măduvă sf [At: CORESI, L. 543/17 / V: (îrg) ~uhă (A și: măduhă; Pl: ~uhe, ~uhi, ~uri), (reg) maduhă (A și: maduhă), măduă (A și: măduă), mădugă (A și: mădugă), măduhnă, măduie, moduă, modu~ / A și: (reg) măduvă / Pl: (rar) ~ve / E: ml medulla] 1 Subtanță moale și grasă, de culoare gălbuie, aflată în canalul oaselor și care contribuie la formarea sângelui și a țesutului osos. 2 (Îs) ~va spinării Parte a sistemului nervos central, aflată în interiorul coloanei vertebrale. 3 (Pfm; îe) A-i îngheța (sau a-i degera cuiva) ~va-n oase (sau în ciolane etc.) (de frig) A-i fi foarte frig. 4 (Reg; îe) A-i cerca (cuiva) ~va și oasele A pune pe cineva la tot felul de încercări, pentru a afla cât prețuiește. 5 (Pfm; îlav) Până în (sau Ia) ~va oaselor (sau din oase) ori până în ~ Până în adâncul ființei, al sufletului. 6 (Îal) În cel mai înalt grad. 7 (Gmț; îs) ~ de miel Mâncare aleasă, rară. 8 (Trs; îs) ~ de ureche Cerumen. 9 (Fig) Cea mai importantă parte a unui lucru, a unei probleme, opere etc. Si: esență, miez, nucleu. 10 Tărie. 11 (Pan) Parte dinăuntru Vz inimă. 12 Zonă interioară, centrală, moale a tulpinii plantelor Si: inimă. 13 (Prc) Sevă. 14 (Trs) Ață mai tare care trece pe lângă cocleți de la un capăt la celălalt al ițelor Si: inima ițelor. 15 (Reg; îs) ~va luminii Feștilă a lumânării.

MĂDUVĂ s. f. 1. Substanță moale aflată în interiorul oaselor, care ia parte la formarea sîngelui și ajută la formarea țesutului osos. Trecînd desculți prin vad. ne degera măduva-n oase de frig. CREANGĂ, A. 116. ◊ Măduva spinării = parte a sistemului nervos central, aflată în interiorul coloanei vertebrale, care are ca funcție principală coordonarea reflexelor medulare și conducerea știrilor la centrii nervoși. Expr. Pînă în măduvă sau pînă în (sau la) măduva oaselor = profund, adînc. Răsărea un soare, Anghelache, de te pătrundea pînă la măduva oaselor. PREDA, Î. 90. Roasă pînă-n măduvă, se surpă Putredă, o-ntreagă-mpărăție. BENIUC, V. 41. Sînt înveninat pînă în măduvă și pînă în vîrful degetelor. SADOVEANU, P. M. 126. 2. Zona centrală a tulpinii plantelor, puternic dezvoltată în unele cazuri (de ex. la soc). Stătea posomorît, ca un copac cu măduva uscată. REBREANU, I. 27. Să pună... Măduvă de soc, Fir de busuioc, Să fiarbă la foc. COȘBUC, P. II 148. Ce-i înalt cît pădurea Și nu vede de fel lumea? (Măduva, inima copacului). GOROVEI, C. 227. 3. Fig. (Rar) Partea cea mai importantă, cea mai bună, cea mai prețioasă a unui lucru; esență, miez.

MĂDUVĂ ~e f. 1) anat. Substanță moale care se află în cavitățile oaselor (la vertebrate și la om). ~a spinării. ◊ Până în (sau la) ~a oaselor până în adâncul sufletului, al ființei; la maximum. 2) Substanță vegetală moale din interiorul tulpinilor și rădăcinilor unor plante. /<lat. medulla

măduvă f. 1. substanța moale și grasă ce umple cavitatea oaselor: măduva spinării; 2. materie spongioasă ce s’află în cotorul unor vegetale; 3. fig. ce e mai substanțial: măduva unei cărți. [Vechiu-rom. măduo = lat. MEDULLA].

mădúvă (vest) și măduvă (est) f., pl. e (lat. mĕdŭlla [de la medius, mijlociŭ], de unde s’a făcut mădúŭă, mădúhă [cum se aude și azĭ în dialect], apoĭ madúvă și [după văduvă] măduvă; it. midolla, pv. meola, fr. moelle, cat. madulla, sp. meollo, pg. miola. V. medular. Cp. cu nor). Substanța cea moale și grasă care se află în oasele lungĭ saŭ cea spongioasă și ușoară care se află în ramurile unor arborĭ (ca socu). Măduva spinăriĭ, creĭeru prelungit în coloana vertebrală. Măduva prelungită, bulbu rachidian. A-țĭ intra frigu (saŭ frica) în măduva oaselor, a-țĭ fi foarte frig (saŭ frică). Fig. Parte esențială: măduva uneĭ cărțĭ.

