costișă sf [At: DOSOFTEI, V. S. 69 / V: (reg) ~se, ~iș / Pl: ~șe / E: coastă + -iș] 1 Coastă de deal de întindere mică. 2 (Reg) Pantă prăpăstioasă Si: corhană, plisc, țurană.

COSTIȘĂ, costișe, s. f. Coastă de deal, povîrniș, pantă. În lumina strălucită, cît bătea ochiul, cîmpuri și costișe mănoase se vedeau; bogăția pămîntului dormea în soarele lui august netulburată, liniștită ca și seninul cerului. SADOVEANU, O. I 508. Pe înclinarea lină a costișei, copaci roditori de toate soiurile răsăreau de la brîu în sus, din fînațul înalt, și înflorit. HOGAȘ, M. N. 150. [Omul] pleacă pe costișă într-o parte spre pădure și se cam mai duce. CREANGĂ, P. 41. Pe drumul de costișă ce duce la Vaslui... ALECSANDRI, P. A. 210. – Variantă: (rar) costiș (ODOBESCU, S. III 183) s. n.

COSTIȘĂ ~e f. Porțiune de teren cu suprafață înclinată față de un plan orizontal; povârniș; pantă; versant; coastă. /coastă + suf. ~ișă

COSTIȘĂ s.f. (Mold.) Pantă abruptă. Mearsă, luînd costișa muntelui la un sat. DOSOFTEI, VS. Era cuprinsă toată costisa pînă pre subpt pădure. NECULCE; cf. M. COSTIN. Etimologie: coastă + suf. -ișă. Vezi și costiș.

costíșă f., pl. e. Coastă de deal. Fig. Iron. A paște la costișă, a sta fără grijă și a nu ști ce se petrece pe socoteala ta. V. murg.

costiș² sn vz costișă

costișe sf vz costișă

COSTIȘ¹ s. n. v. costișă.

COSTIȘ adv. (Mold., Ban.) Înclinat, pieziș. A: Din fundul groapei un gîrliciu strîmpt pînă în fața pămîntului costiș scotea. CANTEMIR IST. C: Koslish. Per latus. Ad latus. AC, 347. Etimologie: coastă + suf. -iș. Vezi și costișă. Cf. h o r ț i ș.

costiș a. și adv. pieziș, prăpăstios; pe costișe maluri BOL. ║ n. coastă de deal: pe drumul de costișe ce duce la Vaslui AL.

costíș adv. În coastă: a lovi costiș. Spre coastă, la deal: drumu ce suĭa costiș (VR. 1923, 4, 24). – La Od. n., pl. e = costișă, ca și la ChN. I, 43: pornesc din costiș doŭă văĭ.

costișă (pantă) s. f., art. costișa, g.-d. art. costișei; pl. costișe

costișă s. f., art. costișa, g.-d. art. costișei; pl. costișe

costișă s. f., art. costișa, g.-d. art. costișei; pl. costișe

costișă, pl. costișe

COSTIȘĂ s. v. pantă.

COSTIȘĂ s. (GEOGR.) clină, coastă, coborîș, muchie, pantă, povîrniș, pripor, repeziș, scoborîș, versant, (rar) prăvălac, prăvăliș (înv. și reg.) piază, scapăt, (reg.) pieptan, pieptar, piezișea, povîrghie, prăval, prăvălitură, răpăguș, (prin Munt.) aplecuș, (înv.) bair, povîrnitură, (fig.) șold. (~ a unui deal.)

COSTIȘ s. v. lambă, vătrai.

costiș s. v. LAMBĂ. VĂTRAI.

COSTIȘA 1. Com. în jud. Neamț, pe Bistrița; 3.711 loc. (1991). Hidrocentrală. Stație de c. f. Pe terit. acesteia a fost descoperită o așezare fortificată, cu șanțuri de apărare, datînd din epoca Bronzului (sec. 19-14 î. Hr.). 2. Cultură din Bronzul mijlociu răspîndită în NE Moldovei. Denumită astfel după așezarea descoperită în com. cu același nume. Cultură a populației autihtonice romanice, de la E de M-ții Carpați, dezvoltată în sec. 5-7. Denumită și C.-Botoșana.