ȘUGUBĂȚ, -EAȚĂ, șugubeți, -e, adj. 1. Glumeț, hazliu; poznaș. 2. (Înv.) Primejdios; înșelător, amăgitor. [Var.: șugubeț, -eață adj.] – Din sl. dušegubĭcĭ.

șugubăț, ~eață a [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 5^V/19/ V: (reg) șig~, ~beț, (înv) ~gob~ / Pl: ~beți, ~bețe / E: slv доушегоувьць cf și șugui, bg шегобнец] 1 (Înv) Care este criminal Si: ucigaș. 2 (Înv) Care este periculos Si: primejdios. 3 (Înv) Înșelător. 4 (Reg; d. oameni, d. manifestări, sentimente ale lor) Care este viclean Si: perfid. 5 (Pop) Care este poznaș Si: glumeț, hazliu, spiritual.

ȘUGUBĂȚ, -EAȚĂ, șugubeți, -e, adj. 1. Glumeț, hazliu; poznaș. 2. (Înv.) Primejdios; înșelător, amăgitor. [Var.: șugubeț, -eață adj.] – Din sl. dušegubĩcĩ.

ȘUGUBĂȚ, -AȚĂ, șugubeți, -e, adj. 1. (Despre oameni și despre manifestările lor) Glumeț, hazliu, poznaș, vesel. Oaspele cînta acum iar niște drăcii șugubețe. CAMIL PETRESCU, O. I 131. Nu-i mai încîntă decît mutra-i trecătoare de om șugubăț și felul lui de-a povesti. STĂNOIU, C. I. 113. Bată-te fericea și norocul să te bată! Șugubăț mai ești! MIRONESCU, S. A. 91. ◊ Fig. Veverițele șugubețe, cu coada vîlvoi... sar zglobii pe crăcile copacilor. ODOBESCU, S. III 185. 2. (Învechit) Primejdios, înșelător, amăgitor; rău. În călătoria ta... să te ferești de omul roș, iară mai ales de cel spîn – cît îi putea, să n-ai de-a face cu dînșii, căci sînt foarte șugubeți. CREANGĂ, P. 198. Locurile acestea sînt șugubețe; de unde știi cum vine întîmplarea, și, doamne ferește, să nu-ți cadă greu singur. id. ib. 201. Nevoia e cea mai șugubață capcană. CONTEMPORANUL, VII 388. – Variantă: șugubeț, -eață (ODOBESCU, S. III 230, ALECSANDRI, S. 70) adj.

ȘUGUBĂȚ ~eață (~eți, ~ețe) 1) Care șuguiește; care este bun de glume; plin de haz. 2) fig. rar Care induce în eroare; amăgitor; înșelător; iluzoriu. /<sl. dušegubici

ȘUGUBĂȚ adj. (Mold.) 1. Ucigaș, criminal. Acesta au gonit din besearică, pre-mpăratul Numerian că era sigubăt, că ucisease pre fiiul împăratului perșilor. DOSOFTEI, VS; cf. DOSOFTEI, MOL. ◊ (Substantival) Un neguțătoriu cu aur mult trecînd pre acolea, l-au ucis un șugubăț. DOSOFTEI, VS. 2. Periculos, primejdios; viclean, perfid. Mult mă mir, atîta cît ești de amăgitoare, mincinoasă și șugubață, cum le Dumnedzău rabdă. CD 1698, 1^v. Variante: șigubăț (DOSOFTEI, VS). Etimologie: sl. dušegubĭcĭ. Vezi și șugubină. Cf. alnic, amăgelnic, amăgeu, balamut, celarnic, celuitor, hamiș, hîtru (2), înceluitor, marghiol, măiestreț, opăcitor, șuvealnic, telpiz.

șugubăț a. Mold. 1. primejdios: locurile acestea sunt șugubețe CR.; 2. răutăcios: veverițele șugubețe care sar sglobii OD.; 3. glumeț: bre! ce om șugubăț! Al. [Vechiu-rom. șugubăț, ucigaș, criminal = slav. (DU)ȘEGUBĬȚĬ, ucigaș (v. șugubină): slăbirea treptată a sensului e analogă cu a lui bazaconie; accepțiunea de «glumeț» rezultă din influență lui șuguì].

șugubăț, -eáță adj., pl. ețĭ, ețe (vsl. duše-gubĭcĭ, perzător de suflet, criminal, de unde s’a făcut *de șugubăț, apoĭ, supt infl. luĭ a șugui, șugubăț. V. șugubină). Vechĭ. Ucigaș. Azĭ. Est. Fam. Poznaș (glumeț orĭ care-țĭ face surprize neplăcute): om, cal, loc șugubăț. Vechĭ și șigu-.

șigubăț, ~eață a vz șugubăț

șugobăț, ~eață a vz șugubăț

șugubeț, ~eață a vz șugubăț

ȘIGUBĂȚ adj. v. șugubăț.

șigubăț, V. șugubăț.

șugubăț adj. m., pl. șugubeți; f. șugubeață, pl. șugubețe

șugubăț adj. m., pl. șugubeți; f. șugubeață, pl. șugubețe

șugubăț adj. m., pl. șugubeți; f. sg. șugubeață, pl. șugubețe

ȘUGUBĂȚ s., adj. v. asasin, criminal, omorîtor, ucigaș.

ȘUGUBĂȚ adj. v. glumeț, hazliu, poznaș, vesel.

șugubăț s., adj. v. ASASIN. CRIMINAL. OMORÎTOR. UCIGAȘ.

șugubăț adj. v. GLUMEȚ. HAZLIU. POZNAȘ. VESEL.

șugubăț (-eață), adj. – 1. Asasin. – 2. Periculos. – 3. Poznaș. Sl. dušegubĭcĭ (Șeineanu, Semasiol., 216; Tiktin), cf. deșugubină, apropiat prin etimologie populară de a șugui „a glumi”.