VĂTAF, vătafi, s. m. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Supraveghetor al slugilor de la curtea unui boier sau de la o mănăstire; logofăt. 2. Conducător al unui anumit grup de curteni, de slujbași sau de oșteni ai domniei. ◊ Vătaful divanului = boier însărcinat cu convocarea divanului. Vătaf de agie = șeful poliției. Vătaf de plai = șef al plăieșilor care păzeau un plai sau o trecătoare. Vătaf de hotar = șef de străjeri, de grăniceri. Vătaf de plasă = funcționar administrativ care conducea o plasă. 3. P. gener. Persoană care avea sub ordinele sale un anumit număr de oameni; conducător, șef. ♦ Spec. Conducător al unei bresle, al unui grup de meșteșugari. ♦ Spec. Căpetenie a călușarilor, a colindătorilor etc.; persoană care conduce alaiul unei nunți. [Var.: (reg.) vătaș, vătav s. m.] – Cf. ucr. vataha, pol. wataha, bg. vatah.

vătaf sn [At: COD. VOR.² 36^v/7 / V: (îrg) ~tav, ~taj, ~taș, (înv) ~tag, ~tah, (reg) ~tau (reg) ~tău / Pl: ~fi / E: ns cf ucr ватага „ceată, mulțime”] 1 (Îvp; de obicei cu determinări în genitiv sau introduse prin pp „de”, „peste”, „pe”) Conducător (al unui grup organizat, al unei asociații de meseriași sau de negustori, al unei instituții etc.) Si: (îvp) vătășel (1). 2 (Trs; îs; îf vătav) ~ul dracilor Scaraoțchi. 3 (Pop) Cioban care conduce o stână Si: (pop) vătășel (3). 4 (Îoc boitar; șîs ~ de cârd) Cioban care merge în fruntea unei turme de oi. 5 (Mun; Trs) Persoană care are cele mai multe oi la o stână. 6 (Pop) Șef al unei echipe de pescari Si: (reg) ataman (2). 7 (Buc; Trs) Persoană care conduce, după ritual, desfășurarea unei nunți. 8 (Buc; Trs) Tânăr care însoțește (călare) pe miri, având anumite atribuții cu ocazia ceremonialului nunții Vz colăcer, vătășel, vornic, vornicel. 9 (Reg) Conducător al unei cete de tineri colindători sau de călușari. 10 (Buc) Proxenet. 11 (În Evul Mediu, în țările române; de obicei cu determinări în genitiv sau introduse prin pp „de”) Titlu dat persoanelor însărcinate cu conducerea unui grup de dregători, de oșteni, de curteni, de slujbași domnești etc., având atribuții administrative, militare sau judecătorești. 12 (Înv) Persoană care avea titlul de vătaf (11). 13 (Înv; îs) Mare ~ sau marele ~, ~ mare Șeful² vătafilor (11). 14 (Înv; îs) ~ de plai (ori de plăieși) sau ~ul plaiului Conducător al plăieșilor care păzeau un plai¹ sau o trecătoare. 15 (Iuz; îas) Subprefect al unui plai¹ Vz zapciu. 16 (Iuz; îs) ~ de plasă Funcționar administrativ care conducea o plasă. 17 (Înv; îs) ~ de divan sau ~ul divanului Titlu purtat de boierul care convoca divanul și care avea atribuții judecătorești, rezolvând litigii de mică importanță. 18 (Înv) Boier care avea titlul de vătaf (17) de divan. 19 (Înv; îs) ~ de hotar Șef de străjeri, de grăniceri. 20 (Înv; îs) ~ de agie sau ~ul agiei Șef al poliției. 21 (Înv; șîs ~ de țigani) Inspector al țiganilor domnești. 22 (Înv; și îas) Șef al unui sălaș de țigani robi, ales de stăpân. 23 (Iuz) Administrator al unei moșii (boierești). 24 (Iuz) Supraveghetor al slugilor de la curtea unui boier sau de la o mânăstire Si: (Trs; înv) prefect. 26 (Mol; îe) A da peste calul ~ului A da de bucluc.

