TITLU, titluri, s. n. 1. Calificare dobândită de cineva în urma unor studii speciale într-un anumit domeniu de activitate. ◊ Titlu de glorie = merit, renume, fală. ♦ Demnitate, funcție, titulatură deținute de cineva sau acordate cuiva; nume, denumire care corespunde acestor demnități, funcții sau titulaturi. ♦ Calificativ care exprimă o relație socială. Titlul de tată. 2. Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări sau a unei părți distincte a ei, indicând rezumativ sau sugestiv cuprinsul acesteia; p. gener. orice lucrare editată. ♦ Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele filmului, realizatorii și studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. ◊ Loc. adv. Cu titlu de... = cu caracter de, ca... 3. Capitol sau subdiviziune în textele de legi, de regulamente etc. (purtând un număr de ordine). 4. (În sintagmele) Titlu de proprietate = document care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun. Titlu de valoare = document de valoare care face obiectul unor tranzacții financiare. 5. Fig. Bază legală, drept. 6. Procent de metal nobil dintr-un aliaj; titru (3). – Din ngr. títlos, lat. titulus. Cf. (pentru sens) fr. titre.

titlu sn [At: (cca 1650-1675) GCR I, 190/5 / V: (înv) tit, ~tiluș, ~los, ~ș, ~tol, ~tul, tiutiuluș, (îrg) ~tuluș sn, (înv) ~tă, ~lă (Pl: ~le), ~tulă sf / Pl: ~ri / E: lat titulus, slv , gr τίτλος, mg titulus, fr titre] 1 (Înv) Demnitate (moștenită sau dobândită de cineva) în ierarhia politică, nobiliară, boierească etc. Si: funcție, grad, rang, (Înv) titulatură (1), (îvr) titulație (1). 2 (Înv; ccr) Denumire corespunzătoare unui titlu (1). 3 (Înv) Denumire (2). 4 (De obicei udp „de”, care indică domeniul de activitate, profesiunea etc.) Calificare obținută de cineva în urma unor studii speciale, a unei activități sau a unei performanțe sportive Si: (înv) titulatură (2), (îvr) titulație (2). 5 (Îs) ~ științific Titlu (4) care se acordă de către instituțiile de învățământ superior, în condițiile prevăzute de lege, persoanelor cu activitate deosebită în domeniul științei și al culturii. 6 (Iuz; îs) ~ de distincție Titlu (4) care se acorda în Republica Socialistă România de către Consiliul de Stat persoanelor care s-au distins prin merite deosebite în domeniul științei, culturii, artei, învățământului, ocrotirii sănătății, agriculturii sau sportului. 7 (Îs) ~ de glorie Merit. 8 Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări, a unui articol, a unui capitol etc., care denumește lucrarea respectivă sau indică rezumativ cuprinsul ei Si: nume, (înv) titulatură (3), (îvr) titulație (3). 9 (Pgn) Lucrare editată. 10 Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele filmului, realizatorii și studioul care l-a produs. 11 (Lpl) Dialogul tradus și imprimat pe filmele realizate într-o limbă străină. 12 (Tip; îs) ~ fals Prima pagină a unei cărți, conținând indicarea subiectului și a numărului volumului (în cazul că are mai multe volume). 13 (Iuz) ~ curant Indicația de pe fiecare pagină a unei cărți, cuprinzând titlul (8) cărții sau o parte a acestuia. 14-15 (Îljv) Cu ~ de... (Care este) cu caracter de... 16 (Înv; îlc) Cu ~tulă ca... Cu scopul ca... 17 Formulare concisă a unei idei. 18 Capitol sau subdiviziune în textul unei legi, al unui regulament etc. care poartă, de obicei, un număr de ordine. 19 Bază legală care constituie temeiul unui drept subiectiv invocat de către o persoană. 20 (Jur; ccr) Înscris cu care se dovedește dreptul subiectiv invocat de către o persoană. 21 (Jur; îs) ~ executor Hotărâre judecătorească sau orice alt înscris prevăzut de lege care permite executarea silită. 22 (Jur; îs) – de proprietate Document care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui obiect. 23 (D. contracte, convenții, acte etc.; îla) Cu ~ oneros Prin care se urmărește ca în schimbul unei prestații să se obțină o contraprestație. 24 (Fig) Justificare. 25 (Îs) ~ de onoare Ceea ce reprezintă o demnitate, o cinste, o mândrie. 26 (Fin; șîs ~ de valoare) Înscris care face obiectul unor tranzacții financiare și a cărui proprietate conferă un drept de asociere sau de creanță. 27 (Fin; îs) ~ de rentă Acțiune prin care statul se obligă să plătească o dobândă, o rentă anuală purtătorului acestei acțiuni. 28 (Fin; îs) ~ de credit Document scris consacrat prin acte normative și reprezentând o obligație de rambursare la scadență a unei anumite sume de bani. 29 Proporție de metal prețios (aur sau argint) dintr-un aliaj, exprimată în părți la mie Si: titru (3). 30 (Tex) Număr care indică finețea firelor de mătase și a fibrelor sintetice Si: titru (4).

