prostit, ~ă a [At: EMINESCU, O. I, 59 / Pl: ~iți, ~e / E: prosti] 1 Îndobitocit. 2 Asemenea unui prost (54). 3 (Pex) Buimăcit. 4 Care denotă prostie (6). 5 (Pex) Care denotă dezorientare. 6 Indus în eroare.

PROSTIT, -Ă, prostiți, -te, adj. 1. Ajuns sau adus într-o stare de uluială; p. ext. uluit, zăpăcit, dezorientat. Elisabeta privește prostită gloata de oameni din jurul ei. SAHIA, N. 42. Rămase prostit, ca un om care se pierde în fața unei nenorociri. DUNĂREANU, CH. 214. A rămas așa, prostit, privind înaintea lui fără să vadă. ANGHEL, PR. 64. 2. Fără vlagă, istovit, îndobitocit; p. ext. înșelat și exploatat. Cei ce te însoțesc, dacă sînt tineri, au trupuri neputincioase, dacă sînt bătrîni, au suflete prostite. ISPIRESCU, U. 26. Ș-acele milioane, ce în grămezi luxoase Sînt strînse la bogatul, pe cel sărac apasă, Și-s supte din sudoarea prostitului popor. EMINESCU, O. I 59.

PROSTIT adj. 1. v. îndobitocit. 2. v. înșelat.

PROSTIT s. v. înșelare.

PROSTIT adj. 1. îndobitocit, tîmpit. (Om ~ de viața pe care o duce.) 2. ademenit, amăgit, înșelat, păcălit, trișat, (Transilv. și Ban.) celuit, (înv.) prilestit, (fam.) dus, fraierit, (fam. fig.) pingelit, pingeluit, (fig.) buzat. (Un naiv ~.)

PROSTIT s. ademenire, amăgire, înșelare, înșelăciune, înșelătorie, momire, păcăleală, păcălire, păcălit, prostire, trișare, (livr.) iluzionare, (reg.) păcală, (Transilv. și Ban.) celșag, celuială, celuire, (Munt.) mîgliseală, mîglisire, (înv.) măglisitură, prilăstire, (fam. fig.) pingelire, pingeluială, pingeluire. (~ cuiva prin vorbe mincinoase.)