DEMORALIZARE s. f. 1. Faptul de a (se) demoraliza; descurajare, deprimare; demoralizație. 2. (Înv.) Imoralitate, desfrâu, corupție. – V. demoraliza.

demoralizare sf [At: ASACHI, S. L. II, 80 / V: (înv) desm~ / Pl: ~zări / E: demoraliza] 1 (Înv) Corupție (1). 2 Descurajare.

DEMORALIZARE, demoralizări, s. f. 1. Faptul de a (se) demoraliza; descurajare, deprimare; demoralizație. 2. (Înv.) Imoralitate, desfrâu, corupție. – V. demoraliza.

DEMORALIZARE s. f. 1. Faptul de a (se) demoraliza; descurajare, deprimare. Slăbiciunea fundamentală a armatelor imperialiste constă într-aceea că războiul nejust, în slujba căruia sînt puse, duce la demoralizarea ostașilor și creează premisele descompunerii acestor armate. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2438. 2. (Învechit) Imoralitate. Ea cu limba ascuțită clevetește-ntreaga fire, Contra demoralizării propovăduie-nfocată. EMINESCU, O. IV 222.

DEMORALIZARE s.f. Acțiunea de a (se) demoraliza și rezultatul ei; stare de descurajare, demobilizare, depresiune, demoralizație. [< demoraliza].

demoralizare f. acțiunea de a demoraliza și starea celui demoralizat.

desmoralizare sf vz demoralizare

*demoralizațiúne f. (fr. démoralisation). Acțiunea de a demoraliza și starea celuĭ demoralizat. – Și -áție, dar maĭ ales -áre.

!demoralizare s. f., g.-d. art. demoralizării; pl. demoralizări

demoralizare s. f., g.-d. art. demoralizării

demoralizare s. f., g.-d. art. demoralizării; pl. demoralizări

DEMORALIZARE s. v. descurajare.

DEMORALIZARE s. depresiune, deprimare, descurajare, (livr.) marasm, (înv.) demoralizație, (fig.) demobilizare. (Stare de adîncă ~.)