TĂCERE, tăceri, s. f. Faptul de a tăcea; p. ext. liniște, calm, acalmie. ◊ Loc. adv. În (sau, înv., întru) tăcere = fără a vorbi; fără a se destăinui. ◊ Expr. A trece (ceva) sub tăcere = a trece (ceva) cu vederea, a ascunde (ceva), a omite (în mod intenționat). ♦ Pauză, întrerupere mai lungă într-o discuție. ♦ Fig. Indiferență. ♦ Fig. Lipsă de afirmare, de manifestare; apatie, amorțire. – V. tăcea.

tăcere sf [At: CORESI, EV. 245 / Pl: ~ri / E: tăcea] 1 Stare a unei persoane care nu vorbește un anumit timp Si: tăcut¹ (1). 2 (Pex) Lipsă a oricărui zgomot Si: acalmie, calm, liniște. 3 (Îlav) În (sau, înv întru, cu) Fără a vorbi Si: tăcut² (2). 4 (Pex; îal) Fără a se destăinui. 5 (Îal) În liniște Si: încet. 6 (Îal) În ~ Pe neobservate. 7 (Înv; îlav) Fără ~ Fără încetare Si: neîntrerupt. 8 (Îe) A sta în ~ (sau, înv, a păzi ~a) A nu scoate o vorbă Si: a tăcea (1). 9 (Fam; îe) A sparge (sau a rupe) ~a A întrerupe o perioadă (mai lungă) de liniște. 10 (Înv; îe) A face ~ A impune să se facă liniște. 11 Pauză (mai lungă) într-o discuție. 12 (Pex) întrerupere a unei corespondențe. 13 Evitare a unei discuții despre ceva sau cineva. 14 Ascundere (4). 15 (Îe) A păstra (ori, înv; a face) ~ sau a păstra ~a A nu divulga un secret. 16 (Îe) A trece sub ~ (sau, înv, a trece cu ~a de...) A trece cu vederea ceva. 17 (Îae) A rămâne neobservat, neluat în seamă. 18 Neripostare. 19 (Pop; îe) ~a ta, răspunsul meu Tăcerea (1) confirmă întrebarea. 20 (Fig) Indiferență. 21 (Fig) Lipsă de afirmare Si: apatie, amorțire.

TĂCERE, tăceri, s. f. Faptul de a tăcea; p. ext. liniște, calm, acalmie. ◊ Loc. adv. În (sau înv. întru) tăcere = fără a vorbi; fără a se destăinui. ◊ Expr. A trece (ceva) sub tăcere = a trece (ceva) cu vederea, a ascunde (ceva), a omite (în mod intenționat). ♦ Pauză, întrerupere mai lungă într-o discuție. ♦ Fig. Indiferență. ♦ Fig. Lipsă de afirmare, de manifestare; apatie, amorțire. – V. tăcea.

