țăran, ~ă [At: MOXA, 360/4 / V: (îrg) ~rean (Pl: țăreni) smf, (înv) țerean smf, țeran sm / Pl: ~i, ~e, (reg) țărăni sf / E: țară + (e)an] 1 sm (Îrg) Locuitor al unei țări (11). 2 sm (Înv) Nume dat în Transilvania și Banat românilor din Țara Românească și Moldova înainte de 1918 Si: regățean. 3 sm (Ban) Nume dat românilor din Țara Românească și stabiliți în unele regiuni din Banat Si: (reg) bufan. 4 a Care aparține unei țări (11). 5 sm (Înv) Băștinaș (1). 6 sm (Îvr) Compatriot. 7 smf Persoană care locuiește în mediul rural, având ca ocupație principală agricultura și creșterea animalelor Si: sătean, (fam) opincar; (pop) român, (îrg) mojic, (reg) paur. 8-9 sm (Mol; îcs) Noi ~ii de la țară (Melodie după care se execută) un dans popular. 10 a (Îoc orășean, urban) De (la) țară. 11 sm (Îrg) Iobag. 12 smf (Dep) Om lipsit de educație, de maniere Si: mojic. 13 sm (Reg; îoc muntean) Câmpean (9).

ȚĂRAN sm. 1 Om de la țară, sătean: ~ul, cînd merge, tropăește și cînd vorbește, hodorogește (CRG.); boierul, cînd i-e foame, se plimbă, Țiganul fluieră, ~ul își bate nevasta (ZNN.); Preoți, protopopi, la talpe ca pe ~i îi bătea (LET.) ¶ 2 Trans. Locuitor de la șes, cîmpean (în opoz. cu „muntean”).

ȚĂRAN, țărani, s. m. Om de la țară, a cărui ocupație principală este agricultura; sătean. Acești țărani ardeleni sînt crescători de vite, pe înălțimile aspre ale munților. BOGZA, C. O. 26. Curînd începură să se adune iar țăranii, unul cîte unul. REBREANU, R. II 209. Țăranul mergea pe lîngă boi și-i tot îndemna să meargă mai iute. CREANGĂ, O. A. 295. Despot, sîntem țărani. Nu vindem țara noastră, nici cugetul pe bani. ALECSANDRI, T. II 189.

ȚĂRAN ~i m. 1) Persoană care trăiește în mediul rural și se îndeletnicește cu agricultura. 2) Persoană care face parte din țărănime. /țară + suf. ~(e)an

țăran m. 1. om dela țară; 2. fig. om grosolan.

țărán, -că s. (d. țară). Locuitor de la țară (saŭ și de la marginea orașuluĭ) din clasa de jos. Fig. Om necĭoplit, mojic: nu fi țăran! Trans. Cîmpean. – Țăranu nostru e bun, dar și viclean. Gorki îl caracterizează așa pe cel din Rusia: „Țăranu nu e blînd și nu ĭubește adevăru și dreptatea. E un realist sever și șiret care, cînd e vorba de interesele luĭ, afectează admirabil simplicitatea. Pin natura luĭ nu e prost și o știe prea bine” (VR. 1926, 2-3, 369). V. clăcaș, moșnean, răzăș, sătean, vecin; boĭer.

țărean sm vz țăran

țeran sm vz țăran

țerean sm vz țăran

❍ȚĂREAN sm. 1 Olten. = ȚĂRAN ¶ 2 Băn. Om din țară, din vechiul regat.

femeie-țăran(că) s. f. Femeie care locuiește în mediul rural și se îndeletnicește cu munca pământului și cu creșterea animalelor ◊ „Să luăm o frezie, o garoafă și să le dăruim femeii-țărănci și femeii-zidar și femeii-ministru sau medic.” Sc. 10 III 84 p. 5. ◊ „La Muzeul Internațional al Femeilor din Bonn (Germania) [va avea loc] manifestarea intitulată «Lunile României». Prezentarea se va desfășura pe mai multe secțiuni: femeia-țăran, femeia-muncitor [...]” R.l. 3 XI 93 p. 5 (din femeie + țăran)

pictor-țăran s. m. țăran care pictează ◊ „Satul pictorilor – Kovaciza este un sat din Serbia, Iugoslavia, renumit pentru faptul că numără printre locuitorii săi nu mai puțin de 17 pictori-țărani. Neavând nici o pregătire specială în domeniul artei penelului, aceștia practică, în perioadele de răgaz, așa-numita pictură naivă.” Sc. 31 V 74 p. 6. ◊ „Comentariul, dar mai ales ilustrațiile sunt deosebit de interesante, de la «Vameșul» Henry Rousseau, la pictorii-țărani germani.” R.lit. 10 IV 75 p. 22. ◊ „E în stilistica acestui portret amintirea unei viziuni străvechi a pictorilor-țărani din arta românească.” R.l. 27 III 79 p. 2 (din pictor + țăran)

