STRAJĂ, străji, s. f. 1. Pază, apărare, scut. ◊ Loc. vb. A face (sau a ține) strajă sau a fi (ori a sta, a se pune) de strajă = a străjui, a păzi. ◊ Expr. A-și pune strajă gurii (sau, rar, ochilor) = a-și înfrâna dorința de a vorbi (sau de a privi). ♦ Loc unde stă un paznic; post de veghe. ♦ Cetățuie (situată la oarecare înălțime) în care se adăposteau în trecut străjerii. ♦ (Înv.) Fiecare dintre cele patru unități de timp în care se împărțea noaptea (potrivit cu schimbarea străjerilor); interval de timp cât făcea de gardă un ostaș. 2. (Azi rar) Paznic, străjer, santinelă. Gardă, escortă. 3. (În sintagma) Foaie de strajă = prima foaie a unei cărți, înaintea paginii de titlu. 4. Fiecare dintre cei patru stâlpi de la colțurile unei case de bârne. 5. Apărătoare la mânerul unei săbii. 6. (În mistica ortodoxă) Vamă prin care trece sufletul mortului, înainte de a ajunge în fața judecății. 7. Sfoară sau funie folosită la diferite instrumente de prins pește. [Var.: (reg.) streajă s. f.] – Din sl. straža.

strajă sf [At: GCR I, 84/31 / V: (îvp) ~reajă (Pl: streje, streji), (îvr) ~age, straj sm, (reg) ~reje / Pl: străji, (rar) ~je / E: vsl стража, стражь] 1 (Asr) Pază. 2 (Îe) De ~ Care păzește. 3 (Îe) A fi (sau a sta, a rămâne, pop, a se pune) de ~ ori a ține (sau a face) ~ (ori, rar, ~ja, ~je) A păzi. 4 (Pex; îae) A pândi. 5-6 (Pop; îe) A(-și) pune ~ gurii A vorbi sau a determina pe cineva să vorbească cu măsură și prudență. 7-8 (Pop; îae) A-și controla sau a determina pe cineva să-și controleze vorbele. 9-10 (Pop; îae) A(-și) pune frâu limbii. 11 (Îe) A-și pune ~ ochilor A-și înfrâna dorința de a privi ceva. 12 (Îae) A renunța să mai privească ceva ce îi place. 13 (Reg; îe) A-i fi cuiva ~ A-i fi cuiva teamă, groază să facă ceva. 14 (Reg; îae) A nu-l trage inima să facă un lucru greu. 15 (Adesea lsg csc) Locuitor de la graniță (din Moldova) care era însărcinat cu paza frontierelor țării în regiunile de munte Si: plăieș, străjer (1). 16 Cetate de apărare (la frontiera țării, situată pe oarecare înălțime) în care se adăposteau străjerii (1) și care folosea și ca post de veghe. 17 (Pex) Post de veghe întărit (la frontiera țării). 18 (Pex) Apărare (14). 19 (Înv) Vamă. 20 (În religia creștină; pan) Vama prin care se crede că trece sufletul mortului înainte de a ajunge în fața judecății. 21 Barieră (la intrarea într-o localitate). 22 (Adesea lsg csc) Militar (sau grup de militari) înarmat care face serviciul de pază a unui obiectiv încredințat Si: santinelă (1). 23 (Pex) Escortă (1). 24 (Pgn) Paznic². 25 (Iuz) Jandarm. 26 (Pex) Jandarmerie. 27 (Reg; îs) Casa ~jei Jandarmerie. 28 (Reg) Impozit care se plătea în trecut pentru paza¹ (1) comunei. 29 (Îvp; urmat de determinări care precizează sensul) Fiecare din cele patru unități de timp în care se împărțea noaptea (potrivit cu schimbarea străjilor). 30 Interval de timp cât făcea de gardă o strajă (19). 31 (Mil; înv) Avangardă (1). 32 (Reg) Gardă la sabie. 33 (Trs) Balustradă (3). 34 (Îvr) Bordură (de lemn) a unei arene. 35 (Rar) Învelitoare a unei cărți. 36 (Tip; asr; îs) Foaie de ~ Foaie de gardă. 37 (Reg) Sfoară (1). 38 (Reg) Funie groasă ce mărginește plasa de prins pește. 39 (Reg) Fiecare dintre sforile unor unelte de pescuit pe care pescarul le ține în mână unite într-un inel pe degetul arătător și după care simte când a intrat peștele în sac. 40 (Olt; îf streajă) Piatră pusă de pescari în vârful țărușului de care este legată sfoara cu cârligele de pescuit și care cade atunci când peștele smucește sfoara. 41 Sârmă pe care se întinde tenda unei nave. 42 (Reg) Lătunoi la pilugii de la piuă. 43 (Reg) Scândură găurită care servește drept jug la cai. 44 (Reg; îs) ~ja de la plaz Apărătoare la talpa plugului. 45 (Reg; îs) ~ja plugului Fierul lat al plugului. 46 (Olt) Scândură groasă, fixată ca stavilă pentru a capta apa unui izvor. 47 (Reg; mpl) Grătar de lemn sau de fier care protejează roata de apă a morii de obiectele aduse de apă. 48 (Reg) Marginea scocului (la moară). 49 (Reg) Fiecare din cei patru stâlpi de la colțurile unei case de bârne. 50 (Buc) Bară de lemn, folosită, în construcția caselor țărănești, la susținerea căpriorilor și a colțurilor. 51 (Reg) Chinga căpriorilor. 52 (Reg) Întăritură făcută în malul unui râu pentru ca apa să nu-i facă stricăciuni. 53 (Reg) Partea întărită de la piciorul unui pod. 54 (Mol) Orificiul mic (împreună cu cepul ce îl închide) plasat în partea de deasupra vanei unui butoi, pentru a permite aerului să iasă din butoi în momentul umplerii acestuia. 55 (Reg) Lumânare (la mort). 56 (Reg) Lumânare răsucită în formă de colac care se pune pe pieptul mortului. 57 (Reg) Dans popular asemănător cu brâul. 58 Melodie după care se execută straja (57).

