18 definiții pentru gust
din care- explicative (9)
- morfologice (3)
- relaționale (2)
- etimologice (2)
- enciclopedice (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
GUST, gusturi, s. n. I. Simț prin care organismul primește (cu ajutorul limbii și mucoasei bucale) informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe cu care vine în contact; senzație produsă de o substanță (alimentară) prin excitarea limbii și mucoasei bucale; proprietatea unor substanțe (alimentare) de a provoca această senzație. ◊ Loc. adj. Cu gust = gustos. Fără (niciun) gust = lipsit de gust bun; fad. ◊ Expr. A da de (sau a afla) gustul (unui lucru) = a începe să-ți placă (un lucru). II. Fig. 1. Capacitatea de a înțelege sau de a aprecia frumosul (în natură, în artă). ◊ Loc. adj. De gust = (despre oameni) cu simț estetic sau artistic dezvoltat; (despre manifestări, realizări ale oamenilor) care exprimă, arată un asemenea simț. Fără (sau lipsit de) gust = (despre oameni) lipsit de simț estetic; (despre manifestări sau realizări ale oamenilor) urât. De prost gust = a) care arată lipsa simțului estetic; b) nepotrivit, penibil, jenant. ◊ Loc. adv. Cu gust = cu pricepere, în mod estetic. 2. Înclinație, predispoziție, pornire. ♦ Preferință. 3. Plăcere, dorință, poftă. – Lat. gustus.
gust3, ~ă a [At: DA ms / Pl: guști, ~e / E: îngust] (Reg) Îngust.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
gust2 sm [At: HEM 530 / E: pbl (au)gust] (Reg) Luna august.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
gust1 sn [At: DOSOFTEI, V. S. 151 / Pl: ~uri / E: ml gustus] 1 Simț prin care organismul primește (cu ajutorul limbii și mucoasei bucale) informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe cu care vine în contact. 2 Senzație produsă de o substanță (alimentară) prin excitarea limbii și mucoasei bucale. 3 Proprietate a unor substanțe (alimentare) de a determina gustul (2). 4 (Fig) Capacitate de a înțelege sau de a aprecia frumosul (în natură, în artă). 5 (Îlav) Cu ~ Cu pricepere. 6 (Îal) În mod estetic. 7 (Îla) Cu ~ Gustos. 8 (Îla) Fără (nici un) ~ Lipsit de gust bun, fad. 9 (Îe) A da de (sau a afla) ~ul (unui lucru) A începe să-i placă (un lucru). 10 (D. oameni; îla) De ~ Cu simț estetic sau artistic dezvoltat. 11 (Îal; d. manifestări, realizări ale oamenilor) Care exprimă, arată un simț estetic sau artistic dezvoltat. 12 (D. oameni; îla) Fără (sau lipsit de) ~ Lipsit de simț estetic. 13 (Îal; d. manifestări sau realizări ale oamenilor) Urât. 14 (Îla) De prost ~ Care arată lipsa simțului estetic. 15 (Îal) Nepotrivit. 16 (Îal) Penibil. 17 (Îal) Jenant. 18 Plăcere. 19 Dorință. 20 Poftă. 21-22 (Îe) A (i se) tăia sau a (i se) lua cuiva ~ A pierde sau a face să piardă plăcerea sau dispoziția pentru ceva. 23 (Îe) A avea (sau a-i fi ori a (i) se face cuiva ~ de... sau a(-l) prinde sau a(-l) apuca (pe cineva) ~ul de... A fi (sau a se lăsa) cuprins de dorința de a face ceva. 24 (Îe) A face pe ~ul cuiva A face potrivit plăcerii sau dorinței cuiva. 25 (Îe) A(-și) face ~ul A-și îndeplini o dorință, a-și satisface o plăcere. 26 Înclinație. 27 (Fig) Preferință. 28 (Înv) Gustare. 29 (Reg; îe) A veni cu ~ A aduce o mostră de rachiu sau de vin pentru vânzare.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