maduhă sf vz măduvă

măduă sf vz măduvă

mădugă sf vz măduvă

măduhă sf vz măduvă

măduhnă sf vz măduvă

măduie sf vz măduvă

moduă sf vz măduvă

moduvă sf vz măduvă

mădúhă, V. măduvă.

măduvă s. f., g.-d. art. măduvei

măduvă s. f., g.-d. art. măduvei

măduvă s. f., g.-d. art. măduvei

măduvă, gen. măduvei

MĂDUVĂ s. 1. (ANAT.) măduva spinării = rahis. 2. (BOT.) inimă. (~ a tulpinii unui copac.)

MĂDUVĂ s. v. esență, fond, materie.

măduvă s. v. ESENȚĂ. FOND. MATERIE.

MĂDUVĂ s. 1. (ANAT.) măduva spinării = rahis. 2. (BOT.) inimă. (~ a tulpinii unui copac.)

măduvă s. f. – Miez, esență. – Var. (Trans., Banat) mădu(h)ă. Mr. măduă, megl. miduă. Lat. medŭlla (Pușcariu 1013; Candrea-Dens., 1114; REW 5463), cf. it. midolla, v. fr. meolle, (fr. moelle), prov. mezola, sp. meollo, port. miola. Pentru fonetism (măduă, cu suprimarea hiatului prin intermediul lui ν), cf. văduvă. – Der. măduvos, adj. (care are multă măduvă).

măduvă s. f. sg. (er.) spermă.

