BLAJIN, -Ă, blajini, -e, adj. (Adesea fig.) Blând, omenos, pașnic. ♦ Despre fizionomia, firea, manifestările oamenilor) Care exprimă bunătate, blândețe. ♦ (Substantivat, m. pl. art.; mitol. pop.) Ființe blânde și evlavioase care trăiesc departe de lume, pe apa Sâmbetei. – Din sl. blažĕnŭ.

blajin, ~ă [At: PISCUPESCU, O. 190/9 / V: blăj-, (reg) blăjăn / Pl: ~i, ~e / E: vsl блажень] 1 a ( Fig) Blând. 2 a (Fig) Binevoitor. 3 smpa (Mtp) Ființe blânde și evlavioase care trăiesc pe Apa Sâmbetei, la marginea pământului.

blajin, -ă adj., s.m. 1 adj. (despre oameni) Care este blînd, omenos, pașnic, bun la inimă. ♦ (despre fizionomia, firea, manifestările etc. ale oamenilor) Care exprimă bunătate, blîndețe. Avea o figură simpatică, un zîmbet blajin (VLAH.). ◊ (adv.) O doamnă... se așeză lîngă dînsa și-i vorbi blajin și dulce (BART). 2 adj. (despre animale) Care este prietenos, de care te poți apropia fără frică. O căprioară blajină... se uită la copiii care întind mîinile pentru a o mîngîia (DEMETR.). 3 s.m. (în mit. pop.; la pl.; art.) Ființe blînde și evlavioase despre care se crede că trăiesc departe de lume, pe apa Sîmbetei, și sărbătoresc Paștele în lunea care urmează după Duminica Tomii. • pl. -i, -e. /<sl. veche блаженъ.

BLAJIN I. adj. Blînd; bun la inimă, prietenos, binevoitor: ori-cît de ~ să fie omul, îl scoți din răbdări (CAR.). II. BLAJINII sm. pl. 🔱 pop. Niște oameni cari, după credința poporului, trăesc pe lîngă Apa-Sîmbetei, la marginea pămîntului; sînt buni la inimă și smeriți în fața Domnului; aceștia țin sărbătoarea Paștilor – Paștele Blajinilor – a doua zi după Dumineca Tomii [vsl. blažĭnŭ].

BLAJIN, -Ă, blajini, -e, adj. (Adesea fig.) Blând, omenos, pașnic. ♦ (Despre fizionomia, firea, manifestările oamenilor) Care exprimă bunătate, blândețe. ♦ (Substantivat, f. pl. art.; mitol. pop.) Ființe blânde și evlavioase care trăiesc departe de lume, pe apa Sâmbetei. – Din sl. blažĕnŭ.

BLAJIN, -Ă, blajini, -e, adj. 1. (Despre oameni) Bun la inimă, blînd, pașnic, îngăduitor. Pînă și moș Ștefan, om blajin, începu să se întărîte. BUJOR, S. 123. ♦ (Despre fire, expresie, manifestări ale oamenilor) Care exprimă bunătate, blîndețe; prietenos, binevoitor; blînd. Înfruntarea asta plină de luare în rîs nu era decît o formă, blajină și dulce a răzbunării. POPA, V. 107. Azi, ca un sfînt dintr-o icoană veche, Blînd îmi răsai cu fața ta blajină. GOSA, P. 26. Avea o figură simpatică, un zîmbet blajin. VLAHUȚĂ, O. A. I 108. ◊ Fig. E... atît de bine și în pădurea Cotoșmanei, cînd îi știi seama și noaptea e blajină. GALACTION, O. I 266. Moșul se reazămă de perete și închide ochii la dezmierdarea blajină... a soarelui. SANDU-ALDEA, U. P. 217. Apă bună Și adîncă și blajină. PĂSCULESCU, L. p. 176. ◊ (Adverbial) O doamnă corect îmbrăcată în negru... se așeză lîngă dînsa și-i vorbi blajin și dulce, mîngîind-o și încurajînd-o. BART, E. 358. 2. (Mai rar, despre animale) Blînd, de care te poți apropia fără frică. O căprioară blajină, privind sfios și naiv ca și cum n-ar cugeta la nimic, se uită la copiii care întind mîinile pentru a o mîngîia. DEMETRESCU, O. 118.

BLAJIN, -Ă, blajini, -e, adj. (Adesea fig.) Bun la inimă; blînd, pașnic, prietenos. ♦ (Despre figură, fire, manifestări ale oamenilor) Care exprimă bunătate, blîndețe; binevoitor. – Slav (v. sl. blažĕnŭ).