GUST, gusturi, s. n. I. Simț prin care organismul primește (cu ajutorul limbii și mucoasei bucale) informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe cu care vine în contact; senzație produsă de o substanță (alimentară) prin excitarea limbii și mucoasei bucale; proprietatea unor substanțe (alimentare) de a provoca această senzație. ◊ Loc. adj. Cu gust = gustos. Fără (nici un) gust = lipsit de gust bun; fad. ◊ Expr. A da de (sau a afla) gustul (unui lucru) = a începe să-ți placă (un lucru). II. Fig. 1. Capacitatea de a înțelege sau de a aprecia frumosul (în natură, în artă). ◊ Loc. adj. De gust = (despre oameni) cu simț estetic sau artistic dezvoltat; (despre manifestări, realizări ale oamenilor) care exprimă, arată un asemenea simț. Fără (sau lipsit de) gust = (despre oameni) lipsit de simț estetic; (despre manifestări sau realizări ale oamenilor) urât. De prost gust = a) care arată lipsa simțului estetic; b) nepotrivit, penibil, jenant. ◊ Loc. adv. Cu gust = cu pricepere, în mod estetic. 2. Înclinație, predispoziție, pornire. ♦ Preferință. 3. Plăcere, dorință, poftă. – Lat. gustus.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
GUST, gusturi, s. n. I. 1. Senzație produsă (mai ales de alimente) asupra mucoasei limbii; proprietatea (mai ales a alimentelor) de a provoca această senzație. Nu mai știm gustul cărnii. DUMITRIU, N. 17. Frunza lasă în gură un gust cleios și dulce acidulat. C. PETRESCU, C. V. 215. Mă mir ce gust poți găsi să pufuiești din gură ca un neamț? ALECSANDRI, T. I 175. ◊ Fig. Aerul are un gust tare, sărat, ca aerul mărilor și al oceanelor. STANCU, U.R.S.S. 124. ◊ A avea gust rău (sau amar) în gură = a avea în gură o senzație neplăcută, pentru că stomacul (sau ficatul) nu funcționează bine. ◊ Loc. adj. Cu gust = cu gust bun, gustos. Pe unde le ducea el, pășunea era mai cu gust. ISPIRESCU, L. 230. Fără (nici un) gust = lipsit de gust bun, nepotrivit ca gust. ◊ (Urmat de determinări care arată cine produce senzația) Simt în gură gust de buruiană amară. SAHIA, N. 52. Uitasem gustul apei de cînd n-am mai băut. ISPIRESCU, L. 341. ◊ Expr. A da de gustul sau a afla gustul (unui lucru) = a începe să-ți placă (un lucru). 2. (Numai la sg.) Simț prin care distingem (cu ajutorul terminațiilor nervoase din papilele gustative aflate în mucoasa limbii) dacă ceva e dulce, sărat, amar, acru etc. Stimulenții gustului. Organul gustului. Nervii gustului. II. Fig. 1. (Rar la pl. cu aceeași valoare ca la sg.) Capacitatea pe care o are cineva de a înțelege sau a aprecia frumosul (în literatură, artă etc.). Tomșa avea doamnă și era om cu gusturi. Toată toamna intraseră la el, cu lucruri scumpe și alese, negustori. SADOVEANU, O. VII 109. Scopul lui era să îndemne pe artiști și să formeze gustul publicului. GHICA, S. A. 80. ◊ (Precizat) Gust literar. ▭ Astăzi timpurile acelea s-au trecut; cu gustul artistic al unei clase, și mai ales al celei stăpînitoare, nu se mai poate întreține o artă. IONESCU-RION, C. 41. ◊ Loc. adj. (Despre persoane) De gust = care are simțul estetic sau artistic dezvoltat. Era un om de gust. STANCU, U.R.S.S. 54. Fără (sau lipsit de) gust = care dovedește lipsă de simț estetic; urît. Uite-o, e la geam... – Nu mi se pare așa de urîtă. Dar ce halat fără gust! ARGHEZI, P. T. 127. (Expr.) Glumă de prost gust (sau lipsită de gust) = glumă lipsită de haz, nesărată, care poate supăra sau jigni. ◊ Loc. adv. Cu gust = cu pricepere, cu simț estetic; elegant. Îmbrăcat cu gust. Interior mobilat cu gust. ◊ Compus: bun-gust = simț estetic rafinat. 