BINECUVÂNTAT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântarea cuiva; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri). Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat, legitim. – V. binecuvânta.

binecuvântat², ~ă a [At: DRĂGHICI, R. 117/21 / V: (îrg) bire~ / Pl: ~ați, ~e / E: binecuvânta] 1 Care a primit binecuvântare (religioasă) Si: blagoslovit. 2 (Fig) Înzestrat. 3 (D. lucruri) Cu o acțiune binefăcătoare (2). 4 (D. cauze, motive etc.) Justificat.

binecuvântat¹ sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: binecuvânta] (Rar) 1-4 Bine-cuvântare (1-4).

BINECUVÂNTAT, -Ă, binecuvântați, -te, adj. 1. Care a primit binecuvântare religioasă; blagoslovit. ♦ Fig. Înzestrat, talentat, dotat. 2. (Despre lucruri) Care are o acțiune binefăcătoare. 3. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat. – V. binecuvânta.

binecuvântat a. fig. întemeiat: pricină binecuvântată.

birecuvântat a vz binecuvântat²

binecuvîntat, -ă adj. 1 Care a primit binecuvîntare (religioasă). Untdelemn binecuvîntat. ◊ Fig. Aici pămîntul nostru e binecuvîntat, El varsă rîuri de aur (BOL.). ♦ Fig. Care este înzestrat, talentat, dotat. A afirmat că tînărul este un pianist binecuvîntat. 2 (despre lucruri) Care are o acțiune binefăcătoare. Ploi binecuvîntate căzuseră la vreme (GAL.). ♦ Care este fericit, norocos. Zi binecuvîntată. 3 (despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, îndreptățit, justificat. • pl. -ți, -te. /v. binecuvînta.

BINECUVÎNTAT adj. p. BINECUVÎNTA.

BINECUVÎNTAT, -Ă, binecuvîntați, -te, adj. 1. Mai ales în sens bisericesc) Care a primit binecuvîntarea cuiva; blagoslovit. Untdelemn binecuvîntat. GALACTION, O. I. 17 2. Fig. Bogat înzestrat de natură. Țară binecuvîntată. ▭ Aici pămîntul nostru e binecuvîniat, El varsă rîuri d-aur. BOLINTINEANU, O. 13. 3. (Despre lucruri) Care merită laudă sau preamărire (pentru acțiunea sa binefăcătoare). Ploi binecuvîntate căzuseră la vreme. GALACTION, O. I 37. 4. (Despre motive, cauze, pricini) Bine întemeiat, îndreptățit, legitim.

BINECUVÎNTAT, -Ă, binecuvîntați, -te, adj. 1. (Cu sens bisericesc) Care a primit binecuvîntarea cuiva. 2. Fig. Bogat înzestrat de natură. 3. (Despre lucruri) Care merită laudă (pentru acțiunea sa binefăcătoare). O ploaie binecuvîntată. 4. (Despre cauze, motive etc.) Bine întemeiat, legitim. – V. binecuvînta.

binecuvîntát, -ă adj. Fig. Serios, întemeiat: motive binecuvîntate.

BINECUVÂNTAT adj. v. binevenit, folositor, fundamentat, îndreptățit, întemeiat, just, justificat, legitim, logic, motivat, salutar, serios, temeinic, util.

BINECUVÂNTAT adj. 1. (BIS.) blagoslovit, (înv.) preablagoslovit. (~ă Fecioară!) 2. v. preamărit.

Binecuvântat ≠ afurisit

BINECUVÎNTAT adj. 1. (BIS.) blagoslovit, (înv.) preablagoslovit. (~ Fecioară!) 2. glorificat, lăudat, mărit, preamărit, preaslăvit, proslăvit, slăvit. (~ zi a Unirii!)

binecuvîntat adj. v. BINEVENIT. FOLOSITOR. FUNDAMENTAT. ÎNDREPTĂȚIT. ÎNTEMEIAT. JUST. JUSTIFICAT. LEGITIM. LOGIC. MOTIVAT. SALUTAR. SERIOS. TEMEINIC. UTIL.