ȘATRĂ, șatre, s. f. 1. Comunitate de țigani nomazi; p. ext. grup de corturi care alcătuiesc locuințele unei comunități țigănești nomade. ◊ Loc adj. De șatră = țigănesc; nomad. ◊ Expr. (Fam.) A umbla (sau a se muta) cu șatra = a se muta deseori, pe neașteptate, cu toate lucrurile, din loc în loc. 2. (Înv.) Cort de tabără. 3. (Pop.) Construcție rudimentara care servește ca adăpost pentru vite, pentru uneltele gospodăriei etc. ♦ Baracă de scânduri, acoperită cu pânză, în care negustorii își vând mărfurile la târg. [Pl. și: șetre] – Din bg., sb. šatra, magh. sátor.

șatră sf [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: (reg) ~tără, ~tăr sn / Pl: ~re, (reg) șetre / E: bg шатра, srb šatra, mg sátor] 1 (Îrg) Cort de tabără. 2 (Îrg; pex) Tabără militară. 3 Cort al rromilor nomazi. 4 (Pex) Grup de corturi care alcătuiesc locuințele unei comunități de rromi nomazi. 5 (Pex) Comunitate de rromi nomazi. 6 (Îla) De ~ Caracteristic rromilor Si: (nrc) țigănesc. 7 (Îal) Care aparține rromilor Si: (nrc) țigănesc (26). 8 (Fig; îal) Nomad. 9 (Fig; îal) Grosolan (1). 10 (Pfm; îlav) Ca la ~ În mare dezordine și murdărie. 11 (Pfm; îe) A umbla (sau a se muta) cu ~ra A se muta (deseori, pe neașteptate) cu toate lucrurile. 12 (Pfm; îe) A face ~ A se instala undeva ca acasă. 13 (Reg; îe) A azvârli cu piatra în ~ A face aluzie la ceva. 14 (Îs) Țigan de ~ Rrom nomad corturar. 15 (Pop) Construcție improvizată (adesea un simplu cort), în care negustorii își expun marfa la târguri sau în piețe. 16 (Pop; prc) Tarabă. 17 (Reg) Șopron (1). 18 (Reg) Acoperiș mobil de șindrilă (1). 19 (Reg) Prelungire a podului la case pe capetele ieșite în afara grinzilor. 20 (Reg) Streașină (la stog). 21 (Pfm; pex; dep) Locuință dărăpănată. 22 (Pfm; pex; dep) Locuință murdară. 23 (Mar) Prispă (închisă cu scânduri ca un cerdac). 24 (Reg) Coviltir (1).

ȘATRĂ, șatre, s. f. 1. Cort în care se adăpostesc țiganii nomazi; p. ext. grup de corturi care alcătuiesc locuințele unei comunități țigănești nomade. ◊ Loc. adj. De șatră = țigănesc; nomad. ◊ Expr. (Fam.) A umbla (sau a se muta) cu șatra = a se muta deseori, pe neașteptate, cu toate lucrurile, din loc în loc. ♦ Comunitate de țigani nomazi. 2. (Înv.) Cort de tabără. 3. (Pop.) Construcție rudimentară care servește ca adăpost pentru vite, pentru uneltele gospodăriei etc. ♦ Baracă de scânduri, acoperită cu pânză, în care negustorii își vând mărfurile la târg. [Pl. și: șetre] – Din bg., scr. šatra, magh. sátor.

