22 de definiții pentru încurca

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCURCA, încurc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. și f. = (fam.) om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri) Refl. (Fam.) A avea relații extraconjugale cu cineva. – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).

încurca [At: CORESI, EV. 327/28 / Pzi: încurc / E: pbl ml *incolicare] 1-2 vtr (D. fire, ață etc.) A (se) încâlci cu noduri care nu se pot descurca ușor. 3 vt (Pop) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 4-5 vtr A (se) rătăci. 6 vt A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire. 7 vt A stingheri pe cineva la mers. 8 vr A se împiedica din mers. 9 vt A opri de la o acțiune. 10 vr (Îe) A i se ~ zilele cuiva sau a ~ lumea A fi inutil. 11 vt (Îae) A stânjeni pe cei din jur. 12 vr (Fam; îe) A i se ~ cuiva limba (în gură) A i se împletici limba din cauza beției, a unei emoții etc. 13 smi (Îc) ~că-lume Om care nu este bun de nimic și nu lasă nici pe alții să- și vadă de treburi. 14-15 vtr (A face pe cineva să-și piardă sau) a-și pierde firul ideilor Si: a (se) zăpăci. 16-17 vtr (Îe) Se ~că lucrurile sau ițele A (se) produce o situație complicată, confuză. 18 vt (Îe) A ~ vorba A vorbi confuz pentru a ascunde adevărul. 19 vt (Îae) A da răspunsuri evazive. 20 vt (Pop; îe) A o ~ A duce o viață chinuită. 21 vt (D. animale; îae) A trăi. 22 vt (Fam; îae) A avea necazuri, neplăceri. 23 vt (Îae) A crea intenționat o situație ambiguă, confuză. 24 vt (Îae) A face un lucru de mântuială. 25 vt (Îae) A nu fi clar în ceea ce spune. 26 vt (Îae) A intra într-o încurcătură. 27-28 vtr (Fig) A (se) prinde în mreje. 29 vr A se angaja într-o afacere din care nu se mai poate ieși decât cu greutate. 30 vr (Fig) A pierde vremea. 31 vr A întârzia pe la petreceri. 32 vt (înv) A unelti. 33 vr (Îe) Nu se ~că Nu se lasă. 34 vr (Îae) Nu glumește. 35 vr (Îae) Nu-și pierde vremea. 36 vr (Fig; îe) A i se ~ (cuiva) potecile A da de belea. 37 vt (Îe) A ~ cuvinte A îngăima cuvinte, a bolborosi din cauza uimirii. 38 vt (Îae) A minți.

ÎNCURCA, încurc, vb. I. I. Tranz. 1. A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fânețele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuia o urmărire, pentru a-și pierde urma. ♦ Refl. și tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuia mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acțiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s. m. invar. = om care încurcă pe alții, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. și refl. A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde șirul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ce spune. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri). – Probabil lat. *incolicare (< colus „caier, fir”).