vătaf s.m. 1 (în Ev. Med., în Țările Rom.) Conducător al unui grup de dregători, de curteni, de slujbași sau de oșteni ai domniei (avînd atribuții administrative, militare, judecătorești). ◊ Mare vătaf sau marele vătaf = conducătorul vătafilor. Vătaful divanului = boier însărcinat cu convocarea divanului. Vătaf de agie = șeful poliției. Vătaf de plai (sau de plăieși) ori vătaful plaiului = șef al plăieșilor care păzeau un plai sau o trecătoare, care avea sarcina să încaseze vămile, să controleze mărfurile care intrau sau ieșeau din țară. Vătaf de hotar (sau de graniță) = șef de străjeri, de grăniceri. Vătaf de plasă = funcționar administrativ care conducea o plasă a unui județ. Vătaf de țigani domnești = vătaf care avea sarcina de a strînge birul de la țigani și de a judeca pricinile mărunte dintre țiganii domnești. 2 Comandant al unor grupuri mici de curteni organizați în cete de la curtea unui boier sau de la o mănăstire; administrator al unei moșii (boierești); logofăt. 3 Conducător, șef (al unei organizații, al unei asociații de meseriași sau de negustori, al unei instituții etc.). ♦ Spec. Conducător al unei bresle, al unui grup de meșteșugari. ♦ Gener. Persoană avînd sub ordinele sale un anumit număr de oameni; conducător, șef. 4 Cioban care conduce o stînă. 5 Șef al unei echipe de pescari. 6 Persoană care conduce călușarii, colindătorii etc. sau alaiul unei nunți tradiționale. • pl. -i. și (înv., reg.) vătaș, vătav s.m. /cf. pol. wataha, bg. ватах, ватаф (ин), ucr. ватага „ceată, mulțime”.

VĂTAF, vătafi, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și Moldova) Supraveghetor al slugilor de la curtea unui boier sau de la o mănăstire; logofăt. 2. Conducător al unui anumit grup de curteni, de slujbași sau de oșteni ai domniei. ◊ Vătaful divanului = boier însărcinat cu convocarea divanului. Vătaf de agie = șeful poliției. Vătaf de plai = șef al plăieșilor care păzeau un plai sau o trecătoare. Vătaf de hotar = șef de străjeri, de grăniceri. Vătaf de plasă = funcționar administrativ care conducea o plasă. 3. P. gener. Persoană având sub ordinele sale un anumit număr de oameni; conducător, șef. ♦ Spec. Conducător al unei bresle, al unui grup de meșteșugari. ♦ Spec. Căpetenie a călușarilor, a colindătorilor etc.; persoană care conduce alaiul unei nunți. [Var.: (reg.) vătaș, vătav s. m.] – Cf. ucr. vataha, pol. wataha, bg. vatah.

VĂTAF, vătafi, s. m. I. (în trecut) 1. Supraveghetor al argaților și al feciorilor de la o moșie boierească; logofăt (3). Dar conac, boier, vătaf, Nouă zău nu ne lipsește! BENIUC, M. 62. Am ieșit cu tata... și cu vătafii noștri mai mult într-o plimbare. GALACTION, O. I 50. Stănică este vătaf la moșia lui Manoil. BOLINTINEANU, O. 411. 2. Căpetenie de ostași, conducător al unui anumit grup de dregători, de slujbași sau de oșteni ai domniei, [împăratul] a chemat pre vătaful curții. ISPIRESCU, E. 3. Vătaful, curții ne ieși înainte la scară cu luminări, apoi ne introduse în casă la domnul Catargiu. BOLINTINEANU, O. 282. Tot, măre, doi frați; Sărmanii legați... Dar cine-i ducea? Armaș Dragomir, Vătaful Costin, Oameni de domnie De la-mpărăție. PĂSCULESCU, R. P. 214. Vătaful divanului = boier însărcinat cu convocarea divanului. Vătaf de agie = șeful poliției. Vătaf de plai = șef al plăieșilor care păzeau un plai sau o trecătoare. Vătaf de hotar = șef de străjeri, de grăniceri. Vătaf de plasă = funcționar administrativ care conducea o plasă. Caragea l-a numit vătaf deplasă la Cloșani. GHICA, la CADE. 3. Persoană care avea sub ordinele sale un anumit număr de oameni; conducător, șef. Aleseră chiar din rîndurile manualilor și căruțașilor pe cei mai spătoși, mai porniți pe bătaie și pe petreceri, îi făcură vătafi. PAS, L. II 255. Era tovarăș cu Temistocle, vătaf de hamali. BART, E. 322. II. 1. Căpetenie a călușarilor, a colindătorilor etc.; cel care conduce alaiul unei nunți. Da întocmirea unei tovarășii [de colind] se învoiesc și asupra celui ce va fi căpetenia, vătaful sau judele cîrdului. PAMFILE, CR. 36. Vătaful a dat semn din steag Și-atunci porniră toți șireag încetinel. COȘBUC, P. I 57. 2. Șef al unei echipe de pescari; ataman. Fiecare [așezare de pescari are] cîte un ataman sau vătaf cu mai multe ajutoare. ANTIPA, P. 359. Șade vere, șade dragă, Cincizeci de nevodari, Patruzeci de lopătari, Doisprezece vătafi mari. PĂSCULESCU, L. P. 175. – Variante: (rar) vătag (I. IONESCU, D. 117), vătaș (ODOBESCU, S. I 73, BIBICESCU, P. P. 359), vătav (SLAVICI, N. I 99, MARIAN, NU. 215) s. m.

