prihană sf [At: (cca 1679-1680) GCR I, 242/24 / V: (îvr) ~igh~ / Pl: ~ne, (înv) ~hăni / E: ucr пригана, pn przygana] 1 (Înv) Acuzare. 2 (Înv) Blam. 3 (Iuz; îlv) A-i arunca (sau a-i zice) ~ A învinui. 4 (Iuz; îal) A reproșa. 5 (Rar) Faptă care încalcă morala Si: (înv) prihănie (1), prihănire (3). 6 (Îla) Fără (de) ~ Nevinovat. 7 (Îal) Cast.

PRIHANĂ, (rar) prihane, s. f. (Astăzi rar) Pată morală, necinste; păcat. Cartea sufletelor?... De-i căta, Pentru-o foaie luminoasă cum ești tu, iubite bane, Cîte altele mînjite de-ale răului prihane. Ghemuiesc, în mii de cute, vechi dureri în veci aprinse. DAVILA, V. V. 61. ◊ (Mai ales în loc. adj.) Fără (de) prihană = curat, pur, nepătat, nevinovat; cast. Lăsați împăratului cununa sa fără de prihană. SADOVEANU, D. P. 139. Bunătate fără de margini și cinste fără prihană. HOGAȘ, H. 46. Tu, Ileană Cosinzană, Suflețel fără prihană, Și tu soare luminate, Trupșor făr-de păcate. ALECSANDRI, P. P. 29.

PRIHANĂ f. Vină morală. ◊ Fără ~ curat; nevinovat; neprihănit. /<ucr. pryhana

prihană f. pată sufletească; fig. fără prihană, curat la inimă, cast, prob. [Ceh PRIHANA, mustrare].

prihánă f., pl. inuz. e (rut. prigana, pron. -hana; ceh. prihana și hana, oprobriŭ [d. vgerm. hūna, ngerm. hohn, oprobriŭ, de unde și fr. honnir, a reproba], infl. de vsl. -gonĭatĭ, goniti, a goni). Vechĭ. Oprobriŭ, pată morală. Fără prihană, neprihănit, nepătat, imaculat.

prighană sf vz prihană

prihană (rar) s. f., g.-d. art. prihanei; pl. prihane

prihană (rar) s. f., g.-d. art. prihanei; pl. prihane

prihană s. f., g.-d. art. prihanei; pl. prihane

PRIHANĂ s. v. abatere, acuzare, acuzație, blam, blamare, condamnare, culpabilitate, culpă, dezaprobare, eroare, greșeală, imputare, imputație, înfierare, învinovățire, învinuire, neaprobare, păcat, pângărire, profanare, reprobare, reproș, respingere, spurcare, stigmatizare, vină, vinovăție.

prihană s. v. ABATERE. ACUZARE. ACUZAȚIE. BLAM. BLAMARE. CONDAMNARE. CULPABILITATE. CULPĂ. DEZAPROBARE. EROARE. GREȘEALĂ. IMPUTARE. IMPUTAȚIE. ÎNFIERARE. ÎNVINOVĂȚIRE. ÎNVINUIRE. NEAPROBARE. PĂCAT. PÎNGĂRIRE. PROFANARE. REPROBARE. REPROȘ. RESPINGERE. SPURCARE. STIGMATIZARE. VINĂ. VINOVĂȚIE.

prihană (prihăni), s. f. – 1. (Înv.) Acuzație, vină. – 2. Pată, defect, cusur, meteahnă. Sl. dar lipsește etimonul exact, cf. ceh. prihana, pol. przygana, rut. prigana (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 237; Tiktin), cf. prigoni. Trecerea lui g › h nu a fost explicată. – Der. prihăni, vb. (a păta); prihanie, s. f. (pată, dezonoare); neprihănit, adj. (pur, curat, cast).

CHEVALIER SANS PEUR ET SANS REPROCHE (fr.) cavaler fără teamă și fără prihană – Apelativ al ilustrului cavaler medieval Bayard. Astăzi folosit mai mult cu sens ironic.

Chevalier sans peur et sans reproche (fr. „Cavaler fără frică și fără prihană”), poreclă dată vestitului căpitan francez Bayard (1476-1524). Pe lîngă faptele de arme care l-au acoperit de glorie (bunăoară, în lupta de la Carigliano a apărat singur un pod împotriva a două sute de ostași spanioli), lealitatea și generozitatea lui, devenite proverbiale, i-au atras admirația chiar și a dușmanilor (refuza daruri, se împotrivea brutalității și răzbunărilor, apăra pe bătrîni și copii, salva onoarea femeilor…). De atunci, unui om care întrunește virtuți rare i se aplică denumirea dată căpitanului Bayard de „cavaler fără teamă și fără prihană”. În acest sens Mihai Beniuc, vorbind despre Vitezslav Nezval, „poet al omeniei și al păcii”, îl numește „chevalier sans peur, ni reproche” al poeziei cehe noi. lar artistul poporului Radu Beligan, în articolul „Teatrul, act de cultură”, scrie în „Scînteia” (nr. 6578): „Exigența este condiția de existență a criticii și nimeni nu are nevoie de acei cronicari care au devenit cavalerii fără frică și prihană ai îngăduinței reciproce și ai echivocului”. IST.