STRAJĂ, străji, s. f. 1. Pază, apărare, scut. ◊ Loc. vb. A face (sau a ține) strajă sau a fi (sau a sta, a se pune) de strajă = a străjui, a păzi. ◊ Expr. A-și pune strajă gurii (sau, rar, ochilor) = a-și înfrâna dorința de a vorbi (sau de a privi). ♦ Loc unde stă un paznic; post de veghe. ♦ Cetățuie (situată la oarecare înălțime) în care se adăposteau odinioară străjerii. ♦ (Înv.) Fiecare dintre cele patru unități de timp în care se împărțea noaptea (potrivit cu schimbarea străjerilor); interval de timp cât făcea de strajă un ostaș. 2. (Azi rar) Paznic, străjer, santinelă. ♦ Gardă, escortă. 3. (În sintagma) Foaie de strajă = prima foaie a unei cărți, înaintea paginii de titlu. 4. Fiecare din cei patru stâlpi de la colțurile unei case de bârne. 5. Apărătoare la mânerul unei săbii. 6. Vamă prin care, după mistica religioasă creștină, se presupune că trece sufletul mortului, înainte de a ajunge în fața judecății. 7. Sfoară sau funie folosită la diferite instrumente de prins pește. [Var.: (reg.) streajă s. f.] – Din sl. straža.