2. (Rar) Stil artistic. Ulițele sînt bine trase, de amîndouă părțile cu palaturi zidite în deosebite gusturi. KOGĂLNICEANU, S. 5. 3. Înclinație, aplecare; predispoziție, pornire. Aveam aceleași gusturi, același suflet. VLAHUȚĂ, O. A. 470. Gusturile-mi stătătoare și trîndava-mi fire nu m-au iertat să deviu vînător. ODOBESCU, S. III 13. ♦ Preferință. Știa că d. Zaharia Duhu are un automobil cumpărat după alegerea și gustul doamnei Cecil Tudose, dar că nu-l folosește niciodată. C. PETRESCU, A. 306. Am să-mi cumpăr șaluri După gustul meu. ALECSANDRI, T. I 38. 4. Plăcere, dorință, poftă. Înalt prea sfinția-sa e gata să se plece cu supunere în fața măriei-sale și să-l ungă domn... așa cum va porunci slăvitul stăpîn și cum e gustul măriei-sale. SADOVEANU, N. P. 346. Ivan însă poroncește să-i aducă... lăutari și femei frumoase, că are gust să facă un guleai (= chef). CREANGĂ, O. A. 210. Prietenul vechi este ca vinul, care pe cît se învechește pe atît mai cu gust se bea. PANN, P. V. III 19. ◊ Expr. A-i trece, a (i se) tăia sau a (i se) lua (cuiva) gustul (pentru ceva) = a pierde sau a face pe cineva să-și piardă plăcerea, pofta pentru ceva. Am mai tăiet gustul de popie unuia, care venise în gazdă la noi. CREANGĂ, A. 102. Cum... se face Că-mi trece gustul de-a mă juca? ALECSANDRI, T. I 185. A avea (sau a-i veni, a-i fi, a i se face cuiva) gust de... = a fi cuprins de o dorință, de o poftă, a avea chef de... Nea Ghiță părea mai liniștit, avea gust de vorbă. SADOVEANU, M. C. 148. Cui e gust de însurat Nu pețască fata-n sat. ȘEZ. V 44. A-l prinde (sau a-l apuca) pe cineva gustul să... = a-l cuprinde pe cineva pofta, capriciul să... A-și face gustul (sau un gust) = a-și îndeplini o dorință, o plăcere, o poftă. A face (pe) gustul (cuiva) = a face conform plăcerii sau dorinței cuiva. Plec numai să fac gustul medicilor. C. PETRESCU, C. V. 33. Numai de (sau pentru) un gust = pentru satisfacerea, unui capriciu trecător. Avocatul învîrtește o mică prefă (= preferanță) în trei, știi, «numai d-un gust». DELAVRANCEA, S. 144.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
GUST ~uri n. 1) Simț al organismului prin care percepe (cu ajutorul limbii și mucoasei bucale) proprietățile chimice ale substanței cu care vine în contact. 2) Senzație produsă, în special de alimente, asupra mucoasei bucale și limbii. ~ sărat. ~ amar. ~ neplăcut. ◊ A da de ~ (a prinde la ~) a începe să placă. 3) Facultate a omului de a înțelege și a aprecia frumosul. * Cu ~ cu simț estetic. De prost ~ a) lipsit de simț estetic; b) care produce o impresie neplăcută. 4) Preferință deosebită pentru ceva; predilecție. ~ pentru cărți vechi. ~ pentru călătorii. 5) Dorință (nestăvilită) de a avea sau de a face ceva; poftă; chef. * A-i trece (sau a i se tăia) cuiva ~ul pentru ceva a nu mai dori ceva. /<lat. gustus
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
gust n. 1. simț al cărui organ e limba; 2. savoarea alimentelor; 3. facultatea de a aprecia ceeace-i frumos: artist de gust; 4. inclinațiune particulară: gust pentru muzică; 5. mod personal de a simți: fiecare are gustul său; 6. caracter propriu unui autor sau artist, unei școale: tablou în gustul lui Rafael; 7. grație, eleganță: se îmbracă cu gust. [Lat. GUSTUS].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
