inimă sf [At: PSALT. 5/30 / V: (înv) inemă, înemă, eni~, îremă, iremă, (reg) iri~, irmă, ermă / Pl: ~mi, (înv) ~me / E: ml anima] 1 Organ intern musculos, central, al aparatului circulator, situat în partea stângă a toracelui, care are rolul de a asigura, prin contracții ritmice, circulația sângelui în organism, la om și la animalele superioare Si: cord. 2 Piept. 3 (Pfm) Regiune epigastrică din apropierea inimii Si: burtă, pântece, rânză, stomac. 4 (Pfm; îe) Pe ~ma goală (sau nemâncată) Pe nemâncate. 5 (Pop; îe) A i se pune soarele drept ~ A i se face foame. 6 (Pop; îe) A (se) simți greu la ~ A i se face greață. 7 (Reg; îe) A lovi la ~ A se îmbolnăvi de diaree. 8 (Îe) A (mai) prinde (la) ~ A scăpa de senzația de slăbiciune după ce a mâncat. 9 Obiect în formă de inimă. 10 (Spc; la jocul de cărți) Cupă. 11 Carte de joc cu semnul de cupă. 12 (Spc; la jocul de cărți; îs) ~ neagră Pică. 13 (Îas) Carte de joc cu semnul de pică. 14 (Bot; reg; îs) ~ma domnului Plantă originară din Japonia (Dicentia spectabilis). 15 Piesă sau element de construcție care ocupă un loc central într-un sistem tehnic sau într-un element al acestuia. 16 (Spc; la plante) Parte de mijloc a trunchiului Si: miez, măduvă. 17 (Pop; îs) ~ma copacului Măduvă a copacului. 18 (Îs) ~ma vinului Cea mai concentrată parte, care de obicei se scoate, când vinul îngheață iarna. 19 (Irn; îe) A rupe ~ma târgului A face o afacere proastă. 20 (Irn; îae) A impresiona pe cineva foarte tare. 21 (Îrg; îs) ~ma pământului Cristal sau diamant de Marmația, folosit la farmece. 22 (Ast; pbl; îs) ~ma scorpionului Stea numită Antares, din constelația Scorpion. 23 (Spc; îs) ~ma carului (ori căruței) Lemn care leagă cele două osii (de dinainte și de dinapoi) ale carului Si: (Olt) inimoi. 24 (Muz) Bețișor de lemn fixat între pod și tabla de rezonanță la instrumentele de arcuș. 25 (Fig) Simbol al sentimentelor. 26 (Fig) Centru al vieții sufletești. 27 (Fig; îlav) Din (sau de la) ~ Deschis, fără reticențe. 28 (Pfm; fig; îe) A-i merge (cuiva ceva) la ~ A-i plăcea ceva foarte mult. 29 (Fig; îe) A avea ceva pe ~ sau a-i sta (cuiva ceva) pe ~ A fi chinuit de un gând neîmpărtășit. 30 (Pop; fig; îe) A-și răcori (sau săra) ~ma A spune cuiva ceva pe șleau. 31 (Îae) A se răzbuna. 32 (Fig; îe) A coace pe cineva la ~ A dori cuiva răul. 33 (Fig; îe) A da (și) ~ma (din sine) A se dedica trup și suflet unei acțiuni, idei etc. 34-35 (Fig; îe) A avea ~ tare (sau de piatră ori împietrită) sau a i se împietri (cuiva) ~ma (A fi sau) a deveni insensibil la orice sentiment, durere, bucurie etc. 36 (Pop; fig; îs) ~ neagră (sau, rar, putredă) Persoană rea. 37 (Fig; îe) A pune ceva la ~ A se supăra pentru ceva mai mult decât merită. 38 (Fig; îe) A-și călca pe ~ A face ceea ce rațiunea, pudoarea, demnitatea etc. ar trebui să te împiedice să faci. 39-40 (Fam; fig; îe) A avea pe cineva la (sau în) ~ (A îndrăgi sau) a simpatiza pe cineva. 41 (Pfm; fig; îe) A crește ~ma din (sau în) cineva A fi foarte bucuros. 42 (Pop; fig; îe) A râde ~ma în cineva sau a-i râde (cuiva) ~ma A se simți foarte bine. 43 (Pop; fig; îe) A unge pe cineva la ~ A face plăcere cuiva. 44 (Fig; îe) Cât îi cere ~ma Cât vrea. 45 (Fig; îlav) După (sau pe) voia ~mii După cum îi e dorința. 46 (Pop; fig; îe) A arde (a încinge sau a frige) la ~ A simți o durere puternică. 47 (Pop; fig; îe) A-l seca (sau strica) la ~ sau a-i seca ~ma A provoca cuiva o durere sfâșietoare. 48 (Pfm; fig; îe) A (i se) rupe (sau frânge) ~ma sau a fi cu ~ma ruptă (sau frântă) A-i fi milă. 49 (Fig; îe) A topi (cuiva) ~ma sau a i se topi (cuiva) ~ma sau a se topi la ~ (de dragoste, dor) A suferi foarte tare din dragoste. 50 (Pop; fig; îe) A i se sfârși ~ma sau a se sfârși la ~ A avea o senzație de epuizare. 51 (Reg; fig; îe) A(-i) zbura ~ma cuiva A muri din cauza unei emoții puternice. 52 (Pfm; fig; îs) ~ rea Întristare. 53 (Fig; îe) A(-și) face ~ rea (sau amară) A (se) supăra pe cineva. 54 (Fig; îs) ~ albastră Suflet trist, îndurerat. 55 (Fig; îe) A fi cu ~ma (în)frântă A fi foarte îndurerat. 56 (Fig; îe) A frânge ~ma (cuiva) A supăra pe cineva foarte rău. 57 (Pop; fig; îe) A strica ~ma (cuiva) A indispune pe cineva. 58 (Pfm; fig; îe) A rămâne cu ~ma friptă A rămâne dezolat. 59 (Fig; îe) A-i trece (sau a-i da cu) un fier ars (sau roșu) prin ~ A-i produce cuiva, printr-o veste rea, neașteptată, o durere puternică. 60 (Fam; fig; îs) ~ma mea Formulă adresată unei ființe iubite. 61 (Fam; fig; îe) A-i cădea (cu tronc) la ~ A-i deveni simpatic. 62 (Fig; îae) A se îndrăgosti. 63 (Pop; fig; îe) A avea foc la ~ A dori foarte mult. 64 (Fig; îe) A-i rămâne cuiva ~ma la... A rămâne cu gândul la cineva sau la ceva care i-a plăcut. 65 (Fig; îe) A avea tragere de ~ (pentru) sau a-l trage (pe cineva) ~ma să... A se simți atras să facă ceva. 66 (Pop; îs) ~ fierbinte Dor mare. 67-68 (Fig; d. oameni; îljv) Cu ~ Bun. 69 (Fig; îls) ~ deschisă Sinceritate. 70 (Fig; îls) ~ dreaptă Dreptate. 71 (Fig; îls) ~ curată Puritate. 72 (Fig; îls) ~ de aur Bunătate. 73-74 (Fig; îs) Slab de ~ (Temător sau) fără putere. 75 (Pop; fig; îe) A fi moale la ~ A nu avea voință. 76 (Pop; fig; îe) A (se) muia la ~ A deveni îndurător. 77 (Fig; îe) A-l lăsa (sau a-l îndura) ~ma A se îndupleca. 78 (Fig; îs) Băiat de ~ Tânăr cumsecade. 79-80 (Fig; îe) A avea (prea multă) ~ A fi (prea) sentimental. 81 (Fig; îe) A-i spune ~ma A avea o presimțire. 82 (Fig) Cuget. 83 (Înv; fig) Intenții ascunse. 84 (Fig; îe) A fi cu ~ma împăcată A fi cu conștiința împăcată. 85 (Înv; fig; îe) A sta (sau ședea) grecește (sau călare) pe ~ma cuiva A-i cunoaște cuiva toate gândurile tainice. 86 (Fig; îe) A nu-l trage ~ma A nu avea nici un impuls. 87 (Fig; îe) A-și lua ~ma în dinți (sau (o) ~) A învinge frica. 88 (Fig; îe) A strica cuiva ~ma A-i strica cuiva o plăcere. 89 (Pop; fig; îe) A prinde (la) ~ A-și reveni. 90-91 (Fig; îe) A-i veni (cuiva) ~ma la loc A-și reveni după un moment de (spaimă sau) descurajare. 92 (Pop; fig; îe) A băga ~ în cineva A-l îmbărbăta. 93 (Pop; fig; îe) A-i ține cuiva ~ma A-l consola. 94 (Fam; fig; îe) A i se face (cuiva) ~ma cât un purice sau, (pop) a i se împuțina cu ~ma A se emoționa, anticipând greutăți sau pericole. 95 (Fig; îe) A-i cădea ~ma în călcâi (sau jos) A se speria. 96 (Fig; îe) A i se tăia ~ma (cuiva) A fi cuprins de slăbiciune, pierzându-și curajul. 97 (Fig; îlav) Cu (sau din) toată ~ma sau din ~ (ori adâncul inimii) sau cu dragă ~ Cu mare plăcere. 98 (Pop; fig; îe) A fi fără ~ sau a fi rău (sau negru ori câinos) la ~ ori a avea ~ haină (sau sălbatică) A fi om rău. 99 (Pex) Ființă. 100 (Fig) Centru. 101 (Fig) Interior. 102 Parte esențială a unui lucru.