TITLU, titluri, s. n. 1. Calificare căpătată de cineva în urma unor studii speciale într-un anumit domeniu de activitate. ◊ Titlu de glorie = merit, renume, fală. ♦ Demnitate, funcție, titulatură deținute de cineva sau acordate cuiva; nume, denumire care corespunde acestor demnități, funcții sau titulaturi. ♦ Calificativ care exprimă o relație socială. Titlul de tată. 2. Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări sau a unei părți distincte a ei, indicând rezumativ sau sugestiv cuprinsul acesteia; p. gener. orice lucrare editată. ♦ Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele filmului, realizatorii și studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. ◊ Loc. adv. Cu titlu de... = cu caracter de, ca... 3. Capitol sau subdiviziune în textele de legi, de regulamente etc. (purtând un număr de ordine). 4. (În sintagmele) Titlu de proprietate = document care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui obiect. Titlu de valoare = document de valoare care face obiectul unor tranzacții financiare. 5. Fig. Bază legală, drept. 6. Procent de metal nobil dintr-un aliaj; titru (3). – Din ngr. títlos, lat. titulus. Cf. (pentru sens) fr. titre.

TITLU, titluri s. n. 1. Calificare căpătată de cineva, în urma unor studii speciale într-un anumit domeniu de activitate. Grigore avea atunci douăzeci și patru de ani... Își luase licența în drept la București, nu ca să practice, ci să aibă un titlu. REBREANU, R. I 50. ◊ Titlu academic v. academic. Titlu de glorie = merit, renume, glorie, fală. Alecsandri mai are un titlu de glorie, pe care se cade să i-l subliniem... ca folclorist. SADOVEANU, E. 61. ♦ (În orînduirea feudală și capitalistă) Demnitate (uneori și funcție) bazată pe privilegii și conferind posesorului anumite drepturi; denumirea rangului corespunzînd unei astfel de demnități. Titlul lui de nobleță este talentul, nu rangul de boierie cu care l-a miluit domnia. SADOVEANU, E. 70. Pe țărm averea lasă-ți și luxul nebunesc... Noblețea, orice titluri și orice vanitate. MACEDONSKI, O. I 168. N-aveau... dreptul d-a fi singuri proprietari de pămînt, d-a moșteni titluri și slujbe, d-a fi osebiți de legea comună pentru toți. BĂLCESCU, O. II 14. O, voi, care un titlu ș-un nume pizmuiți. ALEXANDRESCU, M. 89. 2. Cuvînt sau text pus în fruntea unei lucrări sau a unei părți distincte a ei, indicînd rezumativ cuprinsul acesteia. Titlul era scris și latinește. EMINESCU, N. 45. Cartea... ce tu ai compus sub titlul de «Manualul vînătorului». ODOBESCU, S. III 9. ◊ Loc. adv. Cu titlu de... = cu caracter de..., ca... 3. Capitol sau subdiviziune în textul unei legi, al unui regulament etc. (de obicei purtînd un număr de ordine). Codul Penal, Cartea II, Titlul III. 4. (În expr.) Titlu de proprietate = document care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui obiect. Toți fugim cu titluri de proprietate, cu acțiuni, cu bijuterii. DUMITRIU, B. F. 88. 5. Fig. Bază legală, drept. Oricît de modeste ar fi titlurile mele la bunăvoința unui public atît de distins. MACEDONSKI, O. IV 3. 6. Procent de metal nobil dintr-un aliaj; titru. – Variantă: (învechit) titulă, titule (NEGRUZZI, S. I 273, BUDAI-DELEANU, Ț. 91), s. f.

TITLU s.n. 1. Calitate obținută de cineva în urma unor studii speciale sau în urma unei performanțe sportive. ♦ Titlu de glorie = merit, renume, fală. ♦ (În orînduirea feudală și capitalistă) Demnitate, rang. 2. Cuvînt sau text situat în fruntea unei cărți, a unui capitol etc. indicînd rezumativ materia care se tratează; (p. ext.) orice lucrare editată. ♦ Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele acestuia, realizatorii și studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. ♦ Cu titlu de = Cu caracter de, ca... 3. Capitol în textele de legi, în regulamente etc. 4. (Jur.) Titlu de proprietate = act scris care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun; (ec.) titlu de credit = document scris consacrat prin acte normative și reprezentînd o obligație de rambursare la scadență a unei anumite sume de bani. 5. (Fig.) Bază legală, drept. 6. Cantitatea de metal nobil dintr-un aliaj, exprimată în părți la mie; titru (2). [< lat. titulus].