1) gust n., pl. urĭ (lat. gûstus, maĭ probabil decît gŭstus; vgr. geustós, gustat, d. geúo, gust, v. tr. [V. gușă]; it. sp. gusto, fr. goût, pg. gosto). Simțu pin care apreciezĭ alimentele: avea gust supțire. Impresiunea pe care o fac alimentele asupra limbiĭ: mĭerea are gust dulce. Fig. Facultatea de a aprecia ce e frumos: critic plin de gust. Înclinațiune, predilecțiune: gust pentru pictură. Dorință, poftă: am gust de un pepene bun, de plecare, să plec. Mod personal de a simți, de a lucra: fie-care artist are gustu luĭ, tabloŭ în gustu luĭ Rafael. Grație, eleganță: îmbrăcat cu gust. Opiniune, preferență: a-țĭ spune gustu. Mîncare fără gust, mîncare fadă, nesărată.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
gust s. n., (preferințe) pl. gusturi
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de Serene76
- acțiuni
gust s. n., pl. gusturi
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
gust s. n., pl. gusturi
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
GUST s. 1. preferință. (Avem ~uri deosebite.) 2. v. poftă.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
GUST s. 1. preferință. (Avem ~uri deosebite.) 2. chef, dispoziție, dorință, plac, plăcere, poftă, voie, voință, vrere, (pop.) vrută, (înv.) deșiderat, ogod, poftire, poftit, poftitură, rîvnă, rîvnire, tabiet. (După ~ inimii.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
gust s. m. – August. Lat. augustus, este simplu dublet al lui agust. – Der. gustar, s. m. (august), cu suf. -ar, sau posibil din lat. augustālis, cf. calabr. agustaricu; gustător, s. m. (august), prin încrucișare cu gusta, fiind perioada de coacere a fructelor.
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
gust (gusturi), s. n. – 1. Simț, senzație produsă de o substanță alimentară. – 2. Savoare. – 3. Înclinație, predilecție, pornire. – 4. Poftă, dorință, chef. – 5. Grație, pricepere, eleganță. – 6. Opinie, preferință. – Mr. gustu. Lat. gŭstus (Pușcariu 748; Candrea-Dens., 775; REW 3927; DAR), cf. alb. gust, it., sp. gusto, fr. goût, port. gosto. A fost întărit și nuanțat în anumite întrebuințări literare de paralelismul cu fr. goût. – Der. gusta, vb. (a lua puțin dintr-o mîncare sau băutură, a savura, a degusta; a încerca, a experimenta, a afla; a aprecia, a simți, a înțelege), cuvînt comun întregului teritoriu romanic, cu excepția Crișanei (ALR, I, 82), cf. mr. gustu, megl., istr. gust (după Pușcariu 749; Candrea-Dens., 776; REW 3926 și DAR, direct din lat. gŭstāre), și al cărui ultim sens se datorează exemplului fr. goûter; gustare, s. f. (înv., savoare, gust; mîncare rece între mese; Mold., Trans., Banat, prînz); gustări, vb. (a gusta; a lua puțin dintr-o mîncare), cu suf. expresiv -ri; gustăreț, adj. (înv., mîncăcios); desgusta, vb. (a se plictisi de), format pe baza fr. dégoûter, cf. mr. disgustare; desgustător, adj. (repugnant; scîrbos); pregusta, vb. (a gusta, a lua o gustare; refl., a se deda unui viciu, a se nărăvi); gustos, adj. (savuros). – Din rom. provine rut. gust, cu adj. gustovnyj (Candrea, Elemente, 408).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare enciclopedice
Definiții enciclopedice
DE GUSTIBUS (ET COLORIBUS) NON DISPUTANDUM (lat.) despre gusturi (și culori) nu se discută – Adagiu scolastic. S-a răspândit ca o justificare a libertății de a avea preferințe personale în domeniul nedemonstrabilului.
