MOȘIE, moșii, s. f. 1. Mare proprietate funciară aflată în stăpânirea, de obicei ereditară, a unui moșier; proprietate (mare) de pământ cultivabil. ♦ (Înv. și pop.) Avere moștenită; p. gener. orice bun moștenit. ♦ (Fam.) Lucru de care cineva poate dispune cum vrea. 2. (Înv.) Pământ strămoșesc; patrie. – Moș + suf. -ie.

moșie² sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~ii / E: moși + -ie] (Nob) Moșit (1).

moșie¹ sf [At: PSALT. 38 / Pl: ~ii / E: moș + -ie] 1 (Îvp) Avere, proprietate funciară moștenită Si: (înv) ocină, părinție. 2 (Îvp; pgn) Orice bun moștenit Si: patrimoniu, moștenire, (1), succesiune. 3 (Înv; îla) De ~ Ereditar. 4 (Bis; înv) Moștenire veșnică. 5 Proprietate funciară dobândită de cineva prin cumpărare, donație etc. 6 Proprietate mare de pământ cultivabil Vz domeniu, latifundiu. 7 (Reg; îla) Cu ~ Certăreț. 8 (Reg; d. cai; îla) Cu ~ în baltă Nărăvaș. 9 ( Reg) Zestre. 10 (Reg) Pământ pe care îl are un sat. 11 Teritoriu al satului. 12 (Reg) Teren cultivat sau plantat. 13 (Reg; irn) Organ genital al femeii. 14 (Îvp) Țară natală Si: patrie. 15 (înv) Loc de origine al cuiva. 16 (D. oameni; îla) De ~ sau de ~șia lui (ori sa etc.) Originar din... 17 (D. limbă; îal) Care aparține patriei vorbitorului Si: matern. 18 (D. păcate, slăbiciuni, greșeli ale oamenilor; îal) Originar. 19 (Înv) Seminție. 20 (Înv) Populație. 21 Lucru de care cineva poate dispune cum vrea.

MOȘIE, moșii, s. f. 1. Mare proprietate (funciară) dobândită de cineva (prin cumpărare, donație etc.); proprietate (mare) de pământ cultivabil. ♦ (Înv. și pop.) Avere moștenită; p. gener. orice bun moștenit. ♦ (Fam.) Lucru de care cineva poate dispune cum vrea. 2. (Înv.) Pământ strămoșesc; patrie. – Moș + suf. -ie.

MOȘIE, moșii, s. f. 1. Proprietate mare de pămînt cultivabil, mare gospodărie individuală, proprietate funciară a unui moșier. Moșia d-tale?.. Departe-i?... În care județ? ALECSANDRI, T. I 287. Se afla la moșia lui la Bărboși, în ținutul Neamțului. BĂLCESCU, O. I 188. De moștenim moșii părintești... peste puțini ani le și vindem făr’ de a ști în care parte de loc au fost. GOLESCU, Î. 125. ♦ (Familiar) Lucru de care poți dispune, domeniu de unde cineva poate fura nestingherit. 2. (Arhaizant) Țară strămoșească, patrie. Iubirea de moșie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid! EMINESCU, O. I 147. Hai, copii, cu voinicie Să scăpăm biata moșie De păgîni și de robie! ALECSANDRI, P. I 5. 3. (Învechit) Moștenire. (Fig.) Tata, cînd s-a dus Spre negrul apus, Moșie mi-a dat Sufletu-i curat. BELDICEANU, P. 113. Toată a lui nerozie E de la părinți moșie. PĂUN, P. V. I 93.

MOȘIE ~i f. 1) Mare proprietate funciară stăpânită de un moșier. ~ boierească. ~ mănăstirească. 2) înv. Teritoriu cultivat care aparținea unei localități sătești. 3) Ceea ce aparține cuiva în mod exclusiv. 4) înv. Pământ strămoșesc; țară natală; patrie. /moș + suf. ~ie

moșie f. 1. țară strămoșească, patrie: să scăpăm biata moșie de păgâni și de robie AL.; 2. proprietate rurală, teren cultivat la țară: are două moșii. [Lit. pământ dobândit dela moși și proprietate moștenită individual].

