stafie sf [At: MOLNAR, RET. 29/15 / V: (îrg) ~ahie (A și: sta~), (înv) spahie, (reg) spa~, ~acie, stăcie, ~tăf~ / A și: sta~ / Pl: ~ii / E: ns cf ngr στοιχεῖος] 1 (În superstiții) Materializare a sufletului unui om despre care se crede că a murit neiertat de păcate, că a fost vrăjit, că i s-au zidit dimensiunile umbrei în temelia unei clădiri etc., mai ales în timpul nopții prin locuri și clădiri pustii Si: apariție (4), arătare (27), duh¹ (14), fantasmă (1), fantomă (1), nălucă, nălucire, spectru, spirit, strigoi² (1), umbră, vedenie, viziune, (îvp) năzăritură, (pop) iaznă, (îrg) nălucitură, (înv) vedere, zare, (reg) orătanie, moromet, mortăciune, năhoadă, necurățenie, pater, vidură. 2 (Fig; fam) Persoană (bătrână) urâtă, slabă și rea.

STAFIE, stafii, s. f. Fantomă, nălucă, vedenie, strigoi. Stafiile piraților voinici, romantici, aprigi în aventură și dragoste, umplu insula cu duhul lor. RALEA, O. 69. Slab de înger nu mă știu; stafii și pricolici n-am văzut niciodată. GALACTION, O. I 45. Pătrunse înăuntru, așa cum pătrund stafiile, fără zgomot. ANGHEL, PR. 130. ◊ Fig. (Familiar) Epitet dat unei persoane bătrîne, scheletice. Baba o ține cam din scurt [pe fată] și, pe cît am văzut, nu mă mistuie de loc stafia. contemporanul, V_II 489. – Accentuat și: stafie. - Variante: (învechit) stahie (RUSSO, S. 100, ALECSANDRI, T. I 204, NEGRUZZI, S. I 206), ștafie (NEGRUZZI, S. II 121) s. f.

STAFIE ~i f. 1) (în superstiții) Ființă imaginară, creată de fantezie, care provoacă spaimă; duh; spirit; vedenie; arătare; nălucă; fantomă. 2) fig. Persoană slabă, înaltă și urâtă. [G.-D. stafiei] /cf. ngr. stihíon, alb. stihi, stihjo

stafie f. 1. geniu păzitor al locurilor și zidurilor părăsite: zidarii obișnuiau. în nainte, spre a da tărie nouelor clădiri, de a îngropa în temelie umbra cuiva măsurată cu o trestie; se credea că cel cu umbra furată muria până în 40 de zile și devenia stafia nevăzută a casei; 2. fantomă, spectru: umbre, stafii despletite AL.; 3. fig. femeie bătrână și urîtă: să fugim până nu se trezește stafia AL. [Macedo-rom. stihie, stafie = gr. mod. STOIHEÍON (v. stihie)].

stáfie, V. stahie.

spafie sf vz stafie

spahie² sf vz stafie

stacie sf vz stafie

stahie sf vz stafie

stăcie sf vz stafie

stăfie sf vz stafie

ștafie sf vz stafie

ȘTAFIE s. f. v. stafie.

spafíe, spahíe, V. stahie.

stáhie (Mold. Munt. est), stáfie (Munt. est) și stafíe (Munt. vest. Olt.) f. (ngr. stihio [d. vgr. stoiheion] element, spirit, stahie; alb. stihi, stihĭó, stahie. V. stihie). Geniŭ (spirit) care, după credința poporuluĭ, locuĭește pin ruine și alte locurĭ fioroase: badea Ion se teme răŭ de stahiĭ! – Și stahíe, spahie și spafie (Munt. vest) și spáfie (Bz.). V. strigoĭ nălucă, schimă.

stafie s. f., art. stafia, g.-d. art. stafiei; pl. stafii, art. stafiile (desp. -fi-i-)

stafie s. f., art. stafia, g.-d. art. stafiei; pl. stafii, art. stafiile

stafie s. f., art. stafia, g.-d. art. stafiei; pl. stafii, art. stafiile

stafie

stafie, -fiei gen. a.

STAFIE s. 1. v. fantomă. 2. v. strigoi.

STAFIE s. 1. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, strigoi, umbră, vedenie, viziune, (înv. și pop.) nălucitură, năzăritură, (pop.) iazmă, moroi, (reg.) arătanie, necurățenie, pater, (Ban.) năhoadă, (Mold. și Bucov.) vidmă, (înv.) vedere, zare. 2. strigoi, (pop.) moroi, pricolici, vîrcolac, (Transilv.) șișcoi.