TITLU s. n. 1. calificare obținută de cineva în urma unor studii speciale sau în urma unei performanțe sportive. ♦ ~ de glorie = merit, renume, fală. ◊ demnitate, funcție, rang (nobiliar). 2. cuvânt, text pus în fruntea unei cărți, a unui capitol etc. indicând rezumativ cuprinsul; (p. ext.) orice lucrare editată. ◊ partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele acestuia, realizatorii și studioul care l-au produs. ◊ (pl.) traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. ♦ cu ~ de = cu caracter de, ca... 3. capitol în textele de legi, în regulamente etc. 4. înscris, act sau fapt juridic reprezentând temeiul unui drept invocat. ♦ ~ de proprietate = act care stabilește dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun; ~ de valoare = înscris, semnat și transmisibil, care constituie obiectul unor tranzacții financiare și a cărui proprietate conferă drept de asociere sau de creanță; ~ de credit = document consacrat prin acte normative și reprezentând o obligație de rambursare la scadență a unei anumite sume de bani; ~ de participație = titlul de credit care conferă dreptul la dividente, dreptul la o cotă parte din patrimoniul societății sau de a participa la activitatea societății comerciale. 5. (fig.) justificare, dovadă, drept. 6. cantitatea de metal prețios dintr-un aliaj exprimată în părți la mie; titru (3). ◊ (text.) număr care indică finețea firului de mătase și a fibrelor sintetice. (< ngr. titlos, lat. titulus, după fr. titre)

TITLU¹ ~e n. Cantitate de metal nobil dintr-un aliaj. [Sil. ti-tlu] /<lat. titlus, sl. titlo, ngr. títlos, fr. titre

TITLU² ~ri n. 1) Nume acordat de autor operei sale sau unei părți a acesteia, care indică tema tratată. ◊ Cu ~ de... cu caracter de... 2) la pl. Traducere a dialogului imprimată sub imaginea unui film vorbit într-o limbă străină. 3) Calificare obținută (într-un domeniu de activitate). ~ de campion. ~ științific. 4) Nume calificativ. ~ de prieten. 5) Denumire onorifică (desemnând o demnitate, un rang sau o funcție înaltă). ~ de conte. 6) Act juridic al unui drept. ~ de moștenire. /<lat. titlus, sl. titlo, ngr. titlos, fr. titre

titlu n. 1. inscripțiunea în fruntea unei cărți sau a unui capitol, indicând materia despre care se tratează; 2. subdiviziunea unui codice, a unei colecțiuni: cartea II, titlul 3; 3. nume de demnitate: titlu de principe; 4. calificare onorifică: titlu de Alteță; 5. calificare oarecare: titlu de amic; 6. drept de a practica o carieră, o profesiune: titlu de notar, de medic; 7. act ce stabilește un drept: titlu de nobleță, de proprietate; 8. drept de a cere, de a face ceva: a poseda o proprietate, cu titlul de uzufructuar; 9. ceea ce dă drept la ceva: are un titlu la decorațiune; 10. grad de fineță a aurului sau a argintului: titlul indică cantitatea de metal pur conținut într’un aliaj; 11. în tipografie, caractere de litere.

*títlu n., pl. urĭ (ngr. titlos, vsl. d. lat. titulus, fr. titre). Inscripțiune pusă în capu uneĭ cărțĭ orĭ uneĭ împărțirĭ a cărțiĭ și care arată cuprinsu. Grad de boĭerie (de nobleță) saŭ grad academic saŭ grad de funcțiune: titlu de duce, de doctor, de profesor universitar. Epitet de onoare: titlu de domn al Țăriĭ Româneștĭ, de mitropolit al Moldoveĭ. Epitet în general: titlu de amic. Nume care arată o relațiune socială: titlu de tată. Hîrtie de valoare în finanțe: titlu de rentă. Gradu de puritate al auruluĭ și argintuluĭ în aliaj: monetă cu titlu legal. Cu titlu de, ca, în calitate de: cu titlu de proprietar, de moștenitor, de amic, de comandant. Cu titlu gratuit, gratis. – L. V. titlu, títul, tit; în Trans. titulă și titlă. Și titulúș, titlúș, titĭulúș, tĭutĭuluș (după pron. ung.).

tit sn vz titlu

tită sf vz titlu

titiluș sn vz titlu

titlă² sf vz titlu

titlos sn vz titlu

titluș sn vz titlu

titol sn vz titlu

titul sn vz titlu

titulă sf vz titlu

tituluș sn vz titlu

tiutiuluș sn vz titlu

TITULĂ s. f. v. titlu.

tit, V. titlu.

tĭutĭulúș, V. titlu.

titlu (calificare, nume etc.) (desp. ti-tlu) s. n., art. titlul; pl. titluri

titlu (ti-tlu) s. n., art. titlul; pl. titluri

titlu s. n. (sil. -tlu), art. titlul; pl. titluri

titlu, titluri.

