grăunte [At: TETRAEV. (1574), 222 / V: grăunț, grăunță sf / P: gră-un~ / Pl: ~nțe, (reg) ~nță, ~nți, (înv) ~nțuri / E: refăcut din pll grăunță (< ml granuceum)] 1 sm Sămânța unor plante, mai ales a cerealelor Si: boabă, bob¹. 2 snp Grâne (mai ales ovăz, orz) care servesc de nutreț cailor. 3 sn (Pan) Fructul copt, în formă de bob, al altor plante. 4 (Pop; euf; îe) A (nu) avea ~nțe în cap A fi prost. 5 sm (Îla) Cât un ~ de muștar Foarte mic. 6 sm (Pan) Mic obiect asemănător cu un grăunte (1), izolat dintr-o masă de obiecte asemănătoare sau desprins dintr-un obiect mai mare. 7 sm (Pex) Cristal metalic de formă neregulată care rezultă dintr-un cristal elementar, în urma solidiflcării sau a tratamentelor termice. 8 sn (Înv) Veche unitate de măsură a masei, egală cu 0,005 g. 9 sn (Pan) Obiect mic și neînsemnat. 10 sn (Muz; înv) Partea cea mai îngustă a instrumentelor de alamă. 11 (Pex) Cantitate foarte mică.

GRĂUNTE, grăunți, s. m. (Rar la pl.) 1. Fructul, în formă de bob, al unor cereale (p. ext.) și al altor plante. Un grăunte de grîu. Un grăunte de mac. ▭ Din zori în zori și turci și noi Zvîrleam în aer plumbii Cum zvîrli grăunți de popușoi Ca să hrănești porumbii. ALECSANDRI, P. III 440. Furnica-n timpul verii asudă ostenind, Și cîte un grăunte adună-n moșinoi. NEGRUZZI, S. II 247. ◊ Expr. Cît un grăunte de muștar = mic de tot. 2. Bob, fir. Un grăunte de nisip. ▭ Grăunții de grindină îl plesneau vrăjmaș în obraz. C. PETRESCU, A. R. 52. ◊ Fig. Vărul tău... nu avea, cum ai zice astăzi, autoritatea morală să-și impună părerile, măcar că ele cuprindeau un grăunte de-nțelepciune. PAS, Z. I 253. Într-o dimineață, tocmai în rada portului, corabia fu surprinsă de un grăunte de furtună. BART, E. 273. 3. Element cristalin omogen al unui corp cristalin. – Variantă: grăunț (DAN, U. 215) s. m.

GRĂUNTE ~ți m. 1) Sămânță a unor plante, în special a cerealelor; bob. * Cât un ~ de muștar foarte mic. 2) și fig. Părticică din ceva. ~ de nisip. ~ de adevăr. /<lat. granuceum

grăunte m. și n. 1. bob mic (de grâu, orz, secară); 2. pl. (grăunți), grâu mărunt sau ovăz pentru nutrețul cailor; 3. pl. (grăunțe), tot felul de boabe pentru nutrețul păsărilor. [Lat. *GRANUCEUM (diminutiv din GRANUM), de unde grăunț; forma grăunte e dedusă din plural (cf. glonț și glonte).

grăúnte și (maĭ vechĭ) grăunț n., pl. numaĭ grăunțe (var. din grunț. Forma grăunte e după munte-munțĭ. Cu grîŭ n’are legătură). Bob, fir, gránul de cereale orĭ de alt-ceva: un grăunte de grîŭ, de popușoĭ, de orez, de muștar, de nisip. Pl. Est. Grăunțe de popușoĭ: a da grăunțe găinilor. Fig. Sacu cu grăunțe, traĭsta cu orz, locu de unde poțĭ trage vreun folos: toțĭ aspiraŭ la sacu cu grăunțe! A avea grăunțe în cap, a fi foarte prost. V. gărgăun.

GRĂUNȚ s. n. v. grăunte.

GRĂUNȚĂ s. f. v. grăunte.

grăunț sm, sn vz grăunte

grăunță sf vz grăunte

GRĂUNȚ s. n. V. grăunte.

