nici o zeamă = a nu fi bun de nimic. Soarbe-zeamă = om prost, molîu. Zeamă de clopot (sau de hîrleț) = moartea. Leacu-i zamă de clopot, leacu-i zamă de hîrleț. Moartea-i leacu. ȘEZ. IX 147. Zeamă de vorbe = vorbărie deșartă, vorbe goale. Rușinea, zeamă de vorbe. DAVIDOGLU, M. 63. ◊ Fig. Această streină zamă cu iuțime-n- veninată au vîrît în a lui patimi o aprindere turbată. CONACHI, P. 297. ♦ Zeamă de varză = lichid acrișor în care s-a murat varza; (regional) moare. Îi plăcea cu deosebire ciorba de știucă fiartă în zeamă de varză acră cu hrean. GHICA, S. A. 83. 2. Lichid conținut de celulele și țesuturile organismelor vegetale și care se scurge cînd acestea sînt zdrobite; suc de fructe sau de plante. Dete copilului zeama stoarsă din o smochină și mîncă copilașul de se minună și sihastru. ISPIRESCU, L. 190. Se leapăd’ alămîia ce zama i s-a stors. NEGRUZZI, S. II 240. Au stors și puțină zamă de alămîie. DRĂGHICI, R. 138. ♦ (Popular) Zeamă de prune – țuică (mai ales de calitate inferioară):’ A băut un pahar de zeamă de prune și acum e în gîrliciul bordeiului. GALACTION, O. I 41. Nu țuică de a d-voastră, zeamă de prune. TEODORESCU, P. P. 176. Zeamă de struguri = vin, must. 3. Nume generic pentru diverse lichide. ◊ Ou cu zeamă-ou fiert puțin, cu conținutul puțin coagulat. ♦ (Rar; la sg. cu valoare de pl.) Lacrimi. Am un loc oval, Cînd eu l-am scărpinat, Zeamă i-a picat (Ochii). GOROVEI, C. 249. ♦ (Rar) Sînge. Că din spate-mi iese zamă. ȘEZ. III 124. – Variantă: zamă s. f.

ZEAMĂ, zemuri, s. f. 1. Fiertură de carne sau de legume, constituind un fel de mîncare; partea lichidă a bucatelor, apa în care fierb. ◊ Expr. A mînca singur bucatele și a lăsa altora zeama = a trage singur tot folosul, lăsînd altora foarte puțin sau nimic. A nu fi nici de zeama ouălor sau a nu fi de nici o zeamă, se spune despre cineva pe care nu se poate pune nici un temei. Zeamă lungă să se-ajungă = mîncare făcută cu sos mult, pentru a ajunge la multe persoane. Zeamă lungă = vorbărie lungă, lipsită de interes. Tot de-o zeamă = deopotrivă. Soarbe-zeamă = om prost, molîu. Zeamă de clopot (sau de hîrleț) = moartea. Zeamă de vorbe = vorbărie deșartă; vorbe goale. ♦ Zeamă de varză = lichid acrișor în care s-a murat varza; moare. 2. Lichidul pe care îl conțin celulele și țesuturile organismelor vegetale; suc de fructe sau de plante. 3. Nume generic pentru diverse lichide. ◊ Ou cu zeamă = ou fiert puțin, cu albușul necoagulat. – Lat. zema (< gr. zema).

ZEAMĂ zemuri f. 1) Fel de mâncare lichidă, pregătită din carne sau pește, cu legume, acrită cu borș; ciorbă. 2) Lichidul dintr-o fiertură; apă în care au fiert unele produse alimentare. ~ limpede. ◊ ~ lungă a) zeamă cu mult lichid; zeamă subțire; b) vorbă multă și fără rost; pălăvrăgeală; flecăreală; trăncăneală. A nu fi de nici o ~ a nu fi bun de nimic. 3) Lichid conținut în fructe sau legume; suc. * ~ de varză lichid acru și puțin sărat în care s-a murat varza; moare. 4) Substanță lichidă de natură diferită (folosită în industrie, agricultură etc.). * ~ tanantă soluție folosită la tăbăcirea pieilor. [G.-D. zemii] /<lat. zema

