cununie sf [At: PRAV. 513 / V: (Trs) curu~, coron~, (Buc) ~nân~ / Pl: ~ii / E: cunună + -ie] 1-2 Căsătorie (religioasă). 3 (D. o persoană; îla) Cu ~ Căsătorit religios. 4 (Ccr) Cunună (6). 5-6 (Îe) A(-și) pune ~ pe cap (sau pe frunte) A (se) cununa. 7 (Pop; îe) A-i săruta cuiva ~niile A lua parte la cununia cuiva.

CUNUNIE, cununii, s. f. 1. Căsătorie (făcută după ritualul religios). V. nuntă. Hai, mîndră, la cununie Pînă-i frunza verde-n vie. JARNÍK-BÎRSEANU. D. 49. ◊ Loc. adj. (Despre soț sau soție) Cu cununie = unit prin căsătorie legitimă. O avea [pe nepoată] de la o soră a ei, care nu avusese bărbat cu cununie. PAS, Z. I 183. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu cununie = a se căsători cu cineva. 2. (Concretizat) Cunună care se pune pe capul mirilor în timpul slujbei religioase a cununiei ◊ Expr. A-și pune (sau a-i pune cuiva) cununiile pe cap = a se căsători, a se cununa (sau a cununa pe cineva).

CUNUNIE ~i f. 1) Ceremonie religioasă cu ocazia căsătoriei. 2) Cunună care se ține deasupra capetelor mirilor în timpul ceremoniei religioase. [Art. cununia; G.-D. cununiei; Sil. -ni-e] /a cununa + suf. ~ie

cununie f. 1. cunună nupțială: cu cununie de flori pe frunte OD.; 2. căsătorie religioasă.

cununíe f. (d. cunună. Cunună care se pune în capu mireluĭ și a mireseĭ la biserică. Fig. Nuntă. Cu cununie, legitim: nevastă cu cununie.

cononie sf vz cununie

coronie sf vz cununie

cumnie sf vz cununie

cunânie sf vz cununie

curunie sf vz cununie

cununie s. f., art. cununia, g.-d. art. cununiei; pl. cununii, art. cununiile (desp. -ni-i-)

cununie s. f., art. cununia, g.-d. art. cununiei; pl. cununii, art. cununiile

cununie s. f., art. cununia, g.-d. art. cununiei; pl. cununii, art. cununiile

CUNUNIE s. 1. căsătorie, (pop.) nuntire, nuntit. (~ oficiată la biserica...) 2. cunună, (reg.) pirostrie. (~ pentru miri.)

CUNUNIE s. 1. căsătorie, (pop.) nuntire, nuntit (~ oficiată la biserica...) 3. cunună, (reg.) pirostrie. (~ pentru miri.)