PILDĂ, pilde, s. f. 1. Ceea ce poate servi cuiva drept învățătură, drept model de urmat, drept termen de comparație; ceea ce poate servi ca obiect de imitație sau inspirație în privința formei, a aspectului etc.; model, exemplu. ◊ Loc. adv. De pildă = de exemplu, bunăoară, cum ar fi. ◊ Expr. A lua pildă = a imita exemplul cuiva. Dovadă, probă, indiciu. ♦ Pedeapsă sau măsură drastică menită să servească drept avertisment și pentru alții. 2. Învățătură în formă alegorică, povestire cu tâlc; parabolă. ♦ Semnificație, tâlc. ♦ (Înv.) Proverb, maximă. ◊ Loc. prep. (Înv. și reg.) În pilda (cuiva) = cu aluzie, referitor (la cineva). ♦ Fabulă. – Din magh. példa.

pildă sf [At: PSALT. HUR. 65^v/15 / Pl: ~de, (reg) ~duri / E: mg példa] 1 Producție literară cu caracter religios sau moralizator, cu o structură apropiată de fabulă Si: parabolă¹. 2 (Pex) Maximă. 3 Proverb. 4 Semnificație a unei parabole (1) Si: (înv) pilduire. 5 (Îvr; îlav) În ~ Sub pretext Si: chipurile. 6 (Îvr; îlpp) În ~a Cu aluzie la... 7 (Îal) Pentru. 8 (Reg; îe) A bate ~duri A insinua ceva. 9 (Reg; îe) ~ plăcintă Formulă ironică folosită de cineva pentru a arăta că a înțeles și se simte atins de o aluzie a interlocutorului. 10 (Îe) A lua ~ (sau a urma ~da) A lua exemplu, imitând ceva sau pe cineva. 11 (Îe) A da ~ A oferi exemplu ce poate servi cuiva drept învățătură, model de urmat, drept termen de comparație. 12 (Îae) A oferi un model ce poate servi ca obiect de imitație sau inspirație în privința formei, aspectului, alcătuirii. 13 (Îlav) De (o sau spre, înv, pentru ori, reg, într-o) ~ sau (reg) ca o ~ De exemplu Si: bunăoară. 14 Măsură drastică, pedeapsă menită să servească drept avertisment pentru alții. 15 Argument, dovadă concretă Si: indiciu, probă. 16 (Înv) Reproducere plastică la scară redusă a unui obiect, a unei lucrări artistice, a unei construcții etc. Si: (înv) izvod, machetă, model. 17 (Pex) Plan. 18 (Reg) Ciudă. 19 (Îlpp) În ~da (cuiva) Pentru a face cuiva în necaz.

PILDĂ, pilde, s. f. 1. Ceea ce poate servi cuiva drept învățătură, drept model de urmat, drept termen de comparație; ceea ce poate servi ca obiect de imitație sau inspirație în privința formei, aspectului etc.; model, exemplu. ◊ Loc. adv. De pildă = de exemplu, bunăoară, cum ar fi. ◊ Expr. A lua pildă = a imita exemplul cuiva. ♦ Dovadă, probă, indiciu. ♦ Pedeapsă sau măsură drastică, menită să servească drept avertisment și pentru alții. 2. Povestire alegorică cu un cuprins religios sau moral, producție literară cu caracter moralizator, cu o structură apropiată de fabulă; parabolă; p. ext. maximă, sentință; proverb, zicală; semnificație, tâlc cuprins într-o asemenea povestire, maximă, zicală sau într-o acțiune oarecare, într-o faptă etc. ◊ Loc. prep. (Înv. și reg.) În pilda (cuiva) = cu aluzie, referitor (la cineva). ♦ Fabulă. – Din magh. példa.