ÎNCURCA, încurc, vb. I. I. Tranz. 1. (Cu privire la fire, ață de cusut etc.) A amesteca fără voie astfel încît să nu se mai poată desface ușor; a încîlci. A încurcat ața.Expr. A (sau, refl., i se) încurca ițele (cuiva) v. iță. 2. (Cu privire la drumuri, cărări, urme etc.) A amesteca astfel încît să nu se mai poată desluși, a schimba mereu (direcția). Iepurele fricos și vulpea vicleană, cari, fiecare după firea sa, se silesc a-și minți gonacii și a încurca dîra lor printre tulpinile despuiete. ODOBESCU, S. III 41. Și le-ncurc cărările, Tot cu dezmierdările. TEODORESCU, P. P. 148. ◊ (Refl., în expr.) A i se încurca (cuiva) potecile = a i se înfunda, a o păți. 3. (Popular, cu privire la fînețe sau recolte) A călca în picioare, a strivi, a împrăștia. Florile Mi le-ai călcat... Livezi Verzi Mi-ai încurcat. TEODORESCU, P. P. 582. Să-mi calci tu locurile, Să-mi încurci fînețele. id. ib. 627. II. 1. Tranz. A stingheri la mers (pe cineva), a îngreuia mersul (cuiva). Urși, poteci ascunse, vulpi viclene N-au să mă-ncurce. BENIUC, A. R. 22. O luă repede spre port. Copiii cu pasul lor mărunt o încurcau. BART, E. 317. ♦ Refl. A se împiedica din mers; a se rătăci. S-au încurcat în niște găteje. SBIERA, P. 297. Și ne tot coborîm noi... cu mare greutate pe niște povîrnișuri primejdioase, și ne încurcăm printre ciritei de brad. CREANGĂ, A. 30. De e curcă, Ce se-ncurcă, La revărsatul zorilor, În calea vînătorilor? ODOBESCU, S. III 9. De măceși Se încurca, Mărăcini Îl înțepa. TEODORESCU, P. P. 508. 2. Tranz. A opri de la o acțiune, a stînjeni. Tu ai de lucru aici, dragă Costică, și eu n-am venit să te încurc. REBREANU, R. I 256. Au sărit cei lei de turci Care cum putea mai iute: Vin romînii spre redute, Și să stai să-i mai încurci? COȘBUC, P. II 49. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stînjeni activitatea celor prezenți, a stingheri (pe cineva). Da de ce stați în picioare, măi creștini, și încurcați locul de nici nu mai poate să se miște lumea?... Așezați-vă la masă. REBREANU, R. I 193. Altfel nu-l mai luam după mine, ca să-mi încurce zilele. CREANGĂ, P. 216. De nu știi juca, Vremea n-o mai încurca! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 419. A fi încurcat în trebi = a fi ocupat peste măsură. E încurcat în trebi ce nu-l lasă a cultiva cunoștința locuitorilor. NEGRUZZI, S. I 69. 3. Tranz. A face (pe cineva) să-și piardă firul ideilor; a zăpăci, a ului, a ameți. N-ai grijă-n trei cuvinte pe Zay l-am încurcat. ALECSANDRI, T. II 137. Pentru ce încurci și amețești pe băieți? NEGRUZZI, S. I 9. ◊ Fig. Vestea aceasta încurcă mai rău limbile. Se încinse o gălăgie ca la circiumă. REBREANU, R. I 237. ◊ Expr. A o încurca = a amesteca (intenționat) lucrurile sau vorbele, pentru a crea o situație confuză; a face un lucru de mîntuială, pentru a da impresia că este făcut; a o scoate la capăt cu greu. A încurca vorba = a vorbi confuz pentru a ascunde adevărul. Băiatul încurcă vorba. ȘEZ. II 153. ♦ Refl. A-și pierde șirul ideilor, a se poticni în lucru. A se încurca la citit. A se încurca în socoteli. A se încurca în răspunsuri.Expr. A (se) încurca lucrurile = a (se) crea o situație complicată, din care cu greu mai poate ieși cineva. Na, na, că se încurcă lucrurile. PAS, Z. I 88. A i se încurca (cuiva) limba v. limbă. 4. Tranz. A prinde (pe cineva) în mreje, a acapara (pe cineva). Chirițoaia... te leagă și te-ncurcă. ALECSANDRI, T. 76. ♦ Refl. A fi prins în mreje, a fi acaparat (de cineva). Se încurcă așa de bine, încît se trezi însurat. NEGRUZZI, S. I 310. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu se mai poate ieși. Se încurcă în războaie în care e învins. NEGRUZZI, S. I 276. 5. Refl. A pierde vremea, a întîrzia, a zăbovi; a se așeza la băutură sau (mai rar) la joc. Nu a avut plăcerea să întîlnească pe vechii lui prieteni, fiindcă «s-a-ncurcat cu alții!». CARAGIALE, O. II 218. Moș Bodrîngă se încurcase nu știu pe unde în sara aceea. CREANGĂ, A. 110. ♦ (Numai în forma negativă) A face un lucru de bună calitate, a duce ceva la bun sfîrșit, a lucra intens la ceva. Îmbujorat la față, muncea – nu se-ncurca. MIRONESCU, S. A. 125. Viu eu într-o dimineață c-un articol la care muncisem două zile... da-l scrisesem, nu mă-ncurcasem. VLAHUȚĂ, O. A. III 23. Bună calea, Ivane... Dar cînți, cînți, nu te-ncurci. CREANGĂ, P. 299.

