fărâmătură sf [At: NEGRUZZI, S. I, 253 / V: ~mit~, ~răm~, (Mol) fărm~ / Pl: ~ri / E: fărâmă + -tură] 1 (Pop) Sfărâmătură. 2 (Reg) Fărâmă (de pâine). 3 (Îvr) Distragere. 4 (Mpp) Hernie. 5 (Mpp; Trs; îs) ~ de inimă Colică (1).

FĂRÂMĂTURĂ ~i f. Cantitate foarte mică din ceva; pișcătură; strop; dram; pic. /fărâmă + suf. ~tură

fărămătură sf vz fărâmătură

fărâmitură sf vz fărâmătură

fărimitură sf vz fărâmitură

fărmătură sf vz fărâmătură

frimitură sf vz fărâmătură

FĂRÎMĂTURĂ, FĂRÎMITURĂ, FIRIMITURĂ, FRIMITURĂ, Mold. Bucov. FĂRMĂTURĂ (pl. -turi) sf. Bucățică rămasă dintrțun obiect fărîmat: cetatea ruinată ce se vede astăzi este zidită din fărîmăturile celei vechi BOL.; nu i se dete voie a împărți nici fărmăturile cu cînii lui NEGR.; începură a pica fărmături din piatra ceea ce o legase el de funie SB.; în sufragerie, după ce s’au adunat tacîmurile și firimiturile BR. -VN.; Fig.: frimituri de vorbe pe care numai ea le pricepe VLAH. [fărîma, fărîmi].

FĂRÎMĂTURICĂ (pl. -rele) sf. dim. FĂRÎMĂTURĂ.

FĂRÎMITURĂ 👉 FĂRÎMĂTURĂ.

FĂRMĂTURĂ 👉 FĂRÎMĂTURĂ.

FIRMITURĂ FĂRÎMĂTURĂ.

FRIMITURĂ = FĂRÎMĂTURĂ.

FĂRÎMĂTURĂ, fărîmături, s. f. (Mold.; de obicei la pl.) Fărîmă (mai ales de pîine). V. firimitură. (Atestat în forma regională fărmătură) Șchiopul-cu-barba-cît-cot au și înghițit-o îndată și au cerut să-i mai deie, zicînd că cu fărmătura asta de carne numai i s-au zgîndărit foamea. SBIERA, P. 83. Ce să vadă? Bietele nurori jeleau pe soacră-sa... Pene împrăștiete pe jos, fărmături, blide aruncate în toate părțile. CREANGĂ, P. 11. Vedeți această văduvă... cu deznădejdea în inimă. Încungiurată de șepte copii ce plîng de foame, îmbrîncită de la ușa bogatului unde nu i se dete voie a împărți nici fărmăturile cu cînii lui. NEGRUZZI, S. I 253. – Variante: (regional) fărmătură, fărmături, fărîmitură, fărîmituri, s. f.

FĂRÎMITURĂ s. f. v. fărîmătură.

FĂRMĂTURĂ s. f. v. fărîmătură.

fărămătură f. rezultatul fărămării, bucată fărămată, părticică rămasă: fărămăturile ospățului.

fărămătúră f. Fărmătură.

fărîmătúră, V. fărmătură.

fărmătúră f., pl. ĭ. Bucățică care cade dintr’o bucată maĭ mare: fărmăturĭ de pîne. – Și sf-: sfărmăturĭ de zid. Și fărămătură, fărîmătură și (vest) fărămitură, firimitură și frimitură.

frimitúră, V. fărmătură.

fărâmătură (reg.) s. f., g.-d. art. fărâmăturii; pl. fărâmături

fărâmătură (reg.) s. f., g.-d. art. fărâmăturii; pl. fărâmături

fărâmătură s. f., g.-d. art. fărâmăturii; pl. fărâmături

FĂRÂMĂTURĂ s. v. brac, fărâmă, firimitură, sfărâmătură.

FĂRÂMĂTURĂ s. v. sfărâmătură.

FĂRÎMĂTURĂ s. bucățică, sfărîmătură. (~ dintr-un obiect.)

fărîmătură s. v. BRAC. FĂRÎMĂ. FIRIMITURĂ. SFĂRÎMĂTURĂ.

fărâmitură, fărâmituri, s.f. – Fărâmă (de pâine). – Var. a lui fărâmătură (< fărâmă + suf. -tură, DEX, MDA).