TĂCERE, tăceri, s. f. 1. Faptul de a tăcea, de a nu scoate o vorbă; p. ext. liniște, calm, acalmie. Era așa de mare tăcerea serii, încît o clipă cei de la foc și-au auzit inimile bătînd. SADOVEANU, N. P. 27. Tăcerea negustorului e totdeauna de aur. REBREANU, I. 60. Cerul e senin și în tot cuprinsul e o lumină și o tăcere ca-n vis. VLAHUȚĂ, O. A. II 158. Noaptea, în aste locuri, n-are de loc tăcere; Totul se mișcă, umblă. ALEXANDRESCU, P. 43. ◊ (Poetic) Tăcerile-mpietrite înconjoară Orașul din vechimi. D. BOTEZ, F. S. 35. ◊ (Cu valoare de verb la imperativ) Dar, tăcere! Sus pe-un frasin un lin freamăt se aude. Toți rămîn în așteptare; Cîntăreața-ncet prelude. ALECSANDRI, P. III 56. ♦ Răstimp în care nimeni nu vorbește, pauză mai lungă într-un dialog; p. ext. întrerupere a unei corespondențe. James nu este un corespondent harnic. El se scuză mereu de tăcerile și întîrzierile sale. IBRĂILEANU, S. 228. Uneori se făceau la masă tăceri lungi și triste. VLAHUȚĂ, la TDRG. ♦ Fig. Indiferență. Doresc ca reușirea victorioasă a Convorbirilor să fie cel mai bun răspuns atît la atacurile ardelene, cît și la tăcerea bucureșteană. ALECSANDRI, S. 38. 2. Faptul de a nu divulga, de a nu da la iveală ceva; p. ext. taină. Na o pungă de bani, și să nu scoți nici o vorbă despre primblarea noastră de noaptea. – Eu nu-mi vînz tăcerea, măria-ta. ISPIRESCU, L. 239. ◊ Loc. adv. În (sau, învechit, întru) tăcere = fără a vorbi, fără a spune ceva; fără a destăinui, fără a-și spune păsul. El cobora-n tăcere cătră mine. TOPÎRCEANU, B. 89. Iar mie nu mi-i iertată nici atîta mîngăiere [de a-mi spune durerea] Ci trebuie să le sufăr și să mor întru tăcere. CONACHI, P. 84. ◊ Expr. A trece sub (sau cu) tăcere = a) a trece cu vederea, a lăsa la o parte în mod intenționat, a nu pomeni de ceva. Prezentarea vieții într-o lumină trandafirie și tendința de a o zugrăvi ca fiind lipsită de conflicte se mai exprimă și sub forma trecerii sub tăcere a anumitor laturi din realitate. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 369, 4/3; b) a rămîne neobservat, neluat în seamă; a fi omis. Mă insulți cînd bănuiești... dar această insultă ar trece sub tăcere, dacă ea nu ar fi pentru mine o încunoștințare că tu suferi. BOLINTINEANU, O. 454. 3. Faptul de a nu răspunde, de a nu riposta. Tăcerea ta... îmi este destul răspuns asupra acestei întrebări. DRĂGHICI, R. 115. ♦ Fig. Lipsă de afirmare, de manifestare; apatie, amorțire. Veac după veac vîsleau sub negre fulgere de bice Nefericiții lumii, sclavii din galere; Apoi, au fost veacuri de mare tăcere. BOUREANU, S. P. 7.

TĂCERE ~i f. 1) v. A TĂCEA. ◊ În ~ fără a spune ceva. A trece sub ~ (ceva) a omite (ceva) în mod intenționat; a tăinui; a nu pomeni. 2) Lipsă de zgomot; liniște. 3) Pauză (mai lungă decât cea obișnuită) într-o conversație sau într-o corespondență. 4) fig. Lipsă de manifestare. /v. a tăcea

tăcere f. 1. starea celui ce tace; 2. fig. liniște, lipsă de orice sgomot: tăcerea pădurilor. ║ int. spre a impune tăcere: tăcere!

tăcére f. Starea celuĭ ce tace. Liniște, lipsă de zgomot: tăcerea pădurilor. Tăcere! strigăt de impus tăcere.

tăcere s. f., g.-d. art. tăcerii; pl. tăceri

tăcere s. f., g.-d. art. tăcerii; pl. tăceri

tăcere s. f., g.-d. art. tăcerii; pl. tăceri

TĂCERE s., interj. 1. s. v. liniște. 2. interj. v. liniște. 3. s. v. muțenie. 4. s. v. întrerupere. 5. s. v. discreție. 6. s. acalmie, calm, liniște, pace, (înv. și reg.) paos, (înv.) lin, liniștire, molcomire. (Stare de ~ deplină în natură.)

TĂCERE s., interj. 1. s. liniște, (prin Transilv. și Olt.) tacă, (înv.) silențiu. (În clasă era ~ deplină.) 2. interj. liniște!, pst!, st!, (pop.) țist!, (arg.) mucles! 3. s. mutism, muțenie, (rar) muție, (reg.) muțeală, muțitură. (Nu ieșea din ~ lui.) 4. s. întrerupere, pauză. (Lungi ~ punctau discuția.) 5. s. discreție, secret. (A păstrat o ~ absolută asupra celor discutate.) 6. s. acalmie, calm, liniște, pace, (înv. și reg.) paos, (înv.) lin, liniștire, molcomire. (Stare de ~ deplină în natură.)

Tăcere ≠ destăinuire, gălăgie, larmă, mărturisire, strigăt, țipăt, vorbire, zgomot