A ÎNCURCA încurc tranz. 1) A face să se încurce; a încâlci. ~ firele.~ vorba a vorbi confuz (ascunzând ceva). A o ~ rău a nimeri la strâmtoare. ~ ițele a strica planurile. 2) (urme, drumuri etc.) A amesteca astfel, încât să nu poată fi găsit; a încâlci. 3) (persoane) A împiedica, sustrăgând atenția; a încâlci. ~ lumea. /<lat. incolicare

A SE ÎNCURCA mă încurc intranz. 1) (despre fire, ață, păr etc.) A se amesteca astfel, încât să nu se poată desface ușor; a se încâlci. Ițele s-au ~t.A i ~ potecile a o păți rău. A i ~ limba a vorbi cu greu. 2) A se împiedica la mers. 3) A pierde drumul; a se rătăci. 4) (despre persoane) A pierde firul gândurilor; a se încâlci. 5) A fi cuprins de un sentiment de stinghereală (neștiind cum să procedeze în situația creată); a se zăpăci. 6) A nimeri într-o situație nedorită. 7) A fi pus în mreje. ◊ ~ în datorii a avea prea multe datorii bănești. /<lat. incolicare

încurcá v. 1. a pune în dezordine, a aduce confuziune: a încurca o afacere; 2. a amesteca laolaltă: s’au încurcat ițele; 3. fig. a-și pierde firul ideilor: o încurcă rău; 4. a se împiedeca în drum: bolovanii de cari se încurca. [Lat. INCULCARE, fig. a încurca].

îngurga [At: DA ms / Pzi: îngurg / E: nct] (Reg) 1 vr A se asocia. 2 vrr (Îe) Se ~gă două străiți goale Se spune când doi săraci se căsătoresc. 3 vr A avea o relație de dragoste cu cineva. 4 vr A se încurca într-o afacere. 5-6 vt A încurca (pe cineva sau) afacerile cuiva. 7 vt A face ceva de mântuială. 8 vt A face ceva provizoriu. 9 vt A înșira cuvinte fără înțeles. 10 vt A ocoli adevărul. 11 vr A se încăiera.

încúrc, a v. tr. (lat. *currĭcare, a astupa drumu pin care, ca a încărca, d. carrĭcare. Cp. și cu cîrcală și cu ung. kurkálni, a scotoci, maĭ ales că există și var. încurcălesc). Pun în dezordine, amestec: a încurca o afacere. Încîlcesc, amestec: a încurca ața, ițele. A încurca lumea, a împedeca pe alțiĭ de la lucru: acest leneș nu face nimica, ci numaĭ încurcă lumea. A încurca lucrurile, a face dezordine acolo unde era ordine. A o încurca, a înșira niște cuvinte ca să scuzĭ ceva greŭ de scuzat saŭ ca să salvezĭ aparența. V. refl. Perd șiru vorbeĭ, nu găsesc cuvinte de scuză, nu pot ĭeși la capăt: mă încurc în vorbă, în socotelĭ. Mă încîlcesc, mă amestec: ața s’a încurcat. Se încurcă ițele, afacerea se complică. A te încurca cu ceva, a te apuca de o afacere: vulturu nu se încurcă cu muștele (saŭ prinzînd muște saŭ cu prinsu muștelor).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

încurca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încurc, 2 sg. încurci, 3 sg. încurcă; conj. prez. 1 sg. să încurc, 3 să încurce

încurca (a ~) vb., ind. prez. 3 încurcă

încurca vb., ind. prez. 1 sg. încurc, 3 sg. și pl. încurcă, perf. s. 1 sg. încurcai

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNCURCA vb. v. întârzia, zăbovi.

ÎNCURCA vb. 1. a (se) amesteca, a (se) încâlci, (reg.) a (se) bălmăji, (înv.) a (se) zăminti. (Ițele s-au ~.) 2. a zăpăci, (prin Transilv.) a mitroși, (fam.) a bramburi. (A ~ ceva.) 3. v. rătăci. 4. v. confunda. 5. v. dezorienta. 6. v. complica. 7. v. fâstâci. 8. v. deranja.