TITLU s. 1. demnitate, rang, (înv.) spiță, stat. (I-a acordat ~l de baron.) 2. calitate. (Are ~l de inginer.) 3. titru. (~ al unui metal prețios.)

TITLU s. v. denumire, nume, numire.

titlu s. v. DENUMIRE. NUME. NUMIRE.

TITLU s. 1. demnitate, rang, (înv.) spiță, stat. (I-a acordat ~ de baron.) 2. calitate. (Are ~ de inginer.) 3. titru. (~ al unui metal prețios.)

titlu (-uri), s. n. – Nume, rang; drept; cuvînt sau text din fruntea unei lucrări. – Var. înv. titol, titulă, tituluș. Mr. titlu. Mgr. τίτλος (Murnu 57), cf. sl. titlŭ (Cihac, II, 413). Sec. XVII. Tituluș, prin pronunție mag. din lat. titulus (Gáldi, Dict., 163). – Der. titula, vb. (înv., a intitula); titrat, adj., din fr. titré; titular, adj., din fr. titulaire; titulatură, s. f., din germ. Titulatur; întitula, vb. (a numi).

TITLURI DE BOIERI ȘI DREGĂTORI ROMÂNI. Subst. Rang boieresc, cin boieresc; boierie. Dregătorie. Armășie; bănie; hătmănie; isprăvnicie; logofeție; păhărnicie; pitărie; pîrcălăbie; postelnicie; serdărie; slugerie; spătărie; stolnicie; vistiernicie; vornicie. Dregător, demnitar. Boier, boiernaș; boier mare, boier velit, boier de rangul întîi; boier de divan, boier cu barbă; boier divanist (divanit); boier de rangul al doilea; boier de rangul al treilea. Agă; mare agă, vel agă. Armaș; mare armaș, armaș mare, vel armaș; armășel. Ban; mare ban. Caimacam. Capuchehaie (turcism). Cămăraș; marele cămăraș. Căminar. Căpitan de oaste (al oștii, al oștilor). Cneaz, chinez (reg.), jude. Clucer; marele clucer, vel clucer; clucerul de arie; clucerul de pivniță. Comis; comișel. Hatman, mare-spătar. Ispravnic. Jitnicer. Jupan. Logofăt, logofețel (dim.); mare logofăt, vel logofăt; logofăt al doilea; logofăt al treilea; logofăt de obiceiuri; logofăt (domnesc); logofăt de vistierie. Medelnicer. Paharnic; mare paharnic, vel paharnic; păhărnicel. Pitar; mare pitar, vel pitar. Pîrcălab, staroste. Portar; portar de (de la) Suceava, portar al Sucevei; portărel. Postelnic; mare postelnic, vel postelnic; postelnicul al doilea; postelnicul al treilea; postelnicel. Serdar; marele serdar, serdarul mare; serdarul de mazili. Sfetnic; primul sfetnic, marele sfetnic. Sluger. Spătar, mare spătar, vel spătar; spătărel. Stolnic; mare stolnic, val stolnic. Șătrar. Vistier, vistiernic. Vornic; mare vornic, vornic mare, vel vornic; vornic de Țara de Jos (de Sus); vornicel. V. titluri de noblețe.

TITLURI DE NOBLEȚE. Subst. Nobil, aristocrat, castelan, senior, mare senior, boier, grof (reg.). Cavaler; baronet; baron; viconte; conte, grof (rar), iarl; marchiz; duce, herțog (înv.); prinț, prințișor (dim.), principe, palatin, margraf, cneaz. Lord, lady; milady. Sir. Pair. Maharadjah, maharani; rajah. Mandarin. Boier, boieraș (dim.), boiernaș; boier divanit (divanist). Nobilime, noblețe (rar), aristocrație, boierime. Titlu de noblețe, noblețe, nobilitate (înv.), seniorie, cavalerie (înv.); baronie, marchizat; principat. Boierie, căftănie (înv.). Înnobilare. Adj. Nobil, înnobilat, nobiliar, nobilitar (înv.), aristocrat, aristocratic,. seniorial, boieresc, grofesc (reg.); cavaleresc; ducal; princiar. Vb. A înnobila, a acorda un titlu de noblețe, a boieri (înv.), a ridica la rangul de boier, a căftăni (înv.), a îmbrăca cu (în) caftan. V. conducător, conducător de stat, titluri de boieri și dregători români.

Titel ohne Mittel (germ. „Titlu fără mijloace”) – proverb la adresa trufașilor care se împăunează cu multe, dar de fapt nu fac nimic. Cum spune Creangă în Poveștile sale: Fală goală, traistă ușoară. FOL.