PILDĂ, pilde, s. f. 1. Model considerat ca demn de imitat; exemplu caracteristic, demonstrativ, care poate servi drept învățătură, drept termen de comparație, drept argument concret. Gîndul meu zboară acuma pios spre mormintele voastre... Sîngele vostru vărsat ne rămîie de-a pururi ca pildă. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 103. Amîndoi erau cam de aceeași vîrstă și prietenia lor era de acelea care multă vreme rămîn în școală, ca niște pilde frumoase. VLAHUȚĂ, O. A. I 98. Puține pilde poate găsi cineva în analele ostășești de o ispravă mai bună decît aceea ce dobîndi Mihai Viteazul la bătălia de la Călugăreni. BĂLCESCU, O. I 26. ◊ (În construcție cu verbele «a da»,«a lua»,«a avea») A avut pilde care l-au îndreptat pe calea cea bună. REBREANU, R. I 40. Satul, văzînd că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărî să-l spînzure pentru a nu mai da pildă de lenevire și altora. CREANGĂ, P. 329. Luați de la mine Pildă a face bine. ALEXANDRESCU, P. 114. ◊ Loc. adv. De pildă = de exemplu, bunăoară. Dădeam, de pildă, douăzeci de lei la chioșc. CAMIL PETRESCU, U. N. 184. Și pe margini de caiete scriam versuri dulci, de pildă Către vreo trandafirie și sălbatecă Clotildă. EMINESCU, O. I 140. ◊ Expr. Pildă vie = faptă, întîmplare concretă din care se poate trage o învățătură. ♦ Pedeapsă sau măsură drastică, menită să servească drept avertisment pentru alții. Porunca domniei-mele este să-l spînzurați de creanga cea de sus, ca să fie de pildă și altor neamuri. GANE, N. III 5. Trebui o pildă pentru cei asemine vouă, și pilda va fi groaznică și vrednică de faptă. NEGRUZZI, S. I 174. 2. (Astăzi rar) Învățătură în formă alegorică, povestire cu tîlc; parabolă. Bătrînii... sfătuiesc în pilde pe cei tineri. MIRONESCU, S. A. 53. Li dă el pilde cîte și mai multe; cu smocul de nuiele, cu taurii învrăjbiți și în sfîrșit se silește bietul creștin din răsputeri a-i face să înțeleagă care sînt roadele binefăcătoare ale unirei. CREANGĂ, A. 164. ◊ Loc. prep. (Rar) În pilda... = cu aluzie (la cineva). Răutăcios cum era, îi aruncă o glumă în pilda nevinovaților ciobani. GANE, N. II 38. Am o gîlceavă c-o vulpe șîrată pentru-n petic de pămînt. – În pilda mea o spui asta, răzășule? ALECSANDRI, T. 1337. ♦ Lucru care are un înțeles alegoric. Aduse fiecare cîte un pepene pe tipsii de aur și îi puseră dinaintea împăratului. Împăratul se miră de această faptă și chemă sfatul împărăției să-i ghicească ce pildă să fie asta. ISPIRESCU, L. 150. ♦ (învechit) Proverb, maximă, sentință. Adevărată este pilda ce zice: «sfatul cel bun noaptea să naște». DRĂGHICI R. 163.

PILDĂ ~e f. 1) Ceea ce poate servi drept învățătură; model; exemplu. 2) Fapt concret care ilustrează o teză; exemplu. ◊ De ~ de exemplu. 3) Pedeapsă sau măsură care poate servi drept avertisment și altora. 4) rar Învățătură expusă în formă alegorică; povestire moralizatoare. ◊ A vorbi în ~e (sau childuri) a vorbi făcând aluzii; a vorbi cu subînțelesuri. /<ung. példa

pildă f. 1. parabolă: a vorbi în pilde; 2. proverb.: Pildele lui Solomon; 3. exemplu: de pildă. [Ung. PÉLDA (din germ. Bild)].

píldă f., pl. e (ung. példa, exemplu, d. germ. bild, imagine). Parabolă (Rar). Exemplu. De pildă, de exemplu. – E o lipsă de gust a zice de-o pildă.

pildă (de ~) loc. adv.

pildă s. f., g.-d. art. pildei; pl. pilde

pildă s. f., g.-d. art. pildei; pl. pilde

pildă s. f., g.-d. art. pildei; pl. pilde

PILDĂ s. 1. v. exemplu. 2. învățătură, (înv.) paradigmă, (fig.) lecție. (A lua ~ de la cineva de felul cum...) 3. v. morală. 4. învățătură, (rar) parimie, (înv.) price. (Le-a spus o ~.) 5. v. parabolă. 6. v. dovadă.

