pocinog [At: KLEIN, D. 401 / V: (reg) ~oc, ~ov, ~ciomoc, ~cionoc, ~cion~, puci~ / Pl: ~oage sn, ~uri sn, (rar) ~ogi sm / E: slv починокъ, ucr починок] 1 sn (Îvp; construit cu verbul „a face”) Început de bun augur al unei acțiuni. 2 sn (Îvp; spc) Saftea. 3 sn (Reg; îla) Bun de (sau la) ~ Care este aducător de noroc. 4 sn (Reg; îal) Bun de saftea. 5 sn (Construit cu verbul „a face”) Ceea ce provoacă cuiva un neajuns, o neplăcere, o suferință. 6 sn (Ccr) Necaz. 7 sn Încurcătură. 8 sn (Reg; îlv) A-i face (cuiva) ~ul A omorî. 9 sm (Olt) Epitet dat unui copil zburdalnic, ștrengar. 10 sn (Reg; îf pocinov) Lucru de nimic Si: fleac.

POCINOG, pocinoage și pocinoguri, s. n. (Mai ales în construcții cu verbul «a face») 1. Fapt, lucru neplăcut, belea, bucluc, boroboață. Trebuie dusă nebuna de aici, că ne face un pocinog îngrozitor. DUMITRIU, B. F. 148. Eu adineaori aflai pocinogul. REBREANU, R. I 84. Îl scăpase de multe năcazuri, dar îi făcuse și mult amar, multe pocinoage, în lunga viață trudită a dumisale. POPA, V. 102. 2. (Regional) Început; saftea. Ia poftim de încalecă pe Bălan, jupîneasă, zise părintele de tot posomorît, să facem pocinog sfîntului Nicolai cel din cui. CREANGĂ, O. A. 34. – Variantă: pocinoc (HOGAȘ, M. N. 215, ALECSANDRI, T. 1547) s. n.

POCINOG ~uri n. 1) Situație complicată și neplăcută; bucluc; belea; încurcătură. 2) reg. Început de bun augur. /<sl. poținoku

pocinog n. 1. Mold. Tr. saftea: să fac eu pocinogu închisorii din pricina unui proclet! AL.; 2. bocluc: a da de pocinog. [Slav. POCĬNŬKŬ, început, bun sau rău (de unde noțiunea de piază rea)].

pocinóg și (vechĭ) -óc n., pl. oage și oace, urĭ (vsl. počinŭkŭ, început, d. pocenti-počinon, a începe; rus. počinok, cîmp desțelenit). Rar. Saftea, început: a face pocinog la ceva. Fig. Iron. Întîmplare neplăcută. A da de pocinog, a da de belea.

pocinoc s vz pocinog

pocinov sn vz pocinog

pociomoc sn vz pocinog

pocionoc sn vz pocinog

pocionog sn vz pocinog

pucinog s vz pocinog

pocinog s. n., pl. pocinoage

pocinog s. n., pl. pocinoage

pocinog s. n., pl. pocinoage

pocinog, -noage.

POCINOG s. 1. v. poznă. 2. v. necaz.

POCINOG s. v. saftea.

pocinog s. v. SAFTEA.

POCINOG s. 1. boroboață, ispravă, năzbîtie, năzdrăvănie, poznă, șotie, trăsnaie, (reg.) boață, dandana, dănănaie, dăndănaie, năsărîmbă, (Mold. și Bucov.) palotie, (prin Ban.) snoabă, (Mold., Bucov. și Transilv.) tonoasă, (înv.) bosma. (Ce ~ ai mai făcut?) 2. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, rău, supărare, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbîcă, năzdrăvănie, păcostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. și Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban. și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Ce ~ a căzut pe el!)

pocinog (-guri), s. n. – 1. Saftea, prima vînzare din zi. – 2. Început. – 3. Bucluc, boroboață. Sl. počinŭkŭ „început” (Cihac, II, 269; Conev 78), cf. ceh. počinek.

a face pocinogul cuiva expr. a face cuiva un rău (involuntar).