INIMĂ, inimi, s. f. I. 1. Organ intern musculos, așezat în partea stîngă a pieptului și care constituie centrul motor al circulației sîngelui la om și la animalele superioare. Prin blănița de sobol însă, vatamanul simțea tremurînd inima, ornicul vieții. SADOVEANU, O. VII 33. De cum îl ochi, începu să-i tîcîie inima. ISPIRESCU, L. 24. Inima-i zvîcnește tare. EMINESCU, O. I 84. ◊ Fig. În creșterea țării, în rîvna măreață, Partidul e inima ceea de viață, Crescîndu-și în oameni voinica vîlvoare. DEȘLIU, N. 46. Cît a apărut Viața Romînească la Iași, G. Ibrăileanu a fost inima ei în înțeles anatomic. SADOVEANU, E. 177. ◊ Expr. A da inima din cineva, se spune despre cel care face un efort foarte mare. Am muncit de-a dat inima din noi. CREANGĂ, P. 160. A (i se) rupe (cuiva) băierile inimii, a-și dezlega băierile inimii, a ofta (sau a striga, a rîde etc.) din băierile inimii v. baieră. ♦ (Prin extensiune, metaforic) Piept. El strînse... pe Maria la inima lui. EMINESCU, N. 70. 2. (Popular) Stomac; p. ext. burtă, pîntece. Rîseră pînă se ținură cu mîinile de inimă. ISPIRESCU, L. 248. Mă roade la inimă, de foame ce-mi e. CREANGĂ, P. 259. N-am pus nimică la inimă de două zile. ALECSANDRI, T. 1577. ◊ Expr. Pe inima goală = pe nemîncate, cu stomacul gol. Că doar nu-ți pleca de aici pe inima goală. HOGAȘ, DR. II 20. A i se pune (cuiva) soarele drept inimă v. soare. 3.. (La cărțile de joc) Cupă. II. 1. (Considerat ca sediu al sentimentelor) a) (În legătură cu bucurii, plăceri) Se înveseliră cu inima cînd le veni veste. BĂLCESCU, O. II 184. Inimă supărăcioasă, Mor și nu te văz voioasă, Fă-ți, inimă, voie bună! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 218. ◊ Loc. adv. După voia inimii = după voie, după plac, nestingherit. Cu (sau din) toată inima sau cu dragă inimă = cu tot sufletul, bucuros, cu mare plăcere. Mă supun cu toată inima la slujba măriei-voastre, stăpînă. CREANGĂ, P. 93. ◊ Expr. A-i crește (cuiva) inima (în piept) sau a crește inima din cineva v. crește. A rîde inima în cineva sau a-i rîde cuiva inima = a fi bucuros, mulțumit, a se simți foarte bine. Așa făcu; și-i rîdea inima babei de bucurie. CREANGĂ, P. 4. Te strînge-n brațe la sine, De rîde inima-n tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 13. A unge (pe cineva) la inimă = a produce (cuiva) o satisfacție, o plăcere, a încînta. Viersul ei plăcut, de pare că te ungea la inimă. ISPIRESCU, L. 37. Cît îi cere (cuiva) inima = atît cît vrea, cît poftește. Mîncară și se veseliră cît le ceru inima. ISPIRESCU, L. 39. A-i merge (cuiva ceva) la inimă = a-i plăcea (ceva) foarte mult. A-și călca pe inimă = a face ceva împotriva voinței sau dorinței sale. b) (În legătură cu suferințe, dureri, necazuri) Și îl durea la inimă cînd îl luau în rîs. ISPIRESCU, L. 36. Eu știu ce vra să zică durerea de inimă, bat-o pîrdalnica s-o bată! CREANGĂ, P. 172. Inima-i se împle De un farmec dureros. EMINESCU, O. I 103. Dascălul Chiosea nu era om rău, dar se necăjea pentru că-l durea inima cînd vedea că nu se silesc copiii la învățătură. GHICA, S. A. 71. Năframa-i arde cu pară, Ca și inima amară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 124. ◊ Expr. A arde (sau a seca, a frige) pe cineva la inimă = a provoca cuiva o durere vie, o supărare mare. M-o fript la inimă, nu altă. ȘEZ. II 74. Să nu-ți sece inima, Cum ai secat tu pe-a mea! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 242. A i se rupe (sau a-i rupe cuiva) inima = a-i fi milă de cineva (sau a provoca mila cuiva). Numai despre feții de împărat, ce mi-ai spus, mi se rupe inima din mine. CREANGĂ, P. 78. A i se topi (cuiva) inima, se spune cînd cineva este în prada unor sentimente chinuitoare. Fața mi s-a veștejit, Inima mi s-a topit! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. A se sfîrși la inimă = (cu sens hiperbolic) a se îmbolnăvi, a muri de durere. Cînd o zi nu te zăresc, La inimă mă sfîrșesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 97. A avea (ceva) pe inimă = a fi chinuit de un gînd (pe care nu vrei să-l spui), a suferi (în ascuns). A-și răcori inima = a spune ce ai pe suflet, a vorbi deschis (pentru a te ușura de o suferință, de o amărăciune). A pune (ceva) la inimă = a se supăra (pentru ceva) mai mult decît ar trebui. A-i strica (cuiva) inima = a-i strica (cuiva) buna dispoziție, a întrista, a mîhni (pe cineva). Nevoind a le strica inima, nu le spune nici da, nici ba. CREANGĂ, P. 249. A rămîne cu inima friptă = a rămîne mîhnit, dezolat. Parcă mi-a trecut (sau mi-a dat cu) un fier ars prin inimă, exprimă spaima și durerea celui lovit pe neașteptate de o veste rea. Inimă albastră = a) inimă tristă, îndurerată; tristețe, melancolie. Se întorceau cîntînd de inimă albastră. SADOVEANU, E. 117; b) furie, mînie, necaz, v. albastru. Inimă rea = mîhnire, întristare, amărăciune. A zăcut două săptămîni și a murit de inimă rea. GALAN, Z. R. 61. Văzînd că se prăpădește de atîta inimă rea, i s-a făcut bătrînei milă și s-a gîndit cum i-ar mai risipi gîndurile negre. CARAGIALE, O. II 329. Ce stai, bade, cît colea, Cu-atîta inimă rea? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 46. A-și face (sau a-i face cuiva) inimă rea = a se mîhni (sau a mîhni pe cineva). Nu-ți face și d-ta atîta inimă rea, că odată avem să mergem cu toții acolo. CREANGĂ, P. 31. c) (În legătură cu sentimente de iubire) Inima-mi zboară la raiul vieții mele. ALECSANDRI, P. A. 111. Spancioc este încă tînăr, în inima lui este iubire de moșie. NEGRUZZI, S. I 141. Mult, bade, te-am așteptat Aseară pe înnoptat; Tot cu foc și cu lumină Și cu dor de la inimă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 144. ◊ Expr. A-i cădea (cuiva) tronc (mai rar cu tronc) ia inimă v. tronc. A avea (pe cineva) în (sau la) inimă = a avea afecțiune pentru cineva, a iubi pe cineva. Uite-aici, în inimă, vă am pe toți! Așa sînt eu!... Și începu să-i sărute pe rînd. DUMITRIU, P. F. 67. A-i rămîne (cuiva) inima la... = a rămîne cu gîndul la cineva sau la ceva care i-a plăcut. Și ochii i-au rămas Și inima la el. COȘBUC, P. I 281. A avea tragere de inimă (pentru... ) sau a-l trage (pe cineva) inima să... (sau a...) = a se simți îndemnat, a avea atracție, zel pentru a face ceva. De altfel, tragere de inimă pentru învățătură n-avusesem eu niciodată. VLAHUȚĂ, la TDRG. Nu-l trăgea inima a pleca. ISPIRESCU, L. 33. Toată ziua muncea bietul băiat ca un rob, iar noaptea învăța, căci avea tragere de inimă. BOLINTINEANU, O. 402. d) (În legătură cu bunătatea sau cu răutatea, în expr.) Inimă dreaptă = om drept. O inimă dreaptă s-a stîns cu tine. SADOVEANU, O. VI 51. Îmi place dorința dumitale, mai ales că o văd pornită dintr-o inimă dreaptă care nu sufere să rămîie răutatea nepedepsită. CARAGIALE, P. 129. A avea inimă bună (sau de aur) sau a fi bun la inimă (sau cu inima bună) = a fi bun, milos. Și avea o inimă bună, cum nu prea se găsește. SADOVEANU, O. VI 32. Nevasta acestui serac era muncitoare și bună la inimă. CREANGĂ, P. 37. Era în Iași un tînăr... frumos și bun la inimă. NEGRUZZI, S. I 81. A avea inima deschisă = a fi sincer. A spune de la (sau din) inimă = a spune cu toată sinceritatea, drept, fără reticențe. Spune-mi, bade, din inimă, Bagă-mi maică-ta vreo vină? – Eu îți spui de la inimă Că nu-ți bagă nici o vină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 271. A avea inima largă = a fi mărinimos, darnic. A se muia la inimă = a deveni bun, milos; a se îndupleca. La inimă m-am muiat Și nu l-am mai înecat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 393. A nu lăsa pe cineva inima să (nu)..., se spune cînd cineva nu-și poate opri pornirile bune, acțiunile generoase. Pe mine însă inima nu mă lasă a crede la atîta necredință. NEGRUZZI, S. I 49. (La forma afirmativă, numai în interogații) Cum te-a lăsat inima să pleci? BARANGA, I. 171. (A fi om) de inimă = (a fi om) bun, săritor. Îl roagă... ca prieten și băiat de inimă. CARAGIALE, O. III 13. A fi fără inimă sau a fi rău (sau cîinos, negru) la inimă = a fi rău, răutăcios, înrăit. Fata babei era slută, leneșă... și rea la inimă. CREANGĂ, P. 283. (A avea) inimă haină (sau sălbatică) = (a fi) crud, dușmănos, rău. Impăratul-Roș, avînd inimă haină, nu se mai satură de a vărsa sînge omenesc. CREANGĂ, P. 232. A izbutit a domoli o inimă sălbatică. NEGRUZZI, S. I 47. (A avea) inimă de piatră (sau împietrită) = (a fi) nesimțitor, nepăsător și rău. Cucuzel... scotea lacrimi din orice inimă împietrită. CREANGĂ, A. 12. Bade, inimă de piatră, Ce nu vii la noi vreodată? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 143. A i se împietri cuiva inima = a deveni insensibil. După suferiri multe, inima se-mpietrește. ALEXANDRESCU, M. 6. e) (În legătură cu instincte sau presimțiri) Parcă îi zicea inima ceva. ISPIRESCU, L. 34. Pesemne inima le spunea că spînul nu le este văr. CREANGĂ, P. 210. f) (În legătură cu curajul, cu îndrăzneala sau cu energia, cu puterea de voință sau de acțiune) Și nu-i era, zău, nimănui în piept inima rece. ALECSANDRI, P. A. 204. ◊ Cu inimă = a) (loc. adv.) energic, cu viață. Cîntă mai cu inimă! Lucrează mai cu inimă!; b) (loc. adj. și adv.) inimos, curajos. Da fii mai cu inimă oleacă! CREANGĂ, P. 130. ◊ Expr. A (sau a-și) pierde inima = a-și pierde curajul, speranța. Cu inima ușoară = fără griji, bine dispus; cu conștiința împăcată. Iar el, cu inima ușoară și mintea cuprinsă de un fel de beție, umbla repede. DUMITRIU, P. F. 58. Mihai, fără a pierde inima... își culege puterile din nou. BĂLCESCU, O. II 90. A-și lua inima în dinți = a se îmbărbăta, a-și face curaj. Își luă inima-n dinți și bătu la geam. BUJOR, S. 56. Fata babei atunci și-a luat inima-n dinți și a zis... CREANGĂ, P. 291. A-și ține inima cu dinții v. dinte. A-i veni (cuiva) inima la loc, se spune cînd cineva prinde curaj după un moment de emoție sau de spaimă. A mai prinde (la) inimă = a căpăta putere, curaj. După ce mai prinse nițică inimă, strînse frîul. ISPIRESCU, L. 18. Harap-Alb, mai prinzînd oleacă la inimă, încalecă. CREANGĂ, P. 212. 2. (Considerat ca centru și simbol ai vieții sufletești în general) V. suflet, conștiință, minte, cap, gînd. Din inima lor nu s-a șters purtarea necuviincioasă a spînului. CREANGĂ, P. 209. ◊ Loc. adv. Din inimă sau din toată inima sau din adîncul inimii = din tot sufletul, din toată puterea. ◊ Expr. (A fi) cu inima împăcată = (a fi) cu conștiința împăcată, liniștită. III. Fig. 1. Caracter, fire. Frumusețea chipului depinde de vreme și chiar de oameni, frumusețea minții și a inimii depinde de tine și durează pînă la moarte. V. ROM. septembrie 1953, 48. Nenea Dumitrache semăna bunicului la chip și la inimă. STANCU, D. 7. 2. Ființă, om. O faptă, o operă în sprijinul păcii... este azi dorința cea mai scumpă a inimilor tinere de pretutindeni. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 357, 1/1. Vorbi astfel, încît robi toate inimile. ISPIRESCU, L. 39. Cum poate-n lume-a fi Pedeapsă pentru inimi ce vreau a se jertfi? ALECSANDRI, T. II 183. IV. Fig. (Urmat de determinări în genitiv) 1. Mijloc, centru, interior. Oamenii se adunaseră în inima satului și stăteau nehotărîți, plini de așteptare și neliniște. DUMITRIU, N. 27. Suie carele spre inima cîmpului. STANCU, D. 187. Acum intram în inima codrului. GALACTION, O. I 209. ◊ Inima carului (sau a căruței) = partea din mijloc a carului (sau a căruței), care leagă osia dinainte cu cea dinapoi. Din inima căruței atîrnau păcornița cu feleștiocul și posteuca. CREANGĂ, P. 106. Inima carului leagă osia dinainte cu osia dinapoi. I. IONESCU, M. 711. ◊ Expr. A rupe inima tîrgului = a) a alege, a cumpăra ce este mai bun; b) a da gata, a face praf pe cineva. 2. Partea din interior a unei plante, a unei legume; miez. Inima copacului. Inima salatei. Inima pepenelui verde. V. Piesă mecanică sau organ de mașină asemănător ca formă cu inima (I 1). – Pl. și: (învechit) inime (EMINESCU, O. I 87). – Variantă: (învechit) inemă (EMINESCU, O. I 115) s. f.