moșíe f. (d. moș. Cp. cu patrie). Vechĭ. Moștenire, pămînt moștenit, țară strămoșească, baștină, patrie. De moșie, de stremoșie, (doc. 1672), din moșĭ în strămoșĭ, ohabnic. Cărțĭ de moșie, hîrtiĭ care arată moștenirea. Om de moșie, băștinaș, indigen. Azĭ. Mare întindere de pămînt stăpînită la țară și pe care pot fi munțĭ, bălțĭ, pădurĭ, sate și ogoare. Fig. Mijloc de cîștig: meseria e o moșie.

moșic¹ sm [At: PANN, Ș. I, 21/7 / Pl: ~ici / E: moș + -ic] 1-4 (Ca apelativ; șhp) Moș (1, 8) (mic de statură) Si: moșuleț (1-4), moșulică (1-4), (reg) moșuc (1-4), moșuț (1-4).

mușie sf vz moșie¹

moșie s. f., art. moșia, g.-d. art. moșiei; pl. moșii, art. moșiile (desp. -și-i-)

moșie s. f., art. moșia, g.-d. art. moșiei; pl. moșii, art. moșiile

moșie s. f., art. moșia, g.-d. art. moșiei; pl. moșii, art. moșiile

MOȘIE s. 1. domeniu, latifundiu, (Transilv.) iosag, (înv.) posesiune, prediu. (~ boierească.) 2. (înv.) ocină, părinție. (Pământul moștenit de la părinți se numea în trecut ~.)

MOȘIE s. v. moștenire, patrie, patrimoniu, succesiune, țară.

moșie s. v. MOȘTENIRE. PATRIE. PATRIMONIU. SUCCESIUNE. ȚARĂ.

MOȘIE s. 1. domeniu, latifundiu, (Transilv.) iosag, (înv.) posesiune, prediu. (~ boierească.) 2.* (înv.) ocină, părinție. (Pămîntul moștenit de la părinți se numea în trecut ~.)

Moșia, moșie – foncția, foncție – sînt cuvintele polițaiului Pristanda din O scrisoare pierdută (act. I, sc. 2). Rămas singur, după discuția cu „conu Fănică” (prefectul Tipătescu), eroul lui Caragiale își analizează situația și face o comparație: „(Grea misie, misia de polițai... Sătulul nu crede în ăl flămînd... De-o pildă, conul Fănică: moșia, moșie, foncția, foncție, coana Joițica, coana Joițica: trai, neneco... Da eu, unde? famelie mare, renumerație după buget mică.” Expresia se aplică în cazuri similare. Unei persoane cu o situație materială frumoasă, dar cu un caracter urît, manifestînd nepăsare sau chiar aroganță față de cei din jur, i se pot adresa vorbele lui Pristanda: „Ce-i pasă? Moșia-moșie, foncția-foncție!” LIT.