VĂTAF ~i m. 1) (în Moldova și Muntenia medievală) Persoană având misiunea de a dirija și supraveghea munca la o moșie boierească; vechil. 2) (la curtea unui demnitar) Conducător al curtenilor și slujitorilor. 3) pop. Conducător al călușarilor sau al unei cete de colindători. /Orig. nec.

VĂTAF s.m. 1. (Mold.) Comandant militar care avea în subordine o unitate cuprinzînd 100 sau 500 de oameni. Un vătah de carii sta acolea . . . cuvîntă și dzise cătră Svîntul. VARLAAM. Și făcură steaguri multe și căpitani și voievozi și izbași și vătaji. A 1756, 9^r. 2. (Mold., ȚR) Conducător al unui grup de curteni sau de slujitori domnești. A: Era vătav de aprodzi. M. COSTIN. Atunce eram și eu, Ion Neculce vel vornic, pe acie vreme vătav de aprodzi. NECULCE; cf. PSEUDO-AMIRAS (gl.); PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. B: Neagoe, vătahul de vînători. ANON. CANTAC. Au trimis Costandin-Vodă pă Văcărescu, vătaf de copii, la Craiova, de au prins pă Ștefan Cioran. R. POPESCU. // C: Văzînd mintea lui, l-au pus vătaf de feciori. ÎVM, 202^r. 3. (Olt., Ban.) Intendent, administrator. B: Domostroite(l). (...) Tocmitoriu de case. Vătah. MARDARIE, 133. Pristavnikĭ. Vătah. MARDARIE, 215. C: Vetah. Praefectus. AC, 377. Forme gramaticale: pl. nom.-ac. vătaji $(A 1756, 9^r). Variante: vătah (VARLAAM; MARDARIE, 133, 215; ANON. CANTAC.; AC, 377; PSEUDO-AMIRAS, gl.), vătav (M. COSTIN; NECULCE). Etimologie: cf. ucr. vataha, pol. wataha, bg. vatah. Cf. buluc-baș, hotnog (1), iuzbașă; ispravnic (2, logofăt (2), ș a f a r (2).

vătaf m. (pl. vătași) 1. cioban care păzește stâna: cu nouă ciobani și cu vătaful zece POP.; 2. mai mare peste: unde nu este pisică, șoarecii vătaf ridică PANN; 3. îngrijitor de curte domnească sau de moșie boierească: împăratul avea un vătaf de curte POP; 4. inspector de țigani: (vătaful) veni cu gârbaciu îndată și-i goni pe toți la cort PANN; 5. conducătorul celor ce prepară festivitățile unei nunți țărănești; 6. sensuri arhaice: a) căpitan peste cinci sute de oșteni (numit în urmă ceauș): vătaf de aprozii de vânători BĂLC; b) subprefect de plaiu (în opozițiune cu zapciu): vătașii plaiurilor și zapcii plășilor. [Turc. VATTAS, cioban: variantele vătaf, vătah, vătav, vătaș, vătaj, sunt deduse din pl. vătași; termen primitiv pastoral, sinonim cu baciu, apoi generalizat pentru căpetenie în genere (și în special militară)].

