ALEAN, aleanuri, s. n. 1. (Pop.) Suferință, durere sufletească (din cauza unei dorințe neîmplinite). 2. Sentiment de duioșie; melancolie, dor. 3. Dușmănie, vrăjmășie, pică. – Din magh. ellen „contra”.

alean [At: COD. VOR. 100/14 / Pl: (6-13) ~uri / E: mg ellen] 1 pp (Trs; înv) Împotriva. 2 pp (Trs; înv; îlpp) În ~ sau într-~ Împotriva. 3 pp (Îal) Către. 4 pp (Trs; înv; îlpp) ~ spre Contra. 5 av (Trs; înv; îlav) În ~ sau într-~ Împotrivă. 6 sn (Trs) Necaz. 7 sn (Trs) Dușmănie. 8 sn (Trs; îe) A avea ~ pe cineva A dușmăni pe cineva. 9 sn (Pop) Durere sufletească (din cauza unei dorințe neîmplinite) Si: dor. 10 sn (Pop) Sentiment de duioșie. 11 sn (Pop) Melancolie. 12-13 sn (Reg; ccr) Umflătură (sau erupție) pe corp, provenită de la o boală venerică.

†ALEAN (pl. -nuri) sn. Mold. Trans. 1 Dor, suferință: mare jale și ~ or fi mai ducînd mamele lor pentru dînșii (CRG.) ¶ 2 Trans. Dușmănie, rivalitate: Dușmanele mi-s multe: Cîte-s de la noi la deal Toate țin pe mine ~ (IK.-BRS.) ¶ 3 Trans. (WG.) A avea ~ pe cineva, a avea ciudă pe cineva ¶ 4 ‡În, într’~, loc. adv. împotrivă: trecumu în Chipru, derep-ce era văntulu într’~u (COD.-VOR.) ¶ 5 ‡În ~ul, loc. prep. împotriva: dracul întru toată vremea îmblă întru ~ul ispăseniei oamenilor (COR.) [ung. ellen].

ALEAN, aleanuri, s. n. 1. (Pop.) Suferință, durere sufletească (din cauza unei dorințe neîmplinite). 2. Sentiment de duioșie; melancolie, dor. 3. Dușmănie, vrăjmășie, pică. [Pr.: a-lean] – Din magh. ellen „contra”.

ALEAN, aleanuri, s. n. 1. Suferință, durere, amar (din cauza unei aspirații sau a unei dorințe neîmplinite). V. foc. Aleanuri niciodată rostite, decît doar prin chiot ori sudalmă, izvorau acum din toată puterea. CAMILAR, TEM. 105. [Fluierul] începe încet, tinguitor și izbucnește apoi năvalnic, plesnindu-și sunetele sub încărcătura grea a aleanului și a dorurilor de viață. BOGZA, C. O. 366. 2. Sentiment de duioșie, melancolie, nostalgie, dor. Toate nopțile cu lună și lot aleanul teilor în floare... veneau spre noi din poeziile lui Eminescu. GALACTION, O. I 19. Mare jale și alean or mai fi ducînd mamele lor pentru dînșii! CREANGĂ, P. 78. Tresărind scînteie lacul Și se leagănă sub soare; Eu, privindu-l din pădure, Las aleanul să mă fure Și ascult de la răcoare Pitpalacul. EMINESCU, O. I 121. M-a ajuns aleanul (= m-a apucat dorul). 3. Dușmănie, potrivnicie. Dușmanele mi-s multe: Cîte-s de la noi la deal, Toate țin pe mine-alean. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 68. – Pronunțat: a-lean.

ALEAN, aleanuri, s. n. 1. Suferință, durere, amar (din cauza unei dorințe neîmplinite). 2. Sentiment de duioșie; melancolie, dor. 3. (Rar) Dușmănie. – Magh. ellen „contra”.

ALEAN ~uri n. 1) Suferință, durere sufletească; amar; durere. 2) Sentiment de melancolie produs de dorința de a revedea pe cineva sau ceva drag; nostalgie; dor. [Sil. -lean] /<ung. ellen

