15 definiții pentru hibă

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HIBĂ, hibe, s. f. (Fam.) Defect, cusur. – Din magh. hiba.

hi sf [At: N. REV. R. 1910, 86 / V: ibă / Pl: ~be / E: mg hiba] 1 Defect. 2 Boală. 3 Viciu. 4 (Fig) Vină. 5 Lipsă. 6 Nevoie. 7 Grijă.

HIBĂ, hibe, s. f. (Reg.) Defect, cusur. – Din magh. hiba.

HIBĂ, hibe, s. f. (Regional) Defect, cusur. Lască vedem noi ce hibă are. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 112, 6/2. Și mai sînt și alte hibe: amenzi fără rost, un soi de cantină, de prăvălie, unde-i jefuiește ca-n codru. GALAN, Z. R. 392.

híbă f., pl. e (ung. hiba, a. î., de unde și slovac. rut. hiba, Bern. 1, 412). Trans. Rar în Mold. Munt. Defect, cusur. Neajuns, neplăcere: cu el n’am hibă. Grijă, habar, păsare: n’am hibă (nu-mĭ pasă), am o hibă (am o grijă). – În Ĭal. ibă.

i sf vz hibă

íbă, V. hibă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

hi (fam.) s. f., g.-d. art. hibei; pl. hibe

hi (fam.) s. f., g.-d. art. hibei; pl. hibe

hi s. f., g.-d. art. hibei; pl. hibe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

HI s. v. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu.

hi s. v. CUSUR. DEFECT. DEFICIENȚĂ. IMPERFECȚIUNE. INSUFICIENȚĂ. LACUNĂ. LIPSĂ. METEAHNĂ. NEAJUNS. PĂCAT. SCĂDERE. SLĂBICIUNE. VICIU.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

hibă (hibe), s. f. – (Trans.) Cusur, defect. Mag. hiba (DAR). – Der. hibaș, adj. (defectuos). Din aceeași familie face parte hie, s. f. (lipsă, nevoie), din mag. hi.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

hibă, hibe, s.f. – (reg.) Cusur, defect: „Că în ceasu’ ce-o născut / Nicio hibă n-o avut” (Ștețco, 1990: 76). – Din magh. hiba „greșeală, eroare; defect” (Scriban; DA, cf. DER; DEX, MDA).

hibă, -e, s.f. – Cusur, defect: „Că în ceasu’ ce-o născut / Nicio hibă n-o avut” (Ștețco 1990: 76). – Din magh. hiba „greșeală, eroare; defect”. Cf. germ. Hieb „lovitură, crestătură” (Țurcanu 2005).

Intrare: hibă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hi
  • hiba
plural
  • hibe
  • hibele
genitiv-dativ singular
  • hibe
  • hibei
plural
  • hibe
  • hibelor
vocativ singular
plural
ibă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

hi, hibesubstantiv feminin

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.