ȘATRĂ, șetre și șatre, s. f. 1. Cort al țiganilor nomazi; p. ext. grup de corturi alcătuind locuințele unei comunități țigănești nomade. He, he, orașul nostru îți va părea mai pe urmă o șatră de țigani. VORNIC, P. 182. Patru sute de țigani locuiesc în șatrele din vale. STANCU, D. 488. Era de o seamă cu Oleana și, mici copii, se jucaseră împreună în șatra țigănească. GALACTION, O. I 68. ◊ Expr. (Familiar) A umbla (sau a se muta) cu șatra = a se muta cu tot calabalîcul. Uff! suspină Sabina, strîngîndu-și vraful de cărți și caiete. Acum unde mă mai mut cu șatra? C. PETRESCU, C. V. 83. ♦ Comunitate, grup de țigani nomazi. Doisprezece urși are șatra. STANCU, D. 182. Era o viermuială în Amara de parcă satul ar fi pornit să-și mute locul ca o șatră cînd s-a isprăvit popasul. REBREANU, R. II 172. ◊ Țigan de șatră = țigan nomad, de cort; corturar. 2. (Învechit) Cort de tabără. Dumbravă vornicul descălică în fața șatrei domnești. ODOBESCU, S. I 172. Turcii... adunîndu-se de toate părțile, năvăliră dindărătul creștinilor pînă la locul unde erau întărite șatrele (corturile). BĂLCESCU, O. I 48. 3. Construcție primitivă (adesea un simplu acoperiș susținut pe bîrne) care servește ca adăpost pentru vite, pentru uneltele gospodăriei etc. V. baracă, șopron. În șatra din dosul curții ciocanele sună. SADOVEANU, O. I 50. ♦ Baracă de scînduri, acoperită cu pînză, în care negustorii își vînd marfa la tîrg. Printre mii de șatre albe, Vezi fanare în amurg Și prin pulberea de aur oamenii pe uliți curg. IOSIF, V. 53. Porniți de la altă șatră cîțiva săteni se apropiară și maistor Pavel le arătă negoțul. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 92. Șetrele precupeților, scaunele măcelarilor și tarabele gelepilor turci, armeni sau greci, erau închise în ziua aceea. ODOBESCU, S. I 109. Săracele șetrele, Cum mărită fetele! De n-ar fi armean cu șatră, N-ai vedea fată gătată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 424.

ȘATRĂ ~e f. 1) Cort în care se adăpostesc țiganii nomazi. 2) Totalitate de corturi ale unei comunități de țigani nomazi. 3) Comunitate de țigani nomazi. 4) înv. Chioșc de scânduri acoperit cu pânză, în care negustorii își vindeau mărfurile la bâlci. [G.-D. șatrei] /<bulg., sb. šatră, ung. sátor

șatră f. 1. cort: în fața șetrei domnești; 2. cort țigănesc: țigan de șatră, nomad; 3. fam. locuință proastă și murdară. [Slav. ȘATĬRŬ, cort].

șátră f., pl. șatre (ca la J. Bt. Dat. uĭt. 33) și șetre, ca vadră-vedre, vatră-vetre (bg. šatra, cort; sîrb. šatra, baracă, umbrar, šator și čador, cort; rus. šatér, d. csl. šatĭrŭ, šatorŭ, čatoru, cort, care vine d. turc. çadyr, çatyr, cort, d. pers. čatr, id.; țig. șater, șatra. V. ceadîr). Vechĭ. Cort. (La Dos. Ps. „sat”). Azĭ. Ceată de Țiganĭ nomazĭ așezațĭ în corturĭ. A umbla cu șatra, a umbla cu tot calabalîcu. A face șatră, a te instala ca acasă. Ca la șatră, ca la Țiganĭ, în mare dezordine și murdărie. Vest. Magherniță, gașcă, șopron, șandrama, baracă de negustor: cum intră pe poarta cimitiruluĭ, merg cătră șatră, care este un fel de șopron lung și lat acoperit cu șindrilă, ĭar de jur împrejur sînt scaune și o masă lungă și lată. Aceste șoproane (în Maram. și Trans.) se află la fie-care biserică. (Șez. 30, 205). Pridvor, verandă, ceardac, portic. – Pl. vechĭ și șetri, ca piatră, pĭetri.

șatăr sn vz șatră

șatără sf vz șatră

șatră (desp. șa-tră) s. f., g.-d. art. șatrei; pl. șatre

șatră (șa-tră) s. f., g.-d. art. șatrei; pl. șatre

șatră s. f. (sil. -tră), g.-d. art. șatrei; pl. șatre

șatră, șetre.

ȘATRĂ s. v. cort, prispă.

ȘATRĂ s. așezare, sălaș. (~ de țigani.)