ALEAN adv. și s. n. 1. Adv. (Ban., Trans. SV) împotrivă. Alan. Contra. AC, 327. Bem arme sze pot szta jeu allan. PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. 2. S. n. (Ban., Criș., Trans. SV) Pică, necaz, dușmănie. Fratele tău și vecinul tău are pre tine ceva alean. C 1692, 507v. Cari simt aleanul tău Si-mblă pre băsăul tău. VCC, 46; cf. N. TEST. (1648); PSALTIRE SEC.. XVII, apud TEW. ◊ Loc. adj. De alean = potrivnic. Pleacă cu pace supt picioarele lui toate limbile de alean și care voiesc războaie. MOL 1688, 215^r. Stătător de alean = răzbunător. Toț creștinii... să nu fie stătători de alean, ce toată stătătura de băsău. să o lase pre Dumnezău carele giudecă toată lumea în dereptate. SA, 28^r. ◊ Loc. adv. De alean = împotrivă. Nime nu-ți poate sta ție de aleanu. MISC. SEC. XVII, 93^v. În alean = împotrivă. Afla-vei și. cuvinte, pentru că rumânii nu grăim toți într-un chip, cum iasle: oca – pricina au adeverința, în alean – împrotivă, hasna – folosul, alduiala – blagosloveniia și altele, care le-am pus după obiceaiul cum grăiesc pre aceaste locuri. SA, 4^v. Și eu în alean cu Domnul fuiu. MOL. 1695, 53^r. ◊ Loc. prep. În (întru) aleanul = contra, împotriva. Noi în multe chipuri am greșit în aleanul tău cu cugetele. SA, 5^v. Și miniia Domnului întru aleatiul mieu să încinsă. MOL. 1695, 53^r. Nice se lipește nici de o învățătură slriină au atare care-i în aleanul besereciei. CAT. B, 3; cf. CAT. CALV.. apud TEW; MOL. 1695, 35^r: VCC, 6, 16, 36; MISC. SEC. XVII, 13^r; PSALTIRE SEC. XVII. apud TEW; PP, 5^r, 75^v, 76^r, 77^r, 77^v, 78^r, 85^r, 85^v, 86^v, 87^v, 8S^v. De aleanul = contra, împotriva. Fii proptă de aleanul pagubeei. MISC. SEC. XVII, 60^v. Într-acesta. chip de au grăit ceva de aleanul numelui lui. întoarce au zi napoi. PP, 89^r; cf. MISC. SEC. XVII, 18^v, 23^r, 70^v; PP, 85^r. ◊ Loc. vb. A umbla în alean = a se împotrivi. Iară deacă nu vă veți pedepsi cu atîta, ce încă veți îmbla în alean cu mine, îmbla-voi și eu în alean cu voi și atunci voiu lăsa pre voi mîniia mea. MOL. 1695, 36^r. A face alean = a se împotrivi. Cum cutedzaț, dzice, de alean face? VCC, 7. Etimologie: magh, ellen. Vezi și aleaniș, alenie, alenșig, alenui. Cf. alenie, alenșig (2), băsău (2), măraz, rîvnire, zavistie; băsău (1) (stătător de -); bîvtui.

alean n. 1. Tr. pică, necaz: Câte-s [dușmane] dela noi la deal, toate țin pe mine alean POP.; 2. dor, întristare: să-i spuie aleanul sufletului AL.; 3. melancolie: las aleanul să mă fure EM. [Ung. ELLEN, vrășmaș, sens familiar vechilor texte și celor din Ardeal („vulpe vicleană mie cu totul aleană”, Leonat și Dorofata); în limba modernă, accepțiunea vorbei, particulară stilului poetic, a fost înnobilită].

aleán (ea dift.) n., pl. urĭ (ung. ellen, contra, contrar, dușman). Dușman (Vechĭ). Cĭudă, necaz, dușmănie (Trans.): a avea alean pe cineva. Dor, tristeță: a-țĭ spune aleanu. Melancolie, visare: l-a cuprins aleanu. În alean, într’alean (Vechĭ), în potrivă, contra.

alean (reg.) s. n., pl. aleanuri

alean s. n., pl. aleanuri

alean s. n., pl. aleanuri

ALEAN s. v. dor.

ALEAN s. dor, nostalgie. (Cîntă să-și înece ~.)

alean (aleanuri), s. n. – Suferință, necaz, supărare. Mag. ellén „contra” (DAR). Cihac propune sl. alinŭ „insidios”, care pare mai puțin convingător. Limba actuală începe să confunde alean cu der. de la a alina „a consola”; cf. în farmacia mea a tot lecuitoare aleanuri am la chinurile-abia simțite (Arghezi). – Der. alenșug, s. n. (dușmănie), din mag. ellenség.

alean, aleanuri, s.n., adv. (reg.; înv.) 1. Durere sufletească, necaz, întristare. 2. Dor, melancolie. 3. Dușmănie, ură, vrăjmășie, pică: „Două fete fac alean / Pentr-un fir de măghiran” (Bârlea, 1924, I: 261). – Din magh. ellen „contra; dușman” (DER, DEX, MDA).

alean, aleanuri, s.n., adv. – (reg.; înv.) 1. Durere sufletească, necaz, întristare. 2. Dor, melancolie. 3. Dușmănie, ură, vrăjmășie, pică: „Două fete fac alean / Pentr-un fir de măghiran” (Bârlea, 1924, I: 261). 4. (adv.) Încet, agale. – Din magh. ellen „contra; dușman” (Scriban, DER, DEX, MDA).

alean, -uri, s.n., adv. – 1. Durere sufletească, necaz, întristare. 2. Dor, melancolie. 3. Dușmănie, ură, vrăjmășie, pică: „Două fete fac alean / Pentr-un fir de măghiran” (Bârlea 1924, I: 261). 4. (adv.) Încet, agale. – Din magh. ellén „contra” (DA, DER).