moșie, moșii s. f. lucru de care cineva poate dispune cum vrea

MOȘÍE¹ s. f. 1. (Învechit și popular) Avere, proprietate (funciară) moștenită, (învechit) ocină, părinție; p. g e n e r. orice bun moștenit, patrimoniu, moștenire (1), succesiune. Cum fu Avraam chemat de Dumnezeu și moșiia luiș lăsă, așa Zachei lăsă vama. CORESI, EV. 454. Au vîndut a lui direaptă ocină și moșie din sat din Filipești (a. 1591). GCR I, 38/26, cf. CUV. D. BĂTR. i, 101/7. Nu-ș va piiarde moșnenia (moșiia MUNT.). PRAV. 93, cf. 230, ANON. CAR. Această casă. . . să fie dumisale și giupînesei dumisale. . . și nepoților și strenepoților dumilor sale dreaptă moșie și cumpărătură (a. 1762). URICARIUL, X, 76. Să fie om învățat la tălmăcirea sloveniei, ca să poată ceti și tălmăci hrisoavele cele slovenești de moșii înaintea domnului (a. 1764). GCR II, 76/2, cf. 76/6. Am vîndut dreptu al nostru bătrîn de moșie (a. 1786). URICARIUL, X, 111. De moștenim moșii părintești. . . , peste puțini ani le și vindem. GOLESCU, Î. 94. Din partea mea din moșie Dă, maică, o liturghie. JARNIK-BÎRSEANU, D. 198. ◊ F i g. Cu bună învățătură ca o moșie tuturor împreună l-au lăsat și mai vîrtos celor lipsiți și însătați de învățătură. EUSTRATIE, ap. GCR I, 118/28. Toată a lui nerozie E de la părinți moșie. PANN, P. V. I, 93/10. ◊ L o c. a d j. (Învechit) De moșie = ereditar. La scaunul cel de moșie a tătîne-seu. URECHE, LET. I, 177/21. Să-l scoațe din domnia ce-i era de moșiie de atîte vacuri a Batoreștilor. M. COSTIN, O. 49. Scaunul cel de mărire i-l face cumu i-are fi fost lui de moșie. EUSTRATIE, PRAV. 11/9. Arată cum s-au făcut crăimea Ungariei de moșie casei Austriei. ȘINCAI, HR. III, 145/2. ♦ (Învechit, în limbajul bisericesc) Moștenire veșnică. Și întru moșiia împărăției ceriului (a. 1642). GCR I, 101/36. Moșiia veacului ce va să hie. VARLAAM, C. 273, cf. DOSOFTEI, PS. 44/7. ♦ (Sens curent) Proprietate (funciară) dobîndită de cineva (prin cumpărare, donație etc.); proprietate (mare) de pămînt cultivabil (întreținută prin exploatarea iobagilor). V. d o m e n i u, l a t i f u n d i u. Anania și muiarea lui Sanfira ascunseră o parte din banii aceia, care bani făgăduise ca să dea lui D[u]mn[e]zeu vînzînd o moșie. CHEIA ÎN. 5^r/27. Nici o casă aicea în țară, moșii ca acele, ocine, sate, curți n-au avut. M. COSTIN, O. 135. Iară moșiile să nu să poată hărăzi altora, fără locuitorilor acei țări. N. COSTIN, L. 577. Să nu s-amestece la boieriile Moldovii. . . nici moșii să cumpere. NECULCE, L. 212. Eu am să întovărășesc . . . boierul cît de puțin vreo cîteva luni spre a cheltui veniturile aceștii moșii. KOTZEBUE, U.16^v/9. Ceilalți au adus cîștiurile moșiilor. NEGRUZZI, S. I, 87. Nu va trece mult și vei avea moșii, țigani și averi nenumărate. FILIMON, O. I, 126. Moșia d-tale ?. . . Departe-i ?. . . în care județ ? ALECSANDRI, T. I, 287, cf. 244. Du-te chiar acum la stăpînul moșiei. CREANGĂ, P. 155. Să știi, stăpîne, că aici sîntem pe moșia unei Gheonoaie. ISPIRESCU, L. 4, cf. 5, 41. Du-te după dînsul, Căci găzdac e tare, Multe moșii are. COȘBUC, P. II, 145. Primăvara iar vin la țară, o dată cu cocostîrcii, dacă nu și-au dat moșiile în posesie. SP. POPESCU, M. G. 78. Arendași sînt destui, numai moșii să fie. REBREANU, R. I, 168, cf. id. NUV. 124. Lucra pe moșia din Lespezi de aproape 20 de ani. V. ROM. martie 1954, 39. Toți au casă și moșie, Numai eu trag la urgie. JARNÎK-BÎRSEANU, D. 180, Cf. MARIAN, NU. 363, ȘEZ. I, 112. Arendășia Pierde moșia. ZANNE, P. V, 15. O meserie plătește cît o moșie. id. ib. 406. Cu o fășie Tot n-avem moșie. id. ib. 433. Via și moșia Mărită urgia. id. ib. 436. Vinde moșia și cumpără sanie. Cf. id. ib. 434. ◊ E x p r. (Regional) Om cu moșie = om certăreț. Cf. CR. III, 219. (Regional) Cal cu moșie în baltă = cal cu nărav. Cf. ALR I 1 110/508, 592. ♦ (Regional) Zestre (Voivozi-Carei). ALR II 2 934/325. ♦ (Regional) Pămîntul pe care îl are un sat; teritoriul satului. Mai de mult, pămîntul unui sat purta numele de moșie sau hotar. PAMFILE, A. R. 16, cf. 17, ALRM SN I h 1, 3. ♦ (Regional) Teren cultivat sau plantat. Cf. DR. XI, 69, ARH. FOLK. III, 40, 151, ALR i 411/9, ALR SN I h 39, ALRM SN I h 141. ♦ (Regional, ironic) Organul genital al femeii. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 2. (Învechit și popular) țară natală; patrie. Se duce în țări departe și-și părăsește moșiia. CORESI, EV. 78, cf. id. L. 564/17. Cela ce-ș va hicleni moșiia și nașterea de unde au născut, mai cumplit să-l cearte decît pre un ucigătoriu de părinț. PRAV. 95. Mearsă la moșiia ei, Ispania. DOSOFTEI, V. S. septembrie 26^r/25. Să fie știutor limbii moșiii noastre. N. COSTIN, L. 576. Moșiia . . . ai lăsat. MINEIUL (1776), 82^vl/12. Era robită și înstreinată de moșiia ei. VARLAAM-IOASAF, 142^v/15. Se ridicau cu banierile lor și cu slujitorii lor ca să apere moșia (patria) amenințată. BĂLCESCU, M. V. 609. Spancioc este încă tînăr, în inima lui este iubire de moșie. NEGRUZZI, S. I, 141, cf. 140. Hai, copii, cu voinicie Să scăpăm biata moșie, De pâgîni și de robie. ALECSANDRI, P. I, 5. N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta spaimă, Baiazid ! EMINESCU, O. I, 147. Astfel era deci oștirea țârilor române . . . alcătuită din elemente care toate aveau un interes propriu de a-și apăra țara sau moșia, cum se numea pe atunci. XENOPOL, Î. R. IV, 155. N-a fost popor. . . pe care să-l fi împins la jertfe mai mari adînca dragoste de moșie și dorul de neatîrnare. VLAHUȚĂ, R. P. 101. Măgulit sînt eu, pe Simon să-l aud zidndu-mi frate! Iar moșia mea va ține ca, la rîndu-i să se-arate Credincioasă, dacă soarta și pe el l-ar prigoni. DAVILA, V. V. 183. Vai ție, Irimie, iudă care ți-ai vîndut domnul și ți-ai îngenunchiat moșia ! SADOVEANU, O. I, 328. Îi dăruiesc domnia, Domnia și moșia, Ca să taie p-acesta, Că mi-a prăpădit oastea ! ȘEZ. VIII, 169. Sula de aur zidul pătrunde și lăcomia își vinde neamul și moșia. ZANNE, P. IV, 638. ♦ (Învechit) Loc de origine al cuiva. Moșiia i au fost din Chira. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 99^v/15. ◊ L o c. a d j. De moșie sau de moșia lui (ori sa etc.) = a) (despre oameni) originar, de baștină (din . . .). Această svîntă și preacuvioasă fecioară . . . era de moșie din Epivat. VARLAAM, C. 365. Poftind voie să margă la scaunul țării cei de moșie. M, COSTIN, O. 100. Neculai Milescul spătar iul, de la Vaslui di moșia lui. NECULCE, L. 26. Duca Vodă era de moșie din țara Grecească. id. ib. 37. Iustin Cororopalat, născut din sora lui Justinian, de moșie thrac. CANTEMIR, HR. 325. Cele ce este să facă pașa și să poruncească în cetate. . . să fie cu știrea lui, că este cetățean vechi de moșie. DIONISIE, C. 185; b) (despre limbă) care aparține patriei vorbitorului; matern. L-am îndemnat după putința-m spre osteneală de o au întorsu spre cea de moșie și de obște limba noastră rumânească (a. 1700). GCR I, 340/19. Limba cea de moșie a locului. BIBLIA (1688), [prefață] 8/38. Poronciia cîntăreților de cînta în canoane faptele a oameni bine numiți și îndrăzneți la războaiele cu turcii, în stihuri, scrisă pre limba a lor de moșie. N. COSTIN, L. 42; c) (despre păcate, greșeli, slăbiciuni ale oamenilor) din naștere; originar. Părășî înșelăciunea cea de moșie. DOSOFTEI, V. S. octombrie 71^T/15. Părăsi rătăcirea cea de moșiia sa. MINEIUL (1776), 109^r2/15. 3. (Învechit) Seminție, neam, populație. Închiră-se într-însu toate ocinele (p ă r i n ț i i l e D, moșiile C²) limbiloru. PSALT. 38. Aduceți domnului tătării (t ă t î n i i C, moșiia C², p ă r i n ț i m i l e D) limbilor. ib. 200. Scoase tot nărodul a lu Adam, cu toate, moșiia limbilor. CORESI, EV. 175. – Pl.: moșii. – Moș + suf. -ie.

MOȘÍE² s. f. (Neobișnuit) Moșit (1). PONTBRIANT, D. – PL : moșii -.Moși + suf. -ie.