GRĂUNȚĂ s. f. V. grăunte.

GRĂUNȚ s. m. v. grăunte.

GRĂUNȚĂ, grăunțe, s. f. (Mai ales la pl.) Grăunte (mai ales de porumb). Cri-cri-cri Toamnă gri, Nu credeam c-o să mai vii înainte de crăciun, Că puteam și eu s-adun O grăunță cît de mică, Ca să nu cer împrumut La vecina mea furnică. TOPÎRCEANU, B. 54. Irina... ieșea pe poartă cu un căuș cu grăunțe de păpușoi la subțioară. BUJOR, S. 74. Ilinca a ieșit c-un căuș de grăunțe să dea de mîncare la păsări. VLAHUȚĂ, O. A. 350. Buiestrașu-i bun... dacă-i dau grăunțe la ham și-l odihnesc trei sferturi de ceas... merge. CARAGIALE, P. 31. Are să-mi dea... beșica s-o umplu cu grăunțe. CREANGĂ, A. 41.

grăunte¹ (înv., pop.) (fructul unor plante; obiect mic) s. n., art. grăuntele; pl. grăunțe

grăunte² (sămânță; obiect mic; cristal metalic) s. m., art. grăuntele; pl. grăunți

grăunte s. m., pl. grăunți

grăunte s. m., pl. grăunți

grăunte, pl. grăunți

grăunte, -țe.

grăunță s. f., g.-d. art. grăunței; (mai frecv.) pl. grăunțe

grăunță s. f., g.-d. art. grăunței; pl. grăunțe

grăunțe s. f. pl. (sg. grăunță)

grăunță, pl. grăunțe

GRĂUNTE s. v. mișină.

GRĂUNTE s. 1. v. bob. 2. (CHIM.) grăunte cristalin = cristalit.

grăunte s. v. MIȘINĂ.

GRĂUNTE s. boabă, bob, sămînță, (reg.) boambă, boană. (Un ~ de grîu.)

grăunț (grăunțe), s. n. – 1. Bob. – 2. Sămînță, boabă. – 3. Glob, bilă, obiect mic și sferic. – Var. grăunte, grăunță. Mr. grăunț, gărnuț. Lat. *granutium sau, după Densusianu, Rom., XXXIII, 279, Candrea-Dens., 765, Pascu, I, 95 și DAR, lat. *granuceum (Pușcariu 730 propunea forma lat. *granuculum, care ar fi dus la alt rezultat), cf. grîu. Fonetismul nu este clar. Cum rezultatul din lat. trebuia să fie în orice caz grănuț, ca în mr., trebuie presupus că s-a adăugat un infix nazal (cf. Pușcariu, Diminutiv., 148), *grănunț, cu disimilare ulterioară. Această explicație este valabilă și dacă plecăm de la grîu, în forma sa primitivă grănu (ca în mr.), cu suf. dim. -uț. – Der. grăunțar, s. n. (regulator la piatra morii de grîu); grăunțos, adj. (granulos); grăunți, vb. (a granula; a face boabe); îngrăunța, vb. (a rotunji; a da nutreț animalelor), cuvînt rar.

CUM GRANO SALIS (lat.) cu un grăunte de sare – Pliniu cel Bătrân, „Naturalis historia”, XXIII, 8. Mod de a sugera că cele spuse trebuie luate, într-o oarecare măsură, în glumă.

Cum grano salis (lat. „Cu un grăunte de sare”, adică „cu haz”) – Expresia aparține lui Pliniu-cel-Bătrin, Istoria naturală (cartea XXIII, 8). E folosită în sensul figurativ de „are haz”, fiindcă într-adevăr, în retorică, expresia înseamnă a vorbi în șagă, în înțelesul că nu trebuie luat în serios ceea ce se spune, deoarece a fost o glumă. LIT.

grăunță, grăunțe s. f. 1. (la pl.) bani. 2. bijuterii de aur rupte în bucăți.