TĂCERE. Subst. Tăcere, taciturnitate (rar), posăceală (rar), muțenie, muție (rar), muțire, mutism; amuțire. Liniște, silențiu (înv.), calm, pace. Mut, mutălău (pop.), mutulică (fam.). Adj. Tăcut, silențios (livr.), taciturn, închis, posac, morocănos, necomunicativ, zgîrcit la vorbă, mut, amuțit, cu lacăt la gură, mut ca un pește. Vb. A tăcea, a amuți, a tăcea din gură, a nu i se auzi gura, a tăcea chitic (molcom, mîlc, ca melcul, ca peștele, ca pămîntul), a păstra tăcere, a nu spune (zice) nimic, a nu zice nici miau, a nu zice (nici) pis, a nu zice mîrc (mac), a nu zice (nici) o boabă (frîntă), a nu zice nici două boabe legate, a nu zice bob, a tăcea ca porcul în păpușoi (în cucuruz), a nu zice (a nu vorbi) (nici) două, a nu zice nici cîrc, a nu zice nici bleau (reg.), a nu scoate nici o vorbă (nici un cuvînt), a fi mut ca pămîntul, a avea lacăt la gură, a nu avea limbă de grăit. A-și impune tăcere, a-și înghiți limba, a-și ține gura, a-și ține pliscul (fam.), a-și păzi gura (limba), a-și pune lacăt la gură, a-și pune botniță la gură, a-și pune gard la gură, a pune stavilă gurii, a-și pune strajă gurii. A amuți, a înceta din gură, a-și pierde graiul, a i se lega cuiva limba, a i se lua (a-i pieri, a i se îngroșa) cuiva limba, a i se muia (cuiva) gura, a rămîne mut. A face (pe cineva) să tacă, a sili (pe cineva) să tacă, a reduce (pe cineva) la tăcere, a-i lua (cuiva) maul (miaul, piuitul), a închide (a astupa) cuiva gura, a-i pune (cuiva) căluș în gură, a-i scurta (a-i tăia, a-i lega) cuiva limba, a pune (cuiva) lacăt la gură. Adv. În tăcere, pe tăcute, muțește. Nici țiț, nici un cuvînt, nici cîrc, nici pis. V. liniște, nesociabilitate.

GROSSE SEELEN DULDEN STILL (germ.) sufletele mari îndură (suferințele) în tăcere – Schiller, „Don Carlos”, act. I, scena 4.

THE REST IS SILENCE (engl.) restul este tăcere – Shakespeare, „Hamlet”, act V, scena 2. Ultimele cuvinte ale prințului Danemarcii, înainte de a muri.

Grosse Seelen dulden still (cerm. „Sufletele mari rabdă în tăcere”) – spune Schiller în Don Carlos (act. I, sc. 4). E răspunsul pe care marchizul de Posa îl dă reginei Elisabeta a Spaniei cu privire la tînăra Matilda, silită să renunțe la alesul inimii ei și să se căsătorească cu un unchi bătrîn: „În inima Matildei nimeni încă N-a izbutit să vadă ce se-ntîmplă. Dar sutletele mari în taină sufăr”. (Trad. lui A. Philippide) Vezi și: Les grandes douleurs sont muettes. LIT.

La parole est d’argent, mais le silence est d’or (fr. „Vorba e de argint, dar tăcerea e de aur”) – În această formă, cunoscută și răspîndită, expresia poartă semnătura scriitorului francez Rivarol. Dar paternitatea adevărată aparține unui vechi autor arab, de la care s-a inspirat probabil și La Fontaine care în fabula Ursul și amatorul de grădini, susține că: „Il est bon de parler et meilleur de se taire”. (E bine să vorbești, dar și mai bine e să taci). Desigur, expresia trebuie întrebuințată cu discernămîntul necesar, căci nu întotdeauna tăcerea e de aur. Dimpotrivă chiar, în multe împrejurări cuvîntul e mai valoros ca tăcerea. LIT.

Tăcerea e de aur – La cei vechi Tăcerea era o divinitate, căreia i s-a consacrat un cult. Egiptenii cultivau mitul lui Horus, copilul care tace; grecii o întățișau, sub numele de Harpocrates, tot ca un copil, cu degetul pe gură; iar romanii au reprezentat Tăcerea ca o zeiță, înălțîndu-i statui în temple, sub denumirea de Tacita și Angerona. I s-au făcut și efigii, ca niște medalii de aur, de unde ar proveni sensul propriu al expresiei. Dar cel mai răspîndit este desigur sensul figurat: a tăcea e uneori la fel de prețios ca și aurul. A devenit proverb în numeroase graiuri. Vezi: Il est bon de parler... și La parole est d’argent… IST.

The rest is silence (engl. „Restul e tăcere”) – Shakespeare, Hamlet (act. V, sc. 2) – sînt ultimele cuvinte pe care Hamlet, rănit de moarte, le rostește înainte de-a închide ochii. Au devenit o expresie prin care se înțelege că nu mai urmează nimic: o liniște fără de sfîrșit. LIT.

lumea tăcerii expr. (pub.) lumea interlopă a traficanților și a consumatorilor de droguri.