STRAJĂ, străji, s. f. 1. Pază, apărare, scut. Să întărească străjile la intrările și ieșirile orașului. DELAVRANCEA, O. II 146. ◊ Fig. Și peste uliți, strajă serii, Ard becuri albe ca oglinzi. FRUNZĂ, Z. 42. Trandafirul-alb veghea neadormit, păzit de straja lui de spini. ANGHEL-IOSIF, C. L. 128. Sub straja dealurilor nalte Dorm șesuri leneșe și linse Ca netezișul unei ape. VLAHUȚĂ, O. A. 79. ◊ Loc. adj. De strajă = de pază. Cocor își ațintea urechea, cum făcea în nopțile de strajă de la Dropii. SADOVEANU, M. C. 95. Pe deasupra codrilor și a munților, de strajă lîngă Olt, se desfăcea în lumină un plai înalt. GALACTION, O. I 62. ◊ Expr. A face (rar a ține) strajă sau a fi (a sta sau a se pune) de strajă = a sta de pază, a păzi, a străjui. La uși, în cerdac stăteau ca stane de piatră oștenii cu platoșe, făcînd straja cuvenită. SADOVEANU, F. J. 29. Fata se culcă și Harap-Alb se pune de strajă chiar la ușa ei. CREANGĂ, P. 266. Spre amiază, cînd erai tu de strajă-n turn, Farcaș o ieșit din cetate. ALECSANDRI, T. II 20. (Fig.) Un brad nu prea înalt... stă de strajă, singuratic și încărcat de o simbolică frumusețe. BOGZA, C. O. 84. Sus în codrii de pe dealuri, Luna blîndă ține strajă. EMINESCU, O. I 103. A-și pune strajă gurii (mai rar ochilor) = a-și înfrîna dorința de a vorbi (sau de a privi). Radu... ș-a pus strajă ochilor și s-a dezbărat de năravul lui. VLAHUȚĂ, la TDRG. ♦ Loc străjuit, post de veghe. Fata... se preface într-o păsărică și zboară nevăzută prin cinci străji. CREANGĂ, P. 267. ♦ (Învechit) Cetățuie (situată de obicei la oarecare înălțime) în care se adăposteau odinioară străjerii. Aici și-a întemeiat... Septimiu Sever straja răsăriteană a împărăției lui... din care se mai văd și astăzi urme. VLAHUȚĂ, R. P. 8. În apropiere, pe o stîncă înaltă, se văd părăginirile unei zidiri îndrăznețe – vreo strajă romană pe Olt – călugării îi zic «Turnu lui Traian». id. O. A. II 140. ♦ (Învechit și arhaizant) Fiecare dintre cele patru subdiviziuni în care se împărțea noaptea (potrivit cu schimbarea străjerilor); interval de timp cît făcea de gardă un oștean. Mai era o strajă pînă la ziuă. GALACTION, O. I 156. 2. Paznic, străjer, santinelă. Sub roata lunii argintată, Străluce Baia-Borșa toată în străveziu păienjeniș... Deodată straja se-nfioară; O umbră lunecă furiș Lîngă zaplazul de la moară. DEȘLIU, M. 35. Puntea era lăsată; porțile se aflau deschise; străjile pe ziduri. SADOVEANU, F. J. 385. Văzu în mijlocul ogrăzii... pe perceptorul Bîrzotescu, urmat, la cîțiva pași, de straja satului. REBREANU, R. I 198. De multe ori se scula noaptea din somn... și umbla prin bătătură ca o strajă de noapte. SANDU-ALDEA, U. P. 219. ◊ (Metaforic) Deodată calea coti pe o costișă... apoi începu să urce printre stejari rari, – cele dintăi străji ale codrului. SADOVEANU, O. I 13. Nuc falnic, strajă din povești, Dasupra casei părintești, Aceleași crăngi întinzi. IOSIF, PATR. 7. ♦ Gardă, escortă. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stîncă, vîrf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, Răsăritul ei păzindu-l, ca pe-o tainică comoară. EMINESCU. O. I 152. 3. (În expr.) Foaie de strajă = prima foaie nescrisă a unei cărți. Deschizînd foaia de strajă a primului tom, am dat de versuri scrise cu creionul. SADOVEANU, E. 5. 4. Fiecare din cei patru stîlpi de la colțurile unei case de bîrne. Acoperămîntul este oblic și se drănițește, ori este învelit, ori cornurile se încheie în străji. PAMFILE, I. C. 440. 5. Apărătoare la mînerul unei săbii; gardă. Își răzimă pumnul de straja săbiei și scoase un picior înainte. SADOVEANU, O. VII 168. 6. (Învechit) Barieră (2).^[1] Și nici nu se zicea pe-atunci barieră, că nu erau bariere, se zicea strajă. CAMIL PETRESCU, O. II 88. Era straja Vergului, care nu era nici ea unde e acum bariera, ci mai încoace, chiar lîngă biserica Vergului. id. ib. 88. ♦ Vamă prin care mistica religioasă creștină presupune că trece sufletul mortului înainte de a ajunge în fața judecății. Cu acest ban, după credința unora, mortul are să plătească... vămile sau străjile ca să poată trece mai departe. MARIAN, Î. 80. 7. Sfoară sau funie folosită la diferite instrumente de prins pește. Pescarul mai ține în mînă pe degetul arătător și o mică sforișoară numită strajă, după care simte cînd a intrat peștele în sac. ANTIPA, F. I. 131. Plasa are de jur împrejur straja de funie groasă cît degetul, ca să dea tărie plășii. PAMFILE, I. C. 66. – Variantă: streajă (PAS, L. II 70, DELAVRANCEA, S. 215, ODOBESCU, S. III 18) s. f.

STRAJĂ străji f. 1) Supraveghere menită să păstreze neschimbată o stare de lucruri; pază; gardă. ◊ A fi (sau a sta) de ~ (sau a face ~) a păzi. 2) Grup de oameni înarmați care însoțește deținuții în timpul deplasării (ca să nu evadeze); escortă. 3) Persoană sau grup de persoane care asigură paza unui obiect; gardă; pază. 4) Apărătoare la mânerul unei săbii. 5) Gaură mică, făcută lângă vrana unui butoi de vin, care se astupă cu un cep. [G.-D. străjii] /<sl. straža

STRAJĂ s. f. (Mold., ȚR) Persoană însărcinată cu paza frontierei țării; grănicer. A: Dărăbanii ce era străji la port. DOSOFTEI, VS; cf. H 1779², 92^r. B: Radul-Vodă încă să întorcea la scaun și nu avea grijă să se păzească cu străji despre turci. R. POPESCU. ♦ (Mold.) Cetate de apărare la frontiera țării, situată la oarecare înălțime, în care se adăposteau străjerii; post de veghe. Denafară de cetatea cea mare a Chiliei, iaste alta mai mică, carea să o fie zidit Ștefan-Vodă cel Bun, ca o strajă cetății cei mari. N. COSTIN. ♦ (Mold.) Barieră la intrarea într-o localitate. (Fig.) [Lupul] de nu va la strajea bîrlogului său mearge, cu pedeapse groznice și înfricoșări de moarte i să lăudară. CANTEMIR, IST. Etimologie: sl. straža. Cf. p_l ă i a ș.