BLAJIN ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care are multă bunătate; bun la suflet; blând; pașnic. 2) (despre manifestări ale persoanelor) Care vădește bunătate și căldură sufletească; blând. Privire ~ă. /<sl. blažĕnu

blajin a. bun la inimă, blând și binevoitor. [Slav. BLAJINŬ, bun, fericit].

blajín, -ă adj. (vsl. blažĭnŭ, blažinyĭ, bun, și blaženŭ, fericit, part. d. blažiti, a ferici, adică „a face bun”, d. blagŭ, bun). Bun și blînd: om blajin. Adv. A vorbi blajin. M. pl. Mold. Niște oamenĭ bunĭ și evlavioșĭ care, după credința poporuluĭ, trăĭesc undeva departe, pe lîngă apa Sîmbeteĭ, la marginea lumiĭ. Paștele lor cade Lunea după Duminica Tomiĭ, iar despre asta el nu află decît atuncĭ cînd ajung la eĭ cojile de oŭă roșiĭ, pe care poporu înadins le aruncă pe rîurĭ, ca să ajungă și la eĭ vestea învieriĭ luĭ Hristos. În Buc. se numesc Rocmanĭ.

CAL (pl. cai) sm. 1 🐒 Mamifer erbivor, domestic, care slujește omului la călărit, la tras și la dus poveri (🖼 728): ~ de călărie, ~ de ham, ~ roib; proverb: ~ul de dar nu se caută pe (sau la) dinți, la lucrul dăruit, nu prea se ia în seamă cusururile; ~ul are patru picioare, și tot se poticnește, și cei mai deștepți, cei mai iscusiți pot greși; ~ul (sau armăsarul) bun se vinde din grajd 👉 (ARMĂSAR); ~ul fără căpăstru cade în prăpastie, cei lipsiți de sfătuitori buni sînt expuși să greșească; vrei, ~ule, orz? nu e nevoie să mai întrebi pe cineva, cind vrei să-i faci un bine; a face din ~ măgar, a înjosi pe cineva, a-l aduce într’o stare, a-i crea o situație mai puțin vrednică; a ajunge din ~ măgar, a ajunge jos de tot dîntr’o treaptă înaltă, a scăpăta; a spune cai verzi pe pereți, a povesti lucruri de necrezut, a îndruga la nimicuri; 👉 ALERGA², BĂTAIE 3, BOT, BREAZ, BUIESTRU, JUCA, POȘTĂ, POTCOAVĂ ¶ 2 De-a caii sau de-a câini, joc de copii în care unul înfățișează calul, iar celălalt îl încalecă sau îl mînă, făcîndu-l să alerge ¶ 3 Aparat de lemn, de forma unui cal, peste care se învață cineva a face sărituri, în sălile de gimnastică (🖼 729) ¶ 4 ⛹ Figură în jocul de șah, care reprezintă un cap de cal (🖼 730) ¶ 5 Trans. Suport de fier pe care se așază lemnele în vatra cuptorului ¶ 6 🏚 pl. Cele două lemne orizontale pe care se sprijinește coșul morii ¶ 7 📻 Unitate de măsură care reprezintă puterea unui motor capabil de a ridica, într’o secundă, 75 de kgr. la o înălțime de un metru: un motor de 300 de cai ¶ 8 🐟 CAL-DE-MARE, mic pește de mare al cărui cap seamănă cu capul de cal, numit și „hipocamp” (Hippocampus) (🖼 731) ¶ 9 🐙 CALUL-DRACULUI, CALUL-POPII, CAL-DE-APĂ gen de insecte nevroptere, caracterizate prin colorile lor metalice admirabile, în care domină albastrul, roșul și verdele; au corpul lung și subțire și aripi colorate și împestrițate cu pete frumoase; trăesc mai ales pe deasupra bălților și la țărmurile rîurilor (Libellula) (🖼 732) ¶ 10 🌿 COADA-CALULUI¹'² 👉 COADĂ; – IARBA-CAILOR = FLOCOȘICĂ¹; -SUDOAREA-CALULUI, ASUDUL-CALULUI = OSUL-IEPURELUI; – PAȘTILE-CALULUI¹ sau PAȘTILE-CAILOR² = TRAISTA-CIOBANULUI; – PAȘTILE-CALULUI³ = STUPITUL-CUCULUI ¶ 11 🔱pop. Paștile calului sau Paștile cailor, Paștile Blajinilor (👉 BLAJIN); familiar: la Paștile cailor, niciodată [lat. caballus].

Blajinii pl. oameni buni și evlavioși cari trăiesc la marginea pământului și al căror Paști cad totdeauna Lunia după Dumineca Tomei.

blajin adj. m., pl. blajini; f. blajină, pl. blajine

blajin adj. m., pl. blajini; f. blajină, pl. blajine

blajin adj. m., pl. blajini; f. sg. blajină, pl. blajine

BLAJIN adj. blând, bun, domol, pașnic, (livr.) mansuet, (reg.) pâșin, (înv.) lin. (Om ~.)

BLAJIN adj. blînd, bun, domol, pașnic, (livr.) mansuet, (reg.) pîșin, (înv.) lin. (Om ~.)

Blajin ≠ avan, crud, laudă, elogiu

BLAJINI s. pl. (MITOL. POP.) (Bucov.) rohmani (pl.).

BLAJINI s. pl. (MITOL. POP.) (Bucov.) rohmani (pl.).

blajin (blajină), adj. – Blînd, omenos, pașnic. Sl. blažinŭ „bun” (Miklosich, Lexicon, 30). S-a confundat cu blajin, s. m. (în mitologia pop., popor fericit care trăiește aproape de rîul Sîmbăta), ce provine din sl. blaženŭ „preafericit”.