vătáf, vătáv (vest) și vatáv (est) m. (din vătaș, forma maĭ veche, uzitată și azĭ în Serbia, d. turc. ar. vattas, cĭoban. Din vătaș s’a făcut pl. vătașĭ, din care, după Leah-Leși [supt infl. Slavilor, la care h și g se prefac în ș și j], s’a făcut un singular vătah și mold. vatav, apoĭ și un pl. vatajĭ, după ce Ruteniĭ, pin anal. cu formele lor, șĭ-aŭ format un sing. vatag, bacĭ, căpitan de hoțĭ. Bg. [d. rom.] vatah și vataf. D. rut. vine rus. vatága, familie, ceată de pescarĭ la Volga, vatážnik, pescar din această ceată, pol. wataha, blebe, wataszka, vicehatman de Cazacĭ). Vechĭ. Căpitan, șef, conducător. Căpitan peste 500 de ostașĭ, numit pe urmă ceauș: vătav de oprozĭ, de vînătorĭ. Suprefect de plaĭ, în opoz. cu zapciŭ. Maĭ pe urmă. Azĭ la țară. Administrator, vechil, econom, intendent, martalog: vătavu curțiĭ domneștĭ. Azĭ. Bulibașă, șef de Țiganĭ. Conducătoru uneĭ nunțĭ țigăneștĭ, V. jude, vechil.

vătag sm vz vătaf

vătah sm vz vătaf

vătaj sm vz vătaf

vătaș sm vz vătaf

vătau sm vz vătaf

vătav sm vz vătaf

vătău sm vz vătaf

vătaș s.m. v. vătaf.

vătav s.m. v. vătaf.

VĂTAG s. m. v. vătaf.

VĂTAJ s. m. v. vătaf.

VĂTAH s.m. v. vătaf.

VĂTAV s.m. v. vătaf.

vătaș m. V. vătaf: vătaș de plaiu, vătaș de țigani.

vatáv, V. vătaf.

vătáș, V. vătaf.

vătáv, V. vătaf.^[1]

vătaf s. m., pl. vătafi

vătaf s. m., pl. vătafi

vătaf s. m., pl. vătafi

vătaf.

VĂTAF s. 1. logofăt, (înv.) epistat, ispravnic. (~ de moșie.) 2. v. conducător. 3. căpetenie, conducător, (reg.) birău, jude. (~ de colindători.) 4. v. vătășel. 5. v. bulibașă.

VĂTAF s. v. administrator, vechil.

vătaf s. v. ADMINISTRATOR. VECHIL.

VĂTAF s. 1. logofăt, (înv.) epistat, ispravnic. (~ de moșie.) 2. conducător, șef, (înv.) staroste. (~ al breslei cojocarilor.) 3. căpetenie, conducător, (reg.) birău, jude. (~ de colindători.) 4. vătășel, vornicel, (reg.) chemător, sol, frate-de-mire, frate-de-mireasă, (Transilv. și Ban.) dever, (Transilv.) vifel. (~ la o nuntă.) 5. bulibașă. (~ țiganilor.)

VĂTAF DE PLAI s. v. subprefect.

VĂTAFUL s. art. v. lucifer, satana, scaraoțchi, tartor.

vătaf de plai s. v. SUBPREFECT.

vătafu s. art. v. LUCIFER. SATANA. SCARAOȚCHI. TARTOR.

vătaf (-fi), s. m. – 1. Șef, căpitan, comandant peste 500 de oameni. – 2. În Mold., sec. XVI, administrator al unei provincii sau al unui județ. – 3. În Munt., sec. XVII-XIX, administrator de plasă. – 4. Nume a diferitelor funcții adminstrative înv.: vătaf de aprozi, portar principal; vătaf de plai, căpitan al poliției de frontieră; vătaf de visterie, șef de percepție; vătaf de cămară, slujbaș al palatului; vătaful beizadelelor, camerist principal al copiilor de domni; vătaf de călărași, căpitan de cavalerie. – 5. Conducător al unei bresle sau al unui serviciu. – 6. Șef în general; vătaf de tîlhari; vătaf de ciobani; vătaf de țigani. – 7. Administrator, intendent, garant, împuternicit, director. – Var. înv. vătav, vătah, vătaș, vatav. Origine îndoielnică, probabil tăt. vataha „grup” (Miklosich, Etym. Wb.; Lambrior 109; Tiktin; Candrea; Lokotsch 2159; cf. Cihac, II, 451). Apare în idiomuri sl. cf. vatah, vataf, rut. vatah,vatag, vatajko, vataško, pol. wata(c)ha, rus. vataga, vatažnik; dar este evident că toate aceste cuvinte se explică prin rom., cf. Miklosich, Wander., 11; Miklosich, Fremdw., 135; Candrea, Elemente, 400; Capidan, Raporturile, 191. Azi se folosește numai în sensurile 6 și 7. Der. vătășel (var. vătăjel), s. m. (funcționar inferior la primărie; înv., perceptor; Mold., vornicel (la nunți), persoană însărcinată cu protocolul); vătășoaie, s. f. (femeie, nevastă de vătaf; înv., femeie care suplinea pe tatăl orfanilor); vătăși (var. vătăji), vb. (a administra, a dirija, a guverna); vătășie (var. vătăjie), slujba, biroul vătafului; înv., impozite, taxe, podărit); vătășiță (var. vătăjiță), s. f. (nevastă de vătaf; jupîneasă care ținea cheile; Trans., prietenă care asistă mireasa în timpul nunții).

