OȚET, (2) oțeturi, s. n. 1. Lichid cu gust acru, obținut prin fermentarea acetică a vinului, a berii etc. sau prin diluarea cu apă a acidului acetic concentrat, folosit în alimentație drept condiment sau conservant. ◊ Expr. (Fam.) A face pe cineva cu ou și cu oțet = a batjocori, a ocărî pe cineva. 2. (La pl.) Sorturi de oțet (1). – Din sl. ocĭtŭ.

oțet sn [At: PSALT. HUR. 58^v/16 / V: (reg) oțit / Pl: ~uri / E: slv оцєтъ] 1 Lichid acru, obținut prin fermentarea acetică a vinului, a berii etc. sau prin diluarea cu apă a acidului acetic pur și folosit în industria alimentară, în alimentație, la fricțiuni etc. 2 (Pfm; îe) A face (sau a spăla) pe cineva cu ou și (cu) ~ A dojeni aspru pe cineva Si: a certa, a ocârî. 3 (Pfm; îe) A da ~ mâții A fi zgârcit. 4 (Pfm; îe) A bea (sau a mânca) mâța (sau pisica) ~ A fi înșelat. 5 (Îae) A se îmbăta. 6 (Reg) Lapte prins. 7 (Lpl) Varietăți de oțet (1).

OȚET s. n. Lichid cu gust acru, obținut prin fermentarea acetică a vinului, a berii etc. sau prin diluarea cu apă a acidului acetic concentrat, întrebuințat în alimentație drept condiment sau conservant. ◊ Expr. (Fam.) A face pe cineva cu ou și cu oțet = a batjocori, a ocărî pe cineva. – Din sl. ocĭtŭ.

OȚET, (2) oțeturi, s. n. 1. Lichid cu gust acru, obținut fie prin fermentarea acetică a vinului, berii etc., fie prin diluarea în apă a acidului acetic pur; se întrebuințează în industria alimentară, în alimentație, la fricțiuni etc. Oțet de vin. ▭ Strigară pe stăpîn, îi dădură cu oțet și abia o deșteptară. AGÎRBICEANU, S. P. 44. Are gazda un oțet de trandafir minunat. VLAHUȚĂ, O. A. I 99. Mi-au tras o frecătură bună cu oțet de leuștean. CREANGĂ, A. 15. Încetul cu încetul se face oțetul (= cu răbdare, pe-ndelete se poate realiza orice). ◊ Expr. A face pe cineva cu ou(ă) și cu oțet = a-l batjocori, a-l face de două parale, a-l certa, a-l ocărî. Făceau pe Belciug cu ou și cu oțet. REBREANU, I. 74. (Regional) Nu mai bea (sau numai mănîncă) mița (sau pisica) oțet = de acum încolo nu mai merge așa, s-a terminat cu ce a fost. (Cu pronunțare regională) Mi-ai făcut tu multe... dar las’că n-o mai mînca mița oțăt de-acu. ȘEZ. IX 79. 2. (La pl.) Varietăți de oțet (1). (Fig.) Balzac putea spune odinioară despre critici că sînt vinuri inferioare care au devenit oțeturi comestibile. SADOVEANU, E. 41.

OȚET n. Lichid foarte acru obținut prin fermentarea acetică, mai ales a vinului, sau prin diluarea cu apă a acidului acetic și întrebuințat în alimentație (drept condiment și conservant). * Încetul cu încetul se face ~ul în orice situație trebuie să ai răbdare. /<sl. ocitu

oțet n. 1. vin acrit prin dospire; 2. lichid din acid acetic amestecat cu apă. [Bulg. OȚET].

oțét n., pl. urĭ (bg. ocet, rus. ócet, d. vsl. ocĭtŭ, got. akeit, germ. essig, d. lat. acétum, oțet [d. ácidus, acid, acru], de unde și it. acéto; ung. ecet). Vin acrit pin fermentare și care se întrebuințează ca condiment. (Se face oțet și din alte substanțe. Maĭ sănătoasă și maĭ gustoasă de cît oțetu e zeama de lămîĭe).

oțit sn vz oțet

oțet s. n., (sortimente) pl. oțeturi

oțet s. n., (sorturi) pl. oțeturi

oțet s. n., (varietăți) pl. oțeturi

oțet (oțeturi), s. n. – Lichid cu gust acru folosit în alimentație; acid acetic diluat. Sl. ocĭtŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 235; REW 98; Conev 88) din lat. acetum (Romansky 123; der. din gotică, propusă prin sl. de REW, nu pare sigură), cf. bg., cr., slov., rut., rus. ocet, mag. eczet. Der. din lat. acetum (Cipariu, Elemente, 10; Schuchardt, Vok., III, 87) nu e posibilă. Der. oțetar, s. m. (producător sau negustor de oțet; arbore ornamental, Rhus typhina); oțetar, s. n. (serviciu de masă pentru oțet și untdelemn; vas pentru oțet); oțetărie, s. f. (fabrică de oțet); oțeți, vb. (var. Mold. oțeti), vb. refl. (a se înăcri); oțetos, adj. (acru).

a face pe cineva cu ou și oțet expr. a mustra / a ocărî pe cineva.