ZĂPĂCEALĂ, zăpăceli, s. f. 1. Faptul de a (se) zăpăci; stare în care se află cel zăpăcit; tulburare, buimăceală, fâstâceală, năuceală; dezordine. 2. (Fam.) Gălăgie mare, tărăboi, larmă, balamuc. – Zăpăci + suf. -eală.

zăpăceală sf [At: (a. 1832) DOC. EC. 496 / Pl: ~eli / E: zăpăci + -eală] 1 Stare a celui care și-a pierdut (temporar) judecata limpede, normală în fața unei situații neașteptate, dificile, confuze, din cauza unei emoții, a unei boli etc. Si: buimăceală, buimăcire, confuzie (1), dezorientare (1), făstâceală (1), năuceală, năucire, tulburare, (îrg) zăbuneală, (reg) zăluzenie (2), zăluzie (3), zărgheală (2), (reg) zăticneală (6), zăticnire (6). 2 (Pex) Situație confuză Si: babilonie (4), (fam) brambureală, (reg) calamandros (1), debandadă, dezordine (2), dezorganizare, haos (4), harababură (1), încurcătură, neorânduială, (rar) neordine, (înv) vavilonie. 3 (Fam) Hărmălaie (2).

zăpăceală s.f. 1 Faptul de a (se) zăpăci; stare în care se află cel zăpăcit; tulburare, buimăceală, năuceală. Își mușcase limba în zăpăceala pumnilor (REBR.). 2 Dezordine, neorînduială, învălmășeală. 3 (fam.) Gălăgie mare, tărăboi, larmă, balamuc. • pl. -eli. /zăpăci + -eală.

ZĂPĂCEALĂ, zăpăceli, s. f. 1. Faptul de a (se) zăpăci; stare în care se află cel zăpăcit; tulburare, buimăceală, fâstâceală, năuceală; dezordine. 2. (Fam.) Gălăgie mare, tărăboi, larmă, balamuc. – Zăpăci + suf. -eală.

ZĂPĂCEALĂ, zăpăceli, s. f. 1. Faptul de a (se) zăpăci; stare în care se află cel zăpăcit; tulburare, buimăceală, dezordine. Cînd, pe la unu, primim ordin de plecare, zăpăceala devine lugubră. CAMIL PETRESCU, U. N. 304. Trebuie s-o fi luat, în zăpăceala mea, spre soare-scapătă, și m-am apropiat de hotarul munților. GALACTION, O. I 49. Cade cineva în vro zăpăceală de unde n-ar ști cum să iasă, de n-ar avea firul Ariadnei. ISPIRESCU, U. 114. 2. (Familiar) Gălăgie mare, larmă, balamuc.

ZĂPĂCEALĂ, zăpăceli, s. f. 1. Faptul de a (se) zăpăci; stare în care se află cel zăpăcit; tulburare, buimăceală, dezordine. 2. (Fam.) Gălăgie mare, larmă, balamuc.

ZĂPĂCEALĂ ~eli f. Stare de om zăpăcit; tulburare temporară; buimăceală; năucie. / a (se) zăpăci + suf. ~eală

zăpăceală f. confuziune.

zăpăceálă f., pl. elĭ. Dezordine, confuziune: mare zăpăceală’n capu luĭ, în casa asta!

zăpăceală s. f., g.-d. art. zăpăcelii; pl. zăpăceli

zăpăceală s. f., g.-d. art. zăpăcelii; pl. zăpăceli

zăpăceală s. f., g.-d. art. zăpăcelii; pl. zăpăceli

zăpăceală

ZĂPĂCEALĂ s. 1. v. buimăceală. 2. v. dezorientare. 3. v. tulburare. 4. fâstâceală. 5. v. sminteală. 6. v. confuzie. 7. babilonie. 8. v. debandadă. 9. v. dezordine. 10. dezordine, neorânduială, răvășeală, (fam.) brambureală, harababură, talmeș-balmeș, (fam. fig.) balamuc. (Mare ~ e în hârtiile tale.)

ZĂPĂCEALĂ s. 1. amețeală, buimăceală, buimăcire, năuceală, năucire, perplexitate, (înv. și reg.) uluială, uluire, (reg.) uimăceală, (Mold., Bucov. și Transilv.) tehuială. (Stare de ~.) 2. derută, descumpănire, dezorientare, încurcătură, nedumerire, perplexitate, (livr.) deconcertare. (~ îl împiedică să acționeze.) 3. tulburare. (~ ce l-a cuprins cînd m-a văzut.) 4. fîstîceală, intimidare, (Olt.) rătuteală. (~ unui copil.) 5. aiureală, sminteală, țicneală, (fam. fig.) țăcăneală. (~ cuiva.) 6. confuzie, încurcătură, (Transilv.) îngăimăceală. (S-a produs o ~.) 7. babilonie, dezordine, haos, încurcătură, (înv.) vavilonie. (Nu te mai poți descurca în ~ asta.) 8. debandadă, dezordine, dezorganizare, haos, neorînduială, (rar) neordine, (Mold.) calamandros, (fam.) brambureală, harababură. (O mare ~ în activitatea acelei instituții.) 9. deranj, dezordine, neorînduială, (rar) neordine, (Mold.) calamandros, (fam.) brambureală, harababură. (E mare ~ la ei în casă.) 10. dezordine, neorînduială, răvășeală, (fam.) brambureală, harababură, talmeș-balmeș, (fam. fig.) balamuc. (Mare ~ e în hîrtiile tale.)

ZĂPĂCEALĂ. Subst. Zăpăceală, zăpăcire, buimăceală, buimăcire, teșmenire (reg.), năuceală, năucie (rar), năucire (rar), sturluibare (reg.), uluială, uluire, uimeal (înv.), fîstîceală (fam.), fîstîcire (fam.), amețeală (fig.), perplexitate, dezorientare, descumpănire. Zăpăcit, teșmenit (reg.), năuc, hăbăuc (reg.), aiurit. Adj. Zăpăcit, buimac, buimatic (rar), buimăcit, teșmenit (reg), năuc, năucit, bezmetic, bezmeticit, hăbăuc (reg.), tehui (reg.), capiu (fig.), zăbăuc, aiurit, cu capu-n nori, uluit, amețit (fig.), perplex, dezorientat (fig.), descumpănit. Zăpăcitor, năucitor, uluitor. Vb. A (se) zăpăci, a (se) buimăci, a (se) teșmeni (reg.), a (se) năuci, a sturluiba (reg.), a (se) hăbăuci (reg.), a (se) tehui (reg.), a (se) ului (înv.), a uimi (înv.), a (se) fîstîci (fam.), a se pierde, a-și pierde capul, a-și pierde busola (calendarul, păscălia), a ameți (fig.), a rămîne perplex, a (se) dezorienta (fig.). A fi zăpăcit, a nu ști pe ce lume e (trăiește), a fi picat din cer, a fi căzut pod. Adv. În zăpăceală (buimăceală etc.); ca un zăpăcit (năuc etc.). V. nebunie, uimire, uitare.