jaf sn [At: (a. 1621) IORGA, D. B. I, 39 / V: giaf (iuz) jah, (Mol) jac, (Ban) jau / Pl: ~uri / E: pn żak, mg zsác^[1]] 1 Furt săvârșit prin violență Si: jăpcăneală, jefuială (2), jefuire (2), jefuit¹ (2). 2 (Ccr) Lucruri furate prin jaf (1). 3 (Pex) Pradă de război. 4 (Îe) A face ~ A jefui (1). 5 (Îae) A prăda. 6 (Fam; îae) A face risipă. 7 (Îs) ~-armat Jaf (1) săvârșit cu arme de foc. 8 (Fam) Risipă. 9 (Fam) Pagubă. 10 (Îe) ~ (sau pagubă) în ciuperci! Se spune pentru a arăta nepăsare față de o pagubă considerată neînsemnată. 11 (Înv; îe) A fi de (sau în) ~ A fi de batjocură. 12 (Îe) A da ~ (la ceva) A se repezi la pradă. 13 (Înv; îe) A da în (sau de) ~ A lăsa pradă. 14 (Înv; îe) A lua cu jacul A răpi. 15 (Fam; fig) Distrugere. 16 (Înv) Fâșie de pământ.

JAF (pl. -iuri), Mold. Bucov. JAC (pl. -jacuri), ‡JAH sn. Faptul de a jefui, prădare, pradă: aduceau, în țara asta blîndă, urgia și jaful războiului cu toate cruzimile lui (VLAH.); ați socotit voi că-i Moldova țară de jac (ODOB.); ian, o țară de jac, satul lui Cremine (ALECS.); au luat den nedreptăți și jahure și au strîns avuție (PRV.-MB.) [pol. žak].

JAF, jafuri, s. n. 1. Acțiunea de a jefui; prădare, devastare, furt însoțit de violență. Văzînd eu de la o vreme că nu mai încetează cu jafurile, mi-am luat inima-n dinți și m-am dus la boier să mă jăluiesc. CREANGĂ, A. 159. ◊ Expr. Jaf în ciuperci v. ciupercă. (Învechit) A lăsa jaf sau a da în (ori de) jaf = a lăsa pradă, a îngădui ca cineva să fie jefuit. Țara... lăsată jaf și măcel bașibuzucilor. ODOBESCU, S. III 408. Năvăliră în Polonia și deteră în jaf provinciile Volinia și Podolia! BĂLCESCU, O. II 144. ♦ Faptul de a stoarce averi prin exploatare sau prin manopere frauduloase. Niciodată nu se vor șterge din amintirea poporului nostru vremurile întunecate în care jaful trusturilor de peste hotare și al exploatatorilor băștinași se împletea cu menținerea țării în înapoiere economică, cu dezlănțuirea teroarei sălbatice împotriva muncitorilor și țăranilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2746. ♦ Risipă (de obicei din avutul altuia). A făcut jaf în făină. 2. (Învechit, cu sens colectiv) Lucruri jefuite, pradă (de război). Se întoarseră la locul luptei spre a culege jaful. BĂLCESCU, O. II 258. – Variantă: (învechit) jac (NEGRUZZI, S. I 169, ALECSANDRI, P. P. 113) s. n.

JAF ~uri n. 1) Furt (mare), săvârșit cu violență; prăda; despuiere. 2) Obiect sustras printr-un asemenea act de violență. 3) fam. Cheltuieli mari (pentru ceva), care depășesc cu mult prețul sau cheltuielile reale. /<pol. žak

jaf n. acțiunea de a jăfui și rezultatul ei: pradă, plească. [Tras din jăfuì].

jaf și (vechĭ) jah n., pl. urĭ (d. jac). Jac, prădăciune, jăfuire.

giaf sn vz jaf

jac¹ sn vz jaf

jah sn vz jaf

jau sn vz jaf

†JAC 👉 JAF.

❍JAU (pl. -uri) sn. Băn. = JAF.