- sursa: DE (1993-2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
De gustibus et coloribus non disputandum (lat. „Despre gusturi și culori nu trebuie să discuți”) – Proverb al filozofilor scolastici din evul mediu, s-a răspîndit repede în foarte multe limbi. Germanii au varianta: „Gusten und Ohrfeigen sind verschieden” (Gusturile și palmele sînt diferite). De obicei se folosește textul latin într-o formă rezumativă: „De gustibus non disputandum”, sau chiar numai: „De gustibus...” Înțelesul e simplu: cînd e vorba de gusturi și de culori, ne pierdem degeaba vremea cu dispute, fiecare om avînd în această privință păreri și preferințe proprii. FIL.
- sursa: CECC (1968)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
substantiv neutru (N24) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
gust, gusturisubstantiv neutru
- 1. Simț prin care organismul primește (cu ajutorul limbii și mucoasei bucale) informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe cu care vine în contact; senzație produsă de o substanță (alimentară) prin excitarea limbii și mucoasei bucale; proprietatea unor substanțe (alimentare) de a provoca această senzație. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Nu mai știm gustul cărnii. DUMITRIU, N. 17. DLRLC
- Frunza lasă în gură un gust cleios și dulce acidulat. C. PETRESCU, C. V. 215. DLRLC
- Mă mir ce gust poți găsi să pufuiești din gură ca un neamț? ALECSANDRI, T. I 175. DLRLC
- Aerul are un gust tare, sărat, ca aerul mărilor și al oceanelor. STANCU, U.R.S.S. 124. DLRLC
- Simt în gură gust de buruiană amară. SAHIA, N. 52. DLRLC
- Uitasem gustul apei de cînd n-am mai băut. ISPIRESCU, L. 341. DLRLC
- Stimulenții gustului. Organul gustului. Nervii gustului. DLRLC
- A avea gust rău (sau amar) în gură = a avea în gură o senzație neplăcută, pentru că stomacul (sau ficatul) nu funcționează bine. DLRLC
- Cu gust = gustos. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: gustos
- Pe unde le ducea el, pășunea era mai cu gust. ISPIRESCU, L. 230. DLRLC
-
- Fără (niciun) gust = lipsit de gust bun. DEX '09 DLRLCsinonime: fad
- A da de (sau a afla) gustul (unui lucru) = a începe să-ți placă (un lucru). DEX '09 DEX '98 DLRLC
-
- 2. Capacitatea de a înțelege sau de a aprecia frumosul (în natură, în artă). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Tomșa avea doamnă și era om cu gusturi. Toată toamna intraseră la el, cu lucruri scumpe și alese, negustori. SADOVEANU, O. VII 109. DLRLC
- Scopul lui era să îndemne pe artiști și să formeze gustul publicului. GHICA, S. A. 80. DLRLC
- Gust literar. DLRLC
- Astăzi timpurile acelea s-au trecut; cu gustul artistic al unei clase, și mai ales al celei stăpînitoare, nu se mai poate întreține o artă. IONESCU-RION, C. 41. DLRLC
- 2.1. Stil artistic. DLRLC
- Ulițele sînt bine trase, de amîndouă părțile cu palaturi zidite în deosebite gusturi. KOGĂLNICEANU, S. 5. DLRLC
-
- De gust = (despre oameni) cu simț estetic sau artistic dezvoltat; (despre manifestări, realizări ale oamenilor) care exprimă, arată un asemenea simț. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Era un om de gust. STANCU, U.R.S.S. 54. DLRLC
