îngropa [At: TETRAEV. (1574) 212 / V: (îrg) ~rupa / Pzi: îngrop / E: în + groapă] 1 vt A băga un mort în groapă, respectând un anumit ritual Si: a înmormânta, a înhuma, (reg) a astruca. 2-3 vtr A (se) băga în pământ. 4 vt A răsădi plantă. 5-6 vtr A (se) cufunda în ceva astfel încât să fie acoperit din toate părțile. 7 vr (Fig) A se instala într-un loc retras, întrerupând legăturile obișnuite cu lumea. 8 vt (Arg; îe) Așa să mă ~pi! Se spune pentru a-l face pe ascultător să creadă ceva. 9 vt A participa la înmormântarea cuiva. 10 vt (Pex) A supraviețui cuiva. 11 vt (D situații neplăcute, incidente etc.) A uita. 12 vt A distruge. 13 vr (Nob) A se îneca. 14 vt (Fig) A ascunde. 15 vt A semăna. 16 vt (D. porumb și vie) A prăși a doua oară. 17 vr (Înv) A se fortifica, făcând gropi, șanțuri. 18 vt (Rel; fig) A irosi o calitate, un talent etc.

ÎNGROPA, îngrop, vb. I. Tranz. I. A băga un mort în groapă; a înmormînta. N-au să ne lase să-l îngropăm așa după voința noastră. SAHIA, N. 39. Peste două zile o îngropară cu cinste mare. CREANGĂ, P. 16. În liniștea sării Să mă-ngropați, pe cînd Trec stoluri zburînd, La marginea mării. EMINESCU, O. I 221. ◊ Fig. Coboară vremea ca o apă Nestăvilită-n lunga-i cale, Și fiecare ceas îngroapă Comoara tinereții tale. TOPÎRCEANU, B. 65. Faci rău că nu-nveți pictura... Îngropi talentul, fiule. EMINESCU, N. 97. ◊ Refl. pas. (Rar) P. Rareș... s-a îngropat în... monastirea Probota, zidită de el. NEGRUZZI, S. I 143. ◊ Expr. (Familiar) Să mă îngropi sau să-l îngrop, se spune ca o întărire a celor spuse pentru a părea mai convingător, a face pe ascultător să creadă. Să mă îngropi, sufletul meu, Năică, nu citi... stăi s-o ascult și eu. CARAGIALE, O. I 106. Care? Cel de colo? Să-l îngrop de l-am mai zărit pîn-acu. ALECSANDRI, T. I 355. A îngropa zilele cuiva = a nenoroci pe cineva. Fiică-sa însă plîngea de se sfărma, tot zicînd: Tată și mamă! mă rog nu-mi îngropați zilele. SBIERA, P. 126. II. 1. A băga ceva în pămînt, a acoperi cu pămînt. Prindeți un liliac... și-l îngropați într-un furnicar. ALECSANDRI, T. I 104. ◊ Refl. Am izbutit de m-am îngropat în țărnă, la rădăcina unui păpușoi. CREANGĂ, A. 6. Paloșul mi-l învîrtea... Lîngă Mogoș de cădea Și-n pămînt se îngropa. ALECSANDRI, P. P. 154. ♦ (Cu privire la plante) A acoperi cu pămînt; a trage pămînt la rădăcină, a mușuroi. A îngropat via pentru iarnă. 2. Fig. A înfunda în ceva, a ascunde acoperind bine, de toate părțile. Își îngropă fața în mîini și începu să plîngă. DUMITRIU, N. 109. Îngrop în palme capul. COȘBUC, P. I 60. ◊ Refl. D-nul Gălușcă s-o îngropat în hîrtia cea mînjită cu cerneală. ALECSANDRI, T. 703. ♦ Refl. Fig. A ajunge, a se instala undeva într-un loc retras, izolat, fără legături cu alți oameni. Vidra nu vrea să se îngroape la țară. HASDEU, R. V. 127.

A ÎNGROPA îngrop tranz. 1) A pune într-o groapă, acoperind cu pământ. 2) (defuncți) A pune în mormânt (respectând anumite ritualuri); a înmormânta; a înhuma. ◊ ~ zilele cuiva a face nenorocit pe cineva. 3) fig. A ascunde ca într-o groapă. ~ fața în palme. [Sil. în-gro-] /în + groapă

A SE ÎNGROPA mă îngrop intranz. fam. A se izola într-un loc ascuns de ochii lumii; a se înfunda. /în + groapă

îngropà v. 1. a pune în pământ: a îngropa o comoară, un trandafir, porumb; 2. a pune în groapă: a îngropa un mort; 3. fig. a se confunda în ceva: s’a îngropat între cărți.

îngrupa v vz îngropa

îngróp, a -á v. tr. (d. groapă. – Îngroápă, să îngroape). Pun în groapă și acoper cu pămînt (nisip ș. a.): a îngropa un sîmbure, o comoară, un mort (a-l înmormînta). Mor în urma cuĭva (decĭ îl îngrop eŭ pe el): de ordinar, copiiĭ îĭ îngroapă pe părințĭ. V. refl. Vechĭ. Intru în șanțurĭ (în tranșeĭ). Azĭ. Fig. Mă îngrop în cărțĭ, mă adîncesc în studiŭ, în știință. – Vechĭ și a îngrupa, -upat (u fără acc.).

îngropa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. îngrop, 3 îngroapă; conj. prez. 1 sg. să îngrop, 3 să îngroape; imper. 2 sg. afirm. îngroapă

îngropa (a ~) vb., ind. prez. 3 îngroapă

îngropa vb., ind. prez. 1 sg. îngrop, 3 sg. și pl. îngroapă

ÎNGROPA vb. v. afunda, cufunda, înfunda.

ÎNGROPA vb. 1. v. înmormânta. 2. (înv.) a semăna. (Ce ai ~ acolo?)

ÎNGROPA vb. 1. a înhuma, a înmormînta, (înv. și reg.) a astruca. (L-au ~ la cimitirul Bellu.) 2. (înv.) a semăna. (Ce ai ~ acolo?)

îngropa vb. v. AFUNDA. CUFUNDA. ÎNFUNDA.

A îngropa ≠ a deshuma, a dezgropa, a dezmormânta

Hier liegt der Hund begraben (germ. „Aici e îngropat cîinele!”) vezi: Hic iacet lepus. FOL.

a îngropa mingea-n terenul adversarului expr. (la volei) a obține un punct la capătul unui atac executat în forță.

a-și îngropa obrazul expr. a avea tupeu.