babac sm vz babacă

babác s.m. v. babacă.

babác m. (d. babaca) Fam. iron. Tată: L-a prins babacu. Haĭ, babacule!

BABACĂ, babaci, s. m. (Înv. și reg.) Tată. ◊ Expr. Trai, neneaco, cu (sau pe) banii babachii, se spune despre cineva care duce o viață fără griji cu banii tatălui său sau, p. ext., cu banii altuia. ♦ (Fam.; la pl.) Părinți. [Var.: băbacă, babac s. m.] – Din ngr. babákas.

babacă sm [At: STAMATI, ap. ȘIO / V: babac, băb~ / G-D: -achii / Pl: ~aci / E: ngr βαβάϰας] 1 (Îvr) Tată. 2 (Îe) Trai, neneaco, pe banii -achii Viață fără griji datorită părinților. 3 (Îae) Viață îndestulată pe banii altuia. 4 (Fam; lpl) Părinți bătrâni. 5 (Șlp) Bătrân. 6 (Fig) Elev repetent. 7 (Fig) Elev mult mai înalt decât colegii lui.

băbac sm vz babacă

băbacă sm vz babacă

babácă s.m. (reg.) 1 (astăzi fam., glum.) Tată. Prima datorie pe care am învățat-o eu a fost să respect pe babaca și pe neneaca (SADOV.). ◇ Expr. Trai, neneaco, cu banii babachii, se spune: a) despre cineva care duce o viață fară griji cu banii tatălui său; b) despre cineva care duce o viață fară griji cu banii altuia. ◆ (la pl.) Părinți (bătrîni). Ce să caute babacii la petrecerea puștanilor? 2 Fig. (iron.) Elev repetent. 3 Fig. Elev mai înalt decît colegii săi. • pl. -ci. g.-d. -chii. și babác, băbác, băbácă s.m. / <ngr. βαβαcα.

băbác s.m. v. babacă.

băbácă s.m. v. babacă.

❍BABACĂ, BĂBACĂ sm. Mold. familiar Tată: un prieten vechiu a babacă-tău (ALECS.); traiu, neneaco, cu banii băbachii (CAR.) [ngr. μπαμπάκας].

BABACĂ, babaci, s. m. (Reg.) Tată. ◊ Expr. Trai, neneaco, cu banii babachii, se spune despre cineva care duce o viață fără griji cu banii tatălui său sau, p. ext., cu banii altuia. ◊ (Fam.; la pl.) Părinți. [Var.: băbacă, babac s. m.] – Din ngr. babákas.

BABACĂ, babaci, s. m. (Mold.; azi mai rar) Tată, tătucă. Prima datorie pe care am învățat-o eu a fost să respect pe babaca și pe neneaca. SADOVEANU, N. F. 9. ◊ Expr. Trai, neneaco, cu banii babachii = trai bun, viață fără griji, cu banii tatălui, p. ext. cu banii altuia. De-o pildă, conul Fănică: moșia moșie, foncția foncție, coana Joițica coana Joițica: trai, neneaco, cu banii lui Trahanache... (luîndu-și seama) babachii. CARAGIALE, O. I 107. ♦ (La pl., ireverențios) Părinți, bătrîni² (2). Îl auzeai pentru întîia oară spunînd, despre părinți, «babaci». PAS, Z. I 255. ◊ Fig. (Ironic) Repetenții, sau «babacii», cum le spuneam noi, generația tînără, pretindeau că domnul Ciolac... duce tratative de însurătoare. SADOVEANU, N. F. 136. – Gen. și: babachii, babacului. – Variantă: băbacă (CARAGIALE, O. I 55, ALECSANDRI, T. I 115, KOGĂLNICEANU, S. 47) s. m.

BABACĂ, babaci, s. m. (Reg.) Tată. ◊ Expr. Trai, neneaco, cu banii babachii = viață fără griji cu banii tatălui, p. ext., cu banii altuia. ♦ (La pl.) Părinți. [Var.: băbacă s. m.] – Ngr. babakas.

BABACĂ ~ci m. pop. 1) (folosit și ca formulă de adresare a copilului către părintele său) Bărbat considerat în raport cu copiii săi; tată; taică. ◊ Trai neneacă cu banii ~căi se spune despre cineva care duce o viață fără de griji, trăind din banii tatei sau ai altcuiva. 2) la pl. fam. Tata și mama. [Var. babac] /<ngr. babákas

babacă m. Mold. tată: un prieten vechiu al babachii-tău AL. [Turc. BABA, cu sufixul diminutiv din taică (cf. neneacă)].

babáca și babáĭa m. fără pl., gen a babacăĭ (Mold.), al babachii (Munt.) saŭ al lŭi; al babaiĭ sau al luĭ; voc. babacă, babaĭe (ngr. babákas, dim. d. babás, tată, d. turc babá; bg. sîrb. babaĭko, rus. babáĭ, babáika). Fam. rar azi Tată. V. neneacă, dădacă, duducă.

babac (fam.) s. m., art. babacul, voc. babacule; pl. babaci

babac (fam.) s. m., pl. babaci

babac/babacă s. m., art. babacul/babaca, g.-d. art. babacului/babachii/babacăi; pl. babaci

!babacă (înv., reg.) s. m., art. babaca, g.-d. art. babacăi/babachii/lui babaca, voc. babacă; pl. babaci

babacă (înv., reg.) s. m., g.-d. art. babachii/babacăi; pl. babaci

babacă, -chii gen. a.

BABACĂ s. v. părinte, tată.

babacă s. v. PĂRINTE. TATĂ.

babacă (babaci), s. m. – 1. Tată, tătic. – 2. (Arg.) Hîrtie de o mie de lei. – Var. babac, (înv.) babaie, băbăiță. Ngr. μπαμπάϰας, din tc. baba „tată” de unde derivă și alb., bg., sb. baba (Șeineanu, II, 30; Lokotsch 146; Gáldi 156). Sensul 2 se explică prin proveniența firească a banilor. Var. babaie pare a se explica direct din tc.

babac, babaci, s. m. 1. tată. 2. (la pl.) părinți

babacă, babace, s. f. mamă