-
- Fără (sau lipsit de) gust = (despre oameni) lipsit de simț estetic; (despre manifestări sau realizări ale oamenilor) urât. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Uite-o, e la geam... – Nu mi se pare așa de urîtă. Dar ce halat fără gust! ARGHEZI, P. T. 127. DLRLC
-
- De prost gust = care arată lipsa simțului estetic. DEX '09 DEX '98
- De prost gust = jenant, nepotrivit, penibil. DEX '09 DEX '98sinonime: jenant nepotrivit penibil
- Glumă de prost gust (sau lipsită de gust) = glumă lipsită de haz, nesărată, care poate supăra sau jigni. DLRLC
- Cu gust = cu pricepere, în mod estetic. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: elegant
- Îmbrăcat cu gust. Interior mobilat cu gust. DLRLC
-
-
- 3. Aplecare, pornire, predispoziție, înclinație. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: aplecare pornire predispoziție înclinație
- Aveam aceleași gusturi, același suflet. VLAHUȚĂ, O. A. 470. DLRLC
- Gusturile-mi stătătoare și trîndava-mi fire nu m-au iertat să deviu vînător. ODOBESCU, S. III 13. DLRLC
- 3.1. Preferință. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: preferință
- Știa că d. Zaharia Duhu are un automobil cumpărat după alegerea și gustul doamnei Cecil Tudose, dar că nu-l folosește niciodată. C. PETRESCU, A. 306. DLRLC
- Am să-mi cumpăr șaluri După gustul meu. ALECSANDRI, T. I 38. DLRLC
-
-
-
- Înalt prea sfinția-sa e gata să se plece cu supunere în fața măriei-sale și să-l ungă domn... așa cum va porunci slăvitul stăpîn și cum e gustul măriei-sale. SADOVEANU, N. P. 346. DLRLC
- Ivan însă poroncește să-i aducă... lăutari și femei frumoase, că are gust să facă un guleai (= chef). CREANGĂ, O. A. 210. DLRLC
- Prietenul vechi este ca vinul, care pe cît se învechește pe atît mai cu gust se bea. PANN, P. V. III 19. DLRLC
- A-i trece, a (i se) tăia sau a (i se) lua (cuiva) gustul (pentru ceva) = a pierde sau a face pe cineva să-și piardă plăcerea, pofta pentru ceva. DLRLC
- Am mai tăiet gustul de popie unuia, care venise în gazdă la noi. CREANGĂ, A. 102. DLRLC
- Cum... se face Că-mi trece gustul de-a mă juca? ALECSANDRI, T. I 185. DLRLC
-
- A avea (sau a-i veni, a-i fi, a i se face cuiva) gust de... = a fi cuprins de o dorință, de o poftă, a avea chef de... DLRLC
- Nea Ghiță părea mai liniștit, avea gust de vorbă. SADOVEANU, M. C. 148. DLRLC
- Cui e gust de însurat Nu pețască fata-n sat. ȘEZ. V 44. DLRLC
-
- A-l prinde (sau a-l apuca) pe cineva gustul să... = a-l cuprinde pe cineva pofta, capriciul să... DLRLC
- A-și face gustul (sau un gust) = a-și îndeplini o dorință, o plăcere, o poftă. DLRLC
- A face (pe) gustul (cuiva) = a face conform plăcerii sau dorinței cuiva. DLRLC
- Plec numai să fac gustul medicilor. C. PETRESCU, C. V. 33. DLRLC
-
- Numai de (sau pentru) un gust = pentru satisfacerea, unui capriciu trecător. DLRLC
- Avocatul învîrtește o mică prefă (= preferanță) în trei, știi, «numai d-un gust». DELAVRANCEA, S. 144. DLRLC
-
-
etimologie:
- gustus DEX '09 DEX '98