JIVINĂ, jivine, s. f. Animal sălbatic; fiară, dihanie, lighioană, jiganie; p. gener. vietate, ființă. [Pl. și: jivini] – Din bg. živina.

jivină sf [At: COD. VOR. 97 / V: jâv~, joav~, juv~ / Pl: ~ne, ~ni / E: bg живина] 1 (Iuz) Ființă. 2 Animal sălbatic Si: dihanie, fiară, jiganie (5), jigăranie (5), (iuz) jivinie. 3 Jiganie (2). 4 (Înv; dep) Om de altă nație Si: străin.

JIVINĂ, jivine (jivini), s. f. Animal sălbatic; fiară, dihanie, lighioană, jiganie; p. gener. vietate, ființă. – Din bg. živina.

JIVINĂ, jivine, s. f. Animal sălbatic; fiară, lighioană, dihanie. Jivinele rătăceau pe întinderea dreaptă, amestecîndu-și scîncetele și schiaunele cu glasurile vîntului. SADOVEANU, M. C. 20. E groaznic de a vedea cum aceste jivine se răped. ODOBESCU, S. III 16. Acolo se adună la strîmtele potici, Pîndind, ca vînătorii, mișcările jivinei. ALECSANDRI, P. III 204. – Pl. și: jivini (TULBURE, V. R. 29, CREANGĂ, P. 31).

JIVINĂ ~e f. pop. Animal sălbatic (fioros); dihanie; jiganie; jigodie; lighioană. [G.-D. jivinei] /<bulg. živina

jivină f. 1. orice animal sălbatic: om, șerpe, în sfârșit orice altă jivină CR.; 2. Tr. păsări de curte. [Serb. JIVINA, animal, pasăre de curte; lit. viețuitoare].

jivínă f., pl. e și ĭ (bg. sîrb. živina, animal orĭ pasăre domestică; ceh. živina, aliment, pol. žyvina, vietate, d. vsl. živŭ, viŭ, životŭ, vĭață, animal, feară, životinu, animal, d. žiti-živon, a paște, a trăi. V. jitar, juvelnic). Animal, monstruos orĭ rar, maĭ ales reptil saŭ insect (jiganie, dihanie). – În Mold. sud și juvínă: lăcustă orĭ altă juvină (VR. 1911, 11, 244), în Ban. joávină.

jâvină sf vz jivină

joavină sf vz jivină

juvină sf vz jivină

❍JUVINĂ = JIVINĂ.

joávină V. jivină.

juvínă V. jivină.

jivină s. f., g.-d. art. jivinei; pl. jivine

jivină s. f., g.-d. art. jivinei; pl. jivine

jivină s. f., g.-d. art. jivinei; pl. jivine

jivină

jivină, -ne.

JIVINĂ s. v. fiară.

jivină s.f. (zool.) animal, bestie, dihanie, fiară, sălbăticiune, <înv. și pop.> lighioană, gadină, jiganie, jigodie, bidiganie, ciută, gad, oară², pociganie, poghibală, sălbăticie, sălbăticime, sălbăticitură. Se teme să nu fie atacat de jivinele pădurii.

JIVINĂ s. bestie, dihanie, fiară, lighioană, sălbăticiune, (pop.) gadină, jiganie, (reg.) ciută, sălbăticie, sălbăticime, (Transilv. și Mold.) gad, (Transilv.) sălbăticitură. (În pădure trăiesc multe ~.)

jivină (jivine), s. f. – Lighioană, animal. – Var. juvină, jivenie, juvenie. Sl. (bg., sb., cr., slov.) živina, pol. žywina, din sl. živŭ „viu” (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 160; Tiktin; Conev 51). Din același etimon sl. provin juveturi, s. f. pl. (păsări de curte), în loc de *jiveturi; juvete, s. m. (pește de mărime mijlocie), în loc de *jivete, cu suf. -ete; juvac, s. n. (năvod); juvelnic, s. n. (năvod), în loc de *jivelnic, din bg. živĕlnik (Candrea, GS, VI, 324; Conev 74).