SCRUM s. n. 1. Materie neagră sau cenușie care rămâne după arderea completă a unui corp (și care poate păstra în parte forma obiectului ars). ◊ Expr. A se alege scrumul (și fumul sau și cenușa) (de ceva sau de cineva) = a nu mai rămâne nimic (din ceva sau din cineva), a se distruge complet. 2. Coajă arsă (dintr-o mâncare) care se prinde pe fundul unui vas. – Cf. bg. skrum, alb. shkrump.

scrum sn [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 44^r/9 / V: (reg) ~b, ~n / Pl: (rar) ~uri / E: ns cf alb shkrum] 1 Materie de culoare neagră sau cenușie, care rămâne în urma arderii complete a unui corp (și care poate păstra, în parte, forma obiectului ars). 2 (Pop; îe) A se face (sau a face pe cineva sau ceva) ~ (și cenușă) A arde (sau a face să ardă) complet. 3 (Pop: îe) A se alege (numai) ~ul (și fumul sau și cenușa) sau (numai) (fum și) ~ (sau scrum și cenușă) de ceva ori de (sau din) cineva A se distruge în întregime. 4 (Reg; îls) Foc și ~ Durere (foarte mare). 5 (Îrg) Cenușă (1). 6 (Reg) Funingine. 7 (Reg) Fitil (1). 8 (Îrg) Coajă care se prinde pe fundul unui vas când se arde o mâncare. 9 (Reg) Coajă formată pe pereții interiori ai pipei în urma depunerilor de tutun ars.

SCRUM, (rar) scrumuri, s. n. 1. Materie neagră sau cenușie care rămâne după arderea completă a unui corp (și care poate păstra în parte forma obiectului ars). ◊ Expr. A se alege scrumul (și fumul sau și cenușa) (de ceva sau de cineva) = a nu mai rămâne nimic (din ceva sau din cineva), a se distruge complet. 2. Coajă arsă (dintr-o mâncare) care se prinde pe fundul unui vas. – Cf. bg. skrum, alb. shkrump.

SCRUM, (rar) scrumuri, s. n. 1. Materie neagră sau cenușie care rămîne în urma arderii unui corp (păstrînd încă, în parte, forma obiectului ars). V. cenușă. Directorul general, cînd s-a găsit față în față cu Bozan, a scuturat scrumul țigării. SAHIA, N. 35. Și bunicul rîde tare, Pipa scuturînd de scrum. IOSIF, PATR. 22. Atunci perii de pe dînsa au început a pîrîi, și pielea a sfîrîi, prefăcîndu-se... în scrum. CREANGĂ, P. 88. ◊ Fig. Mă-ntorcea mereu din drum, Împingîndu-mă într-una tot prin zări de foc și scrum. EFTIMIU, Î. 65. ◊ (În metafore și comparații) Inima mi-i arsă scrum După cel ce-i dus la drum. SECASTOS, C. 79. ◊ Expr. A se alege scrum și fum sau scrum și cenușă (de ceva sau de cineva) = a nu mai rămîne nimic din cineva sau ceva, a se distruge de tot; a se alege praful și pulberea, v. praf, pulbere. Mai bine le dăm foc, să se aleagă scrum și cenușă din tot neamul lor! REBREANU, R. II 44. Am fost... și impiegat la regia tutunului, din care s-a ales numai fum și scrum. ALECSANDRI, T. 116. A (se) face scrum (și cenușă) = a arde (sau a face să ardă) de tot, a (se) preface în cenușă. Ajută-mă să-l fac scrum și cenușă. RETEGANUL, P. III 72. Țipară ce țipară, dar o dată cu focul li se stinse și lor glăsciorul și se făcură scrum. ISPIRESCU, L. 294. 2. Fig. Durere, amărăciune, necaz, suferință. Domnița mea din visuri, apleacă-te spre mine... Și răscolind tot scrumul din inima-mi bolnavă Mă-nalță-ncet, iubito, Mă-nalță pîn’ la tine. CAMIL PETRESCU T. II 12. 3. Coajă arsă care se prinde pe fundul unui vas, în interiorul lulelei etc.; arsură, zgură. Ciucurele, măgurele, merg pe drum înșirățele; ciucur, măgur, șede-n drum, trage din liulea la scrum (Ciobanul fumînd și oile). SBIERA, P. 322. Va rade cu custura tot scrumul ce se lipește pe fund. DRĂGHICI, la TDRG.

SCRUM ~uri n. Materie de culoare neagră-cenușie provenită din arderea completă a unui corp (păstrând parțial forma obiectului ars). ~ de țigară. ◊ A se preface în ~ (sau a se face ~) a arde complet. A se alege ~ și fum (sau și cenușă) din ceva (sau din cineva) a fi nimicit cu totul. /cf. alb. shkrump

scrum n. materie neagră ce rămâne dintr’un corp ars: casa și tot se făcuse scrum CR. [Albanez ȘKRUMP].

scrum n., pl. urĭ (turc. kurum, funingine, de unde vine și alb. škrump, ung. korom, rut. škrum). Cărbunele care rămîne dintr’o materie arsă, vorbind de pîne, carne ș.a.: friptura asta s’a făcut scrum. Cenușă de la țigară: scrum de tutun. A se face scrum, a se alege scrumu de un lucru, a arde (a se nimici) pînă’n temelie.

scrumb sn vz scrum

scrumn sn vz scrum

scrum s. n.

scrum s. n.

scrum s. n., pl. scrumuri

SCRUM s. v. cenușă, funingine.

SCRUM s. 1. zgură. (Pâinea din cuptor s-a făcut ~.) 2. arsură. (~ul de pe fundul unui vas.)

SCRUM s. 1. zgură. (Pîinea din cuptor s-a făcut ~.) 2. arsură. (~ de pe fundul unui vas.)

scrum s. v. CENUȘĂ. FUNINGINE.

scrum (-muri), s. n. – Cenușă, coajă arsă, resturi de la ardere. – Mr., megl. scrum. Var. înv. scrumb. Origine incertă. Explicația prin tc. cuman. kurum „funingine” (Meyer 409; Șeineanu, II, 318; Densusianu, Hlr., 383; Pascu, II, 161; Capidan, Raporturile, 458; Pușcariu, Lr., 258), cf. mag. korom, nu pare suficientă. Legătura cu alb. škrumb (Philippide, II, 733; Rosetti, II, 122), este evidentă: dar nu și explicația sa. Mai probabil e vorba de o formație expresivă, ca în (s)grunț sau sdrum(ica), explicație care servește și pentru scruntar; ideea de bază este cea de a „a se face praf”. Der. scruma (var. scrum(u)i), vb. (a arde, a incinera); scrumelniță (var. scrumieră), s. f. (cenușieră); scruntar, s. n. (loc nisipos și pietros la marginea unei ape; Mold., insuliță, dună), pornind probabil de la *scrunt „țăndări, fărîme” (după părerea de nesusținut a lui Giuglea, Dacor., III, 627), din v. germ. scrunta › germ. Schrund „crăpătură”); scrunțar, s. n. (teren accidentat), din același cuvînt, probabil contaminat cu sgrunț; scrupos, adj. (Mold., sfărîmicios), fără îndoială în loc de *scrumpos, de la scrumb (legătura cu sl. krupa „griș”, propusă de Tiktin, nu pare convingătoare). – Din rom. provin bg. skrum (Capidan, Raporturile, 211), ngr. σϰοῦρμος (Murnu, Lehnw., 42), și desigur alb. škrumb, škrump. – Cf. scurma.