vătaf, vătafi, (vătaj, vătav), s.m. – 1. Păcurar: „Că nu-s fiara fiarelor, / Că-s vătafu oilor” (Memoria, 2001: 12). 2. Mai mare peste păcurarii de la stână; baci, gazdă, păcurariul cel mare (ALRRM, 1971: 382): „Baci sau vătaf, în Maramureș, cu frecvență mai mare a celui dintăi”, cu sensul de administrator de stână (Latiș, 1993). „Vătaful mai poate fi ciobanul care nu ia oi în responsabilitate” (idem). Vătaful este conducătorul păcurarilor care păzesc oile cu lapte; de obicei este desemnat de către stânaș; tot stânașul îl numește pe baci (conducătorul stânei și cel care prepară produsele lactate). Deci vătaf și baci nu e același lucru (Georgeoni, 1936: 78). 3. Paznic de semănături sau fânațe (Petrova, Săcel, Moisei, Borșa); vătaf de țarină (Săcel); gornic, boactăr, pândaș, iagăr (ALRRM, 1971: 421). 4. Căpetenie, comandant, șef; vătaf de tâlhari: „Pă dânsa o d-auzât / Păunașî codrilor, / Vătăjî tâlharilor” (Papahagi, 1925: 266); vătaf de colindători, vătaf de țigani etc. – Din tc. vattas „cioban” (Șăineanu, Scriban); din tăt. vataha „grup” (Miklosich, Tiktin, Candrea, Cihac, cf. DER); cf. ucr. vataha (DEX, MDA), pol. wataha, bg. vatah (DEX).

vătaf, -i, (vătaj, vătav), s.m. – I. (În Evul Mediu, în țările rom.) 1. (În Mold.) Administrator al unei provincii sau al unui județ. 2. (În Munt.) Administrator de plasă. 3. Supraveghetor al slujilor de la curtea unui boier sau la o mănăstire; logofăt. 4. Conducător (comandant, căpitan) al unui grup de curteni sau oșteni. II. (În Maramureș) 1. Păcurar: „Că nu-s fiara fiarelor, / Că-s vătafu oilor” (Memoria 2001: 12). 2. Mai mare peste păcurarii de la stână; baci, gazdă, păcurariul cel mare (ALR 1971: 382): „Baci sau vătaf, în Maramureș, cu frecvență mai mare a celui dintăi”, cu sensul de administrator de stână (Latiș 1993). „Vătaful mai poate fi ciobanul care nu ia oi în responsabilitate” (idem). Vătaful este conducătorul păcurarilor care păzesc oile cu lapte; de obicei este desemnat de către stânaș; tot stânașul îl numește pe baci (conducătorul stânei și cel care prepară produsele lactate). Deci vătaf și baci nu e același lucru (Georgeoni 1936: 78). 3. Paznic de semănături sau fânațe (Petrova, Săcel, Moisei, Borșa); vătaf de țarină (Săcel); gornic, boactăr, pândaș, iagăr (ALR 1971: 421). 4. Căpetenie, comandant, șef: vătaf de tâlhari: „Pă dânsa o d-auzât / Păunașî codrilor, / Vătăjî tâlharilor” (Papahagi 1925: 266); vătaf de colindători, vătaf de țigani etc. – Probabil din tăt. vataha „grup” (Miklosich cf. DER); Cf. ucr. vataha, pol. wataha, bg. vatah (DEX).

vătaf, vătafi s. m. (intl., înv.) 1. șef de poliție. 2. (deț.) șef de echipă sau de dormitor. 3. infractorul cu cele mai multe condamnări din bandă.