COMIC, -Ă, comici, -ce, adj., s. m., s. n. 1. Adj. Care aparține comediei¹, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoacă râsul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpretează roluri de comedie¹. 3. S. n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus.

comic, ~ă [At: HASDEU, I. C. XI / Pl: ~uri sn, ~ici, ~ice a, sm / E: lat comicus, fr comique, it comico] 1 a Care aparține comediei. 2 a Care provine de la comedie. 3 a Caracteristic comediei. 4 a Referitor la comedie. 5 a Care provoacă râsul. 6 sm Actor care joacă roluri comice. 7 sn Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul. 8 sn Ceea ce constituie temeiul ridicolului. 9 sn Efect comic. 10 sn Notă ridicolă pe care o reprezintă cineva sau ceva.

COMIC, -Ă, comici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care aparține comediei¹, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoacă râsul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpretează roluri de comedie¹. 3. S. n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus.

COMIC², -Ă, comici, -e, adj. 1. Care este propriu comediei, de comedie, relativ la comedie. Dintre tipurile comice ale lui Caragiale pictate și prin cultura lor, conul Leonida este tipul cel mai «cult» și în același timp cel mai sărac sufletește. IBRĂILEANU, S. 62. 2. Care provoacă rîsul; hazliu, ridicol, umoristic. Se cunoscură într-un chip așa de comic, încît îi bufnea rîsul pe amîndoi de cîte ori își aduceau aminte. BART, E. 131. Întîmplările comice... care înveselesc viața vînătorească. ODOBESCU, S. III 51. Treaba ajunsese a fi de tot comică. NEGRUZZI, S. I 338. ◊ (Substantivat) Comicul rezultă din contrastul dintre atitudinea personagiilor și împrejurările în care se produce. IBRĂILEANU, S. 270.

COMIC, -Ă adj. 1. Propriu comediei, privitor la comedie. 2. Care stîrnește rîsul; hazliu, vesel, ridicol. // s.n. Genul comediei; ceea ce provoacă rîsul într-o operă dramatică. // s.m. Actor care joacă roluri în comedii. [Cf. fr. comique, it. comico, lat. comicus].

COMIC, -Ă I. adj. 1. propriu comediei, referitor la comedie. 2. care stârnește râsul; hazliu, vesel, ridicol. II. s. n. categorie estetică, ceea ce provoacă râsul într-o operă dramatică. III. s. m. actor care interpretează roluri de comedie. (< fr. comique, lat. comicus, gr. komikos)

COMIC² ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de comedie; propriu comediei. Stil ~. Piesă ~că. 2) Care provoacă râsul; plin de haz; hazliu; nostim; amuzant. Situație ~că. Față ~că. Gând ~. /<fr. comique, lat. comicus

comic a. 1. ce ține de comedie: piesă comică; 2. ce ne face să râdem, hazliu: aventura comică ║ n. genul comic și actorul care joaca comedia.

*cómic, -ă adj. (vgr. komikós, d. kómos, ospăț, lat. cómicus. V. comedie). Relativ la comedie: poet, teatru comic. Glumeț, care caută să te facă să rîzĭ: actor comic. Ridicul: aventură comică. S. m. Scriitor de pĭese comice, actor comic: Molière a fost un mare comic. S. n. fără pl. Calitatea de a fi comic: actor de un comic irezistibil. Genu comic, în opoz. cu tragic și dramatic. Adv. În mod comic.

eroi-comic a. jumătate eroic și jumătate comic: genul eroi-comic.

comic¹ adj. m., s. m. (actor), pl. comici; f. comică, pl. comice

comic¹ adj. m., pl. comici; f. comică, pl. comice

comic adj. m., (actor) s. m., pl. comici; f. sg. comică, pl. comice

COMIC adj., s. 1. adj. v. amuzant. 2. adj. caraghios, hazliu. (Ce ~ chestie!) 3. adj. v. ridicol. 4. s. v. comedian.

COMIC adj., s. 1. adj. amuzant, hazliu, nostim, vesel, (livr.) ilar, ilariant, (pop.) poznaș, (Transilv., Ban. și Olt.) șod. (O întîmplare ~.) 2. adj. caraghios, hazliu. (Ce ~ chestie!) 3. adj. ridicol, rizibil. (Are o înfățișare ~.) 4. s. comedian, (înv.) comediant. (E un mare ~.)

Comic ≠ tragic

comic (comică), adj. – De comedie; hazliu. – Var. (înv.) comicesc. Lat. comicus, it. comico (sec. XVIII). – Der. comicos, adj. (hazliu, care provoacă rîsul); comicărie, s. f. (bufonadă, caraghioslîc, glumă). Cf. comedie.

CÎNTEC COMIC (< lat. canticum, fr. comique) Specie a genului dramatic, monolog în proză sau versuri, cîntat pe o arie veselă, actorul întruchipînd caricatural un personaj (Sandu Napoilă, ultraretrogradul, Clevetici, ultrademagogul, Ion Păpușarul, Herșcu Boccegiul, Șoldan Viteazul de V. Alecsandri). Ex. CLEVETICI (cu frac negru, jiletcă Robespierre, cravată de mătasă albă și cu barba-n furculiță, intră pe ușa din fund). „Sănătate și frățietate, domnilor cetățeni! Am aflat că sînteți adunați în colegiu electoral, pentru alegerea unui deputat, și iată-mă-s, alerg să vă spun profesiunea mea de credință: Eu sînt celebrul Clevetiri Cunoscut nu de mult pe-aici, Liberal ultra, jurnalist Și constituționalist. Unii îmi zic că-s demagog, Alții că sînt supus unui gog, Dar eu n-aud, eu sufăr tot, Căci sînt un mare patriot!” (V. ALECSANDRI, Clevetici, ultrademagogul)

CÎNTICEL COMIC, specie dramatică, destinată interpretării de către un singur actor, creată și cultivată cu succes de V. Alecsandri.

Vis comica (lat. „Forța comică”) – Istoricul Suetoniu, în Viața lui Terențiu, pomenește de o epigramă a lui Cezar despre Terențiu, unde se află această expresie. Prin vis comica se înțelege puterea de a provoca rîsul. Și încă din vechime – după cum se observă – rîsul era apreciat ca o forță în stare să schimbe moravuri și năravuri. Vezi: Castigat ridendo mores. LIT.