strajă f. 1. gardă, sentinelă: o strajă de călărași; fig. străjarii par o strajă de giganți EM.; 2. barieră; 3. patrulă. [Slav. STRAJA, pază].

strájă f., pl. ăjĭ (vsl. bg. rus. stráža. V. storoș). Pază, gardă: un om pus de strajă la poartă. Om saŭ oamenĭ de pază (străjer, păzitor, santinelă, patrulă, caraulă): nu pot, bîlbîi straja rușinat (corect: rușinată. Rebr. 2, 55). Vechĭ. Avangardă veche, schimb de santinele, oră de pază a nopțiĭ. Barieră. Apărătoare contra apeĭ la picioru unuĭ pod. Mold. Cepu cel mic al predufuluĭ. – Și streájă, pl. strejĭ. – Straja Țăriĭ, organizațiune a tinerimiĭ p. apărarea patriiĭ, transformată în 1938 din Oficiu National de Educatiune, care a fost înființat la 9 Maĭ 1934. Toate unitățile din țară formează falanga, care e împărțită pe ținuturĭ, apoĭ pe județe (legiune) și pe orașe orĭ pe plășĭ (cohortă). Organizațiunea de pe lîngă o școală orĭ fabrică se numește stol. Centurie e o clasă de 20-30 de străjerĭ, ĭar cuĭb un număr de 6 străjerĭ.

strage sf vz strajă

straj sm vz strajă^[1] corectat(ă)

streajă sf vz strajă

streje sf vz strajă

streajă f. V. strajă.

straj m. (vsl. stražĭ). Dos. Păzitor.

streájă V. strajă.

strajă s. f., art. straja, g.-d. art. străjii; pl. străji

strajă s. f., art. straja, g.-d. art. străjii; pl. străji

strajă s. f., art. straja, g.-d. art. străjii; pl. străji

strajă, pl. străji

strajă, străji.

STRAJĂ s. v. apărătoare, avangardă, balustradă, barieră, escortă, gardă, grănicer, jandarm, mână curentă, parapet, parmaclâc, patrulă, pălimar, plăieș, rampă, rezemătoare, străjer, vamă.

STRAJĂ s. 1. v. pază. 2. gardă, pază, veghe, (înv., în Mold.) aret. (Stă de ~.) 3. v. paznic. 4. v. santinelă. 5. v. gardă. 6. (PLUTĂRIT) (reg.) argea, lăturaș, podijdiță.

strajă s. v. APĂRĂTOARE. AVANGARDĂ. BALUSTRADĂ. BARIERĂ. ESCORTĂ. GARDĂ. GRĂNICER. JANDARM. MÎNĂ CURENTĂ. PARAPET. PARMACLÎC. PATRULĂ. PĂLIMAR. PLĂIEȘ. RAMPĂ. REZEMĂTOARE. STRĂJER. VAMĂ.

STRAJĂ s. 1. pază, străjuire, supraveghere, veghe, veghere, (rar) păzit, priveghi, (înv. și pop.) priveghere, (reg.) păzeală, (înv.) nazirie, păzire. (Serviciul de ~.) 2. gardă, pază, veghe, (înv., în Mold.) aret. (Stă de ~.) 3. pază, paznic, păzitor, străjer, (astăzi rar) priveghetor, (Mold.) sotnic, (înv.) prevegheu, pristav, priveghi, strajnic, străjuitor, veghe, veghetor. (E ~ pe cîmp.) 4. (MIL.) pază, santinelă, veghe, (pop.) caraulă, pîndar, străjer, (reg.) șilboc, (prin Ban.) șălbocar. (~ se află în post.) 5. (MIL.) gardă, pază, (pop.) caraulă, (înv.) culuc, păzitoare. (Să vină ~!) 6. (PLUTĂRIT) (reg.) argea, lăturaș, podijdiță.

streajă, streaje, s.f. – (reg.) Bucăți de lemn de stejar, la baza stâlpilor centrali ai porților maramureșene; au rol de legătură, dar și de a feri stâlpul de loviturile roților de care; căței, pripon (Nistor, 1977: 22). – Cf. strajă (< sl. straža) (MDA).

streajă, streaje, s.f. – Bucăți de lemn de stejar, la baza stâlpilor centrali ai porților maramureșene; au rol de legătură, dar și de a feri stâlpul de loviturile roților de care; căței, pripon. (Nistor 1977: 22). – Din sl. straža.