adormit², ~ă [At: PSALT. SCH. 255/18 / V: (îrg) adur~^[1] / Pl: ~iți, ~e / E: adormi] 1 a Care doarme. 2 a (Nob; fig) Amorțit. 3-4 smf, a (Fig; îlb) Mort. 5 a Care a fost adus în stare de somn. 6 a (Fig) Alinat. 7 a (Înv; fig) Omorât. 8 a Somnoros. 9 a (Fig) Lipsit de vioiciune. 10 a (Fig) Încet la treabă.

ADORMIT, -Ă, adormiți, -te, adj. 1. Care este cuprins de somn (Fig.) Înainte, cîmpii drepte, neclintite în lună. La dreapta, departe, o cetate neagră adormită în fundul zării. SADOVEANU, O. I 131. Și prin satul adormit Doar vreun cîine-n somn mai latră răgușit. COȘBUC, P. I 48. ◊ Care n-a dormit destul, căruia îi mai este somn, somnoros. 2. Fig. Lipsit de vioiciune, greoi în mișcări, domol, leneș. Nu-i venea lui... să-l crează neștine că este neharnic, mototol și adormit. ISPIRESCU, L. 109. 3. Fig. (În stil bisericesc, uneori cu determinarea «întru domnul» sau «de veci») Mort, decedat. Magaziile noastre de grîu erau fostele chilii ale adormiților părinți. GALACTION, O. I 7 ◊ (Substantivat) La ce-am mai plînge pe-adormiții întru domnul? VLAHUȚĂ, P. 107.

ADORMIT, -Ă, adormiți, -te, adj. Care doarme, cuprins de somn. ♦ Fig. Somnoros. ♦ Fig. Lipsit de voiciune, greoi în mișcări; leneș. ♦ Fig. (În limbaj bisericesc; adesea substantivat) Mort. – V. adormi.

ADORMIT ~tă (~ți, ~te) 1) Care doarme. 2) fig. Care vădește încetineală; molatic; greoi. 3) fig. Care este liniștit; netulburat de nimic; tihnit. 4) și substantival: ~ întru Domnul, ~ de veci mort. /v. a adormi

adormit a. 1. trândav, netrebnic: adormitule! 2. fig. liniștit, mort: oraș adormit.

adormít, -ă adj. Fig. Greoĭ, leneș: adormitule! Liniștit, mort: oraș adormit.

ADORMIT adj. v. somnoros.

ADORMIT adj., s. v. mort.

adormit adj. v. SOMNOROS.

Adormit ≠ deștept