ȘATRĂ s. așezare, sălaș. (~ de țigani.)

șatră s. v. CORT. PRISPĂ.

șatră (șetre), s. f. – 1. Cort. – 2. Cort, sălaș portabil al țiganilor nomazi. – 3. Familie de țigani. – 4. Baracă, magherniță. – 5. (Maram.) Foișor. Sl. šatĭrŭ, bg., cr. šator (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 386; Ivănescu, BF, VI, 104), poate din tc. (per.) çadir (Miklosich, Fremdw., 128; Roesler 609), sau chirchizul šatyr (Vasmer, III, 379), cf. ceadîr. Der. din gr. ἐξέδρα (Diez, Gramm., I, 128) sau dintr-un idiom anterior indoeurop. (Lahovary 341) este foarte ipotetică. – Der. șetrar (var. șătrar), s. m. (țigan nomad; slujbaș al Palatului însărcinat cu organuzarea taberelor); șetrărie, s. f. (slujba de șetrar).

șatră, șetre, s.f. – 1. Cort, locuință țigănească: „Pă tată-to l-am văzut / La o șatră armenească / Cai negri să potcovească” (Bilțiu, 1990: 252). 2. Baracă, gheretă, chioșc de scânduri, acoperit cu pânză, ce se ridică de negustori pe la târguri de țară sau bâlciuri (Brediceanu, 1957): „Și mi-aș pune șatra-n prag / Ș-aș vinde la dor și drag” (Brediceanu, 1957: 91). 3. (reg.) Prispa cu stâlpi și arcade confecționate din lemn, pe fața casei și/sau pe toate cele trei laturi ale acesteia (Dăncuș, 2010). Pridvorul caselor țărănești, târnaț (Bud, 1908; Bârlea, 1924; ALRRM, 1971: 251). „Maică, dacă-s supărată, / Ies afară, stau pe șatră” (Calendar, 1980: 103). (Maram.). 4. Platou montan. ♦ (top.) Șatra Pinti), masiv (1.014 m) în Munții Lăpușului, un rest eruptiv, izolat către sud, care are formă de con, cu un larg piemont în jur. Șatra desparte depresiunile Lăpuș și Copalnic, pe care le domină ca un masiv impunător (Geografia, 1987: 64; Posea, 1980). Se presupune că aici își avea haiducul Pintea Viteazul unul dintre locurile sale de refugiu (Vișovan, 2008). „Aceie nu-i zare a zări, / Tăt e Șătruca Pintii” (Papahagi, 1925: 246). – Din bg. šatra „cort” (Scriban, Miklosich, Cihac, Ivănescu, cf. DER; DEX, MDA), srb. šatra „baracă, umbrar” (Scriban, DEX, MDA), magh. sátor (DEX, MDA), sl. šatǐrǔ „cort” (Șăineanu; Miklosich, Cihac, Ivănescu, cf. DER).

șatră, șetre, s.f. – 1. Cort, locuință țigănească: „Pă tată-to l-am văzut / La o șatră armenească / Cai negri să potcovească” (Bilțiu 1990: 252). 2. Baracă, gheretă, chioșc de scânduri, acoperit cu pânză, ce se ridică de negustori pe la târguri de țară sau bâlciuri (Brediceanu 1957): „Și mi-aș pune șatra-n prag / Ș-aș vinde la dor și drag” (Brediceanu 1957: 91). 3. Prispa cu stâlpi și arcade confecționate din lemn, pe fața casei și/sau pe toate cele trei laturi ale acesteia (Dăncuș 2010). Pridvorul caselor țărănești, târnaț (Bud 1908; Bârlea 1924; ALR 1971: 251). Sens exclusiv în Maramureș. „Maică, dacă-s supărat, / Ies afară, stau pe șatră” (Calendar 1980: 103). Șatra Pintii. „Aceie nu-i zare a zări, / Tăt e Șătruca Pintii” (Papahagi 1925: 246). – Din sl. šatǐrǔ, bg. šator (Miklosich, Cihac); Scr. satra (DEX).

a umbla cu șatra expr. a se muta deseori din loc în loc.