ZEAMĂ s.f. 1. (Olt., Ban., Criș., Trans. SV) Supă, ciorbă. B: Încă uneori mai mult foloseaște puțintică zamă de pui de găină. MD¹, 139^r. C: Dzamĕ. Jusculum. AC, 335. Zamă de cocoș bătrîn. PL, 147^v. Să beai zama caldă. MISC. 1778, 19^r. Zama aceasta e făcută tocma pe gustul meu. MȘE, 92. 2. (Olt.) În sintagma Zeamă de varză = moare. Să le amestece cu zamă de tărîțe înăcrite . . . au zamă de varză. MD¹, 139^r. Încă și glistir a-i face den lapte, den caimac ori den zeamă de varză nu strică. MD¹, 144^v. Să amesteci dintr-însa doauă pahară, unul cu vin dulce curat și să bea sau doauă pahară de zeamă de varză sălbatică ori singură, ori cu vin. MD^{2, 197. Etimologie: lat. zema. Cf. m o a r e.

zeamă f. 1. licoare scoasă prin stoarcere sau fierbere: zeamă de lămâie, zeamă de carne; 2. preparațiune culinară lichidă în care se pune sare și condimente: zeamă grasă. [Lat. vulg. ZEMA, suc].

zeámă f., pl. zemĭ și ob. n. zémurĭ (lat. pop. zĕma, d. vgr. zéma, suc, fertură). Sucu bucatelor (maĭ supțire de cît sosu): zeama stufatuluĭ. Sucu poamelor: zeamă de lămîĭe. Zeamă de carne, fertură de carne fără nicĭ o legumă. Zeamă lungă (Iron.), zemurcă, heltĭugă, mîncare cu prea multă zeamă și prea puțină carne: zeamă lungă să s’ajungă! – În nord, est și Olt. zamă.

zamă sf vz zeamă

❍ZAMĂ 👉 ZEAMĂ.

ZAMĂ, zămuri, s. f. V. zeamă.

soarbe-zeamă m. fig. și pop. om bleg.

zamă f. Mold. V. zeamă.

zámă, V. zeamă.

zeamă s. f., g.-d. art. zemii; (feluri) pl. zemuri

zeamă s. f., g.-d. art. zemii; (feluri) pl. zemuri

zeamă s. f., g.-d. art. zemii; (feluri) pl. zemuri

zeamă s. f., g.-d. art. zemii; (feluri) pl. zemuri

zeamă, gen. zemii

zeamă, zemuri.

ZEAMĂ s. 1. v. suc. (~ de lămâie.) 2. zeamă de varză = (pop.) moare.

ZEAMĂ s. v. ciorbă, lichid, supă.

ZEAMĂ s. 1. suc. (~ de lămîie.) 2. zeamă de varză = (Mold.) moare.

zeamă s. v. CIORBĂ. LICHID. SUPĂ.

zeamă (-emi), s. f. – 1. Suc, must. – 2. SUpă, fiertură. – Var. zamă. Mr. dzamă. Gr. ζέμα, uneori prin intermediul unui lat. *zĕma (Tiktin; Graur, Rom., LVI, 109; Ivănescu, BF, VI, 102; Rohlfs, EWUG, 732; Rosetti, II, 69). – Der. zemîrcă, s. f. (poșircă, apă chioară), var. zămîrcă, zămurcă; zemos (var. zămos), adj. (cu zeamă); zămos, s. m. (Mold., pepene galben). Din rom. provine rut. dzema, dzjama (Candrea, Elemente, 403).

zamă, (zeama), s.f. – 1. (gastr.) Supă; fiertură din carne sau legume; apa în care fierb bucatele. 2. Nume generic pentru diverse lichide; suc, must; zeamă de prune = țuică. – Lat. zema < gr. zema „suc, fiertură” (Șăineanu, Scriban; Tiktin, Graur, Ivănescu, Rosetti, cf. DER; DLRM, DEX, MDA). Cuv. rom. > ucr. dzama (Macrea, 1970: 14; Candrea, cf. DER), pol. dziama (Macrea, 1970).

zeamă, zemuri s. f. 1. (er., vulg.) spermă. 2. (deț.) supă.

găina bătrână face supa / ciorba / zeama / bună prov. (er.) femeia matură experimentată reprezintă pentru bărbați partenerul de sex ideal.

zeamă de clopot expr. (pop.) moartea.