ÎNCURCA vb. 1. a (se) amesteca, a (se) încîlci, (reg.) a (se) bălmăji, (înv.) a (se) zăminti. (Ițele s-au ~.) 2. a zăpăci, (prin Transilv.) a mitroși. (A ~ ceva.) 3. a pierde, a rătăci. (A ~ drumul.) 4. a confunda, a greși. (A ~ ușile.) 5. a deruta, a descumpăni, a dezorienta, a zăpăci, (livr.) a deconcerta. (Vestea auzită l-a ~.) 6. a (se) complica, a (se) încîlci. (Situația s-a ~.) 7. a se fîstîci, a se intimida, a se zăpăci, (reg.) a se teșmeni, a se ului, (Transilv.) a se îngăimăci, (Olt., Munt. și Transilv.) a se rătuti, (fig.) a se pierde. (Ce te-ai ~ așa în fața lor?) 8. a deranja, a incomoda, a jena, a stingheri, a stînjeni, a supăra, a tulbura, (livr.) a conturba, a importuna, (rar) a sinchisi, (pop.) a zăticni, (Mold. și Bucov.) a zăhăi, (înv.) a sminti. (Te rog să nu-l ~ de la lucru.)

încurca vb. v. ÎNTÎRZIA. ZĂBOVI.

A încurca ≠ a ajuta

A (se) încurca ≠ a (se) descurca, a (se) limpezi

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

încurca (încurc, încurcat), vb.1. A încîlci. – 2. A opri de la o acțiune, a stînjeni. – 3. A complica, a tulbura. – 4. A confunda, a amesteca, a bramburi. – 5. (Refl.) A se zăpăci, a-și pierde firul ideilor. – 6. (Refl.) A cădea în propria plasă, a se angaja într-o afacere de unde nu mai poate ieși. – 7. (Refl.) A zăbovi, a pierde vremea. – 8. (Cu comp. o) A vorbi stricat o limbă, a o rupe. Origine incertă. Dacă sensul primitiv este acela de „a înșela” (cf. Coresi, hitlenia de încurcăm unul spre alaltu, ar putea fi un der. de la currĕre, de tipul *currĭcāre, cf. curriculum (Domaschke 147). Se știe că part. cursum a dat în rom. cursă, astfel că semantismul unui eventual *currĭcāre n-ar oferi dificultate. Evoluția posterioară este de asemenea firească, întrucît ideea de „a întinde o cursă” se completează spontan cu cea de „a stînjeni” sau „a încurca”. Este însă posibil și să fie vorba de o origine expresivă, ca în îngurga, s. v. Celelalte explicații nu sînt suficiente: de la descurca, și acesta din lat. *de-obscūrĭcāre „a lumina” (Pușcariu, ZRPh., XXVII, 680; Pușcariu 514), opinie abandonată în DAR, și care făcea ca un termen concret să provină dintr-unul abstract; din lat. *inculcāre (Cihac, I, 35), dificil din punct de vedere fonetic și semantic; din lat. *incolĭcāre (Giuglea, Cercetări lexicale, 12; DAR; Rosetti, I, 168), și acesta de la colus „furcă de tors”, imposibil semantic vorbind; în loc de *încruca, și acesta din gr. ϰροϰῶ „a împleti” (Diculescu, Elementele, 466), dificil de admis. Der. încurcală, s. f. (confuzie, amestec, încîlceală); încurcător, adj. (care produce confuzie); încurcătură, s. f. (confuzie, amestec, încîlceală); încurcă-lume, s. m. (persoană care încurcă pe alții, care nu e bună de nimic); descurca, vb. (a descîlci; a lămuri, a limpezi; refl., a-și aranja bine treburile; refl., a o rupe pe o limbă străină), format pe baza lui încurca, ca descuia față de încuia sau deschide față de închide; descurcăreț, adj. (om care se descurcă).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a încurca borcanele expr. (pop.) a face o confuzie.

a încurca ițele expr. a complica lucrurile.

a o încurca expr. a avea de îndurat un necaz.