MĂDUVĂ s. f. I. 1. Substanță moale și grasă, de culoare gălbuie, aflată în canalul oaselor și care contribuie la formarea sîngelui și a țesutului osos. Desparte și d[u]hul și sufletul și măduva den oase. CORESI, L. 543/17. Ț-voi aduce cu drag. . . Jărtve de ars cu măduhă grasă. DOSOFTEI, PS. 211/7. Oasele lui le va împlea de măduhă. BIBLIA (1688), 377²/8, cf. 372¹/43. Măduhă din oase a o suge. ȚICHINDEAL, F. 300/26. Oasele. . . îi păreau uneori că au în ele măduva putredă. GALACTION, O. 305. Să ieși, Să fugi. . . Din creierii capului, Din măduva oaselor. TEODORESCU, P. P. 366. Bubă de nouă feluri de bubă, Să ieși din măduva osului. ȘEZ. III, 193, cf. VIII, 111. Din os în măduhî Ducî-sî vestea. GRAIUL, I, 504. Trei lucruri nu se pot pe lumea asta: scară în cer, punte peste mare și măduvă în fer. ZANNE, P. VI, 263. ◊ (La pl., în descîntece) Pi su rarunci, pin tăti ciolanili, pin tăti măduvili. ȘEZ. VI, 92. Fugi mînătură. . . din toate măduhurili. ib. XX, 49, cf. ARH. FOLK. III, 125. ◊ Măduva spinării = parte a sistemului nervos central, aflată în interiorul coloanei vertebrale. Măduva spinărei ocupă canalul șirei spinărei. ENC. VET. 75. Măduva spinării prezintă o diferență apreciabilă între cele două părți din regiunea lombosacrată. PARHON, O. A. I, 220, cf. 1,12, 127. ◊ E x p r. A-i îngheța (sau a-i degera cuiva) măduva-n oase (sau în ciolane etc.) (de frig) = (despre oameni) a-i fi foarte frig, a fi înghețat. Ne degera măduva-n oase de frig! CREANGĂ, A. 116. Ne-a înghețat. . . măduva în ciolane de frig. id. P. 256. De bucurie nici nu bag de samă că-mi îngheață măduva în fluierele picioarelor. SADOVEANU, O. IX, 433. (Regional) A (-i) cerca (cuiva) măduva și oasele = a pune pe cineva la tot felul de încercări, pentru a afla cît prețuiește. ZANNE, P. II, 607. Pînă în (sau la) măduva oaselor (sau din oase) sau pînă în măduvă = pînă în adîncul ființei, al sufletului; în cel mai înalt grad. Cînd ciocoiul ajunge la gradul de vătaf, este corupt moralicește și fizicește pînă în măduva oaselor. FILIMON, O. I, 96. Mi-am sleit puterea toată pînă-n măduva din oase. EFTIMIU, Î. 129. Izbucneau te miri de unde năprasnice cîntece pandurești, să te străpungă pînă în măduva oaselor. C. PETRESCU, A. R. 44. Sînt înveninat pînă în măduvă și pînă în vîrful degetelor. SADOVEANU, P. M. 126. Răsărea un soare. . . de te pătrundea pînă la măduva oaselor. PREDA, Î. 90. Măduvă de miel = (glumeț) mîncare aleasă, rară ; trufanda. Cf. ZANNE, P. III, 658. ♦ (Prin sud-vestul Transilv., în sintagma) Măduvă de pe ureche = cerumen. ALRM I/I h 36. 2. Fig. Partea esențială a unui lucru, fondul unei probleme, al unei opere etc. ; esență, miez, nucleu. Cîte am însemnate în analii mei, o parte și numai măduva o voi aduce aci. ȘINCAI, HR. II, 94/19, cf. III, 272/1. Dete o proclamațiune a cărei măduvă era, că el nu a venit să combată și să asuprească popoară. BARIȚIU, P. A. II, 396. Aci a fost totdauna măduva românității. HASDEU, I. C. I, 37. ♦ Tărie, putere, vlagă, energie. Fug de neologisme și aleg acele cuvinte vechi. . . în care se află încă toată măduva înțelesului popular. MAIORESCU, CR. II, 287. II. P. anal. Partea cea mai dinăuntru, partea din mijloc. V. i n i m ă. 1. Zona interioară, centrală, moale a tulpinii plantelor ; inima (tulpinii) ; p. r e s t r. sevă, mîzgă. Suc sau măduhă de lemn (a. 1705). GCR I, 357/14. Măduhă în lemn. LB. Se creastă deasupra [mlădița] pînă în măduhă. ECONOMIA, 158/21. Ochiul său se mărește așa, că ar voi parcă să străbată prin măduva copacilor. GANE, N. I, 127. Măduvă de soc, Fir de busuioc, Să fiarbă la foc. COȘBUC, P. II, 148. O masă centrală de paremchim numită măduvă. GRECESCU, FL. 5. Stătea posomorît ca un copac cu măduva uscată. REBREANU, I. 27. Și viul măduvii sporește Simțind frunzarele vecine Cum îl înconjură frățește, Cum tot la adăpost l-ar ține. V. ROM. ianuarie 1 954, 179, cf. ALR I 957/320, A III 3. Ce-i înalt cît pădurea Și nu vede de feli lumea? (Măduva copacului). GOROVEi, C. 227. ◊ Fig. Douăsprezece șerbe. . . tocau făina De orz și grîu, care-i a lumii hrană Și măduva. MURNU, O. 342. 2. (Prin Transilv.) Ața mai tare care trece pe lîngă cocleți de la un capăt la celălalt al ițelor ; inima ițelor. Cf. șez. viii, 147. Ața de lîngă fuștei se mai numește și inima sau măduva ițelor. PAMFILE, I. C. 267. 3. (Regional, în sintagma) Măduva luminii = feștila luminării (Mihăileni-Miercurea Ciuc). ALR II/I MN 141, 3908/574. – Accentuat și: (regional) măduvă (ALR I 958/9, 540, 750, 790, 805, 898, 954, 990). – Pl.: (rar) măduve.- Și: (învechit și regional) măduhă (accentuat și măduhă A II 12, III 19; pl.: măduhe ALRM I/I h 36, și măduhi LB, măduhuri), (regional) madúhă (ALR I 1 957/94, 856, A III 5, 16, 17, 18 ; accentuat și măduhă A III 5), máduhnă (ALR I 1 957/418), măduă (accentuat și mădúă ib. 958/56, 834, 926, 1957/8, 12, 24, 60, 63, 164, 280, 360, 768, 865, 870, 878, 880, 885, 887, 926), mădugă (BL III, 23, ALR I 958/28, 35, 1957/30, accentuat și mădúgă ALR I 958/28, 35, 1 957/28, 35, 40, 45, 49, 69, 77, 810, 850), măduie (ib. 1957/93), modúvă (ib. 1957/782), modúă (ib. 1957/18) s. f. – Lat. medulla.

MADUHĂ s. f. v. măduvă.

MĂDUĂ s. f. v. măduvă.

MĂDUGĂ s. f. v. măduvă.

MĂDUHĂ s. f. v. măduvă.

MĂDUHNĂ s. f. v. măduvă.

MĂDUIE s. f. v. măduvă.