perie sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ii / E: cf slv пєриѥ „pene”] 1 (Udp „de”) Obiect de uz casnic constând dintr-un suport pe care sunt fixate fire de păr de animale, fire textile, de sârmă etc. și care servește la frecat, la curățat, la netezit etc. 2 (Îla) În ~ Ca o perie (1). 3 (Îe) (Fam) A trage cu ~ia A linguși. 4 (Reg) Darac. 5 (Reg; șîs ~ de șurluit, ~ de uns, ~ de var, ~ de văruit) Bidinea. 6 (Reg; șîs ~ mică, ~ de-ale mici, ~ dă fărbuit, ~ dă mânjit fereștile, ~ dă molărit, ~ di tras brâie) Pensulă. 7 (Fig; fam) Barbă deasă și aspră. 8 (Fam) Persoană care lingușește. 9 Unealtă, organ de mașină etc. alcătuite dintr-un suport pe care sunt fixate fire metalice, de păr de animale, textile etc. folosite la curățare, netezire sau înăsprirea suprafeței unui corp. 10 (Tip; înv) Unealtă asemănătoare cu o perie (1), cu care se bate hârtia așezată pe un șpalt, pentru a imprima pe ea textul. 11 (Pex) Text astfel imprimat, care servește corectorilor la depistarea și îndreptarea erorilor de cules Si: corectură, șpalt. 12 Piesă componentă a mașinilor electrice, cu ajutorul căreia se realizează contactul electric alunecător cu colectorul sau cu inelele de contact. 13 (Bot; Trs; Mar; șîs ~ia ursului, ~ ursească) Coada-calului (Equisetum arvense).

PERIE, perii, s. f. 1. Obiect format dintr-o placă de lemn, de os, de metal etc., în care sînt fixați peri de animale, fire textile, de sîrmă etc. și care servește la frecat și curățat diverse obiecte. Era bărbierit proaspăt, cu mustața tunsă și țepoasă ca o perie de dinți, cu părul pentru moment domesticit de foarfece și pomadă. C. PETRESCU, Î. II 70. Ea scoase din fundul unei lăzi hîrbuite și vechi o cute, o perie și o năframă. EMINESCU, N. 21. ◊ (În metafore și comparații) De o parte și de alta a drumului se ridicau pădurici dese, perii scheletice, vinete. DUMITRIU, N. 31. În mai dedeau micsandrele și în iunie se îndesau ca peria la un loc cu rozetele și verbinele. BASSARABESCU, V. 221. Arendașul era vesel; meiul lui era încheiat perie și făgăduia mult. SANDU-ALDEA, D. N. 73. 2. Unealtă sau organ de mașină, formată dintr-un suport pe care sînt fixate fire metalice, fire textile, fire de peri animali etc., folosită la netezirea și curățirea suprafeței unui corp sau la înăsprirea suprafeței lui. 2. Unealtă asemănătoare cu o perie (1), cu care se bate hîrtia așezată pe un șpalt, cu scopul de a imprima pe ea textul; p. ext. hîrtia pe care s-a imprimat textul. ♦ Piesă conductoare care asigură legătura dintre două organe de mașină, de aparat sau de instrument electric, care se pot deplasa unul față de altul.

PERIE ~i f. 1) Obiect constând dintr-o placă (de lemn sau de alt material), în care sunt înfipte mănunchiuri mici de fire (de păr, metalice sau sintetice) folosit, în special, la curățat. ~ de haine. ~ de dinți. ~ de scărmănat. ◊ Des ca ~a foarte des. 2) Pensulă mare de vopsit sau de văruit. 3) Instrument pentru văruit constând dintr-un mănunchi compact și uscat de iarbă sau de papură, legat bine la unul din capete. 4) Orice obiect având funcție sau formă asemănătoare. 5) Piesă la mașinile electrice care realizează contactul cu colectorul. [G.-D. periei; Sil. -ri-e] /Orig. nec.

pèrie f. 1. unealtă din fire de păr fixate la o placă și servind la curățitul hainelor, ghetelor, etc.; 2. pensulă din păr de porc a vopsitorilor și spoitorilor de case. [Slav. PERIĬE, pene].

périe f. (vsl. periĭe, pene, pero, pană [că peria primitivă a fost un moț de pene]; sîrb. perije, pene, peniș, peraja, peraje, păr gros de porc. V. pernă, părășin, năpîrlesc. Cp. cu brusture). Pensulă, fire de păr legate la capătu unuĭ bețișor de care se servesc zugraviĭ și văpsitoriĭ. (Cînd e maĭ mică, se numește periuță saŭ penel. Placă de lemn în ale căreĭ găurĭ s’aŭ fixat fire de păr egal de lungĭ (de ordinar, păr de porc, dar și imitațiunĭ) care servește la înlăturat colbu de pe haĭne, încălțăminte, mobile, la lustruit încălțămintea, la curățat pelea capuluĭ ș. a. – Peria a fost inventată de Germanu Lendegart din ducatu Badenuluĭ la 1763. El era calfă de morar și, ca să scape de mustrările stăpînuluĭ luĭ, care-l acuza că lasă făina să se risipească, a inventat peria de păr de porc. La 1770 șĭ-a brevetat invențiunea și a deschis o fabrică de periĭ. Peria de dințĭ a fost inventată la 1683 de Englezu Addis pe cînd se afla arestat din motive politice. V. bidinea, mătură, ghebrea, cesală, peptene.

vagon-plug-perie s. n. Tramvai care mătură și îndepărtează zăpada ◊ „De la primirea ordinului, la fiecare 5 minute, de la depourile de tramvaie va ieși câte un vagon-plug-perie.” R.l. 13 I 77 p. 1 (din vagon + plug + perie)

perie (desp. -ri-e) s. f., art. peria (desp. -ri-a), g.-d. art. periei; pl. perii, art. periile (desp. -ri-i-)

perie (-ri-e) s. f., art. peria (-ri-a), g.-d. art. periei; pl. perii, art. periile (-ri-i-)

perie s. f. (sil. -ri-e), art. peria (sil. -ri-a), g.-d. art. periei; pl. perii, art. periile (sil. -ri-i-)

PERIE s. v. barba-ursului, bidinea, coada-calului, pensulă.

perie s. v. BARBA-URSULUI. BIDINEA. COADA-CALULUI. PENSULĂ.

perie (perii), s. f. – 1. Unealtă de uz casnic formată dintr-un suport pe care sînt fixate fire de păr, de sîrmă etc. – 2. Probă de tipar scoasă de mînă cu ajutorul unei perii. Sl. perije „penaj” (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 251), cf. perină. – Der. peria, vb. (a curăța cu peria; Trans., a pieptăna; a linguși); perier, s. m. (vînzător, producător de perii); periuță, s. f. (perie mică; lingușitor); perietură, s. f. (faptul de a peria; lingușeală).

perie, perii s. f. (peior.) om lingușitor.