INIMĂ ~i f. 1) Organ central al aparatului circulator, de formă conică, musculos, situat în partea stângă a pieptului. Bătăile ~ii. Operație la ~. ◊ A-i trece (cuiva) un cuțit prin ~ a simți brusc o durere la inimă. 2) Focar de sentimente și emoții. ◊ Cu mare ~ (sau cu toată ~a) cu mare plăcere. A-și lua ~a în dinți a-și face curaj, biruind o frică; a îndrăzni; a se încumeta. A i se face (cuiva) ~a cât un purice a simți o mare frică. A-i râde (sau a crește) (cuiva) ~a a avea o mare bucurie. A i se pune (cuiva) pe ~ a i se face rău. A-l frige (pe cineva) la ~ a) a provoca (cuiva) o mare durere; b) a îndura o mare suferință morală. A avea o piatră la ~ a avea o neplăcere, o durere sufletească. A fi cu ~a împăcată a se simți liniștit. A nu avea (pe cineva) la ~ a nu iubi, a nu suferi (pe cineva). 3) Fel de a fi al omului; trăsătură de caracter. ◊ A avea ~ de aur a fi foarte bun. A avea o ~ largă a fi mărinimos, darnic. A avea o ~ de piatră a fi nemilos. A fi câinos la ~ a fi rău, crud. A avea ~ deschisă a fi sincer. 4) fam. Parte a aparatului digestiv în care se digeră alimentele; stomac. ◊ Pe ~a goală pe nemâncate; pe stomacul gol. 5) (la cărțile de joc) Unul dintre cele patru semne distinctive de culoare roșie având forma unui astfel de organ. 6) Carte de joc marcată cu acest semn. 7) Mijloc sau partea de mijloc a ceva. ~a mărului. ~a motorului. ◊ ~a căruței bară de lemn ce unește cele două osii. 8) Punct esențial, capital a ceva. ~a orașului. ~a romanului. /<lat. anima