PILDĂ s. v. aforism, ciudă, cugetare, dicton, gelozie, invidie, machetă, maximă, necaz, pică, pizmă, pornire, proverb, ranchiună, sentință, vorbă bătrânească, zicală, zicătoare.

pildă s. v. AFORISM. CIUDĂ. CUGETARE. DICTON. GELOZIE. INVIDIE. MACHETĂ. MAXIMĂ. NECAZ. PICĂ. PIZMĂ. PORNIRE. PROVERB. RANCHIUNĂ. SENTINȚĂ. VORBĂ BĂTRÎNEASCĂ. ZICALĂ. ZICĂTOARE.

PILDĂ s. 1. exemplu, model, (înv.) chip, mostră, paradigmă, pilduire, (înv. fig.) oglindă. (A da ceva ca ~.) 2. învățătură, (înv.) paradigmă, (fig.) lecție. (A lua ~ de la cineva de felul cum...) 3. învățătură, morală, (rar) moralitate, (înv.) matimă. (~ unei fabule.) 4. învățătură, (rar) parimie, (înv.) price. (Le-a spus o ~.) 5. parabolă. (~ evanghelică.) 6. dovadă, indicație, indiciu, mărturie, probă, semn, (livr.) testimoniu, (înv. și reg.) scrisoare, (înv.) răspuns. (Există numeroase ~ în sprijinul celor susținute.)

pildă (pilde), s. f. – 1. Parabolă, alegorie, fabulă. – 2. Proverb, zicătoare. – 3. Exemplu, model. Mag. példa (Cihac, II, 520; Bogrea, Dacor., III, 409), din germ. Bild. Sec. XVII. – Der. pild(u)i, vb. (a da ca exemplu; a certa, a dojeni; refl., a lua exemplu, a imita); nepilduit, adj. (fără exemplu); pilduitor, adj. (exemplar).

pildă, figură de compoziție care constă în a cita un fapt sub forma unei scurte narațiuni, pentru ca, în temeiul analogiei, să se justifice un mesaj (P): „A cita evenimente din trecut ar fi să spunem că trebuie să facem preparative militare contra Marelui Rege și să nu-i lăsăm să aservească Europa; în adevăr, Darius n-a trecut în Europa înainte de a fi cucerit Egiptul, și când l-a cucerit, a trecut; și, mai târziu, Xerxes n-a întreprins nimic înainte de a cuceri Egiptul și după ce a pus măna pe el a trecut în Europa, astfel încât, dacă printul de care e vorba îl va cuceri, el va trece în Europa; de aceea nu trebuie lăsat s-o facă.” (cf. Aristote, II, p. 104) Aristotel (ib.) subliniază că „exemplul este asemenea unei inducții, și inducția este un principiu de raționament”. Tot Aristotel ne spune că „Sunt două feluri de exemple: unul constă în a cita fapte anterioare, celălalt în a le inventa tu însuți.” P. propriu-zisă înseamnă citarea unui fapt „anterior”, adică real. De aceea figura poate fi ilustrată, mal degrabă, cu exemple din istorie. P. este o formă intermediară, de tranziție spre figura de compoziție numită fie parabolă, fie fabulă. Sin. exemplu.

Regis ad exemplar… (lat. „După pilda regelui…”) – Este începutul versului 299 din lucrarea De IV consulatu Honorii a poetului latin Claudius Claudianus care a trăit pe vremea împăratului Honorius (395-423). Versul întreg: Regis ad exemplar totus componitur orbis are un ton de măgulire la adresa suveranilor. Autorul, lingușindu-l pe împărat, vrea să spună că trebuie în toate să iei pildă de la el. Urmașii săi au folosit însă emistihul exact în sens contrar, iar azi se aplică cu o ușoară ironie la adresa celor care fără discernămînt imită pe superiorii lor în toate (obiceiuri, păreri, acțiuni etc.), căci cuvîntul regis și-a extins cu timpul semnificația. Cum și cînd se folosește expresia de mai sus reiese clar din următorul citat: „La aceste cuvinte se ridică de la masă și toți comesenii, regis ad exemplar, făcură la fel” (Walter Scott). LIT.