NEPUTINȚĂ, neputințe, s. f. 1. Faptul de a nu avea forța, posibilitatea, capacitatea, libertatea de a realiza ceva, de a acționa; incapacitate; imposibilitate. ◊ Loc. adj. și adv. Cu neputință = a) imposibil; irealizabil; b) (în mod) imaginar, ireal. 2. Lipsă de putere fizică, de forță, de energie; slăbiciune, nevolnicie; spec. stare proastă, suferință provocată de boală sau de bătrânețe; p. ext. (mai ales la pl.) bătrânețe; boală; infirmitate. ◊ Expr. (Fam.) A-l trece (pe cineva) neputința = a se scăpa pe el. – Pref. ne- + putință.

neputință sf [At: TETRAEV. (1574), 205 / V: (înv) ~potință, ~tență / Pl: ~țe, (înv) ~ți / E: ne- + putință] 1 Lipsă de putere fizică Si: slăbiciune, (înv) nevolnicie (5), (pop) bicisnie, (Trs) nevoioșetură. 2 (Spc) Suferință provocată de boală, de bătrânețe. 3 (Pex; mpl) Bătrânețe. 4 (Pex; mpl) Boală. 5 (Pop) Infirmitate. 6 (Fam; îe) A-l apuca (sau a-l găsi, a-l trece) pe cineva ~ța A se scăpa pe el. 7 (Bis) Imperfecțiune. 8 (Bis) Defect. 9 (Pop) Impotență. 10 (Reg) Apoplexie. 11 (Înv) Sărăcie. 12 (Înv) Mizerie. 13 Imposibilitate de a realiza ceva sau de a acționa Si: incapacitate, neajutorare (2), (înv) netrebnicie, (nob) neputincioșie. 14-15 (Îljv) Cu ~ (Care este) imposibil. 16-17 (Îal) (Care este) irealizabil. 18-19 (Îal) (În mod) imaginar. 20-21 (Îal) (În mod) ireal. 22 Ceea ce nu se poate realiza Si: imposibil. 23 Ceea ce nu poate exista. corectat(ă)

NEPUTINȚĂ, neputințe, s. f. 1. Faptul de a nu avea forța, posibilitatea, capacitatea, libertatea de a realiza ceva, de a acționa; incapacitate; imposibilitate. ◊ Loc. adj. și adv. Cu neputință = a) imposibil; irealizabil; b) (în mod) imaginar, ireal. 2. Lipsă de putere fizică, de forță, de energie; slăbiciune, nevolnicie; spec. stare proastă, suferință provocată de boală sau de bătrânețe; p. ext. (mai ales la pl.) bătrânețe; boală; infirmitate. ◊ Expr. (Fam.) A-l trece (pe cineva) neputința = a se scăpa pe el. – Ne- + putință.

NEPUTINȚĂ, neputințe, s. f. 1. Lipsă de putere, incapacitate. [Era] în neputință sufletească de a-și crea o soartă mai fericită. EMINESCU, N. 36. 2. Nevolnicie; slăbiciune, p. ext. boală, beteșug, infirmitate. Leac băbesc pentru cine știe ce măruntă neputință căpătată. GALAN, Z. R. 379. 3. Imposibilitate. Momentul l-am amînat, mai exact: s-a amînat mereu. De fapt, era neputința de a trece de la o stare la alta. IBRĂILEANU, A. 32. El înțălese... neputința realizărei viselor lui. EMINESCU, N. 71. ◊ Loc. adj. și adv. Cu neputință = imposibil. Șovăind, cercă să umble... dară îi fu cu neputință. ISPIRESCU, L. 59. Oricît ai voi tu și oricare altul să mai meargă înainte de aici, este cu neputință! CREANGĂ, P. 93. O lume întreagă de închipuiri... îi umplea creierii, care mai de care mai bizară și mai cu neputință. EMINESCU, N. 42.

NEPUTINȚĂ ~e f. (negativ de la putință) Stare de om neputincios; becisnicie. /ne- + putință

NEPUTINȚĂ s.f. . (Mold., ȚR) Sărăcie, lipsă; situație umilă. A: Domnul au învățat ceia ce sîmt mai slobodzi de nesosințe, de neputințe, să le hie milă de cei mai neavuți, de cei mai neputincioși. VARLAAM. B: Au trimis ... la Odriiu ... cu pocloane la vizirul și la alții ai Porții, după obicei, și ca să facă jalbă de slăbiciunea și de neputința țării. R. GRECEANU. Etimologie: pref. ne- + putință. Vezi și neputincios. Cf. n i ș t o t ă (1), p e h n e a l ă, s u r u m ă n i e.

neputință f. 1. lipsă de putere, de mijloace de a face ceva; 2. infirmitate: cu neputință, imposibil.

neputínță f., pl. e. Lipsă de putere, infirmitate. Lipsă de energie. Lipsă de mijloace, imposibilitate: a fi în neputință de a face ceva. Incapacitate. A te apuca neputințele, a te apuca o nevoĭe trupească ca pe copiĭ.

nepotință sf vz neputință

neputență sf vz neputință

neputință s. f., g.-d. art. neputinței; pl. neputințe

neputință s. f., g.-d. art. neputinței; pl. neputințe

neputință s. f., g.-d. art. neputinței; pl. neputințe

NEPUTINȚĂ s. v. afecțiune, boală, impotență, infirmitate, invaliditate, lipsă, maladie, mizerie, nevoie, sărăcie.

NEPUTINȚĂ s. 1. v. imposibilitate. 2. incapacitate. (~ de a se scula din pat.) 3. incapacitate, slăbiciune, (rar) impotență, (pop.) becisnicie, netrebnicie, nevolnicie, (reg.) nevoioșetură, (înv.) nemernicie. (~ unui bolnav, unui bătrân.)

NEPUTINȚĂ s. 1. imposibilitate. (~ de a face ceva.) 2. incapacitate. (~ de a se scula din pat.) 3. incapacitate, slăbiciune, (rar) impotență, (pop.) becisnicie, netrebnicie, nevolnicie, (reg.) nevoioșetură, (înv.) nemernicie. (~ unui bolnav, unui bătrîn.)

neputință s. v. AFECȚIUNE. BOALĂ. IMPOTENȚĂ. INFIRMITATE. INVALIDITATE. LIPSĂ. MALADIE. MIZERIE. NEVOIE. SĂRĂCIE.

Neputință ≠ putință, posibilitate

neputința, neputințez, vb. I (înv.) a-și pierde forța fizică, vlaga; a slăbi.