Intrare: încurca
verb (VT10)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încurca
  • ‑ncurca
  • încurcare
  • ‑ncurcare
  • încurcat
  • ‑ncurcat
  • încurcatu‑
  • ‑ncurcatu‑
  • încurcând
  • ‑ncurcând
  • încurcându‑
  • ‑ncurcându‑
singular plural
  • încurcă
  • ‑ncurcă
  • încurcați
  • ‑ncurcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încurc
  • ‑ncurc
(să)
  • încurc
  • ‑ncurc
  • încurcam
  • ‑ncurcam
  • încurcai
  • ‑ncurcai
  • încurcasem
  • ‑ncurcasem
a II-a (tu)
  • încurci
  • ‑ncurci
(să)
  • încurci
  • ‑ncurci
  • încurcai
  • ‑ncurcai
  • încurcași
  • ‑ncurcași
  • încurcaseși
  • ‑ncurcaseși
a III-a (el, ea)
  • încurcă
  • ‑ncurcă
(să)
  • încurce
  • ‑ncurce
  • încurca
  • ‑ncurca
  • încurcă
  • ‑ncurcă
  • încurcase
  • ‑ncurcase
plural I (noi)
  • încurcăm
  • ‑ncurcăm
(să)
  • încurcăm
  • ‑ncurcăm
  • încurcam
  • ‑ncurcam
  • încurcarăm
  • ‑ncurcarăm
  • încurcaserăm
  • ‑ncurcaserăm
  • încurcasem
  • ‑ncurcasem
a II-a (voi)
  • încurcați
  • ‑ncurcați
(să)
  • încurcați
  • ‑ncurcați
  • încurcați
  • ‑ncurcați
  • încurcarăți
  • ‑ncurcarăți
  • încurcaserăți
  • ‑ncurcaserăți
  • încurcaseți
  • ‑ncurcaseți
a III-a (ei, ele)
  • încurcă
  • ‑ncurcă
(să)
  • încurce
  • ‑ncurce
  • încurcau
  • ‑ncurcau
  • încurca
  • ‑ncurca
  • încurcaseră
  • ‑ncurcaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