inimă f. 1. organ principal al circulațiunii sângelui; 2. fig. sediul pasiunilor, organul sensibilității morale: mi se rupe inima, când te văz suferind; inimă albastră, melancolie, întristare, jale: doinele sunt cântece de inimă albastră; 3. putere sufletească care face capabil de iubire, de curaj: om de inimă, om fără inimă; inimă rea, mâhnire adâncă: nu-ți face inimă rea; tragere de inimă, bunăvoință; 4. curaj: a prinde inimă, a lucra cu inimă; a-și călca pe inimă (pop. a-și lua inima în dinți), a lua o hotărîre energică după o lungă șovăire; 5. cugetare intimă: ție îmi deschid inima; 6. parte interioară sau centrală: inima arborelui; inima carului, partea-i de mijloc ce leagă osia dinainte cu cea dinapoi; fig. inima târgului, inima pământului; 7. cel mai mare grad de intensitate: în inima iernii; 8. pântece, stomac: a-l durea inima, a avea tăieturi la stomac și (fig), a-i părea foarte rău. [Vechiu-rom. înemă = lat. ANIMA, suflet (în latinitatea ecleziastică: inimă)].

ínimă f., pl. ĭ (lat. ánima și ánimus, suflare, suflet, vgr. ánemos, vînt; it. ánima și álma, suflet, sic. arma, pv. cat. sp. pg. alma, vfr. alme, nfr. âme. V. animal, unanim, anemonă). Organ care împinge sîngele’n vine și-l face să circule. (Inima e situată în pept, puțin la stînga, e împărțită în patru cavitățĭ [V. auriculă și ventricul], se mișcă perpetuŭ, și cînd se oprește, animalu moare). Fig. Parte centrală saŭ principală: Bucureștiĭ îs inima Româniĭ. Mijloc, parte interioară importantă: inima unuĭ arbore, inima unuĭ car (bîrna care unește osiile între ele), inima pămîntuluĭ, inima ĭerniĭ (timpu din mijloc, timpu mareluĭ ger). Inimoșie, dispozițiune a sufletuluĭ, avînt, brio, foc, curaj: a lucra, a cînta, a lupta cu inimă. Afecțiune, ĭubire: inimă de tată. Pop. Stomah: mă doare inima. Durere de stomah (saŭ chear diareĭe): l-a apucat inima. Inimă rea saŭ neagră, caracter veninos, fără milă. Inimă rea, întristare, supărare: a murit de inimă rea, nu-țĭ face inimă rea (nu te întrista!). Inimă albastră, melancolie: un cîntec de inimă albastră. Om de inimă, inimos, entusiast, generos. Tragere de inimă, bună-voință, dispozițiune de a face ceva. Inimă de aur, inimă bună, miloasă. Inimă de peatră, de fer saŭ de gheață, fără sentiment. A prinde inimă, a prinde curaj. A ți se rupe inima de milă, a-țĭ fi foarte milă. A-țĭ deschide inima, 1. a spune cuĭva secretele tăle, 2. a arăta cuĭva toată simpatia. A te durea inima, 1. a fi întristat, 2. (pop.) a te durea stomahu. A fi bun (saŭ răŭ) la inimă, 1. a nu avea sentiment, 2. a nu avea curaj. A avea ceva pe inimă, a avea o supărare, o întristare. A pune la inimă, a te întrista, a te supăra. Din (saŭ cu) toată inima, cu dragă inimă, cu toată dispozițiunea (dorința). Din inimă, din adîncu inimiĭ, cu tot sentimentu, cu toată durerea orĭ doru. Nu mă lasă inima să-l părăsesc, n’am curaj, nu mă îndur să-l părăsesc. A-țĭ sări inima din loc, a tresări. A fi cu inima sărită, a fi plin de neliniște, a fi foarte îngrijorat. A fi cu inima friptă, a fi întristat. Fam. A-țĭ da inima brîncĭ, a te îndemna inima. A-țĭ merge ceva la inimă, a te unge ceva la inimă, a-țĭ plăcea mult. A ți se pune un lucru, o vorbă pe inimă, a-țĭ fi foarte greață (scîrbă) de ĭa. A-țĭ sfîrîi inima după ceva, a dori foarte mult. A-țĭ cădea cineva tronc (saŭ maĭ urît cu tronc), a-țĭ plăcea dintr’o dată foarte mult. A nu-țĭ fi inima la loc, a fi neliniștit, îngrijat. A-țĭ veni inima la loc, a te liniști, a nu maĭ fi îngrijorat. A-țĭ răcori inima, a-țĭ lua satisfacțiune (răzbunîndu-te, mărturisind un păcat ș. a.). A-țĭ rîde (saŭ a-țĭ crește) inima (de bucurie), a te bucura foarte mult. A-țĭ plînge inima (de întristare), a te întrista foarte mult. A-țĭ lua inima’n dințĭ, a îndrăzni în fine, a te hotărî în fine să înfrunțĭ periculu. (Pop.) A ți se pune soarele drept inimă, a ți se face foame, a flămînzi.