scriitor-țăran, -toare/-că s. m. f. țăran[că] ce scrie opere literare ◊ „100 de ani de la nașterea scriitorului-țăran M.K.” Sc. 29 XII 71 p. 4. ◊ „Scriitoare-țărancă” R.l. 14 XI 75 p. 2 ◊ „[La Arad] prima întâlnire a scriitorilor-țărani din România [...] Întâlnirea a reunit 22 scriitori-țărani din 15 județe ale țării.” R.l. 3 X 76 p. 2. ◊ „Recent a avut loc la Arad cea de-a doua întâlnire a scriitorilor-țărani din România.” Cont. 24 XI 78 p. 8; v. și R.l. 11 III 76 p. 2 (din scriitor [-toare] + țăran[că])

țăreán, -eáncă s., pl. enĭ, ence (d. țară). Olt. Țăran. Ban. Trans. Locuitor din „țară”, adică din „Țara Românească” (Muntenia), apoĭ și din tot regatu Româniiĭ din ainte de 1918. V. regățean.

țăran s. m., pl. țărani

țăran s. m., pl. țărani

țăran s. m., pl. țărani

țăran.

ȚĂRAN s. v. câmpean.

ȚĂRAN s. sătean, (pop.) român, (înv. și reg.) mojic, poporan, (reg., mai ales în Banat) paur, (fam.) opincar, (peior.) mămăligar.

țăran s. v. CÎMPEAN.

ȚĂRAN s. sătean, (pop.) român, (înv. și reg.) mojic, poporan, (reg., mai ales în Ban.) paur, (fam.) opincar, (peior.) mămăligar.

ȚĂRAN. Subst. Țăran, sătean, poporan (înv.), român (pop.), agricultor, plugar, plugăraș (dim.), muncitor agricol, agrarian (rar), mojic (înv. și reg.), țărănoi (augm., depr.); felah (Egipt, Arabia, Palestina); peon (America Latină); contadin (Italia); fermier. Țărancă, țărăncuță (dim.), săteancă, poporană (înv.), româncă (pop.), agricultoare. Țăran liber, răzeș, baș-răzeș, moșnean, moștean (înv. și reg.); țărancă liberă, răzeșiță. Țăran iobag, iobag, clăcaș, șerb, rumân, vecin; argat, argățel (dim., rar), pălmaș, ziler, zilaș (rar), rîndaș. Iobăgîță (pop.); argată, zileră. Țăran sărac; țăran mijlocaș; țăran bogat, gazdă (reg.), chiabur, chiaburaș (dim., depr.), chiaburan (depr.), chiaburoi (augm., depr.); chiabură, chiaburoaică, chiaburană (depr.). Țăran cooperatist, țăran colectivist, cooperator, colectivist; colhoznic (U.R.S.S.). Țărănie, plugărie, plugărit, plugărire (rar); răzășie (reg.); iobăgie, iobăgire, clăcășie, șerbie, șerbire (înv.), argăție (rar). Țărănime, plugărime, mojicime (înv.), popor, talpa țării; răzeșime (reg.), răzeșie (reg.); iobăgime, argățime. Clasa țărănească; țărănimea muncitoare; țărănimea săracă; țărănimea mijlocașă; țărănimea bogată, chiaburime. Țărănimea cooperatistă. Adj. Țărănesc, plugăresc; răzeșesc (reg.), moșnenesc, moștenesc (înv. și reg.); iobăgesc, clăcășesc, șerbesc, argățesc (rar); chiaburesc. Vb. A fi țăran, a lucra pămîntul, a se ocupa de munca pămîntului, a plugări. A iobăgi, a clăcăși, a clăcui (reg.), a șerbi (înv.), a argăți (rar). Adv. Țărănește, plugărește (rar), mojicește. V. asuprire, iobăgie, locuitor.

O, FORTUNATOS NIMIUM, SUA SI BONA NORINT, AGRICOLAS! (lat.) ce fericiți ar fi țăranii de și-ar da seama de fericirea lor! – Vergiliu, „Georgica”, II, 458-459. Țăranii nu știu cât de fericit e traiul lor patriarhal în comparație cu viața agitată a cetății. P. ext. Oamenii nu apreciază binele pe care îl au.

a fi țăran / de la țară expr. (vulg.) a fi bădăran / mojic; a fi răuvoitor.

țăran bășit expr. (vulg.) persoană novice.

țăran flaușat expr. (adol., peior.) (om) ipocrit, fățarnic.