încurca, încurcverb

  • 1. tranzitiv A încâlci fire, ață etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca ușor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: încâlci antonime: descurca
    • format_quote A încurcat ața. DLRLC
    • 1.1. popular A călca în picioare fânețele, semănăturile. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Florile Mi le-ai călcat... Livezi Verzi Mi-ai încurcat. TEODORESCU, P. P. 582. DLRLC
      • format_quote Să-mi calci tu locurile, Să-mi încurci fînețele. TEODORESCU, P. P. 627. DLRLC
  • 2. tranzitiv A schimba mereu drumul, direcția pentru a îngreuna o urmărire, pentru a-și pierde urma. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Iepurele fricos și vulpea vicleană, cari, fiecare după firea sa, se silesc a-și minți gonacii și a încurca dîra lor printre tulpinile despuiete. ODOBESCU, S. III 41. DLRLC
    • format_quote Și le-ncurc cărările, Tot cu dezmierdările. TEODORESCU, P. P. 148. DLRLC
    • 2.1. reflexiv tranzitiv A (se) rătăci. DEX '09 DEX '98
      sinonime: rătăci
      • chat_bubble A i se încurca (cuiva) potecile = a i se înfunda, a o păți. DLRLC
  • 3. tranzitiv A stingheri pe cineva la mers, a îngreuna mersul cuiva. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Urși, poteci ascunse, vulpi viclene N-au să mă-ncurce. BENIUC, A. R. 22. DLRLC
    • format_quote O luă repede spre port. Copiii cu pasul lor mărunt o încurcau. BART, E. 317. DLRLC
    • 3.1. reflexiv A se împiedica din mers. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote S-au încurcat în niște găteje. SBIERA, P. 297. DLRLC
      • format_quote Și ne tot coborîm noi... cu mare greutate pe niște povîrnișuri primejdioase, și ne încurcăm printre ciritei de brad. CREANGĂ, A. 30. DLRLC
      • format_quote De e curcă, Ce se-ncurcă, La revărsatul zorilor, În calea vînătorilor? ODOBESCU, S. III 9. DLRLC
      • format_quote De măceși Se încurca, Mărăcini Îl înțepa. TEODORESCU, P. P. 508. DLRLC
    • 3.2. A opri de la o acțiune. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Tu ai de lucru aici, dragă Costică, și eu n-am venit să te încurc. REBREANU, R. I 256. DLRLC
      • format_quote Au sărit cei lei de turci Care cum putea mai iute: Vin romînii spre redute, Și să stai să-i mai încurci? COȘBUC, P. II 49. DLRLC
      • chat_bubble A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Da de ce stați în picioare, măi creștini, și încurcați locul de nici nu mai poate să se miște lumea?... Așezați-vă la masă. REBREANU, R. I 193. DLRLC
        • format_quote Altfel nu-l mai luam după mine, ca să-mi încurce zilele. CREANGĂ, P. 216. DLRLC
        • format_quote De nu știi juca, Vremea n-o mai încurca! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 419. DLRLC
      • chat_bubble reflexiv familiar A i se încurca limba (?) = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoții etc.). DEX '09 DLRLC
      • chat_bubble A fi încurcat în trebi = a fi ocupat peste măsură. DLRLC
        • format_quote E încurcat în trebi ce nu-l lasă a cultiva cunoștința locuitorilor. NEGRUZZI, S. I 69. DLRLC
  • 4. tranzitiv reflexiv A face (pe cineva) să-și piardă sau a-și pierde firul ideilor; a (se) zăpăci; a (se) poticni în lucru. DEX '09 DLRLC
    • format_quote N-ai grijă-n trei cuvinte pe Zay l-am încurcat. ALECSANDRI, T. II 137. DLRLC
    • format_quote Pentru ce încurci și amețești pe băieți? NEGRUZZI, S. I 9. DLRLC
    • format_quote figurat Vestea aceasta încurcă mai rău limbile. Se încinse o gălăgie ca la circiumă. REBREANU, R. I 237. DLRLC
    • format_quote A se încurca la citit. A se încurca în socoteli. A se încurca în răspunsuri. DLRLC
    • chat_bubble (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situație complicată, confuză. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Na, na, că se încurcă lucrurile. PAS, Z. I 88. DLRLC
    • chat_bubble tranzitiv A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Băiatul încurcă vorba. ȘEZ. II 153. DLRLC
    • chat_bubble tranzitiv A o încurca = a crea (intenționat) o situație confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ceea ce spune; a nu mai putea ieși dintr-o situație dificilă. DEX '09 DLRLC
  • 5. tranzitiv reflexiv figurat A (se) prinde în mreje. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: acapara
    • format_quote Chirițoaia... te leagă și te-ncurcă. ALECSANDRI, T. 76. DLRLC
    • format_quote Se încurcă așa de bine, încît se trezi însurat. NEGRUZZI, S. I 310. DLRLC
    • 5.1. reflexiv A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieși (decât cu greutate). DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Se încurcă în războaie în care e învins. NEGRUZZI, S. I 276. DLRLC
  • 6. reflexiv figurat A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri). DEX '09 DLRLC
    • format_quote Nu a avut plăcerea să întîlnească pe vechii lui prieteni, fiindcă «s-a-ncurcat cu alții!». CARAGIALE, O. II 218. DLRLC
    • format_quote Moș Bodrîngă se încurcase nu știu pe unde în sara aceea. CREANGĂ, A. 110. DLRLC
    • 6.1. (Numai în forma negativă) A face un lucru de bună calitate, a duce ceva la bun sfârșit, a lucra intens la ceva. DLRLC
      • format_quote Îmbujorat la față, muncea – nu se-ncurca. MIRONESCU, S. A. 125. DLRLC
      • format_quote Viu eu într-o dimineață c-un articol la care muncisem două zile... da-l scrisesem, nu mă-ncurcasem. VLAHUȚĂ, O. A. III 23. DLRLC
      • format_quote Bună calea, Ivane... Dar cînți, cînți, nu te-ncurci. CREANGĂ, P. 299. DLRLC
    • 6.2. reflexiv familiar A avea relații extraconjugale cu cineva. DEX '09
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.