inemă sf vz inimă

iremă sf vz inimă

irimă sf vz inimă

irmă¹ sf vz inimă

înemă sf vz inimă

îremă sf vz inimă

*AURICULĂ (pl. -le) sf. 🫀 Una din cele două cavități din partea superioară a inimii (👉 INIMĂ) [lat. auricula, cu accepțiune științifică nouă].

DE MULTE ORI SUB UN SUMAN AU BATUT INIMI MARI (m. Kogălniceanu) = Și în popor se găsesc însușiri alese.

SURSUM CORDA (lat.) = Sus inimile.

INEMĂ s. f. v. inimă.

inimă s. f., g.-d. art. inimii; pl. inimi

inimă s. f., g.-d. art. inimii; pl. inimi

inimă s. f., g.-d. art. inimii; pl. inimi

+bătaie de inimă (palpitație) loc. s. f., g.-d. art. bătăii de inimă; pl. bătăi de inimă

INIMĂ s. v. abdomen, bărbăție, bravură, burtă, caracter, centru, curaj, cutezanță, dârzenie, esență, fire, fond, încumetare, îndrăzneală, materie, miez, mijloc, natură, neînfricare, om, pântece, semeție, stomac, structură, temeritate, temperament.

INIMĂ s. 1. (ANAT., MED.) cord. (Suferă de ~.) 2. suflet, (înv.) mațe (pl.), pântece. (Oftează din adâncul ~ii.) 3. v. suflet. 4. v. cupă. 5. v. măduvă. 6. cocoș. (~ la pepenele verde.)

inimă s. v. ABDOMEN. BĂRBĂȚIE. BRAVURĂ. BURTĂ. CARACTER. CENTRU. CURAJ. CUTEZANȚĂ. DÎRZENIE. ESENȚĂ. FIRE. FOND. ÎNCUMETARE. ÎNDRĂZNEALĂ. MATERIE. MIEZ. MIJLOC. NATURĂ. NEÎNFRICARE. PÎNTECE. SEMEȚIE. STOMAC. STRUCTURĂ. TEMERITATE. TEMPERAMENT.

INIMĂ s. 1. (ANAT., MED.) cord. (Suferă de ~.) 2. suflet, (înv.) mațe (pl.), pîntece. (Oftează din adîncul ~.) 3. sîn, suflet. (Cu frica în ~.) 4. cupă. (~ la cărțile de joc.) 5. (BOT.) măduvă. (~ a tulpinii unui copac.) 6. (BOT.) cocoș. (~ la pepenele verde.)

inimă (inimi), s. f. – 1. Organ intern musculos central al aparatului circulator, situat în partea stîngă a toracelui. – 2. Acest organ considerat ca sediu al sentimentelor, suflet. – 3. Bunătate, sensibilitate. – 4. Organ central, mijloc, parte internă. – 5. Partea din mijloc a căruței, care leagă osia de de dinainte cu cea de dinapoi. – 6. Bărbăție, curaj, îndrăzneală. – 7. Principiu vital, spirit. – 8. As de cupă. – 9. Grup central de patru bobi sau boabe folosit de vrăjitoare. – 10. Stomac, pîntece, burtă. – mr. inimă, megl. inimă. Lat. anima (Diez, I, 26; Candrea-Dens., 866; REW 475; Densusianu, GS, II, 6; Rosetti, I, 173), cf. it. anima, prov., cat. arma, fr. îme, sp., port. alma. Trecerea de la „suflet” la „inimă” apare numai în rom., cf. totuși animus „inimă” într-o glosă de la Toledo (Castro 162).Sensul de „pîntece” coincide cu cel al fr. coeur, bg. sărce, gr. ϰαρδιά „parte superioară a stomacului”. Der. inimioară, s. f. (dim. al lui inimă; mosor, bobină); inimușcă, s. f. (vergea din fier care susține mosorul suveicii); inimos, adj. (curajos, îndrăzneț; hotărît, întreprinzător; bun); inimoșie, s. f. (curaj, vitejie, bărbăție); inimoșa, vb. (a da curaj, a însufleți); inima, vb. (a însufleți), formație hibridă după fr. animer.

