URGISIT, -Ă, urgisiți, -te, adj. 1. (Pop.) Care are de îndurat mari neplăceri, necazuri, persecuții. ♦ (Despre obiecte) Aruncat, părăsit, desconsiderat. 2. (înv.; adesea substantivat) Nesuferit, rău, afurisit. ♦ Blestemat; necurat. – V. urgisi.

urgisit¹, ~ă [At: PRAV. 29 / V: (înv) ~ges~, (reg) ~ghisa / Pl: ~iți, ~e / E: urgisi] 1 a Antipatic (1). 2 a Afurisit (4). 3 a Care merită o pedeapsă. 4 a (Mai ales în basme) Nefavorabil. 5 a (Mai ales în basme) Blestemat² (1). 6 a Persecutat. 7 a îndurerat. 8 a (Nob) Care evocă tristețe. 9 a Părăsit. 10 a Izolat. 11 a Desconsiderat² (1). 12 a (Înv) Înlăturat dintr-o funcție, demnitate Si: repudiat, izgonit. 13 a (D. soli) Alungat² (3). 14 a (Reg; d. ființe) Slab. 15 a (Reg; d. ființe) Bolnăvicios (1). 16 sma (Reg; în descântece) Nume dat unui duh rău despre care se crede că provoacă boli.

urgisit² sn [At: AN. DOBR. VII, 138 / V: ~ă sf / Pl: (rar) ~uri / E: urgisi] (Pop) Persecutare.

URGISIT, -Ă, urgisiți, -te, adj. 1. (Pop.) Care are de îndurat mari neplăceri, necazuri, persecuții. ♦ (Despre obiecte) Aruncat, părăsit, desconsiderat. 2. (Înv.; adesea substantival) Nesuferit, rău, afurisit. ♦ Blestemat; necurat. – V. urgisi.

URGISIT, -Ă, urgisiți, -te, adj. 1. Năpăstuit, persecutat. Se credea pe drept, condamnată, urgisită pentru toată viața. BART, E. 258. Urgisita și zbuciumata lui soție scoase acum pe tipsie și cloșca cu puii de aur. CREANGĂ, P. 99. ◊ (Substantivat) Nu puteau ca să prevadă c-am să fiu un urgisit. MACEDONSKI, O. I 72. ♦ (Despre obiecte) Aruncat, părăsit, năpustit, desconsiderat. [Sărăcia] găsise un tron vechi, urgisit într-un colț. ISPIRESCU, L. 205. Luînd istoria romînilor de Petru Maior, ajutat de abecedarul urgisit, în puține ceasuri am învățat a ceti. NEGRUZZI, S. I 11. 2. Nesuferit, rău, afurisit. Noi, pe mări robite Urgisiților Ahei, Noi ne ducem risipite Prin pămînturi fără zei! COȘBUC, P. II 11. Urîtul cel urgisit, care usucă și topește, mereu și necurmat în inima copilei se prefira. ODOBESCU, S. III 204. ♦ (Mai ales în basme) Blestemat; necurat. Feciorul de împărat făcu ochii roată d-asupra văii urgisite. ODOBESCU, S. III 187. Păstorul plin de groază rămînea încremenit; Nu putea ști cine rîde, căci el nu vedea nimică Din acele drăcii multe, ci fugea cu mare frică De acel loc urgisit. NEGRUZZI, S. II 87. ◊ (Substantivat) Urgisita de zmeoaică unde venea, măre, venea, turbată de mînie. ISPIRESCU, L. 318.

URGISIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A URGISI și A SE URGISI. 2) Care nu poate fi suportat. 3) (despre obiecte) Care este lăsat la voia întâmplării; aruncat. /v. a (se) urgisi

urgesit, ~ă a vz urgisit²

urghisit, ~ă a vz urgisit²

urgisită sf vz urgisit²

URGISIT adj., s. 1. adj. v. persecutat. 2. adj., s. v. oprimat.

URGISIT adj., s. v. afurisit, blestemat, câinos, hain, îndrăcit, rău, ticălos.

URGISIT adj., s. 1. adj. năpăstuit, nedreptățit, oropsit, persecutat, (pop.) obidit. (Om ~.) 2. adj., s. asuprit, exploatat, împilat, năpăstuit, oprimat, oropsit, persecutat, prigonit, (pop.) obidit, (înv.) obijduit, (fig.) apăsat, despuiat. (Masele ~ s-au ridicat la luptă.)

urgisit adj., s. v. AFURISIT. BLESTEMAT. CÎINOS. HAIN. ÎNDRĂCIT. RĂU. TICĂLOS.