JAC s. n. v. jaf.

jac n. Mold. jaf: țaraĭ în jac! AL. [Pol. JAK].

jac n., pl. urĭ (po. žak, jaf, d. mgerm. sack, sac [sackmann, servitor de armată, jăfuitor, de unde ung. zsákmány, jaf, it. saccomanno], d. lat. saccus, sac, de unde și it. sacco, sac, jaf, fr. sac. V. sac, jacă, jăcmănesc). Est. Rar azĭ. Jaf.

jah V. jaf.

jaf s. n., pl. jafuri

jaf s. n., pl. jafuri

jaf s. n., pl. jafuri

jaf.

JAF s. v. risipă.

JAF s. 1. jefuire, jefuit, pradă, prădare, prădat, prădăciune, (livr.) rapt, (înv.) dobândă, prădășug, răpiciune, răpștire. (Porniți pe ~.) 2. v. tâlhărie.

jaf s.n. I 1 jefuire, jefuit¹, pradă, prădare, prădat¹, rapt, ‹înv. și pop.› apucătură, prădăciune, răpire, ‹pop.› plean, ‹înv. și reg.› jerpelire, ‹reg.› haram, răbălaș, răblușag, ‹înv.› apucare, apucat¹, dobândă, prădășug, prădătură, privască, răpiciune, răpit¹, răpitură, răpștire, ‹arg.› globire. Motivul crimei a fost jaful. 2 banditism, tâlhărie, ‹înv. și reg.› tâlhărit, ‹reg.› robălie, ‹înv.› tâlhărășug, tâlhărire, tâlhărșag, tâlhușag, ‹fran.› brigandaj. Unii trăiesc din jaf. 3 (fam.; deprec.; ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) ‹reg.; deprec.› jarcă, jarchilă, jarchină. Bătrâna poartă un jaf de palton. 4 (fam.; deprec.; de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Rablă. Rugină. Ruginitură. Vechitură. 5 (concr.; milit.; înv.) v. Captură. Pradă. II fig. risipă. A făcut un adevărat jaf în zahăr.

JAF s. 1. jefuire, jefuit, pradă, prădare, prădat, prădăciune, (livr.) rapt, (înv.) dobîndă, prădășug, răpiciune, răpștire. (Porniți pe ~.) 2. banditism, gangsterism, tîlhărie, (franțuzism) brigandaj, (înv. și reg.) tîlhărit, (reg.) robălie, (înv.) tîlhărășug, tîlhărire, tîlhărșag, tîlhușag. (Stîrpirea ~.)

jaf s. v. RISIPĂ.

jaf (jafuri), s. n. – Jaf, prădăciune. – Var. (înv.) jac, jah. It. sacco, prin intermediul mag. zsák (Philippide, Principii, 297; DAR), sau al pol. žak (Cihac, II, 155; Tiktin), cf. jacă. Der. nu este clară, întrucît cuvîntul pol. este rar și cel mag. înseamnă numai „sac”, însă cf. mag. zsákolni „a prăda”. Nu este normală nici alterarea c › h › f, pe care Tiktin încearcă să o explice printr-o veche pronunțare germană cu k aspirat și DAR printr-o încrucișare cu rut. žah „groază”; dar este vorba fără îndoială de o transformare în interiorul limbii rom., deoarece cele trei forme sînt amplu reprezentate: cf. doctor › doftor. Der. jăcaș, adj. (înv., jefuitor); jefui, vb. (a prăda), cu var. înv. jecui, jăcui; jefuitor, adj. (care jefuiește); jefuială, s. f. (jaf; stoarcere de impozite); jecmăni (var. jăcmăni), vb. (a jefui, a prăda), din mag. zsákmány „jefuire” < it. saccomanno (Cihac, II, 155; DAR); jecmăn, s. n. (jefuire), deverbal al cuvîntului anterior; jecmăneală, s. f. (jaf; stoarcere de impozite). Jac apare de la începutul sec. XVII, jecmăni de la începutul sec. XVIII.

jaf, jafuri s. n. (peior.) 1. marfă de calitate inferioară. 2. aparatură electronică de proveniență dubioasă.