pustietate sf [At: URECHE, L. 192 / P: ~ti-e~ / V: (reg) ~tâi~, ~tânăt~, ~iat~, (înv) ~teit~, ~inie~, (îvr) ~iit~ / Pl: ~tăți / G-D (rar) ~țăței / E: pustiu + -etate] 1 Pustiu (1). 2 (Spc) Deșert (23). 3 (Reg; îe) Ducă-se-n ~ Ducă-se pe pustii. 4 (Înv) Teritoriu devastat, jefuit Si: pustiu (12). 5 (Mol; Dob) Loc sau casă lăsată în paragină, părăsită. 6 (Îvr) Teren care nu aparține nimănui Si: pustiu (13). 7 Loc foarte puțin populat Si: (Îvp) pustiu (17), singurătate. 8 Liniște. 9 (Mol) Avere mare în bani.

PUSTIETATE, pustietăți, s. f. 1. Regiune lipsită de vegetație sau nepopulată de oameni; pustiu. În răsărit... se ridică dealurile pleșuve ale Sorogarilor și dricului, după care urmează ceața pustietăților dinspre Prut. SADOVEANU, E. 94. Deodată, luna aprinsă ca jăratecul răsări în zarea munților și pustietățile luminate se deschiseră pe o întindere nemărginită. DUNĂREANU, CH. 94. A mers iarăși un an de zile, prin niște pustietăți și mai grozave. CREANGĂ, O. A. 172. ♦ Loc izolat, puțin umblat. Cum putea dînsa să meargă acum, în cap de noapte, ea singură cu el în pustietatea aceea? SLAVICI, N. II 287. 2. Faptul de a fi lipsit (la un moment dat) de oameni; singurătate. Se uită împrejur îl apucă un frig de pustietatea tîrgului. DUMITRIU, N. 193. De îmbrăcăminte prezentabilă aveau toți nevoie. Nu mai puteau trăi ca în pustietatea Bărăganului. C. PETRESCU, A. 311. ◊ (Poetic) Vîntul pustietății acum vîjîie prin meterezile lor, carele răsuna odată falnic de împușcături voinicești. ALECSANDRI, C. 101.

PUSTIETATE ~ăți f. 1) Loc părăsit, nelocuit sau neumblat. 2) fig. v. PUSTIU². [Sil. -ti-e-] /pustiu + suf. ~ătate

pustietáte f. (d. pustie). Pustie, deșert, singurătate: a străbate pustietatea Sahareĭ, a locui în pustietate. – În P. P. pustieșag, pl. urĭ.

pustâietate sf vz pustietate

pustânătate sf vz pustietate

pusteitate sf vz pustietate

pustiatate sf vz pustietate

pustiitate sf vz pustietate

pustinietate sf vz pustietate

pustietate (desp. -ti-e-) s. f., g.-d. art. pustietății; (locuri) pl. pustietăți

pustietate (-ti-e-) s. f., g.-d. art. pustietății; (locuri) pl. pustietăți

pustietate s. f. (sil. -ti-e-), g.-d. art. pustietății; (locuri) pl. pustietăți

PUSTIETATE s. 1. v. deșert. 2. pustiu, sălbăticie, (rar) sălbătăciune, (înv.) sălbătăcime. (~ locurilor.) 3. singurătate, (fig.) sihăstrie. (Era o ~ totală.)

PUSTIETATE s. 1. deșert, pustiu, (rar) pustiire, (reg.) pustieșag, (înv.) ariniș, pustiiciune. (~ Saharei.) 2. pustiu, sălbăticie, (rar) sălbătăciune, (înv.) sălbătăcime. (~ locurilor.) 3. singurătate, (fig.) sihăstrie. (Era o ~ totală.)