INIMĂ îmbinarea centrală a deltaplanului, aflată la intersecția chilei cu bara transversală, care coincide cu punctul de suspendare al pilotului, marcând centrul de greutate al aparatului.

iremă s.f. (înv.) inimă.

iremă (irimă), s.f. (înv.) inimă.

îremă s.f. (înv.) inimă.

À CONTRECOEUR (fr.) împotriva inimii – A face ceva à contrecoeur, împotriva propriei dorințe.

AB IMO PECTORE (lat.) din adâncul inimii – A face sau a exprima ceva ab imo pectore, din toată inima, profund sincer.

BONUM VINUM LAETIFICAT COR HOMINIS (lat.) vinul bun înveselește inima omului – „Eclesiastul”, 40, 20.

FOAIE PENTRU MINTE, INIMĂ ȘI LITERATURĂ, supliment literar al „Gazetei de Transilvania”, apărut cu intermitențe la Brașov între 2 iul. 1838 și 24 febr. 1865, sub conducerea lui Gh. Barițiu și a lui Iacob Mureșianu (singurul redactor din 1850). A susținut emanciparea culturală și politică a românilor. Colaborări din toate provinciile românești: V. Alecsandri, C. Bolliac, A. Mureșanu, I. Heliade Rădulescu, N. Bălcescu, T. Cipariu, D. Bojinca ș.a.

TRUTH HAS A QUIET BREAST (engl.) adevărul are inimă liniștită – Shakespeare, „Richard III”, act. I, scena 3. Cel ce are cugetul curat nu are a se teme de nimic.

Pectus est (enim) quod disertos facit (et vis mentis) [lat. "Inima (și puterea minții) te fac elocvent] – Quintilian, De institutione oratoria (X, 7, 15). Dacă nu simți, atunci nu poți vorbi cu căldură, nu poți pleda cu elocință, nu poți mișca pe alții. Folosind această idee, Vauvenargues spune în Maximele sale: Les grandes pensées viennent du coeur (Gîndurile mari vin din inimă). LIT.

Sursum corda! (lat. „Sus inimile!”) – Plîngerile lui Ieremia (c. II, v. 41) – cuvinte preluate de: 1) biserică, și rostite de preoți în timpul liurghiilor – precum și de: 2) vorbirea curentă, constituind un îndemn la sentimente și acțiuni nobile. Goethe folosește expresia în traducere: „Aufgeht mir das Herz!” (Faust, pariea a II-a, act. 3, v. 9152). BIB.

Vivit sub pectore vulnus (lat. „În adîncul inimii rana e vie”) – Vergiliu, Eneida (IV, sfîrșitul versului 67). Didona destăinuie surorii ei Anna, că apariția viteazului Enea i-a tulburat sufletul. Totuși nu poate încă uita dragostea dintîi, moartea soțului ei; rana din inimă e vie. Expresia marchează un sentiment puternic care lasă urme profunde, o pasiune care nu poate fi uitată. LIT.

a cânta de inimă albastră expr. a cânta melodii triste / melancolice.

a i se face inima cât un purice expr. a se speria foarte tare.

a muri de inimă rea expr. a muri copleșit de durere / de supărare.

a nu-l lăsa inima să... expr. a-i veni greu să...

a prinde inimă expr. 1. a se înviora, a se însufleți. 2. a se înveseli. 3. a-și potoli foamea.

a rupe inima târgului expr. (iron.) 1. a cumpăra ce este mai prost, a face o afacere proastă. 2. v. a rupe gura lumii.

a sta ca un spin în coasta / în inima / în ochii cuiva expr. a nu fi pe placul cuiva, a constitui o prezență neplăcută pentru cineva; a incomoda pe cineva.

a-i da inima brânci expr. a avea poftă să..., a fi predispus să...

a-i sări (cuiva) inima din loc expr. 1. a se speria foarte tare. 2. a se emoționa puternic.

a-și călca pe inimă expr. a face ceva împotriva propriei voințe.

a-și face inimă rea expr. a se necăji, a se supăra.

cu inimă expr. (friz.) cu ciupituri, cu zgârieturi.

după placul / pofta inimii expr. cum dorești, cum îți place.

inimă neagră expr. (cart.) pică.

inimă roșie expr. (cart.) cupă.

pe inima goală expr. pe nemâncate.

strângere de inimă expr. 1. sentiment puternic de teamă / de durere / de regret etc. 2. presentiment funest.

strânsură de inimă expr. (pop.) infarct miocardic.