BRUDIU, -IE, brudii, adj. (Reg.) Tânăr, nevârstnic; p. ext. fără judecată; brudnic. [Acc. și: brudiu, -ie] – Et. nec.

brudiu, ~ie a [At: DOSOFTEI, V. S. 85/12 / V: brod~, ~iv, ~ă / E: nct] 1 (Îrg; d. animale) Tânăr. 2 (D. adulți; d. minte) Copilăros. 3 (Pex) Nătărău. 4 (Îrg) Frumos.

brudiu, -ie adj. (reg.) Tînăr, zburdalnic. ♦ Ext. Fără discernămînt; naiv. Crud la trup și brudiu la minte (POP.). ◊ (subst. m.) A început, ca un brudiu ce era (POP.). • acc. și brudiu, -ie. pl. -ii. /etimol. nec.

❍BRUDIU adj. Mold. Maram. Trans. Băn. Necopt la minte, copilăros: ceia ce vor face silă a cuconi brudii (PRV. -LP.); Fost-am tînăr și ~, Pare-mi rău ș’amu-i tîrziu (IK. -BRS.) .

BRUDIU, -IE, brudii, adj. (Reg.) Tânăr, nevârstnic; p. ext. fără judecată; brudnic. – Et. nec.

BRUDIU, -IE, brudii, adj. (Regional) Tînăr, nevîrstnic, necopt (la minte). Crud la trup și brudiu la minte. SBIERA, P. 152. Fost-am tînăr și brudiu, Pare-mi rău, ș-amu-i tîrziu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 221. ◊ (Substantivat) Au început, ca un brudiu ce era, să ceară de la pasăre pistolașul. SBIERA, P. 70.

BRUDIU, -IE, brudii, adj. (Reg.) Tînăr, nevîrstnic.

BRUDIU ~e (~i) pop. Care este prea tânăr; necopt la minte; fără experiență. [Sil. bru-diu; Acc. și brudiu] /Orig. nec.

BRUDIU adj. (Mold., Trans. SE) Tînăr, crud, fraged, minor; naiv, copilăros. A: Ceia ce vor face silă a cuconi brudii. PRAV., apud TDRG. Ești brudiv și fără minte. DOSOFTEI, VS. Vei vedea, Măriia ta, că iaste un pruncu brudiu. CRON. 1689, 44^r. Brudii și tinerele de vîrstă. CANTEMIR, HR.; cf. URECHE; DOSOFTEI, PS; DVS, 23^r; CANTEMIR, IST.; CRON. 1707, 41^r; CRON. 1732, 33^v. ◊ Fig. Ce cuvinte brudii sînt aceste? CANTEMIR, IST. C: Să știi că atunci am fost brudiu și n-am putut să învăț. S, 116^v. // B: Să juca toți d-a valma ca niște coconi brudii. LET. 1758, 111^r. Variante: brudiv (DOSOFTEI, PS; DOSOFTEI, VS; S, 116^v). Etimologie necunoscută. Cf. ucr. brud „fir de păr abia crescut pe fața unui bărbat”. Vezi și brudatec, brudiesc, brudiește, brudior. Cf. brudatec, brudiesc, brudior, lud. adjectiv

brúdiŭ, -ie adj. (cp. cu rut. brudiĭ, murdar). Mold. Trans. Nevîrstnic, minor. Simplu, naiv, lud. – Și brúdiv (Dos.) și brudátic. La Negr. brúdnic.

brodiu, ~ie a vz brudiu

brudiv, ~ă a vz brudiu corectat(ă)

brudnic¹ s.m. (reg.) Persoană care conduce un pod plutitor; brudar. • pl. -ci. /etimol. nec.

brudnic², -ă adj. (reg.) Tînăr și necopt la minte; brudiu. • pl. -ci, -ce. /brud[iu] + -nic.

❍BRUDNIC adj. - BRUDIU: se alintă ca o copilă ~ă (NEGR.).

BRUDIV adj. v. brudiu. adjectiv

brudnic a. Mold. sburdalnic, naiv: ca o copilă brudnică NEGR. [Și brodiu, brudiu, origină necunoscută].

brudiu (reg.) [diu pron. dĭu] adj. m., f. brudie (desp. -di-e); pl. m. și f. brudii

brudiu (reg.) [diu pron. dĭu]/brudiu adj. m., f. brudie (-di-e)/brudie; pl. m. și f. brudii/brudii

brudiu [-diu pron. -diu]/brudiu adj. m., f. brudie (sil. -di-e)/brudie; pl. m. și f. brudii/brudii

BRUDIU adj. v. mic, nevârstnic, tânăr.

brudiu adj. v. MIC. NEVÎRSTNIC. TÎNĂR.

brudiu, brudie, adj. (reg.) Necopt, naiv, prostuț, fără judecată: „Ce haznă ți-i de crăiie / Dacă mintea ți-i brudie” (Țiplea, 1906). – Et. nec. (MDA).

brudiu, brudie, adj. – (reg.) Tânăr, necopt, naiv, prostuț, fără judecată (Țiplea, 1906; Papahagi, 1925): „Ce haznă ți-i de crăiie / Dacă mintea ți-i brudie” (Țiplea, 1906). – Et. nec. (MDA, NDU).

brudiu, brudie, adj. – Tânăr, necopt, naiv, prostuț, fără judecată (Țiplea 1906; Papahagi 1925): „Ce haznă ți-i de crăiie / Dacă mintea ți-i brudie” (Țiplea 1906). – Et. nec. (MDA, NDU).